| DOROHOI – ANUNŢ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | În atenţia cetățenilor municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie! |
| | Depresia pune stăpânire pe oameni. Cum să nu înnebunim? - Explicațiile psihologului | Depresia și demența sunt principalele boli mintale la nivel mondial: 47 de milioane de oameni cu demență și circa 300 milioane cu depresie. |
| | DOROHOI - Încă un pas spre dezvoltarea durabilă: a fost semnat contractul de execuție pentru eficientizarea energetică a Spitalului Municipal din Dorohoi | Primăria municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat miercuri, 20 octombrie, contractul de execuție lucrări pentru proiectul „Eficientizarea energetică a clădirilor Secţie Materno-Infantil şi Bloc alimentar-spălătorie, din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”, cod SMIS 118599. |
| | ANUNŢ - În atenţia cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie! | UAT Dorohoi anunță că începând cu data de 14.10.2021 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din str. Dumitru Furtuna, Nr.14, se primesc formularele de cerere-declaraţie pe propria răspundere în vederea acordarii ajutoarelor pentru încalzirea locuinţei pentru perioada sezonului rece şi a suplimentului pentru energie. |
| |
| Botoșănenii invitați să se alăture campaniei de strângere de semnături pentru susținerea plafonării prețurilor la electricitate și gaze naturale | Partidul Social Democrat a depus în Parlament proiectul de lege care prevede plafonarea prețurilor la electricitate și gaze naturale la nivelul mediei... |
| | PSD Botoșani: „Astăzi am pus capăt guvernării Cîțu, care a adus românii la sapă de lemn” | Astăzi parlamentarii social-democrați botoșăneni au votat alături de colegii lor de la PSD din toată țara demiterea celui mai catastrofal, cinic... |
| | Președintele Iohannis convoacă negocieri cu partidele abia săptămâna viitoare, în ciuda situației de criză, după DEMITEREA guvernului Cîțu | Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, după demiterea guvernului Cîțu, că va convoca discuții cu partidele parlamentare abia săptămâna... |
| | DOROHOI – Expoziție de pictură „Suflet în culori”, la Casa Municipală de Cultură - FOTOGALERIE | Joi, 30 septembrie a avut loc la Casa de Cultură vernisajul expoziției de pictură „Suflet în culori” a artistei Tatiana Savencu. Expoziția a avut... |
| | Stop tremuratului în case! Semnați petiția! | Chestorul Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, vă invită să spuneți „Stop tremuratului în case!” și să semnați petiția inițiată... |
| | Congresul PNL a trecut, pandemia și sărăcia au rămas! | Chestorul Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, dezaprobă organizarea congresului PNL, cu 5.000 de delegați și în timp ce numărul cazurilor... |
| | ANUNŢ - În atenţia cetăţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei | Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi informează cetățenii cu privire la stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil... |
| | Deputat Costel Șoptică, PNL: „ Este una dintre cele mai bune măsuri pe care le-am luat”, referindu-se la adoptarea Legii consumatorului vulnerabil | Președintele țării, dl Klaus Iohannis a promulgat, ieri, Legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de... |
|
|
| Bilanțul Codurilor Roșii: copaci și stâlpi de electricitate căzuți la pământ, un transformator în flăcări. 5772 de abonați au rămas fără electricitate. La Dorohoi au căzut aproape 23 de litri de precipitaţii pe metru pătrat, pe perioada codului roșu | În intervalul orar 20.15 - 22.30, tot județul Botoșani a fost sub incidența a trei avertizări nowcasting COD ROȘU de vijelii. |
|
|
| Anexă distrusă de flăcări - FOTO | O anexa din gospodăria unui localnic din satul Roșiori, comuna Răchiți, a fost distrusă într-un incendiu, ieri după-amiază. |
|
|
| Pompierii botoșăneni au intervenit în urma furtunilor de astăzi | Astăzi, între orele 15.16 - 15.49, pompierii militari și voluntari au fost solicitați să intervină în șase situații de urgență generate de vântul puternic. |
|
|
| Slujbă de sfințire a Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități - FOTOGALERIE | Zi de mare sărbătoare la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani! |
|
|
| Un reprezentant al APC Botoșani la atelierele europene de consiliere a consumatorilor | În cea de a doua jumătate a lunii iunie Doamna profesoară Carmen Silvia Ciobanu de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani a participat, în calitate de reprezentant al Asociației pentru Protecția Consumatorilor Botoșani, la o serie de ateliere europene de consiliere a consumatorilor. Atelierele au fost organizate de către Organizația Europeană... |
|
|
| ALERTĂ - Risc de inundații pe râurile Miletin, Bahlui, Siret și Prut | Hidrologii au instituit Cod Portocaliu pe Miletin și Bahlui, până pe 17 iunie 2021, la ora 12:00 și Cod Galben pe râurile Siret și Prut până pe 17 iunie, la ora 24.00. |
|
|
| Județul Botoșani sub amenințarea codului portocaliu. Sunt așteptate ploi abundente | Judeţul Botoşani se află începând de astăzi, de la ora 16.00 şi până mâine, 28 mai, la ora 21, sub o avertizare cod portocaliu de ploi. |
|
|
| Realitățile Guvernării Dreptei: explozia prețurilor la utilități, alocații și pensii înghețate, creșterea șomajului și zero sprijin pentru antreprenori | Deputatul social-democrat botoșănean Dan Șlincu, membru în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială a făcut un bilanț al primelor 5 luni de guvernare a Dreptei. |
|
|
| Incendiu în urma suprasolicitării instalației electrice – Recomandările pompierilor | O familie din comuna Cristești și-a pus întreaga agoniseală în pericol după ce a folosit mai multe aparate electrocasnice în același timp. Scurtcircuitul s-a produs după ce a pus și mașina de spălat în funcțiune. |
|
|
| Marius Budăi: „În România se moare, iar bărbații de stat își dau cu trotinetele în cap!” | Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, atrage atenția asupra degringoladei din Ministerul Sănătății și din Guvern, în condițiile în care ne aflăm în valul trei al pandemiei. |
|
|
| Anexă distrusă parțial în urma unui scurtcircuit | Viața unei femei din orașul Flămânzi a fost în primejdie după ce una dintre anexele din gospodărie s-a aprins de la un scurtcircuit produs la instalația electrică. Din fericire, o vecină a observat flăcările și, nu numai că a dat alarma, a căutat-o și pe proprietară. |
|
|
| Incendiu la Vârfu Câmpului cauzat de o tigaie uitată pe foc | O tigaie uitată pe foc a provocat pagube însemnate unei familii din comuna Vârfu Câmpului. S-a întâmplat în această după-amiază, când membrii familiei au ieșit în curte să servească masa. În urmă, uleiul din tigaia uitată pe aragazul în funcțiune a luat foc și a aprins materialele combustibile din apropierea aragazului, podul și... |
|
|
| DOROHOI – Locuințe sociale, de un milion de euro, pentru 16 familii din municipiu. Primarul Alexandrescu le-a înmânat cheile - FOTOGALERIE | Un număr de 16 familii din Dorohoi au primit ieri cheile noilor locuințe sociale, după o așteptare de aproximativ un an. Evenimentul a avut loc la ora 10.00, în cartierul Dumbrava Roșie, locul unde municipalitatea a construit două blocuri de locuințe sociale, totalizând 16 apartamente. Cheile au fost înmânate de către primarul Dorohoiului,... |
|
|
| Oală cu mâncare uitată pe aragazul în funcțiune, pericol de incendiu | A pus mâncarea pe foc și a adormit. Nu au trezit-o nici fumul, dar și nici bătăile în ușa ale vecinilor. Speriați că flăcările s-ar putea extinde, aceștia au solicitat sprijin de la pompieri. |
|
|
| Casă din Hilișeu Crișan aprinsă de un scurtcircuit! | Pagube însemnate pentru un locuitor din Hilișeu Crișan după ce bunurile dintr-o cameră și acoperișul locuinței au luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
|
|
| Păgubiți de foc din neglijență. 42 de case au ars luna trecută | Neglijența a aprins 42 de case sau anexe gospodărești, luna trecută, la Botoșani. Fie că vorbim de coșuri de fum necurățate sau neprotejate termic, de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor folosite pentru asigurarea confortului termic, de fumat în locuri nepermise sau de exploatarea instalaților electrice cu improvizații și defecțiuni.... |
|
|
| De ce fugim după oameni stabili emoțional? - Explicaţiile psihologului | Relațiile sociale ne alimentează călătoria prin viața de zi cu zi. Unele sunt surse constante de putere, altele sunt prezente pentru anumite intervale și oferă îndrumare și ajutor direct sau indirect. |
|
|
| Patinoarul din centrul Dorohoiului demontat după mai puțin de două luni de funcționare - FOTOGALERIE | Patinoarul amenajat în centrul Dorohoiului a fost demontat. Acțiunea a început în urmă cu trei zile și a fost finalizată astăzi. Contractul semnat între firma care administrează patinoarul și Primăria Dorohoi, expiră la data de 1 februarie. |
|
|
| Comunicat PNL Botoșani: Vinovat de situația dezastruoasă de la Nova Apaserv este PSD Botoșani, în frunte cu cei care au condus în ultimii ani Consiliul Județean | Doina Fedorovici, președintele Consiliului Județean Botoșani îndrăznește să solicite ajutor Guvernului pentru a salva de la faliment operatorul de apă din județ. |
|
|
| Adăpost de păsări aprins de un scurtcircuit. 6000 de pui au murit în incendiu | Pagube însemnate pentru un botoșănean după ce acoperișul adăpostului de păsări a luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. În incendiu au murit 6000 de pui. Alte 5000 păsări au fost salvate. |
|
|
| Atenție la instalațiile electrice cu defecțiuni! Casă distrusă de flăcări la Mesteacăn, comuna Corni | O casă, construită recent, a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă, cel mai probabil ca urmare a unui scurtcircuit. |
|
|
| Casă distrusă, parțial, în această dimineață, în urma unui scurtcircuit | O familie din comuna Brăești, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, izbucnit în această dimineață. Inițial, flăcările au cuprins o parte din bunurile depozitate într-o încăpere a casei, unde dormea un bătrân, dar s-au extins și la acoperiș. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 373 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 371 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|