Județul Botoșani angrenat într-un exercițiu național de protecție civilă | Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura săptămâna viitoare un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017. |
| | Dorohoiul s-a înfrăţit cu alte şase localităţi din Europa, în cadrul proiectului ʺEurope just in time!ʺ - FOTO | În perioada 24-28.03.2017, a avut loc, în Italia, cel mai important eveniment din cadrul proiectului ʺEurope just in time!ʺ, finanțat prin Programul Europa pentru Cetățeni, Acțiunea 2- Implicare democratica si participare civica, măsura 1 – Înfrățire intre orașe, nr. de referință 576120-CITIZ-1-2016-IT-CITIZ-TT, înregistrat la Agenția... |
| | Marius Budăi: „Prin legea prevenției peste 75 de milioane de euro pe an vor rămâne în buzunarele antreprenorilor români” |
„Prin legea prevenției peste 75 de milioane de euro pe an vor rămâne în buzunarele antreprenorilor români. În urma răspunsurilor pe care le-am primit la o serie de întrebări trimise către ministerele care asigură cadrul legal pentru funcționarea activității agenților economici din țara noastră am constatat că au fost aplicate... |
| Campanie de informare şi educaţie sanitară în cartierul Drochia | Directia de Asistenţă Socială Dorohoi prin Centrul Comunitar Integrat a organizat în data de 30.03.2017, acţiunea de informare şi educaţie sanitară pe tema „Informare cu privire la vaccinarea rujeolei(pojarul) si notiuni de igiena”care a avut loc în cartierul Drochia. |
| |
| Se prefigurează un hipermarket în Dorohoi - FOTO | Municipalitatea dorohoiană intenţionează să vândă prin licitaţie publică terenul din centrul municipiului, locul unde se află fundaţia a ceea... |
| | Comunicat PSD: „Avem primul Guvern care alocă banii publici pe bază de obiective clare și măsurabile, stabilite după prioritățile populației” | Deputatul PSD Marius Budăi a declarat miercuri că va vota pentru adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 9 în forma aprobată de Guvern și le solicită... |
| Bursa generală a locurilor de muncă, organizată pe 7 aprilie | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botosani va organiza Bursa generală a locurilor de muncă din acest an, în data de 07 aprilie... |
| | Scandalagii sancționați de jandarmi | Amenzi în valoare de 800 de lei au primit trei bărbați aflați sub influența băuturilor alcoolice, care în seara zilei de joi, 09 martie, nu au avut... |
| | Ziua Porţilor Deschise la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi | Anul acesta, pe 28 februarie, se împlinesc 84 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile, serviciu care s-a aflat permanent acolo unde semenii noştri... |
| | Locuințele pentru medici, o prioritate pentru Consiliul Județean Botoșani | O delegație compusă din oficiali ai Agenției Naționale pentru Locuințe a fost prezentă, în cursul zilei de ieri, la Botoșani, pentru a viziona... |
| Primăria Dorohoi angajează directori | Primăria Dorohoi scoate la concurs două posturi de director. Primul este cel de director patrimoniu, pentru care primăria Dorohoi oferă un salariu... |
| | Intervenții ale jandarmilor la solicitările cetățenilor | De la începutul anului 2017, jandarmii botoșăneni au intervenit în 28 de cazuri la sesizările făcute prin apel telefonic la numărul unic de urgență... |
|
|
| Dorohoienii vor plăti mai mult pentru gunoi. Explicaţiile conducerii SPL | Din acest an Dorohoienii vor plăti mai mult pentru gunoiul produs. În ultima şedinţă de Consiliu Local, desfăşurată pe data de 29 decembrie 2016, majoritatea consilierilor au aprobat valoarea taxei de salubrizare şi a tarifelor ce se vor aplica pentru colectare, sortare şi transfer deşeuri. |
|
|
| Tinerii social-democrați botoșăneni și parlamentarii PSD au oferit cadouri de Crăciun copiilor cu probleme medicale de la centrele sociale din municipiul Botoșani | În data de 22 și 23 decembrie, tinerii social-democrați botoșăneni și parlamentarii PSD au oferit cadouri de Crăciun copiilor cu probleme medicale de la mai multe centre sociale din municipiul Botoșani: Asociaţia Nevăzătorilor din Botoşani, Asociaţia Naţională a Surzilor, Asociația Il Girotondo, Complexul „Sf. Mina”. |
|
|
| Sute de dorohoieni în faţa Primăriei de Ziua Naţională a României - VIDEO&FOTOGALERIE | Sute de dorohoieni, printre care foarte mulţi copii, dar şi politicieni, au răspuns invitaţiei autorităţilor locale şi au participat joi, 1 decembrie, la manifestările dedicate Zielei Naţionale a României. |
|
|
| 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. 98 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România | Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Basarabia și-a proclamat independența la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Țării, care cuprindea reprezentanți ai tuturor naționalităților, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de de voturi, hotărârea... |
|
|
| ,,Mândri cã suntem români”, la Şcolile Miorcani şi Rãdãuţi-Prut - FOTOGALERIE | Ziua Naţionalã a României este o zi cu profunde semnificaţii istorice, dar şi un subiect care trebuie sã ne dea de gândit şi sã ne facã sã privim cu încredere în viitor, dacã ştim sã trãim prezentul aşa cum se cuvine. |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Tamara Ciofu: „Voi continua proiectele începute pentru municipiul Botoșani: locuințe pentru tineri, modernizarea școlilor și unităților sanitare” | Depuatul PSD Tamara Ciofu a declarat astăzi că va continua proiectele pentru municipiul Botoșani pe care le-a început în mandatul de parlamentar din perioada 2012-2016. |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Ioan Gaidur: „Mi-am depus demisia din funcția de primar a comunei Nicșeni. Îmi voi demonstra nevinovăția la CEDO” | Primarul comunei Nicșeni, Ioan Gaidur a anunțat că luni, 14 noiembrie și-a depus demisia din funcția de edil. |
|
|
| 75 de ani de la deportările evreilor din Dorohoi | În ziua de 22 noiembrie, la Dorohoi, județul Botoșani, vor avea loc mai multe acțiuni de comemorare a victimelor deportărilor evreilor în Transnistria. |
|
|
| Primăria Dorohoi - Comunicat de presă | Primăria Municipiului Dorohoi emite prezentul comunicat de presa în vederea anunțării lansării proiectului |
|
|
| Cinema MELODIA – Vezi ce filme vor rula în săptămâna 23 – 29 septembrie | Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon: 0729.000.094
Cei interesaţi pot afla mai multe noutăţi de pe pagina de facebook Cinematograful Melodia Dorohoi |
|
|
| Cinema MELODIA – Vezi ce filme vor rula în săptămâna 16 – 22 septembrie | Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon: 0729.000.094
Cei interesaţi pot afla mai multe noutăţi de pe pagina de facebook Cinematograful Melodia Dorohoi |
|
|
| Angajări la Primăria Dorohoi | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă pune la dispoziţie în această săptămână aproape 500 de locuri de muncă vacante. Printre acestea se regăsesc şi ofertele Primăriei Dorohoi şi a Şcolii gimnaziale “Dimitrie Romanescu”. |
|
|
| Motoare şi adrenalină la Dorohoi, la întrunirea motocicliştilor - VIDEO&FOTOGALERIE | Motociclete cromate, oameni frumoşi, muzică de calitate şi distracţie maximă, au fost principalele ingrediente ale celei de-a treia ediţii a întrunirii motocicliştilor din întreaga ţară, găzduită de deja cunoscutul club al motocicliştilor din municipiul nostru, MOTOR GROUP DOROHOI. |
|
|
| Pompierii dorohoieni: 165 de ani în slujba comunităţii | Ziua Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an pe 13 septembrie, va avea o triplă semnificaţie pentru personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani. |
|
|
| Guvernul stinge datoriile publice ale primăriilor, spitalelor de stat şi ale furnizorilor de bunuri şi servicii publice | Pentru a veni în ajutorul bugetelor locale ale primăriilor şi pentru soluţionarea unor probleme bugetare cu care se confruntă unele spitale şi furnizori de agent termic în sistem centralizat, Guvernul României a aprobat printr-o ordonanţă un mecanism de stingere a plăţilor restanţe. |
|
|
| Prefectul stabileşte măsuri urgente şi de durată pentru siguranţa cetăţenilor din Municipiul Botoşani | Date fiind ultimele aspecte semnalate în spaţiul public privind faptele antisociale comise în zona centrală a Municipiului Botoşani, prefectul Dan Nechifor a trasat un plan de măsuri pe termen scurt şi mediu, solicitând instituţiilor de ordine publică să-l aplice în regim de urgenţă. |
|
|
| Peste 500 de locuri de muncă în această săptămână | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani pune la dispoziţia celor interesaţi 543 de locuri de muncă vacante în această săptămână, ofertele venind şi de la angajatori din afara judeţului Botoşani. |
|
|
| Marian Munteanu are adepţi la Dorohoi. O nouă iniţiativă politică se prefigurează | Apariţia în primăvara acestui an a Platformei Civice „Alianţa Noastră” şi ulterior, în urmă cu aproximativ două săptămâni a Partidului Alianţa Noastră România, condus de liderul Pieţii Universităţii, Marian Munteanu, a dus la crearea şi la Dorohoi a unui grup de iniţiativă a Platformei Civice „Alianţa Noastră”. |
|
|
| Acident grav în centrul Dorohoiului. Patru victime, dintre care doi copii, internate în spital - FOTOGALERIE | Un accident grav de circulaţie, din care a rezultat rănirea a două femei şi a doi copii, a avut loc astăzi în Dorohoi, la intersecţia străzilor George Enescu cu Vasile Alecsandri, în dreptul Băncii Jijia. |
|
|
| Bărbat dispărut căutat de familie | Un bărbat din municipiul Botoșani, născut în 1978, a plecat în luna mai 2016 de acasă și nimeni nu mai știe nimic de el de atunci. |
|
|
| Criză de medici la Spitalul Dorohoi | Conducerea Spitalului municipal Dorohoi se plânge de lipsa medicilor. Managerul Emilian Vamvu spune că din această cauză unele secţii rămân descoperite pe perioada concediilor ceea ce duce la nemulţumirea pacienţilor. |
|
|
| Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant | La data de 30 iulie, în jurul orei 21.10, a fost identificat în trafic, în localitatea Ungureni, un autoturism condus de D. A. de 27 de ani, din comuna Ungureni, judeţul Botoşani. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 628 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 446 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 391 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 387 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 383 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 353 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 338 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 334 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 331 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|