Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Tinerii social democraţi din judeţ se pregătesc pentru campania electorală din toamnă
Data 29.08.2016 - 22:36:40
Local
Tinerii social-democrati din Botoșani au participat în luna august la două întâlniri ale TSD pentru pregătirea campaniei electorale în vederea alegerilor parlamentare din această toamnă.
DISTRIBUIE           
Tinerii social-democrati din Botoșani au participat în luna august la două întâlniri ale TSD pentru pregătirea campaniei electorale în vederea alegerilor parlamentare din această toamnă.

Astfel, în prima parte a lunii, între 5 și 7 august, delegația formată din 8 tineri sociali-democrați, sub coordonarea președintelui TSD, Bogdan Buhăianu și a liderilor TSD Andreea Buiuc, Cristina Anton și Cosmin Dolineanu, a reprezentat Botoșaniul la  întâlnirea regională  TSD Moldova, desfăşurată la Vaslui. 70 de tineri sociali democrați, din 8 județe au dezbătut timp de trei zile atât situația fiecărei organizații în parte, cât și aspecte ce țin de organizarea pentru următoarea campanie electorală. Întâlnirea a fost prezidată de Gabriel Petrea, președintele TSD.

„Scopul principal al acestei întâlniri regionale a fost de a le arăta tinerilor că pot aduce schimbarea atât timp cât aleg să se implice activ în viața comunității. Pentru noi, tinerii social-democraţi, campania alegerilor parlamentare din toamnă este foarte importantă şi o tratăm cu maximă seriozitate, aşa cum am procedat şi la alegerile locale. Vom avea în perioada următoare mai multe întâlniri cu tinerii, vom prelua propunerile lor care vor fi incluse în viitorul program de guvernare”, a declarat Bogdan Buhăianu, președintele TSD Botoşani.

Totodată, în perioada 11-14 august, la Craiova s-a defășurat Școala Politică a Ligii Tinerelor Social – Democrate,  la care au participat peste 160 de tinere. Judeţul Botoșani a fost reprezentat de o delegație formată din 4 membri, condusă de de Andreea Buiuc, președintele TSD Municipiul Botoșani și coordonator județean al ligii tinerelor social demcorate.

„Liga Tinerelor Social-Democrate s-a născut din dorința tinerelor de a se afirma și impune pe scena politică și în viața comunității. Şcoala de vară LTSD, aflată la prima ediție, a avut un puternic impact politic, educațional și social. Ne-am bucurat de sfaturile unor adevărate doamne promotoare ale doctrinei de stânga, precum vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu, europarlamentarul Viorica Dăncilă, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu și senatorul Gabriela Crețu”, a declarat Andreea Buiuc.

Participantele au beneficiat de cursuri de formare la care au avut ocazia să poarte discuţii libere pe teme cum ar fi: „Arta de a avea întotdeauna dreptate”, „Facebook şi comunicarea on-line”, „Rolul campaniei door-to-door”.



Sursa: Comunicat de presă



Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
Bombă de aruncător, rămasă neexplodată, descoperită pe un câmp de lângă Săveni
Casă în flăcări la Albești. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un coș de fum necurățat
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
850
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
758
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
608
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
559
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
528
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
455
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
406
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
375
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord