| Măsuri propuse de autorităţi pentru starea de alertă, începând cu 15 mai 2020 | Institutul Naţional de Sănătate Publică a postat în transparență decizională propunerea privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență, din data de 15 mai. |
| | Consilierii locali dorohoieni au aprobat indexarea, cu rata inflaţiei, a impozitelor şi taxelor locale, pentru anul 2021 | Aleşii locali dorohoieni au aprobat în ultima şedinţă ordinară de consiliu local, desfăşurată joi, 30 aprilie, indexarea cu rata inflaţiei a impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2021. |
| | Veteranii de război din Dorohoi omagiaţi de organizaţia municipală PSD | Veteranii de război din Dorohoi au fost omagiaţi de ziua lor de organizaţia municipală PSD. |
| | Gest curajos al doi tineri dorohoieni. Au urmărit şi imobilizat un hoţ după care l-au predat poliţiştilor | Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi, efectuează cercetări faţă de un tânăr de 20 de ani din municipiul Dorohoi, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. Potrivit poliţiştilor hoţul a fost prins şi imobilizat de doi tineri, C.I. şi V.A.C. care au reacţionat la strigătele victimei. |
| |
| PRIMĂRIA DOROHOI - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT) III |
| | PRIMĂRIA DOROHOI - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT) II |
| | PRIMĂRIA DOROHOI - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT ) I |
| | 23 aprilie, ziua în care este pomenit Sfântul Gheorghe. Tradiţii la români | Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este sărbătorit de Biserică în ziua de 23 aprilie. Sfântul Gheorghe a trăit în timpul... |
| | Sărbători de Paști atipice - Tradiții sau doar obișnuințe convenabile? – Explicaţiile psihologului | Anul 2020 ne-a adus Sărbători de Paști atipice. Ne-a plăcut sau nu că am fost scoși din obișnuințe, respectiv din zona de confort, dar totuși... |
| | Ministerul Sănătății a aprobat creșterea numărului de persoane testate pentru COVID-19. Vezi noile categorii de pacienţi! | Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat astăzi propunerea Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID 19 privind modificarea... |
| | S-a hotărât: Interzis în biserici. Slujbele din Săptămâna Mare și de Sfintele Pași vor fi săvârșite doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor | Astăzi, 13 aprilie 2020, a avut loc, la Instituția Prefectului Botoșani, ședința Grupului de Suport Tehnico- Științific privind Gestionarea Bolilor... |
| | Violența domestică în perioada de criză Covid-19 – Explicaţiile psihologului | Vorbim de violență domestică atunci când o persoană exercită un abuz asupra partenerului, încercând să-l controleze și să-și impună puterea... |
|
|
| Încă patru decese în această seară. Bilanţul negru a ajuns la 314 persoane decedate | Grupul de Comunicarte Strategică a anunţat în această seară încă trei decese, cauzate de COVID 19. Bilanţul a ajuns astfel la 314 persoane decedate. |
|
|
| Ordonanța militară nr. 8 din 9 aprilie 2020 – Noi măsuri impuse de Guvern | Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că a fost emisă o nouă ordonanță miitară, respectiv ordonanța cu numărul 8 din 2020, care prevede noi măsuri luate de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus. |
|
|
| Pensiunea Splendid din Dorohoi transformată în spaţiu pentru CARANTINĂ! | Pensiunea Splendid din centrul Dorohoiului va fi transformată în spaţiu pentru carantină. Toate cele 36 de camere duble, de trei stele, vor deveni pentru o perioadă, locul de cazare al celor care trebuie să fie carantinaţi, conform reglementărilor în vigoare. |
|
|
| Purtarea măştilor devine obligatorie în judeţul Botoşani | Ieri, 05.04.2020, în cadrul ședinței Grupului de suport tehnic la epidemii din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, în contextul riscului de răspândire a infecției cu coronavirus SARS-cov-2 și luând în considerare toate actele normative emise până la acest moment în contextul stării de urgență, începând... |
|
|
| DOROHOI - Acatist cu peste 2000 de nume, adunat în cinci ore pe facebook. Iniţiativă inedită a unui preot dorohoian | “Nici mâine, 5 aprilie, nu vei fi cu noi la Sfânta Liturghie în Biserică....vei sta acasă, dar vei fi în rugăciunile şi inimile noastre”, sunt cuvintele scrise de preotul Teodor Ciurariu din Dorohoi către enoriaşii săi şi prietenii virtuali din lista de Facebook. |
|
|
| Clădirile vechi din centrul Dorohoiului demolate - VIDEO&FOTOGALERIE | Municipalitatea dorohoiană a început astăzi demolarea ultimelor clădiri din centrul oraşului, după ce ultimul chiriaş, o firmă care avea ca obiect de activitate vânzarea de flori, a fost evacuat în baza unei hotărâri judecătoreşti executorii, în prima jumătate a lunii trecute. |
|
|
| Coronavirus - Întrebări şi răspunsuri | Având în vedere că au fost primite o serie de întrebări pentru lămurirea unor situații legate de măsurile luate prin Ordonanțele Militare emise până în prezent, Grupul de Comunicare Strategică a realizat un material prin care vor fi acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de jurnaliști și cetățeni.
|
|
|
| ANUNȚ - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale amână termenele de plată a taxelor şi impozitelor şi a acordării bonificaţiei de 10% până la data de 30 iunie | Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență nr. 29/2020, căt și cele ale Hotărârii Consiliului Local nr. 75 din 31.03.2020, vă aducem la cunoștință următoarele:
|
|
|
| Protest spontan la Spitalul Dorohoi. „NU VREM GENOCID”. Managerul Bogdan Anton a dat explicaţii - VIDEO&FOTOGALERIE | Aproximativ 100 de cadre medicale şi personal auxiliar din cadrul Spitalului municipal Dorohoi au declanşat un protest spontan astăzi dimineaţă împotriva deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) anunţate ieri prin care spitalul dorohoian era desemnat drept spital suport, în prima linie, pentru Pacienţii diagnosticaţi... |
|
|
| ATENŢIE - Spitalul Municipal din Dorohoi va fi transformat în unitate COVID | Grupul de Suport Tehnic din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) din Botoșani a schimbat radical decizia privind înființarea unui spital de tip Covid în municipiul-reședință de județ. |
|
|
| 10 tehnici de liniște si sănătate interioară, pe durata fricii de Coronavirus | Mesajele transmise de o autoritate către omul de rând sunt hipnotizante, deoarece vin de la o entitate superioare către una inferioară; fie că vin de la doctor, judecător, poliție, titluri din mass-media sau un guvernator – toate produc un efect cu bătaie lungă în mintea și inima omului care ascultă: “Urgent, Grav, Incurabil, Inoperabil,... |
|
|
| Apel la generozitatea locuitorilor judeţului, făcut de Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei “Grup Civic” Botoşani | Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei “Grup Civic” Botoşani, face un apel către locuitorii judeţului şi nu numai, să doneze bani pentru achiziţionarea a 6000 de măşti de protecţie cu trei straturi şi halate de unică folosinţă, pentru a fi donate celor care “sunt în linia întâi” în lupta cu COVID- 19. |
|
|
| Ordonanța Militară numărul 4 din 29.03.2020/ DOCUMENT | ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 |
|
|
| Oamenii au nevoie de certitudini pentru a-și recâștiga optimismul - Opinia psihologului | Frica, teroarea, panica sunt mai prezente ca niciodată mai ales acum când acest virus se răspândește atât de rapid. Ne temem de ceea ce ne rezervă ziua de mâine iar informația negativă contribuie enorm la frica resimțită și îngreunează momentele prin care trecem. |
|
|
| ALDE Botoşani: „Facem apel către autoritățile județului Botoșani să facă toate eforturile neceare pentru protejarea cadrelor medicale, prin asigurarea unui echipament corespunzător” | Din păcate, Guvernul care ne conduce în această situație de urgență, este permanent cu deciziile în urma evoluţiei situaţiei. Drept dovadă, sunt consecințele faptelor acestui Guvern, care cel mai probabil, trimit întreaga Românie în carantină. |
|
|
| Noi restricţii impuse prin Ordonanţa militară nr. 3. Măsuri speciale pentru românii de peste 65 de ani. Vezi ce prevede Ordonanţa | Ministrul de Interne Marcel Vela și secretarii de stat Raed Arafat și Bogdan Despescu au făcut declaraţii de presă în această seară, în care au prezentat conținutul Ordonanței Militare nr. 3, care impune restricții de circulație mai dure și carantina totală în România. Ordonanţa militară nr. 3 se aplică începând de miercuri, 25... |
|
|
| Demersuri ale primăriei Dorohoi pentru identificarea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani | Primaria municipiului Dorohoi solicită sprijinul cetăţenilor pentru obţinerea de informaţii despre persoanele în vârstă de peste 65 de ani din municipiu, persoane fără susţinători şi/sau altă formă de ajutor. |
|
|
| Ordonanţa Militară, publicată în Monitorul Oficial. Măsurile intră în vigoare la ora 22:00 | Monitorul Oficial a publicat Ordonanța Militară prin care se impun noi măsuri de prevenție împotriva COVID-19. |
|
|
| Guvernul transmite că documentul referitor la interzicerea deplasărilor este un DRAFT. Arafat a criticat „iresponsabilitatea persoanei care a făcut public acest proiect” | Grupul de Comunicare Strategică transmite că documentul care circulă în mediul online cu privire la interzicerea deplasărilor în afara domiciliului este doar un draft. Deşi documentul este unul real, este departe de a se lua o asemenea decizie, neexistând nici măcar o propunere formală în acest sens. |
|
|
| Casa Naţională de Pensii Publice suspendă eliberarea biletelor de tratament balnear şi întrerupe sejurul pensionarilor aflaţi în tratament, din motive de siguranţă | Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), preocupată de starea de sănătate a beneficiarilor săi în contextul răspândirii COVID-19, a decis ca începând cu data de 16 martie 2020 să suspende activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează și gestionează. |
|
|
| Activitatea de revizuire medicală a pensionarilor de invaliditate este suspendată | Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu COVID-19, Casa Națională de Pensii Publice anunță că activitatea de revizuire medicală a pensionarilor de invaliditate este suspendată începând cu data de 16.03.2020, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte decizii. |
|
|
| Consiliul Județean Botoșani achiziționează aparatură medicală pentru combaterea COVID-19 | Conducerea executivă a Consiliului Județean Botoșani și-a însușit cu maximă celeritate propunerile transmise de către Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” privind măsurile și dotările necesare în vederea prevenirii și combaterii la nivelul județului Botoșani a infecției cu virusul COVID-19. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 605 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 370 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 369 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 369 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|