| Senatorul Doina Federovici: „PSD propune în programul de guvernare impozit zero pentru salariile și pensiile sub 2000 lei.” | Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a declarat luni că programul de guvernare propus de PSD cuprinde măsuri economice importante prin care vor crește veniturile românilor, va scădea rata șomajului și se vor reduce decalajele de dezvoltare între mediul rural și cel urban. |
| | După ce a vrut locul lui Geoană, dorohoianul Ioan Domonco a râvnit şi funcţia lui Blaga | Dorohoianul Ioan Domonco, în prezent membru PNL, revine „la rampă”. În urmă cu mai bine de o săptămână, el a transmis prin telefon mesaje către Alina Gorghiu şi Cătălin Flutur, liderii naţional şi judeţean ai PNL, prin care îşi manifesta intenţia de a candida pentru funcţia de copreşedinte naţional al partidului, în locul... |
| | PSD Botoșani a stabilit candidații pentru Parlament. Figurează şi doi dorohoieni | Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat sâmbătă că social-democrații botoșănenii au stabilit prin vot lista candidaților pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Astfel, membrii reprezentativi ai organizației au validat următorii candidați: |
| | Şase dorohoieni vor să ajungă parlamentari | Şase dorohoieni, patru de la PSD şi doi de la PNL, s-au înscris în cursa pentru un loc în Parlamentul României. Este vorba de Sorin Dănilă, Cristina Anton, Sergiu Nacu şi Iulian Onciu, de la PSD şi Constantin Bursuc şi Ioan Domonco de la PNL. |
| |
EDITORIAL - Punem cruce pe CORNUL ȘI LAPTELE? | Se pare că începutul anului școlar va aduce sfârșitul Programului “Cornul și laptele”. Pe lângă faptul că are o denumire ca de fabulă, toxiinfecțiile... |
| Senatorul PSD Doina Federovici solicită ministrului agriculturii despăgubiri pentru fermierii botoșăneni | Senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, i-a solicitat ministrului agriculturii și dezvoltări rurale, domnului Achim Irimescu, sprijin... |
| | Dorohoianul Ioan Domonco vrea să ajungă deputat PNL | Dorohoianul Ioan Domonco, în prezent membru PNL, a creat o surpriză colegilor de partid din Dorohoi, după ce miercuri după-amiază, în cadrul unei... |
| Femeile social-democrate botoşănene prezente la Şcoala Politică de Vară a OFSD - FOTOGALERIE | În perioada 25-28 august a avut loc la Mamaia, Şcoala Politică de Vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate, la care au participat: preşedintele... |
| | Tinerii social democraţi din judeţ se pregătesc pentru campania electorală din toamnă | Tinerii social-democrati din Botoșani au participat în luna august la două întâlniri ale TSD pentru pregătirea campaniei electorale în vederea alegerilor... |
| | Partidul lui Băsescu caută lider pentru Dorohoi | Partidul Mişcarea Populară (PMP), condus de fostul preşedinte Traian Băsescu, este în căutarea unui lider pentru organizaţia din Dorohoi. Deşi... |
| TSD Botoşani a participat la Şcoala de Pregătire Politică a TSD | Liderii Tineretului Social Democrat din Botoşani au participat în perioada 14-17 iulie la Şcoala de Pregătire Politică a TSD, organizată concomitent... |
| Cinema MELODIA – Vezi ce filme vor rula în săptămâna 15 – 21 iulie | Cinematograful MELODIA vă propune pentru această săptămână cinci filme în premieră. Dorohoienii au posibilitatea să vizioneze producţii lansate... |
|
|
| OPINII - Arta de a nu face nimic | Sunt aproape opt luni de când a fost învestit guvernul condus de Dacian Cioloș. Opt luni în care am schimbat opt miniștri. Cam un sfert, așa. Probabil până la alegerile din toamnă nu vom rămâne decât cu paizanul șef din toată adunătura asta. |
|
|
| Cinema MELODIA – Vezi ce filme vor rula în săptămâna 8 – 14 iulie | Cinematograful MELODIA vine şi în această săptămână cu filme în premieră care acoperă toate preferinţele. Pasionaţii de filme vor avea posibilitatea să vizioneze producţii lansate în urmă cu câteva săptămâni, începând de la desene animate, trecând prin zona romantică sau de aventuri şi terminând cu comedie, aventură sau thriller.... |
|
|
| Senatorul Doina Federovici a preluat conducerea organizației PSD Botoșani | Senatorul Doina Federovici a fost desemnată joi, în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, să preia funcția de președinte interimar al Organizației PSD Botoșani după ce Ovidiu Portariuc și-a depus demisia ca urmare a pierderii alegerilor pentru Primăria Municipiului Botoșani. |
|
|
| Senatorul Doina Federovici: Au fost alocate fondurile necesare demarării modernizării drumului Botoșani-Târgu Frumos | La sfârșitul lunii aprilie 2015, alături de colegii parlamentari PSD de Botoșani, senatorul Doina Federovici i-a adresat premierului Dacian Cioloș o scrisoare deschisă având ca subiect ”Asigurarea finanțării pentru reabilitarea DN 28B Botoșani-Târgu Frumos în anul 2016-2017 ”. |
|
|
| Doina Federovici, coordonatorul PSD Botoșani pentru alegerile locale: „Este important să continuăm Guvernarea pentru Botoșani începută în 2012” | PSD propune un alt mod de a face politică, de la nivelul primarului de comună până la cel de oraş, municipiu, la consilierul județean, la parlamentari și miniștri. Această schimbare se poate face de la cel mai mic nivel până la vârf. Domnul prim-ministru Victor Ponta a arătat că se poate face acest lucru din 2012 până în 2015. |
|
|
| Victor Ponta la Botoşani! | Fostul premier al României și fost președinte al PSD, Victor Ponta, în prezent deputat de Gorj, a venit luni la Botoșani pentru a se întâlni cu alegătorii din municipiu, dar și din județ. |
|
|
| Curtea Constituţională a decis: Alegerile vor avea loc într-un singur tur | Curtea Constituțională a României a respins miercuri sesizarea privind unele prevederi din Legea alegerilor locale, printre care și cele care arată că este ales candidatul ce a întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. |
|
|
| Dezbateri publice pentru Programul Naţional de Cadastru la Prefectură | Astăzi, 21 aprilie, la ora 14, Sala „Nicolae Iorga” a Prefecturii vă găzdui dezbaterile publice cu prilejul lansării „Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară”. |
|
|
| Proiectul “Vreau să lucrez legal în Europa mea!”, respins de Guvernul României | În contextul în care Italia găzduiește peste un milion de români, iar majoritatea dintre ei lucrează “la negru”, Confederația Națională a Antreprenorilor Mici și Mijlocii (C.A.P.I.M.E.D.) a lansat, anul trecut, campania“Vreau să lucrez legal în Europa mea!”, prin intermediul căreia luptă împotriva muncii “la negru” și a sclavagismului... |
|
|
| Prefectul Dan Nechifor semnalează inechităţile din sistemul de plată al indemnizaţiilor însoţitorilor persoanelor cu handicap | O serie de aspecte reliefate în urma ultimelor audienţe l-au determinat pe prefectul Dan Nechifor să solicite o diagnoză a modalităţilor prevăzute de cadrul legislativ pentru acordarea sprijinului oferit de stat pentru persoanele cu handicap. |
|
|
| Deputatul botoşănean Tamara Ciofu propune o nouă lege pentru tratarea tuberculozei în România | Deputatul PSD, Tamara Ciofu, a depus, joi, 31 martie a.c., în Parlament un proiect de lege care propune un nou model de îngrijire în ambulatoriu a cazurilor de tuberculoză din România. Actul normativ, dezbătut și cu experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), propune acces universal la diagnostic și îngrijire medicală completă... |
|
|
| „Cultul Eroilor” în Adunare generală, cu prefect, parlamentari, profesori şi chitări-FOTO | Istorie, imnuri şi cântece patriotice, cărţi şi noi membri cotizanţi – la Adunarea generală anuală a filialei botoşănene a Asociaţiei „Cultul Eroilor” din România. |
|
|
| DNA cere aviz pentru reținerea și arestarea lui Sebastian Ghiță | Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut miercuri sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și a arestării preventive a lui Sebastian Ghiță, anchetat într-un nou dosar. |
|
|
| Senatorul Doina Federovici desemnat “POLITICIANUL ANULUI” în cadrul Galei Nationale a Excelenței în Asistența Socială | Luni, 14 martie 2016, Ateneul Român a găzduit a treia ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială, în sală fiind prezente peste 800 de persoane printre care s-au numărat numeroase personalități din mediul neguvernamental și instituțional românesc. |
|
|
| Paşaportul ar putea deveni act de identitate | Un grup de senatori şi deputaţi PNL au iniţiat un proiect de lege pentru modificarea OUG 97/2005, prin care paşaportul ar urma să devină act de identitate, la fel ca buletinul de identitate sau cartea de identitate provizorie. |
|
|
| 500 de botoșăneni și-au testat gratuit glicemia și tensiunea la acțiunea organizată pe 1 martie de parlamentarul Tamara Ciofu și primarul Ovidiu Portariuc | Deputatul PSD Tamara Ciofu și primarul municipiului Botoșani Ovidiu Portariuc au organizat pe data de 1 martie a.c. o acțiune de testare gratuită a glicemiei și tensiunii arteriale ce s-a desfășurat în zona pietonalului Unirii și a Pieței Centrale. |
|
|
| Deputatul Tamara Ciofu și primarul Ovidiu Portariuc oferă botoșănenilor testarea gratuită a glicemiei și tensiunii | Deputatul PSD Tamara Ciofu și primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc vor organiza astăzi o acțiune de testare gratuită a glicemiei și de măsurare a tensiunii arteriale pentru locuitorii din municipiul Botoșani. |
|
|
| Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a primit drapelul de luptă | Sute de botoşăneni au fost azi martorii unui eveniment de-a dreptul istoric pentru Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care a primit drapelul de luptă- simbol al onoarei, vitejiei şi gloriei militare. |
|
|
| Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului cu arome va fi interzisă | Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat cu aromă caracteristică sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie, va fi interzisă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. |
|
|
| Cioloș somat să dea explicaţii privind numirea noilor prefecţi “apolitici”. Vizat şi prefectul judeţului Botoşani | Daniel Constantin, copreședinte ALDE, spune că partidul pe care-l reprezintă ”solicită prezența lui Dacian Cioloș în Parlament pentru a ne prezenta care au fost criteriile în desemnarea noilor prefecți. Au promis prefecți tehnocrați, dar au numit în funcții oameni ai PNL". |
|
|
| TSD Botoşani - “Femeia la început de drum. Carieră vs. Familie!”/FOTO | Marți, 16 februarie a,c,, TSD Botoșani prin LTSD (Liga Tinerelor Social Democrate) a organizat o dezbatere publica cu tema, “Femeia la început de drum. Carieră vs. Familie!” La întâlnire au participat 45 de femei atât din cadrul PSD, cât şi reprezentante ale societății civile. |
|
|
| Senatorul Doina Federovici nominalizat la Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială | Senatorul PSD Doina Federovici face parte din grupul de finaliști eligibili pentru a duce acasă premiul de excelență în asistență socială pe 2016, la capitolul „Politicianul anului”. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 360 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 350 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 348 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|