| DOROHOI - Consilier al primarului Dorin Alexandrescu, decedat astăzi în spital. Era infectat cu COVID-19 | Unul dintre consilierii primarului Dorin Alexandrescu a decedat astăzi, duminică, 1 noiembrie, în spital, după ce a fost confirmat cu infecție cu COVID-19. El a încetat din viață în jurul orei 12.00. A fost confirmat pozitiv, în urmă cu aproximativ două săptămâni. |
| | COMUNICAT PNL: Singurul vinovat pentru criza din sistemul sanitar este PSD | Criza medicală pe care o invocă PSD este fără îndoială produsă chiar de guvernările social-democate de până acum și de corupția din sistemul sanitar, tolerată tot de PSD. Ipocrizia celor din PSD este fără margini dacă ne gândim că timp de aproape 30 de ani, cu mici excepții, au fost la guvernare și nu au făcut absolut nimic pentru... |
| | Bătrână salvată, în ultima clipă, de pompierii botoșăneni | Misiune contracronometru a pompierilor botoșăneni pentru salvarea unei femei de 85 de ani, din municipiul Botoșani, care nu mai răspundea nici la telefon, nici la ușă. S-a întâmplat în această dimineață. Alarma a fost dată fiul femeii care, de câteva ore, nu reușea să ia legătura cu mama lui. |
| | Dorohoian cu alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistat pe Bulevardul Victoriei. I s-a făcut dosar penal | În ziua de 26 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul Victoriei din municipiului Dorohoi, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 53 ani din aceeași localitate. |
| |
| 276 misiuni ale pompierilor botoșăneni, săptămâna trecută | Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 276 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în... |
| | Investiție majoră a Primăriei Municipiului Dorohoi în sistemul de sănătate | Primăria Municipiului Dorohoi anunță începerea demersurilor uneia dintre cele mai importante investiții în sistemul de sănătate al municipiului... |
| | ”Asociația CLARA” din Dorohoi, mulțumește donatorilor. Îndemn către alte entități din municipiu să sprijine Spitalul Municipal | ”Asociația CLARA” din Dorohoi, prin președintele Viorel Chirilă, mulțumește celor care au făcut posibilă donația, către Spitalul Municipal... |
| | Scrisoare de mulțumire din partea conducerii spitalului dorohoian, în urma unei donații făcută de o asociația umanitară | Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi a transmis, prin intermediul presei, o scrisoare de mulțumire, adresată Asociației Clara, ca urmare a unei donații... |
| | Accident de muncă. Bărbat lovit de mașina care mergea cu spatele, condusă de un coleg | La data de 19 octombrie a.c., lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au fost sesizați despre faptul că pe DJ 208 C, din satul Orășeni Deal,... |
| Bărbat din Todireni prins conducând cu o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal | La data de 19 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe... |
| | Bărbat din Ibănești, mort de beat, a căzut cu bicicleta și s-a accidentat. A fost transportat la spital la Dorohoi. I s-a făcut dosar penal | În ziua de 17 octombrie a.c., lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul... |
| | Internat la spitalul de nebuni după ce s-a certat cu polițiștii. A fost depistat băut la volan și a refuzat să se supună testărilor alcoolscopice | La data de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat... |
|
|
| Dorohoiancă luată cu elicopterul SMURD, luni la amiază, în urma unui accident vascular cerebral | O femeie în vârstă de 45 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost preluată de un elicopter SMURD, luni după-amiază, aflându-se în stare critică. |
|
|
| UMANITAR - 2€ pentru o viață mai bună. Trimite „Iasmina” la 8832 și schimbă viitorul unei copile chinuite de boală | Copilăria trebuie să însemne libertate, joacă, energie, viață în cea mai frumoasă formă, nelimitarea bucuriei de a trăi. De aceea, locul unui copil nu trebuie să fie niciodată într-un scaun cu rotile. Iasmina Costache are 10 ani, dar se chinuie să meargă la fel ca un copil de numai câțiva anișori. La vârsta de 8 luni, membrele ei... |
|
|
| Părintele Constantin Muha a fost adus la Dorohoi. Din păcate, a fost depus la morgă, nu pe catafalcul ridicat de credincioşi în curtea bisericii. Înmormântarea va avea loc mâine, la ora 12. UPDATE FOTOGALERIE | Trupul neînsufleţit al părintelui profesor Constantin Muha a ajuns în această seară la Dorohoi. Sicriul a fost depus la morga Spitalului municipal Dorohoi, în ciuda dorinţei familiei şi a miilor de credincioşi din municipiu, care aşteptau ca sicriul să fie depus pe catafalcul ridicat în curtea Bisericii Sf. Vineri, de pe Bulevardul Victoriei,... |
|
|
| S-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut la volan | La data de 14 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, pe raza comunei Românești, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din aceeași localitate. |
|
|
| Consternare în Dorohoi. Părintele Constantin Muha, a murit în această dimineaţă la spital. Era infectat cu COVID-19 | Veste şoc pentru întreaga comunitate din Dorohoi. Părintele Constantin Muha, fostul director al Seminarului Teologic „Sf Ioan Iacob” şi actual inspector de religie, a trecut la cele veşnice, în această dimineaţă, pe un pat de spital din Iaşi. |
|
|
| Infracțiuni la regimul rutier | La data de 7 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control pe strada Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Coțușca. |
|
|
| Doina Federovici: „Toți pacienții trebuie tratați cu respect în unitățile sanitare și în secțiile Spitalului Județean Botoșani, fără niciun fel de discriminare” | În urma apariției în presă a mărturiilor negative din partea mai multor mame care au fost internate cu copiii lor la o secție a Spitalului Județean Botoșani, președintele ales al Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici a anunțat că va iniția un program pentru îmbunătățirea respectului față de pacienți în toate unitățile... |
|
|
| Mustul face victime la Dorohoi. Doi soți salvați de pompieri în urma intoxicației cu dioxid de carbon | Pompierii dorohoieni au intervenit în urmă cu puțin timp pentru salvarea a două persoane, căzute în beci, inconștiente. Evenimentul s-a petrecut într-un imobil situat pe strada C.D. Gherea și potrivit pompierilor ar fi vorba de șoț și soție. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Serviciului Județean de ambulanță și SMURD. |
|
|
| CJSU Botoşani a hotărât: De mâine este obligatorie purtarea măştii de protecţie pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor de învăţământ | Conform actelor normative în vigoare, în contextul riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus Sars-CoV-2, ținând cont de adresa comună a Direcției de Sănătate Publică Botoșani și a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani prin care s-a transmis propunerea consiliului de administrație al Școlii Gimnaziale ”Elena Rareș”... |
|
|
| Femeie accidentată pe trecere de pietoni, la câţiva metri de primăria Dorohoi | O femeie de 51 de ani din Dorohoi a fost victima unui accident de circulaţie, petrecut în urmă cu puţin timp, în apropierea Primăriei Dorohoi. Femeia a fost transportată la spital pentru investigaţii amănunţite. Şoferul care a produs accidentul nu consumase băuturi alcoolice. |
|
|
| O femeie din Broscăuţi şi-a dat foc la casă. Pompierii dorohoieni au stins incendiul | FOTOGALERIE - O casă de pe raza satului Broscăuți a fost distrusa în urma unui incendiu generat chiar de proprietara. S-a întâmplat aseară. |
|
|
| Accident rutier: A deschis portiera şi a acroşat un biciclist | La data de 15 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoşani a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. |
|
|
| Doi morţi şi doi răniţi după un accident petrecut la Dumbrăviţa, lângă Dorohoi. Șoferul vinovat a fost arestat pentru 30 de zile | Moarte cumplită pentru doi bărbaţi din comuna Dumbrăviţa, Dorohoi. Căruţa în care cei doi se aflau a fost spulberată de o camionetă care a pătruns pe contrasens. După impact, unul dintre cai a murit şi el. |
|
|
| Dosar penal pentru un tânăr prins băut la volan | La data de 6 septembire 2020, polțiștii Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, au oprit pentru control, pe drumul comunal din localitatea Călărași, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din aceeași localitate. |
|
|
| Femeie rănită după ce a căzut din căruţă la Mihăileni. Avea o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 02 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza comunei Mihăileni. |
|
|
| UMANITAR - Îngenuncheată de durere, mama lui Nicolae s-a rugat la sfinți să-i arate calea prin care își poate salva băiatul de 11 ani. Un simplu SMS la 8832 mesaj Nicolae îi poate salva viața | Îți dai seama de cât de mult e iubit un copil din cuvintele mamei sale. E persoana care îl cunoaște cel mai bine, care i-a fost aproape încă dinainte de a fi venit pe lume și care ar sacrifica orice pentru a-i fi bine pruncului ei. |
|
|
| ALEGERI LOCALE 2020 – Bogdan Amarie, candidat USR PLUS pentru Consiliul Local Dorohoi: “Vreau să dau ceva înapoi comunității din care fac parte” | Bogdan Amarie, un dorohoian de 45 de ani, vrea să ajungă consilier local “pentru a da ceva înapoi comunităţii din care face parte”, aşa cum a scris pe contul său de facebook. Spre deosebire de alţi candidaţi cu vechime, veşnic abonaţi la diverse funcţii, fie de Consilier local, judeţean sau de primar, Bogdan Amarie este nou venit în... |
|
|
| DOROHOI - Au fost stabilite locurile pentru afişajul electoral în municipiu | DISPOZIŢIE privind stabilirea locurilor speciale pentru afișajul electoral în Municipiul Dorohoi în vederea organizării și desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020.
|
|
|
| Bărbat din Conceşti, în stare gravă, luat cu elicopterul SMURD şi dus la un spital de specialitate din Iaşi | Un Bărbat de 67 de ani din Conceşti a fost luat astăzi cu elicopterul SMURD şi transportat la un spital de specialitate din Iaşi. |
|
|
| COMUNICAT - Florin Țurcanu, ALDE, către PSD: „Dacă nu v-au ajuns 22 de ani să conduceți județul Botoșani, cât vă mai trebuie ca să asigurați condiții decente de trai botoșănenilor?” | Orice persoană care dorește să facă o analiză a județului nostru privind conducerile care au fost în ultimii 30 de ani la Consiliul Județean Botoșani, la Prefectură, precum și la Primăria Botoșani, poate realiza că 22 de ani a fost doar PSD-ul în fruntea acestor instituții. |
|
|
| Primul aparat, din cadrul contractului de furnizare de echipamente pentru depistarea infecției cu SARS COV-2, a ajuns la Spitalul Dorohoi | Primarul Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu și Managerul Spitalului Dorohoi dr. Valerian Andrieș împreună cu managerul proiectului, ”Modernizarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020”, dl. Cristian Dogaru, au fost prezenți astăzi la punerea în funcțiune... |
|
|
| COMUNICAT Doina Federovici, PSD: „Sprijinul Guvernului Orban pentru salvarea locurilor de muncă nu există, dar liberalii cer votul botoșănenilor” | Președintele PSD Botoșani, candidat pentru conducerea Consiliului Județean a prezentat astăzi scrisoarea Federației Industriei Hoteliere din România, în care antreprenorii și angajații din domeniul turismului și ospitalității își strigă disperarea la Guvernul Orban, care i-a abandonat cu totul și i-a lăsat de izbeliște. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 428 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 389 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 383 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 370 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 333 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 328 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 324 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|