Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: Teatru
Zilele Eminescu, ediția ianuarie 2022
Memorialul Ipotești organizează, în data de 15 ianuarie, Zilele Eminescu. Manifestările vor începe la ora 11.15 cu Te Deum la Bisericuța Familiei Eminovici, urmat de depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu de la Memorialul Ipotești.
FOTOGALERIE - Bucurii de Crăciun: Împreună, am văzut lumina!  
Doamnele din Organizația Femeilor Social Democrate au fost ajutoarele lui Moș Crăciun, într-una dintre cele mai frumoase misiuni din această perioadă: întâlnirea cu copiii cu deficiență de vedere din Botoșani.
10 efecte ale pandemiei în interiorul omului - Explicațiile psihologului
Frica generată prin toate mijloacele de comunicare, tradiționale sau moderne, ajunge, poate de cele mai multe ori fără să vrea acest lucru, la fiecare receptor, iar acesta se conectează instant, fără prevenirea viitorului său sacru, la vibrațiile, cuvintele, manifestările și experiențele trăite de cei care le emit.
Trei oferte pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru modernizarea Memorialului Ipotești
Încă un pas important făcut pentru modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.
Poeți în dialog la Ipotești: Doru Mareș și Crista Bilciu
Pe data de 24 octombrie 2021, la ora 16.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează ediția din octombrie...
Zilele Municipiului Dorohoi – „Melodia Show”, un alt eveniment de succes! Acțiunile continuă până la sfârșitul săptămânii - FOTOGALERIE
Evenimentele dedicate Zilelor Municipiului Dorohoi de anul acesta au fost despre oameni dragi, despre stare, despre emoție, despre legătura ce se creează...
Delegație militară Româno-Americană în vizită la Dorohoi - FOTOGALERIE
De ziua Dorohoiului, 6 octombrie 2021, ora 10.00, Primăria municipiului Dorohoi a avut onoarea să primească la sediul instituţiei o delegaţie militară...
„Melodia Show”, spectacol susținut de către copiii talentați ai Dorohoiului, la Sala Teatrului
Joi, 7 octombrie, începând cu ora 18:00 vă așteptăm la Sala Teatrului la super concertul „Melodia Show”!!!!
Biblioteca B.O.M.D, lansată de ziua Educației - FOTO
Tinerii de la Centrul de voluntariat B.O.M.D (Botoșani, Orașul Meu Drag) au marcat ziua Educației printr-o activitate creativă. În colaborare cu...
DOROHOI - Spectacol Aniversar !!!!
Eveniment din cadrul Zilele Municipiului Dorohoi.
INVITAȚIE LA EVENIMENTELE DIN CADRUL ZILELOR MUNICIPIULUI DOROHOI PERIOADA 6-9 OCTOMBRIE 2021
Continuăm evenimentele lansate prin agenda culturală dedicată manifestărilor organizate cu ocazia sărbătoririi Zilelor Municipiului Dorohoi. Vă...
Zilele Municipiului Dorohoi 2021 - Programul evenimentelor din perioada 30 septembrie - 3 octombrie
Continuăm evenimentele dedicate Zilelor Municipiului Dorohoi cu activități interactive și multe surprize. Sfârșitul de săptămână vine cu spectacole...
Atelierele de interpretare a textului CreativLit la Ipotești
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu organizează, în perioada 27-30 septembrie 2021, a treia ediție a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit. La ateliere vor participa studenți de la Universitatea „Babeș-Bolyai”  din Cluj, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea „Vasile Alecsandri”...
Zilele Municipiului Dorohoi 2021, sărbătoare în umbra pandemiei
Primăria Municipiului Dorohoi și Consiliul Local au plăcerea să vă invite la Zilele Municipiului Dorohoi 2021, un eveniment care se va desfășura în intervalul 24 septembrie - 10 octombrie și va cuprinde peste 16 evenimente culturale, artistice, sportive, de artă și tradiție românească, ce se vor desfășura în mai multe spații din municipiu....
Ipoteștii lui Caramitru
Revista „Steaua” anunța, în numărul 5-6 din 1964, a patruzecea piesă a lui Mircea Ștefănescu – „EMINESCU”, care avea să fie pusă în scenă în regia lui Sică Alexandrescu, având „în rolurile principale două talente aparţinând «schimbului de mâine»: Eminescu şi Veronica Micle vor fi jucaţi de doi elevi ai Institutului...
A murit actorul Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti
A murit Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti. Actorul avea 79 de ani şi era internat la Spitalul Elias din cauza unor probleme de sănătate.
La Ipotești, colocviul Serbarea de la Putna – 150
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Institutul Bucovina Rădăuți și Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina organizează, în data de 15 august 2021, colocviul internațional Serbarea de la Putna – 150.
Tabăra de scriere creativă pentru poeții tineri la Memorialul Ipotești
În perioada 9-15 august 2021, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează Tabăra de scriere creativă pentru poeții tineri care au debutat editorial în anii 2019-2020.
25 de profesori din Botoșani s-au specializat la Cannes
Șase licee și colegii din județ, alături de alte 9 școli gimnaziale au format un consorțiu pentru a putea colabora cu un colegiu internațional de la Cannes. Scopul parteneriatului este acela de a-i ajuta pe profesorii botoșăneni să aplice cele mai moderne metode de predare a limbii și culturii franceze și să deschidă tematica abordată...
A treia ediție a Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi, la Memorialul Ipotești
În perioada 28 iunie-2 iulie 2021, așa cum a fost anunțat anterior, Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj organizează a treia ediție a Școlii de vară pentru tinerii cercetători...
PNL Dorohoi are o nouă conducere. Consilierul local Vlad Vasiliu a fost ales președinte al organizației municipale
Consilierul local liberal Vlad Vasiliu a fost ales astăzi în funcția de președinte al Organizației Dorohoi a Partidului Național Liberal (PNL), în cadrul ședinței Consiliului de Coordonare Local, unde, alături de alegerea președintelui, au fost alese și celelalte structuri de conducere, respectiv vicepreședinții, secretarul-trezorier și...
Concert caritabil de „Ziua Tricolorului”, organizat la Amfiteatrul Cornișa din Botoșani
Corul Misionar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” și Parohia „Eternitatea”, în parteneriat cu Protopopiatul Botoșani, asociația „Scut Botoșănean” și Direcția Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani, organizează un concert caritabil cu ocazia celei de-a șaptea ediții a evenimentului „Ziua...
Zilele Eminescu, ediția din iunie, la Memorialul Ipotești
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada, 13-15 iunie 2021, ediția din iunie a Zilelor Eminescu. Evenimentele vor debuta cu evocarea celui „mai aristocratic și mai grațios dintre editorii reali și posibili ai lui Eminescu” (P. Creția), Perpessicius – de la a cărui naștere se împlinesc...
DOROHOI - Evenimentele anunțate pentru Ziua Copilului au fost ANULATE, din cauza impunerii guvernanților ca toți participanții, părinți și cadre didactice, să fie vaccinați!
Din păcate, anunțăm că evenimentele programate pentru data de 29 mai 2021 în Parcul Brazi și 1 iunie 2021 la Sala Teatrului Dorohoi, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, nu vor mai putea avea loc.
DOROHOI - Proiect de modernizare a Casei Municipale de Cultură, în valoare de 3,6 milioane de lei, selectat pentru finanțare
Un proiect cu finanțare europeană, în valoare de aproximativ 3,6 milioane de lei, prin care se dorește modernizarea și dotarea cu echipamente a Casei Municipale de Cultură, a fost selectat pentru finanțare. Conducerea primăriei a primit vestea bună în urmă cu câteva zile.
DOROHOI – Zilele copilului sărbătorite sub sloganul „Vivat bucuria în Doroland”, în Parcul Brazi. Mircea Baniciu, Marius Matache și Ovidiu Mihăilescu în concert. Zeci de acțiuni cu și pentru copiii dorohoieni. Vezi programul complet
Pe 29 mai 2021 la Dorohoi sărbătorim împreună Ziua Copilului în Parcul Brazi, unde sunt pregătite surprize și evenimente distractive atât pentru cei mici cât și pentru părinții lor. Primăria Municipiului Dorohoi și Consiliul Local, prin Casa Municipală de Cultură Dorohoi vă invită la prima ediție a evenimentului „Vivat bucuria în...
DOROHOI - Spectacolele lunii mai care se vor desfășura la Sala Teatrului
Conducerea Casei Municipale de Cultură Dorohoi anunță o serie de spectacole de excepție care vor avea loc, în luna mai, pe scena Sălii Teatrului din municipiu.
DOROHOI – Doru Octavian Dumitru în spectacol, mâine, la Cinematograful ”Melodia”. Biletele sunt aproape epuizate - VIDEO
Cinematograful ”Melodia” din Dorohoi va găzdui mâine, 7 aprilie, un spectacol de comedie, susținut de actorul Doru Octavian Dumitru. Show-ul de comedie, pentru care, potrivit organizatorilor, biletele au fost vândute aproape în totalitate, va începe la ora 19.00, prețul biletului fiind de 50 de lei.
”Mărțișor Dorohoian„ în această seară, de la ora 17.00. Dan Bitman în recital
Sala Teatrului din municipiul Dorohoi găzduiește în această seară, începând cu ora 17, ediția a XXXVII-a a Festivalului Național de Muzică Ușoară Românească ”Mărțișor Dorohoian”.
Actor, născut în Dorohoi, mort după o grea suferință
Un actor dorohoian a murit, astăzi dimineață, la vârsta de 53 de ani. Este vorba de Lucian Pînzaru, care a trecut la cele veșnice în urma unei boli necruțătoare. Actorul a murit la Galați, locul unde a locuit și profesat în ultimii 25 de ani. El a fost fiul lui Corneliu Pânzaru, fost ofițer de stare civilă la Primăria Dorohoi, decedat...
Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mărțișor Dorohoian” - Ediția a XXXVII-a, 6 martie 2021 - Sala Teatrului Dorohoi. Dan Bitman în recital
Primăria Municipiului Dorohoi și Consiliul Local prin Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică organizează în data de 6 martie 2021, la Sala Teatrului Dorohoi, cea de-a XXXVII-a ediție a Festivalului – Concurs Național de Muzică Ușoară „Mărțișor Dorohoian”.
Fonduri europene pentru reabilitarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a selectat, în ultima ședință, proiectul privind „Modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu»” printre cele patru proiecte din județele Moldovei pentru care finanțarea documentațiilor pentru atragerea fondurilor europene va fi asigurată prin Programul...
Comunicat Cătălin Silegeanu, Pro România: ”PNL NU a făcut nimic pentru Botoșani! Asta e realitatea!”
Dragii mei botoșăneni, am observat că de ceva vreme deputatul PNL, Cristian Achiței, se află în campanie electorală. Este prezent prin toate piețele din județ, că poate mai prinde vreo două voturi, de la cetățenii din mediul rural, PNL fiind în cădere sigură cu toată bătaia de joc privind gestionarea pandemiei și nu numai.
VIDEO - Respect veteranilor români! Film omagial realizat de Casa Municipală de Cultură Dorohoi
Pe 11 noiembrie România își cinstește soldații din teatrele de operații. Ziua Veteranilor a fost instituită în 2014 și este celebrată în semn de recunoștință pentru sacrificiul militarilor care au participat la misiuni în afara teritoriului statului român.
Pagina 6/13  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
782
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
613
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
538
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
473
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
379
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
379
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
375
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
373
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
355
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
344
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord