Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Comunicat: Ziua de 24 ianuarie, sărbătorită de PSD Botoșani
Realitatea DorohoianăData 25.01.2021 - 11:41:58
Politic
Ziua de 24 ianuarie, sărbătorită de PSD Botoșani
Organizația Județeană PSD Botoșani a sărbătorit ziua de 24 ianuarie printr-o acțiune menită să îmbogățească sărbătoarea Micii Uniri. Social-democrații s-au deplasat de la sediul PSD pe Pietonalul Unirii, până pe Bulevardul Mihai Eminescu, cu steaguri tricolore, dar și cu o coroană comemorativă, pe care au depus-o la bustul lui Alexandru Ioan Cuza, situat în fața Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
DISTRIBUIE           

La evenimentul organizat de social-democrații botoșăneni au participat președintele organizației Doina Federovici, prim-vicepreședintele Marius Budăi, primarul municipiului Botoșani Cosmin Andrei, parlamentarii PSD, vicepreședinți ai organizației, consilieri județeni, consilieri locali din municipiul Botoșani, precum și colegi din organizația de tineret. De asemenea, a fost prezent și primarul comunei Viișoara, medicul veterinar Laurențiu Rîmbu.

Iar pentru că ziua de 24 ianuarie nu ar fi devenit sărbătoare națională fără contribuția inestimabilă a lui Alexandru Ioan Cuza, social-democrații au ținut să evidențieze unele dintre efectele reformelor domnitorului de la nivelul județului nostru.

Anul acesta, s-a discutat despre singura localitate din județ care amintește de numele domnitorului român, Cuza Vodă. Așezarea rurală se află în componența comunei Viișoara, iar detalii despre istoricul localității au fost oferite de primarul comunei Viișoara.

„Satul Cuza Vodă s-a înființat în urma împroprietăririi însurățeilor din anul 1882, în baza Legii rurale a lui Alexandru Ioan Cuza, din anul 1864. În semn de recunoștință față de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, locuitorii au denumit așezarea Cuza Vodă. Împroprietărirea s-a făcut în moșia Păltiniș, pe partea numită Dealul Ciorbenilor. Satul cu numele Cuza Vodă este menționat pentru prima dată documentar, la 15 decembrie 1898, când pământul rezervat pentru școala și biserica din sat, câte cinci hectare pentru fiecare instituție, este arendat pentru o perioadă de cinci ani lui Ioan Ștefan Ciopron. În documentele oficiale, satul Cuza Vodă este menționat în anul 1908, în comuna Păltinișul. În 1912, satul Cuza Vodă din comuna Bivolul avea 98 case locuite de 98 familii cu 240 bărbați și 214 femei. În prezent, satul Cuza Vodă are o populație de peste 550 de locuitori.”, au fost explicațiile primarului Laurențiu Rîmbu.

Denumirea satului amintește numele primului domnitor al Principatelor Române Unite, cel care a promulgat Legea rurală din 1864 prin care clăcașii au fost împroprietăriți.

Sub domnia lui Cuza s-au pus bazele statului român unitar modern, iar unirea dintre Moldova și Țara Românească, la data de 24 ianuarie 1859, au determinat un proces ireversibil – recunoașterea la nivel internațional a unui singur stat: România.

La mulți ani, români!

La mulți ani, România!

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
O veste bună pentru sportul românesc
Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!”
Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov
Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției
DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea
Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate
Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă
17 medalii și o generație care vine frumos din urmă!
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
762
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
574
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
531
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
458
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
411
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
408
Lemne confiscate la Cistinești
352
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord