| Coronavirus România - Situaţi la zi. 7 noi cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 11 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 63.762 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
30.585pacienți au fost declarați vindecați și 6.756 depacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. |
| | Primarul Alexandrescu a semnat astăzi contractul pentru furnizarea unor echipamente medicale necesare depistării COVID-19. Aparatele vor intra în dotarea laboratorului spitalului dorohoian | Primarul Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu a semnat astăzi contractul de furnizare de echipamente pentru COVID-19. |
| | Două angajate și o beneficiară, din două centre sociale din județ, depistate cu Covid-19 | Două angajate ale centrelor de asistență socială din Suharău și din Mihăileni, au fost diagnosticate cu Covid-19, vineri, respectiv sâmbătă dimineață. Mai mult, și o beneficiară a serviciilor uneia dintre instituții a fost depistată pozitiv la testare. |
| | A fost decis: Purtarea măştii este obligatorie în Dorohoi, pe Pietonal şi în cartierul Drochia, între orele 18.00 şi 22.00. Vezi şi restul spaţiilor publice deschise unde eşti obligat să porţi mască | Măsuri suplimentare de limitare a infecțiilor cu coronavirus pe raza județului Botoșani. |
| |
| Coronavirus România - Situaţia la zi | Până astăzi, 31 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 50.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.007pacienți... |
| | Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, 5 noi cazuri confirmate | Până astăzi, 23iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
24.862de... |
| | Deputatul Steluța Cătăniciu reacționează la afirmația ministrului Nelu Tătaru, că România ar fi „ciuma Europei”: „Prezentați-vă demisia!” | Deputatul umanist Steluța Cătăniciu solicită demisia ministrului Nelu Tătaru, pentru afirmația că România a ajuns „ciuma Europei”, în ceea... |
| | Coronavirus România - Situaţia la zi. La Botoşani, 1104 cazuri până în prezent | Până astăzi, 20iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre... |
| | Acțiuni ale polițiștilor pentru protejarea populației, prevenirea și limitarea infectarii cu virusul Covid-19 | Constant, în acțiunile desfășurate, polițiștii atrag atenție cetățenilor asupra importanței purtării în mod corect a măștii de protecție... |
| | FOTOGALERIE - Umaniștii botoșăneni și-au lansat candidații pentru alegerile locale. Dorohoianca Corina Dănuță, liderul botoșănean al umaniștilor, va candida pentru președinția Consiliului Județean | Umaniștii botoșăneni și-au lansat candidații pentru alegerile locale, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat, pe lângă liderii... |
| | Deputatul PPU (social-liberal) Andrei Gerea revine: Este rușinos cum a lovit Guvernul în primării și și-a bătut joc de personalul medical care a tratat bolnavii cu COVID-19! | Guvernul a reușit, printr-o simplă decizie, să își bată joc și de administrațiile locale, dar și personalul medical care a tratat bolnavii cu... |
| | Iohannis a prelungit starea de alertă în România cu 30 de zile. Nu se impun noi restricții, dar nici relaxări | Starea de alertă în România va fi prelungită cu 30 de zile, a anunțat președintele Klaus Iohannis. El a precizat că nu vor fi impuse noi restricții,... |
|
|
| Deputatul PPU (social-liberal) Andrei Gerea somează Executivul: Ghidul solicitantului aferent POC trebuie semnat de urgență! | Deputatul PPU (social-liberal) Andrei Gerea atrage atenția că sprijinul financiar pentru IMM-uri, prevăzut în Planul național de investiții și relansare economică prezentat de Guvern, ridică mai multe probleme și, în același timp, este prezentat public într-o manieră netransparentă. |
|
|
| Dorohoi – A fost redeschis Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități, cu respectarea normelor de prevenire a infecţiei cu COVID-19 | Vă aducem la cunoștință faptul că, beneficiarii Centrului de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități din cadrul Direcției de Asistență Socială Dorohoi au reînceput activitatea de recuperare și reabilitare de pe data de 13.07.2020, în ședințe individuale la sediul instituției. |
|
|
| Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea iniţiat de Guvern va intra astăzi în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor | Şedinţa este programată la ora 13,00, conform deciziei Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor cu "modificări majore", operate în Comisia juridică.
|
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 1047 de cazuri, de la începutul pandemiei, la Botoşani | Până astăzi, 6 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.223 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.413au fost externate, dintre care 20.213 de pacienți vindecați și 1.200 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. |
|
|
| Controale “la sânge” pentru verificarea respectării măsurilor impuse de autorităţi, pentru prevenirea inbolnăvirilor cu COVID 19 | În urma actiunilor organizate pentru prevenirea si limitarea îmbolnăvirilor cu virusul Covid-19, a fost verificată respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă la 71 de obiective, fiind de asemenea verificate 23 de mijloace de transport.
|
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, 1011 cazuri confirmate | Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.582cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.912au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| De mâine, se deschide piscina. Accesul condiţionat de noile reguli impuse de pandemie | Primăria municipiului Dorohoi vă aduce la cunoștință că începând cu data de 29.06.2020 se deschide Piscina semiolimpică, situată în b-dul. Victoriei, nr. 120, în spatele Sălii Polivalente. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 995 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 27 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.022cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.530 au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Armata caută rezervişti pentru judeţul Botoşani şi alte 16 judeţe şi municipiul Bucureşti | MApN: Pentru anul 2020, sunt disponibile 1.059 de locuri | Ministerul Apărării Naționale organizează o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetăţeni care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 979 de cazuri la Botoşani | Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.826cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. A fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină sau izolare | Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare ca urmare a ședinței din data de 22 iunie a.c. Excepția se aplică din data de 23 iunie și persoanelor asimptomatice care sosesc în România din Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda și teritoriul european al Franței... |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 956 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 21 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.045 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.911au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 921 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 17 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.117au fost declarate vindecate și externate.
|
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 908 cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 16 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.415 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.071 au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Recoamndări privind solicitarea certificatului de cazier judiciar sau a certifictului de integritate comportamentală | În contextul intrării în vigoare a Legii 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și având în vedere măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii infecției cu noul coronavirus COVID 19, atât pentru protejarea angajaților proprii cât și a cetățenilor, vă facem următoarele... |
|
|
| Avertisment al Grupului de Comunicare Strategică: “Respectarea normelor sanitare din partea cât mai multor cetățeni este singura garanție că măsurile de relaxare luate până în prezent pot fi menținute” | Având în vedere dezbaterile din spațiul public referitoare la evoluția epidemică a noului coronavirus (COVID-19) în România și necesitatea continuării măsurilor de protecție sanitară, Grupul de Comunicare Strategică face următoarele precizări: |
|
|
| Judeţul Botoşani – 26 de persoane în carantină şi 2769 în izolare la domiciliu | Până astăzi, 15 iunie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani, în carantină instituționalizată mai sunt 26 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. La ora actuală, numărul botoșănenilor aflați în izolare... |
|
|
| Document şocant: PANDEMIA de CORONAVIRUS a fost o ALARMĂ FALSĂ la nivel mondial, arată un raport al guvernului german | Un raport realizat la nivelul Ministerului de Interne din Germania, ajuns în mass-media, susține că pandemia de coronavirus este o alarmă falsă și că majoritatea celor care au murit oricum ar fi decedat din cauza comorbidităților. Cel mai mare propagator de ştiri false şi confuzie ar fi Statele Unite, spun autorii raportului. |
|
|
| Judeţul Botoşani – 668 de persoane vindecate din 884 testate pozitiv | Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, 884 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, iar 668 au fost declarate vindecate. |
|
|
| Judeţul Botoşani – 20 de persoane în carantină şi 3049 în izolare la domiciliu | Potrivit unei informări transmise de Centrul Judeţean de Comunicare, până astăzi, 11 iunie, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani, în carantină instituționalizată sunt 20 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID... |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi | Până astăzi, 10 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.945 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.103au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi | Până astăzi, 8 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.604 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.826au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1288 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 856 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 769 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 594 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|