Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Camera Deputaţilor
Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea iniţiat de Guvern va intra astăzi în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor
Şedinţa este programată la ora 13,00, conform deciziei Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor cu "modificări majore", operate în Comisia juridică.
Pensiile speciale vor fi impozitate cu 85%, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților
Parlamentul decide miercuri impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Proiectul PSD este susținut și de PNL, astfel, se conturează o largă majoritatea pentru adoptarea legii în Camera Deputaților, for decizional.
Mandatele aleșilor locali, prelungite până la 1 noiembrie
Deputaţii au dat vot favorabil proiectului de lege privind prelungirea mandatelor aleşilor locali până la 1 noiembrie 2020.
Proiectul privind autonomia Ținutul Secuiesc a fost respins în Senatul României
Senatul a respins, azi, în calitate de for decizional, proiectul privind Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, care prevedea ca acesta să devină regiune autonomă cu personalitate juridică. Senatorii au votat telefonic în favoarea raportului de respingere întocmit de Comisia de administraţie - 126 de voturi "pentru" şi 9 'împotrivă'...
Deputaţii au votat proiectul privind amânarea plăţii chiriilor, pe perioada stării de urgenţă
Camera Deputaţilor a votat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul PSD privind amânarea plăţii chiriilor pe perioada stării de urgenţă....
PENSIILE SPECIALE eliminate. Vot covârşitor în Camera Deputaţilor. Vezi ce categorii de bugetari sunt afectaţi
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, cu 247 de voturi "pentru" şi 21 de abţineri, un vot împotriva proiectul...
Lecția de istorie: Astăzi, 24 ianuarie 2020, Ziua Unirii Principatelor Române
În acest an, se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), acesta...
COMUNICAT Lucian Trufin: “După 2 ani de tergiversări și contestații Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii ce asigură despăgubirea fermierilor”
După mai bine de 2 ani de zile de contestații din partea președintelui Iohannis și 6 voturi finale în plenurile Senatului și Camerei Deputaților,...
Impozitarea bacşişului, proiect de lege depus la Senat
Senatorul PSD Eugen Teodorovici, ministru al Finanţelor Publice, a depus, la Senat, proiectul de lege privind impozitarea bacşişului încasat de la...
Deputații au aprobat majorarea salariilor poliţiştilor şi ale personalului civil din MAI
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 263 de voturi pentru, trei împotrivă şi patru abţineri, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 56/2017 care...
Deputatul Rotaru: „Voi cere denunțarea de către România a acordului de asociere între Ucraina și U.E. dacă nu se revine asupra legii educației adoptată de Parlamentul de la Kiev”
Parlamentarul PSD Răzvan Rotaru, membru în comisia pentru politică externă din Camera Deputaților a declarat astăzi că va solicita Guvernului României...
Răzvan Rotaru – PSD: „Am votat pentru Start-up Nation”
Parlamentarii PSD au votat, în cadrul şedinţei de plen de astăzi pentru adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a...
ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Candidaţii ALDE au votat astăzi la Dorohoi
O parte din candidaţii ALDE au votat astăzi la Dorohoi. Liliana Mincă, Margareta Clipa şi Ştefan Dalcă, împreună cu viceprimarul Dorohoiului, Lucian Topalagă, şi-au exercitat dreptul de vot în jurul orei 9, la secţia 90 din incinta Grădiniţei nr. 4.
Un dorohoian deschide lista pentru Senat din partea ANR
Partidul Alianţa Noastră România (ANR), condus de fostul lider al Pieţii Universităţii, Marian Munteanu, este singurul partid care a nominalizat un dorohoian, drept cap de listă la Senat.
Şase dorohoieni vor să ajungă parlamentari
Şase dorohoieni, patru de la PSD şi doi de la PNL, s-au înscris în cursa pentru un loc în Parlamentul României. Este vorba de Sorin Dănilă, Cristina Anton, Sergiu Nacu şi Iulian Onciu, de la PSD şi Constantin Bursuc şi Ioan Domonco de la PNL.
Dorohoianul Ioan Domonco vrea să ajungă deputat PNL
Dorohoianul Ioan Domonco, în prezent membru PNL, a creat o surpriză colegilor de partid din Dorohoi, după ce miercuri după-amiază, în cadrul unei şedinţe, şi-a anunţat intenţia de a candida pentru Camera Deputaţilor.
Partidul lui Băsescu caută lider pentru Dorohoi
Partidul Mişcarea Populară (PMP), condus de fostul preşedinte Traian Băsescu, este în căutarea unui lider pentru organizaţia din Dorohoi. Deşi la nivelul municipiului Botoşani dar şi a mai multor localităţi din judeţ, structurile de conducere ale PMP, rezultate în urma fuziunii prin absorbţie cu UNPR, au fost deja constituite, la Dorohoi...
ÎNVĂŢĂMÂNT: Deputaţii au adoptat tacit desfiinţarea inspectoratelor şcolare
Camera Deputaţilor a adoptat tacit propunerea privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare. Camera Deputaţilor a fost prima cameră sesizată, iar pentru a intra în vigoare propunerea de desfiinţare a inspectoratelor şcolare, aceasta are nevoie de votul senatorilor.
Botoşănenii invitaţi şi în acest an la ceremonialul închinat Unirii Principatelor Române
Prefectul Costică Macaleţi invită botoşănenii la cea de-a doua ediţie a sărbătorii naţionale prin care se marchează Ziua Unirii Mici.
Bătrân ucis pe trecerea de pietoni de un deputat
Deputatul PNL Mihai Donţu a accidentat mortal un bătrân, pe trecerea de pietoni. Tragicul eveniment a avut loc luni seara, în municipiul Braşov. Liberalul circula cu viteză şi a lovit un bărbat de 60 ani care se angajase regulamentar în traversarea străzii.
Publicitatea pentru medicamente, interzisă la televizor şi radio
Publicitatea explicită la televizor şi la radio pentru medicamente va fi interzisă, fiind permisă în alte medii la medicamente eliberate fără prescripţie medicală, cu aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, potrivit unui proiect de lege votat luni de Senat, în calitate de cameră decizională.
Iohannis a promulgat Legea privind înfiinţarea Agenţiei Bunurilor Indisponibilizate
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Legea Big Brother, promulgată de preşedintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, informează Administraţia Prezidenţială.
TVA de 5% pentru manuale, cărţi, ziare, evenimente sportive, acces la Zoo, livrarea unor locuinţe
Comisia de Buget din Camera Deputaţilor a votat, săptămâna trecută, introducerea cotei reduse de TVA de 5% pentru manuale şcolare, ziare şi reviste, cărţi, acces în muzee, grădini zoologice, evenimente sportive, cinematografe, ca şi la livrarea unor case, pentru care Guvernul a propus TVA de 9%.
STS va scana cărţile de identitate la viitoarele alegeri, pentru eliminarea votului multiplu
Cărţile de identitate urmează să fie scanate, la viitoarele alegeri locale, cu echipamente achiziţionate deja de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), pentru a se elimina votul multiplu şi turismul electoral.
Camera Deputaţilor a decis ca 10 Mai să fie zi de sărbătoare naţională
Camera Deputaţilor a decis, miercuri, ca 10 Mai să fie zi de sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice - începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, reţinut pentru abuz în serviciu, legat de retrocedări ilegale
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate,Horia Georgescu, a fost reţinut, luni, de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu, legat de retrocedări în cazul unor imobile supraevaluate, el fiind scos din sediul DNA încătuşat şi urcat într-o maşină cu care va fi dus în Arestul Poliţiei Capitalei.
Guvernul a alocat în premieră buget propriu strategiei pentru romi
Convocaţi de prefectul Costică Macaleţi, membrii Biroului Judeţean pentru Romi au fost anunţaţi că în acest an, pentru prima dată, Strategia Guvernului României de Incluziune a cetăţenilor romi are buget propriu, defalcat pe domenii de activitate. Fondurile sunt pentru anii 2015-2016, iar suma cea mai mare, de peste 160.000 mii lei, este...
Botoşănenii invitaţi de prefect să depună flori la picioarele domnitorului Al. I. Cuza
La iniţiativa prefectului Costică Macaleţi, pentru prima dată Ziua Unirii Mici va fi sărbătorită, în acest an, cu un ceremonial deschis întregului public. Toţi botoşănenii care doresc să aducă un omagiu domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sunt aşteptaţi sâmbătă, 24 Ianuarie, la monumentul marelui om de stat din faţa Inspectoratului...
Parlamentarii PSD Dolineaschi şi Ciofu vor să modifice legea pensiilor pentru acordarea majorărilor la grupele I și II
Parlamentarii PSD, Andrei Dolineaschi şi Tamara Ciofu au depus, vineri, 5 decembrie a.c., în Parlament, un proiect de lege privind acordarea majorărilor la pensie prevăzute la grupele I și II de muncă, pentru persoanele care s-au pensionat în perioada 1 iulie 1977 – 31 martie 2001.
Parlamentarii PSD Dolineaschi şi Ciofu vor să modifice legea pensiilor pentru acordarea majorărilor la grupele I și II
Parlamentarii PSD, Andrei Dolineaschi şi Tamara Ciofu au depus, vineri, 5 decembrie a.c., în Parlament, un proiect de lege privind acordarea majorărilor la pensie prevăzute la grupele I și II de muncă, pentru persoanele care s-au pensionat în perioada 1 iulie 1977 – 31 martie 2001.
Viorel Hrebenciuc, ARESTAT preventiv în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost arestat preventiv, miercuri dimineaţă, pentru 30 de zile, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în baza unui mandat emis de instanţa supremă, el urmând să fie dus în arestul Poliţiei.
Senatorii adoptă din nou proiectul prin care medicii ies din categoria funcţionarilor publici
Senatorii au decis, miercuri, încă o dată, că medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia, ei respingând, în acest sens, cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului să revină asupra acestei decizii.
Cartele telefonice prepay, doar cu buletinul începând din 2016
Începând cu 1 ianuarie 2015, achiziţionarea de cartele telefonice preplătite (prepay) va fi posibilă doar cu comunicarea datelor personale de identificare către operatorul de telefonie mobilă, iar în cazul celor care deţin deja asemenea cartele este obligatorie comunicarea datelor de identificare până pe 1 ianuarie 2016, în caz contrar numărul...
Pagina 1/4  
Sondaj
În contextul Pandemiei COVID - 19, vă veți prezenta la vot pe 27 septembrie?
Vremea în DOROHOI
Senin
18.84 °C
Minim: 10.73 °C
Maxim: 19.48 °C
Cele mai citite
Incendiu în balconul unei garsoniere din Dorohoi
1094
Dorohoi – Mesajul primarului Dorin Alexandrescu cu ocazia începerii noului an şcolar
928
Candidatul PMP, Lucian Robu, în dialog cu dorohoienii - FOTOGALERIE
583
Au fost desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare din judeţ
483
Lucian Topalagă, candidat ALDE pentru primăria Dorohoi: “Încrederea se câștigă greu și se pierde într-o clipă, iar eu nu vreau să vă dezamăgesc!” - FOTOGALERIE
481
Două minore din Dorohoi, de patru respectiv şase ani, agresate sexual şi fizic de un bărbat de 41 de ani. Acesta a fost reţinut de poliţişti
451
Profesorul Vasile Adăscăliţei, candidatul PRO România, mesaj către dorohoieni
403
Doi morţi şi doi răniţi după un accident petrecut la Dumbrăviţa, lângă Dorohoi. Șoferul vinovat a fost arestat pentru 30 de zile
387
COMUNICAT PSD: Primarul PNL din Dersca se pregătește să fraudeze alegerile prin organizarea secției de votare din localitate în Primărie! PSD a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă
263
Pompier dorohoian recompensat cu distincţia “Emblema de onoare a I.G.S.U.”. Distincţia i-a fost înmânată de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru salvarea unui tânăr căzut în fântână
220
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
ANUNŢ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DOROHOI – privind delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare
Primăria Dorohoi – Anunţ LICITAŢIE PUBLICĂ pentru vânzarea unui teren
FOTOGALERIE - Patru zile de frumuseţe oferite de ORIFLAME, pe pietonalul din Dorohoi! Surprize zilnice şi tombolă la sfârşitul săptămânii
Măşti de protecţie distribuite gratuit de către DAS persoanelor cu venituri reduse din Dorohoi
Dorohoi, Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Oborului - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT )
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord