| Comunicat ALDE Botoșani: „Ce fel de popor suntem când ne trimitem oamenii la muncă în Germania, în plină pandemie Covid-19, când peste tot se aude recomandarea <să stăm în case>?” | Vicepresedintele ALDE Botoșani, Florin Turcanu, solicită autorităților județene să demareze imediat după sărbătorile pascale, discutii cu toți investitorii din județul Botoșani care au afaceri în domeniul agricol, zootehnic, în domeniul prestărilor de servicii și producțiilor, în vederea identificării unor facilități fiscale pentru... |
| | S-a hotărât: Interzis în biserici. Slujbele din Săptămâna Mare și de Sfintele Pași vor fi săvârșite doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor | Astăzi, 13 aprilie 2020, a avut loc, la Instituția Prefectului Botoșani, ședința Grupului de Suport Tehnico- Științific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase pe teritoriul României, în cadrul căreia au fost prezenți reprezentanți ai structurilor MAI, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Protopopiatelor Botoșani, Dorohoi,... |
| | Întrebări şi răspunsuri, punctuale, legate de infecţia cu COVID-19 şi recomandări pentru sărbătorile pascale | Având în vedere că la nivelul Grupului de Comunicare Strategică au fost primite alte întrebări referitoare la situații punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială, dar și pentru a veni în întâmpinarea situațiilor legate de sărbătorile pascale în contextul din acest an, vă punem la dispoziție un update la materialul... |
| | Un om de afaceri din Botoşani s-a sinucis! A fost găsit de soţie | Un om de afaceri din municipiul Botoşani, în vârstă de 69 de ani, şi-a pus capăt zilelor astăzi dimineaţă. Afaceristul a fost găsit spânzurat de către soţie.
|
| |
| Comunicat Cătălin Ivan (ADN): Cerem înființarea unui fond de solidaritate forțată a politicienilor cu românii în valoare de 181.441.000 lei! | Coordonatorul politic al ADN, Cătălin Ivan, cere Guvernului României să suspende acordarea de subvenții pentru partidele politice până la ieșirea... |
| | Comunicat ALDE Botoșani – Respect eroilor în halate albe, de Ziua Mondială a Sănătăţii | ... |
| | Spitalul municipal Dorohoi nu se mai subordonează primăriei. În urma unei ordonanţe emisă de Guvern, toate spitalele din ţară trec în subordinea Ministerului Sănătăţii. Vezi consecinţele | Toate unitățile sanitare din județul Botoșani au trecut în subordinea directă a Ministerului Sănătății, ca urmare a adoptării unei ordonanțe... |
| | Clădirile vechi din centrul Dorohoiului demolate - VIDEO&FOTOGALERIE | Municipalitatea dorohoiană a început astăzi demolarea ultimelor clădiri din centrul oraşului, după ce ultimul chiriaş, o firmă care avea ca obiect... |
| | Coronavirus - Întrebări şi răspunsuri | Având în vedere că au fost primite o serie de întrebări pentru lămurirea unor situații legate de măsurile luate prin Ordonanțele Militare emise... |
| | ALDE Botoşani: „Facem apel către autoritățile județului Botoșani să facă toate eforturile neceare pentru protejarea cadrelor medicale, prin asigurarea unui echipament corespunzător” | Din păcate, Guvernul care ne conduce în această situație de urgență, este permanent cu deciziile în urma evoluţiei situaţiei. Drept dovadă, sunt... |
| | ALDE Botoșani critică Guvernul pentru măsurile luate în perioadă de criză. Acuzaţii grave şi la adresa şefului Cancelariei Prefectului, Cristian Roman | Constatăm cu regret că, în vremuri atât de dificile în care țara se află într-o criză epidemică reală, prioritățile partidului aflat la guvernare,... |
| | Guvernul transmite că documentul referitor la interzicerea deplasărilor este un DRAFT. Arafat a criticat „iresponsabilitatea persoanei care a făcut public acest proiect” | Grupul de Comunicare Strategică transmite că documentul care circulă în mediul online cu privire la interzicerea deplasărilor în afara domiciliului... |
|
|
| Casa Naţională de Pensii Publice suspendă eliberarea biletelor de tratament balnear şi întrerupe sejurul pensionarilor aflaţi în tratament, din motive de siguranţă | Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), preocupată de starea de sănătate a beneficiarilor săi în contextul răspândirii COVID-19, a decis ca începând cu data de 16 martie 2020 să suspende activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează și gestionează. |
|
|
| Șapte incendii în mai puțin de nouă ore | Pompierii botoșăneni au intervenit, în ziua de 17 martie a.c., pentru stingerea a șapte incendii izbucnite pe raza localităților Racovăț (comuna Pomârla), Stăuceni, Dorohoi, Drislea (comuna Trușești), Ionășeni (comuna Trușești), Flămînzi și Hudești, în mai puțin de nouă ore. |
|
|
| COMUNICAT - Echipa ALDE Botoșani pune la dispoziția cetățenilor 500 de pâini ambalate! | Așa cum am precizat la comunicările anterioare în spațiul public, echipa ALDE Botoșani chiar își dorește să ajute populația afectată de pandemia creată de Covid-19, deși suntem un partid politic și orice acțiunea de-a noastră poate fi interpretată și de cele mai multe ori judecată. |
|
|
| Dorohoi – Începe dezinfecţia principalelor zone, inclusiv a străzilor | Având în vedere evoluţia luptei împotriva COVID -19 Primăria municipiului Dorohoi anunţă că de astăzi 17.03.2020 va începe acţiunea de dezinfecţie a parcurilor locurilor de joacă, trotuarelor, intrărilor la blocuri, staţiilor mijloacelor de transport public local şi străzilor. |
|
|
| STARE DE URGENŢĂ: Măsuri fără precedent anunţate de premierul Ludovic Orban | Premierul Ludovic Orban a anunțat, duminică, o serie de măsuri care vor fi cuprinse în decretul prezidențial referitor la starea de urgență în care va intra, începând de luni, țara noastră. În plus, premierul a anunțat că ia în calcul plafonarea prețului la medicamente, măști și dezinfectanți. |
|
|
| SVSU Dorohoi - MĂSURI DE PREVENIRE A INFECŢIEI CU CORONAVIRUS | Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Primăriei Dorohoi, a transmis un set de măsuri de prevenire a infecţiei cu coronavirus. |
|
|
| ISU Botoşani: 171 de misiuni în ultima săptămână | Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 171 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 24 intervenții pe zi. |
|
|
| Se închide nordul Italiei! Carantină pentru 16 milioane de oameni | Premierul italian, Giuseppe Conte, a anunțat sâmbătă noaptea că aproape tot nordul Italiei intră în carantină. Este vorba de Lombardia și 14 provincii.
Cel puțin 16 milioane de persoane sunt acum blocate în regiunea Lombardia, scrie BBC News. Se poate ieși sau intra numai pentru „motive grave, care nu pot fi amânate”, a anunțat guvernul.... |
|
|
| DOROHOI - Director, cu doctorat în filologie, la conducerea Casei Municipale de Cultură | Casa Municipală de Cultură din Dorohoi are un nou director. Este vorba de Elena Emanuela Chitic Ciurciun, doctor în filologie, care a preluat conducerea instituţiei de cultură la data de 3 februarie, după ce în luna ianuarie a susţinut un concurs organizat de Primăria Dorohoi. |
|
|
| FOTOGALERIE - “Suflet, Dor și Vise cu păpuși”, la Biblioteca Municipală Dorohoi | Joi 27 februarie 2020 la ora 14, a avut loc la Biblioteca Municipală Dorohoi inaugurarea expoziției de obiecte tradiționale (ștergare, brâie, cămăși populare și goblenuri) expuse de Mariana Adăscăliței și păpuși handmade, expuse de Ana-Camelia Mihăilă-Andrieș. |
|
|
| Florin Ţurcanu, ALDE, critică conducerea Consiliului Judeţean şi spune că îi va sprijini pe cei care vor să dea în judecată instituţia | COMUNICAT - În urma sondajului realizat de ALDE pentru botoșaneni, a rezultat că cea mai mare nemulțumirea este legată de infrastructura din județ, motiv pentru care partidul nostru va formula în cel mai scurt timp o petiție, prin care vom cere Guvernului, indiferent care va fi acesta, să aloce sume clare pentru modernizarea tuturor drumurilor... |
|
|
| 188 de misiuni ale pompierilor în ultima săptămână | Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 188 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 26 intervenții pe zi. |
|
|
| FOTOGALERIE - O parte din angajaţii DGASPC Botoşani, în frunte cu dorohoianul Dan Şlincu, au donat sânge | O parte din angajații D.G.A.S.P.C. Botoșani au spus un mare "DA!" la lansarea invitației de a participa la actul de donare de sânge în cadrul proiectului ”N-AVEM SÂNGE!„. |
|
|
| Locuinţe modulare pentru două familii care au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unor incendii |
Prefectul Valentin – Alexandru Colbu a convocat, în această dimineață, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), în calitate de președinte al acestei comisii, pentru acordarea a două locuințe modulare.
|
|
|
| Accident rutier pe o stradă din Dorohoi. Şoferul nu îşi explică cum a produs accidentul | Un accident rutier, din fericire fară urmări tragice, a avut loc în urmă cu puţin timp, în jurul orei 11, pe strada Luceafărul din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Dosarul privind casele soților Iohannis a fost clasat de Parchetul General | Dosarul privind casele președintelui Klaus Iohannis a fost clasat, au decis procurorii Parchetului General. |
|
|
| Cătălin Ivan (ADN): Sistemul judiciar din România este capturat din nou la Cotroceni, iar românilor li se servește „butaforia anticipatelor“ în vreme ce lui Iohannis i se clasează dosarele | Coordonatorul politic al Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională (AND), Cătălin Ivan, susține, într-un comunicat de presă remis redacţiei Realitatea Dorohoiană, că dosarul clasat vizând casele deținute de Klaus Iohannis reprezintă dovada palpabilă a faptului că Președintele reușește preluarea în forță a Justiției din... |
|
|
| Mort de beat, a intrat cu maşina în zidul unei case şi a vrut să fugă de la locul faptei | În noaptea de 6 spre 7 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Săveni au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că pe strada Independenţei din oraşul Săveni s-a produs un accident rutier, iar conducătorul autoturismului încearcă să părăsească locul faptei. |
|
|
| DOROHOI - TURNEUL NAȚIONAL DIRECȚIA 5 - "POVESTEA NOASTRĂ - 30 de ani" - VIDEO | Avem de spus o poveste, povestea celor 30 de ani, a discurilor noastre, a cântecelor care au intrat în casele dumneavoastră și în viața voastră, povestea celor 30 de ani de satisfacții artistice și a celor 30 de ani norocoși, că muzica noastră v-a plăcut. |
|
|
| Incendiu de vegetaţie uscată la marginea Botoşaniului - VIDEO&FOTOGALERIE | Pompierii botoşăneni intervin la această oră pentru stiungerea unui incendiu izbucnit la marginea municipiului Botoşani, pe strada Peco. |
|
|
| DOROHOI - Incendiu violent la o casă de pe strada slt. Sorin Dumitraş. Un bărbat şi cinci copii transportaţi la spital | Pompierii din Dorohoi au fost solicitați în urmă cu puțin timp să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casa de pe strada slt. Sorin Dumitraş din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Grefierii din cadrul Judecătoriei şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, s-au alăturat protestului colegilor din întreaga ţară | La solicitarea și în reprezentarea a peste 6000 de membri de sindicat - personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT - care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 380 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 379 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|