| Mesaj de condoleanțe din partea Organizației județene PSD Botoșani |
| | Modernizarea Ambulatorului de la Maternitatea Botoșani, în linie dreaptă | Lucrările de modernizare a Ambulatorului Maternității Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, unul dintre cele mai importante obiective de investiții din județ, se apropie de final. |
| | Permis de conducere cu însemnele autorităților din Marea Britanie fals, descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui tânăr asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals. |
| | CARANTINĂ Havârna - Jandarmii și polițiștii acționează continuu în localitatea carantinată | În conformitate cu prevederile Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr.6305 din 28.01.2021 privind instituirea carantinei zonale pentru localitatea Havârna, comuna Havârna, controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din această localitate și măsurile de ordine publică sunt organizate și coordonate,... |
| |
| Mii de pachete cu ţigări de contrabandă descoperite de poliţiştii de frontieră dorohoieni. S-au tras focuri de armă, de avertisment | Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au reţinut, în vederea confiscării, 12.000 de pachete cu ţigări,... |
| | Acțiuni pentru prevenirea răspândirii virusului Sars Cov 2. Amenzi de 33.000 de lei | În perioada 25-29 ianuarie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători... |
| | Armă letală ridicată în urma unei percheziții | La data de 28.01.2021, având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracțiunile de introducere sau scoaterea din... |
| | 5.264 persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, în anul trecut | În perioada ianuarie-decembrie 2020, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 5.264... |
| | Comunicat: “Dezvoltarea ITI Țara de Sus pe masa miniștrilor” | Inițiatorul ADI-ului Dezvoltare Sustenabilă și Integrată în Țara de Sus, senatorul botoșănean Lucian Trufin, anunță următorii pași în concretizarea... |
| | Comuna Havârna a intrat în CARANTINĂ, începând din această seară, pentru o perioadă de 14 zile. Rata de infectare a ajuns la 12,78 | Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis miercuri carantinarea localității Havârna, pentru o perioadă de 14 zile, începând... |
| | Cursuri de calificare în domeniul agricol, organizate de Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani | Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani organizează începând cu 7 februarie 2021, Sesiunea – I – 2021 a cursurilor de calificare în... |
| | Patinoarul din centrul Dorohoiului demontat după mai puțin de două luni de funcționare - FOTOGALERIE | Patinoarul amenajat în centrul Dorohoiului a fost demontat. Acțiunea a început în urmă cu trei zile și a fost finalizată astăzi. Contractul semnat... |
|
|
| Bărbați cercetați pentru furt de lemne | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr . 7 Darabani efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, comisă de trei bărbați de 47, 39 și 45 de ani din comuna Rediu. |
|
|
| Băut la volan, a intrat cu mașina în gard | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au fost sesizați, la data de 27 ianuarie, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza localității Bălușeni a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. |
|
|
| Bărbat din Săveni cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis | La data de 28 ianuarie 2021, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza, din orașul Săveni, un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Licitație organizată de primărie pentru una din cele mai mari investiții în sistemul medical din Dorohoi | După startul proiectului Eficientizarea energetică a clădirilor Secției Materno-Infantil și Bloc alimentar-spălătorie, din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, care în acest moment se află în faza de evaluare a ofertelor pentru contractul de lucrări, Primăria Municipiului Dorohoi anunță lansarea procedurii de licitație pentru achiziția... |
|
|
| Comunicat: Lunile trec și nimic bun nu se întâmplă pe drumurile naționale din județul Botoșani! | Din Opoziție, liberalii botoșăneni erau foarte vocali atunci când venea vorba de modernizarea drumurilor Botoșani – Târgu Frumos sau Botoșani – Ștefănești. Acum, când sunt la putere de peste 15 luni, „specialiștii în drumuri” Șoptică și Achiței se laudă doar cu eliberarea unei autorizații de construcție și aia cu întârziere... |
|
|
| Bărbat din comuna Corni căutat de familie. El a dispărut din anul 2018, când a plecat în Cehia | Astăzi, 25 ianuarie 2021, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că VĂRVĂRUC ROMICĂ de 52 de ani, din comuna Corni, a părăsit domiciliul în anul 2018 pentru a pleca în Republica Cehă, iar până în prezent nu a revenit și nici nu a contactat vreun membru al familiei. |
|
|
| Autoturism de lux recuperat de proprietar datorită poliţiştilor de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Audi A4 Avant, care a fost declarat ca fiind furat din Germania. |
|
|
| SVSU Dorohoi - recomnadări pentru evitarea incendiilor | Având în vedere incendiile datorate surselor de căldură și în special a coșurilor de fum necurățate Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi, sfătuiește toți cetățenii municipiului să respecte și să ia următoarele măsuri: |
|
|
| Proiectil perforant, rămas neexplodat din timpul războiului, descoperit în județ | Descoperire mai puțin obișnuită la Stâncești, comuna Mihai Eminescu, unde un bărbat a găsit un element de muniție printre pietrișul folosit la amenajarea unui podeț. |
|
|
| Tânăr reținut pentru tâlhărie | La data de 25 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 27 de ani din orașul Săveni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie. |
|
|
| Comunicat: Ziua de 24 ianuarie, sărbătorită de PSD Botoșani | Organizația Județeană PSD Botoșani a sărbătorit ziua de 24 ianuarie printr-o acțiune menită să îmbogățească sărbătoarea Micii Uniri.
Social-democrații s-au deplasat de la sediul PSD pe Pietonalul Unirii, până pe Bulevardul Mihai Eminescu, cu steaguri tricolore, dar și cu o coroană comemorativă, pe care au depus-o la bustul lui... |
|
|
| Depuneri de jerbe de flori, din partea conducerii CJ Botoșani, cu ocazia Zilei Micii Uniri | Astăzi, în ziua în care s-au împlinit 162 de ani de la momentul în care s-a înfăptuit Mica Unire, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, vicepreședinții Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta și Bogdan Dăscălescu, și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, au depus câte o jerbă de flori la cavoul... |
|
|
| VIDEO - Bărbat amendat drastic de către jandarmi după ce a aruncat pe câmp o mare cantitate de deșeuri menajere | Lipsa de respect față de mediul înconjurător i-a adus unui bărbat o amendă de 3000 de lei în această după-amiază. |
|
|
| Mica Unire sărbătorită, la Dorohoi, în avans - VIDEO&FOTOGALERIE | Casa Municipală de Cultură Dorohoi a găzduit astăzi, 23 ianuarie, un eveniment dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, sărbătoare cunoscută ca Mica Unire de la 24 ianuarie1859. |
|
|
| Comunicat: Doina Federovici, aleasă în Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa | Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a fost aleasă membru titular în cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa, instituție consultativă a Consiliului Europei. Alegerea Doinei Federovici a fost făcută de către membrii Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, asociație care reunește... |
|
|
| Jandarmeria Botoșani la ora bilanțului | În anul 2020, prioritatea strategică a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, adaptată situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS CoV-2. |
|
|
| Acțiuni ale polițiștilor privind prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS COV 2 | La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii botoșăneni împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani și Poliției Locale Botoșani au acționat pe raza municipiului Botoșani și a localităților adiacente, atât pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19 în rândul populației, cât și pentru verificarea... |
|
|
| Tânăr din Darabani depistat conducând fără permis și sub influența alcoolului. Polițiștii i-au întocmit dosar penal | La data de 19 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din orașul Darabani. |
|
|
| DOROHOI – Se deschide Centrul comunitar de vaccinare. Este al doilea spațiu cu această destinație, după cel inaugurat în incinta Spitalului municipal | Miercuri, 20 ianuarie, la Dorohoi se va deschide Centrul comunitar de vaccinare, care va fi găzduit de Sala de sport a Colegiului Național ”Grigore Ghica”, de pe strada George Enescu. |
|
|
| Bărbat dat dispărut după ce a părăsit domiciliul pe data de 18 ianuarie | Astăzi, 19 ianuarie 2020, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că HAVRILIUC ADRIAN, de 53 de ani, din comuna Santa Mare, a părăsit domiciliul la data de 18 ianuarie a.c. cu intenția de a se deplasa cu trenul în municipiul Iași, iar până în prezent nu a revenit și nici nu a contactat vreun membru al familiei. |
|
|
| Dorohoienii de pe strada Grigore Ghica nu vor avea apă la robinete, mâine, 20 ianuarie, din cauza unei avarii | S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunţă întreruperea furnizării apei în municipiul Dorohoi, mâine 20.01.2021, în intervalul orar 09:00- 18:00, în vederea remedierii avariei de pe conducta din PEHD Ø225 mm, localizată pe str. Grigore Ghica. |
|
|
| „Unire-n cuget și-n simțiri”, concert online pus în scenă de „Rapsozii Botoșanilor” | Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 reprezintă una dintre bornele importante ale istoriei noastre. Chiar dacă situația epidemiologică este una dificilă, Consiliul Județean Botoșani și Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” au decis organizarea unui spectacol special dedicat Zilei Unirii Principatelor Române. |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 485 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 432 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 410 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 405 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 349 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 341 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 336 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 326 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 313 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 303 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|