| COMUNICAT PPU-SL - Doina Pârcălabu: Pensionarii noștri sunt mai inteligenți decât guvernanții noștri. PPU (social-liberal) sprijină eforturile pentru respectarea drepturilor pensionarilor | Doina Pârcălabu, liderul Departamentului pentru Muncă și Protecție Socială, al PPU (social-liberal), transmite că umaniștii, prin specialiștii săi, sprijină pensionarii, pentru ca drepturile lor să fie respectate și îi vor consilia pe aceștia pentru a-și apăra aceste drepturi.
|
| | COMUNICAT PSD - Doina Federovici și Cosmin Andrei au început acțiunile de înființare la Botoșani a 7 specializări de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași | Candidații PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean și primar al municipiului Botoșani, Doina Federovici și Cosmin Andrei au participat împreună cu deputatul Marius Budăi și Andrei Turcoman membru al Organizației de Tineret, la prima întâlnire de lucru cu reprezentanții din conducerea Universității Alexandru Ioan Cuza... |
| | COMUNICAT - Peste 200 de tineri licențiați în administrație, medicină, economie și științe tehnice au decis să activeze în PSD Botoșaniîn ultima lună | Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunț astăzi că Organizația Județeană este în plin proces de schimbare de generații și de extindere a organizațiilor locale cu oameni pregătiți, cu experiență în domeniile lor de activitate și care vor să se implice în ridicarea comunităților în care locuiesc. |
| | Iohannis a prelungit starea de alertă în România cu 30 de zile. Nu se impun noi restricții, dar nici relaxări | Starea de alertă în România va fi prelungită cu 30 de zile, a anunțat președintele Klaus Iohannis. El a precizat că nu vor fi impuse noi restricții, dar nici nu vor exista noi măsuri de relaxare. |
| |
| Comunicat ALDE Botoşani - Investitorii care ajută la dezvoltarea județului Botoșani au nevoie de sprijinul autorităților! | Ne bucurăm când un om de afaceri alege să performeze pe teritoriul județului Botoșani, pentru că astfel se dezvoltă județul și se crează noi... |
| | Comunicat - Scrisoare deschisă către Antreprenorii Români | Salutând ampla dezbatere publică declanșată de „Propunerea privind reintegrarea pe piaţa muncii a pensionarilor care își doresc să își continue... |
| | Radu Minea, președintele Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) | Radu Minea, președinte al Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare, s-a înscris în PPU (social-liberal). Este la prima experiență... |
| | Deputatul umanist Grațiela GAVRILESCU inițiază un proiect de lege prin care societățile comerciale sunt încurajate să angajeze pensionari | Deputatul umanist Grațiela Gavrilescu inițiază un proiect de lege prin care societățile comerciale sunt încurajate să angajeze pensionari, care... |
| | Comunicat - Deputatul Andrei Gerea s-a înscris în PPU (social-liberal) | Deputatul Andrei Gerea, fost ministru al Economiei și al Energiei s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal). |
| | Comunicat – Recomandările Prefectului privind comportamentul cetăţenilor după intrarea în vigoare a măsurilor de relaxare, începând cu 1 iunie | Structurile de ordine și siguranță publică sunt la datorie și acționează pentru prevenirea criminalității și pentru fluidizarea și monitorizarea... |
| | Luna mai este luna promovării economiei sociale | Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării diferitelor evenimente sau acţiuni de mediatizare a domeniului economiei... |
| | Document oficial al Guvernului despre măsurile de relaxare de la 1 iunie 2020 | Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat o hotărâre cu privire la modificarea și completarea măsurilor de relaxare care vor... |
|
|
| Comunicat ALDE Botoşani - Irigațiile sunt colacul de salvare pentru agricultorii botoșăneni! - VIDEO | Având în vedere condițiile climatice din acest an, agricultura botoșăneană are nevoie de sprijinul autorităților pentru a putea beneficia de efectul produs de montarea irigațiilor pe terenurile arabile. |
|
|
| Deputaţii au votat proiectul privind amânarea plăţii chiriilor, pe perioada stării de urgenţă | Camera Deputaţilor a votat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul PSD privind amânarea plăţii chiriilor pe perioada stării de urgenţă. PNL nu a votat proiectul, spunând că se ajunge la subminarea economiei.
|
|
|
| Comunicat - Florin Ţurcanu, vicepreşedinte ALDE Botoşani: „Treziți-vă fraților, pentru a salva economia românească pentru că este o mare problemă la nivelul României și la nivelul județului Botoșani” | Dacă am ratat startul în lupta împotriva Coronavirusului trebuie să fim siguri că nu ratăm startul la repornirea economiei. |
|
|
| Secretarul de stat, botoşăneanul Gheorghe Sorescu, a convocat o şedinţă opeartivă cu şefii judeţului | Astăzi, 17 aprilie 2020, dl Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, a fost prezent vinery, 17 aprilie, la Botoșani, la Instituția Prefectului, la o întâlnire operativă cu prefectul județului, Dan Nechifor și cu șefii structurilor din MAI. |
|
|
| Cătălin Ivan (ADN): Domnule Klaus Werner Iohannis, România a avut tot felul de președinți de la Revoluție până astăzi, unul mai puțin bun decât celălalt, dar niciodată unul atât de ipocrit, aservit intereselor altora și mai străin de tot ce este românesc! | Coordonatorul politic al ADN, Cătălin Ivan, adresează public o Scrisoare Deschisă Președintelui României, Klaus Werner Iohannis. O redăm integral: |
|
|
| Ordonanța militară nr. 8 din 9 aprilie 2020 – Noi măsuri impuse de Guvern | Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că a fost emisă o nouă ordonanță miitară, respectiv ordonanța cu numărul 8 din 2020, care prevede noi măsuri luate de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus. |
|
|
| Programul casieriilor Nova Apaserv în perioada 8 – 30 aprilie | Datorită schimbărilor intervenite în legislația privind starea de urgență și ținând cont de fluxul de utilizatori prezenți în casieriile S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani, vă reamintim că vor fi redeschise casieriile cu următoarea precizare: programul de funcționare al casieriilor pentru perioada 8-30 aprilie va fi: |
|
|
| Ordonanța Militară numărul 4 din 29.03.2020/ DOCUMENT | ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 |
|
|
| APEL către clasa politică - AJUNGE ! NE-AȚI ADUS ÎN PRAGUL DISPERĂRII ! | Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară a transmis în urmă cu câteva zile un apel către clasa politică din România și a întocmit o listă de cereri pentru ca industria alimentară să nu fie distrusă de efectele pandemiei de coronavirus.
|
|
|
| Klaus Iohannis a decretat stare de urgență pentru 30 de zile. Vezi principalele prevederi | Președintele Klaus Iohannis a anunțat măsurile impuse tuturor românilor, după ce a decretat starea de urgenţă în România pentru următoarele 30 de zile. |
|
|
| STARE DE URGENŢĂ: Măsuri fără precedent anunţate de premierul Ludovic Orban | Premierul Ludovic Orban a anunțat, duminică, o serie de măsuri care vor fi cuprinse în decretul prezidențial referitor la starea de urgență în care va intra, începând de luni, țara noastră. În plus, premierul a anunțat că ia în calcul plafonarea prețului la medicamente, măști și dezinfectanți. |
|
|
| Cătălin Ivan (ADN): Nimic nu amenință mai mult viitorul nostru ca popor decât criza politică permanentă. Nici măcar coronavirusul! | Avem o țară neguvernată de cinci ani. Șapte guverne în doar cinci ani. Iohannis și PNL au obligația de a opri această isterie cu alegerile anticipate, să propună un guvern responsabil, să guverneze și să lase alegerile să se desfășoare după calendarul firesc. |
|
|
| România, în topul european al afacerilor conduse de femei | România este reprezentată, zilele acestea, în Croatia, de Elite Business Women, Patronatul IMM-urilor din Constanța și Universitatea „Ovidius”, cu bune practici în construirea unei retele de femei antreprenor la nivel international. Alături de țara noastră, alte 8 țări din Europa din Regiunea Dunării fac parte din Programul de antreprenoriat... |
|
|
| MONDEN – Nuntă în familia directorului Băncii Jijia din Dorohoi | Directorul General al Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi, economist Ioan Diaconu, va fi socru mic la începutul lunii octombrie. |
|
|
| Comunicat - Deputatul PSD Marius Budăi: „De la începutul acestei luni peste 96.000 de pensionari botoșăneni au mai mulţi bani în buzunare” | Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi, de asemenea ministru al Muncii și Justiției Sociale, a anunțat că PSD și-a respectat promisiunile şi angajamentele față de pensionari, astfel că de la 1 septembrie, 5 milioane de pensionari au mai mulţi bani în buzunare. |
|
|
| Comunicat - Deputatul PSD Marius Budăi: „De la începutul acestei luni peste 96.000 de pensionari botoșăneni au mai mulţi bani în buzunare” | Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi, de asemenea ministru al Muncii și Justiției Sociale, a anunțat că PSD și-a respectat promisiunile şi angajamentele față de pensionari, astfel că de la 1 septembrie, 5 milioane de pensionari au mai mulţi bani în buzunare. |
|
|
| Impozitarea bacşişului, proiect de lege depus la Senat | Senatorul PSD Eugen Teodorovici, ministru al Finanţelor Publice, a depus, la Senat, proiectul de lege privind impozitarea bacşişului încasat de la clienţi în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor. |
|
|
| FOTOGALERIE - „Tabăra din pridvorul satului”, organizată în parohia Dealu Mare | În perioada 8-10 august, parohia Dealu Mare a fost gazda unui eveniment inedit, cea de-a doua ediție a “Taberei din pridvorul satului”, proiect inițiat și susținut de Departamentul de Misiune pentru Tineret al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei prin Asociația Tineretul Ortodox Român, având ca parteneri: Seminarul Teologic „Sfântul... |
|
|
| Comunicat Mihaela Huncă, deputat PSD: „Avem nevoie de stimulente fiscale suplimentare pentru a face competitiv domeniul de cercetare-dezvoltare și inovare din România” | Deputatul PSD Mihaela Huncă a declarat astăzi că pentru a crește volumul investițiilor private și pentru a forma forță de muncă calificată care să rămână în țară în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării este nevoie de acordarea de stimulente fiscale suplimentare din partea statului. |
|
|
| Armata face recrutări în rândul tinerilor. Vezi condiţiile de înscriere | Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare al Centrului militar judeţean Botoşani, activitatea de recrutare a tinerilor - băieţi şi fete, absolvenţi ai învăţământului postliceal şi universitar, în vederea şcolarizării în instituţiile militare de învăţământ. |
|
|
| Huncă, deputat PSD: „Avem nevoie de adaptarea serviciilor de consiliere și orientare profesională din sistemul de învățământ la oferta ocupaţională de pe piața piaţa muncii” | Parlamentarul social-democrat botoșănean Mihaela Huncă a declarat astăzi că orientarea în carieră nu se poate rezuma la asistarea unor momente în alegerea profesiei, ci trebuie să devină o modalitate de dezvoltare a abilităţilor necesare pentru construirea propriului parcurs profesional. |
|
|
| Europarlamentarul Viorica Dăncilă, votată de CExN al PSD pentru funcţia de premier | Vot covârșitor, marți, în CExN pentru Viorica Dăncilă.
Nominalizarea a votată de forul de conducere în unanimitate, cu o abţinere, cea a lui Robert Negoiță.
Surse din interior au declarat că, inițial, au existat două propuneri: Viorica Dăncilă și Ecaterina Andronescu, cea din urmă refuzând nominalizarea.
|
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|