| ANUNȚ! - Vând cireșată și țuică de cireșe! |
| | Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri, pentru prevenirea accidentelor - VIDEO&FOTO | Polițiștii rutieri din Botoșani desfășoară, în aceste zile, mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru creștrerea gradului de disciplină în trafic, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu. |
| | SVSU Dorohoi: În atenția conducerilor instituțiilor publice și operatorilor economici! | Urmare a ATENŢIONĂRII METEOROLOGICE (COD GALBEN), în intervalul 24-25 IUNIE 2021, vremea va deveni excesiv de caldă în toată Moldova, înregistrându-se temperaturi foarte ridicate de 33-37 grade Celsius. În intervalul menţionat, indicele de confort termic va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unități. |
| | Recomandările Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi, pentru perioada caniculară | Urmare a ATENŢIONĂRII METEOROLOGICE (COD GALBEN), în intervalul 23-25 IUNIE, vremea va deveni excesiv de caldă în toată Moldova, înregistrându-se temperaturi de 33-36 grade Celsius. În intervalul menţionat, indicele de confort termic va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80. |
| |
| Caniculă și ploi pentru județul Botoșani | Meteorologii au emis trei avertizări de cod galben pentru județul Botoșani, în perioada 23 – 25 iunie a.c.. Deși s-au anunțat trei zile caniculare,... |
| | Atenție! COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 17:30 | COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 17:30 pentru Botoșani, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești,... |
| | Substanţe anabolizante, în valoare de peste 25.000 de lei, oprite la intrarea în ţară - FOTO | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa în cooperare cu lucrătorii vamali au descoperit 355 de fiole cu substanţe... |
| | DOROHOI - Atenție! Un nou COD PORTOCALIU de ploi și vânt valabil până la ora 19.00 | Un nou COD PORTOCALIU de ploi și vânt valabil până la ora 19.00 a fost emis pentru Dorohoi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Suharău,... |
| | Atenție! COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 16.00, pentru județul Botoşani | Sunt prognozate: averse torențiale ce vor depăși 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului și vijelie.... |
| | DAS Dorohoi - ANUNȚ privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii MAI 2021 | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială începe acordarea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru gradiniţă, acordate... |
| | La un pas de tragedie din cauza unei butelii montate greșit. Bătrână cu arsuri în urma exploziei cauzate de o acumulare de gaze | O femeie în vârstă de 70 ani, din localitatea Lișmănița, a suferit arsuri de gradul I la mâna dreaptă după ce în bucătăria de vară s-a produs... |
| | ,,De dragul lor Mișcăm comunitatea" - Asociația GAL DOROHOI 610 mulțumește sponsorilor | Primăria Municipiului Dorohoi prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și Asociația GAL DOROHOI 610, transmite mulțumirile lor... |
|
|
| Pompierii au stabilit cauza incendiului din această seară | Pompierii au stabilit, în urmă cu puțin timp, cauza probabilă a incendiului izbucnit în garsoniera de la etajul patru, din unul din blocurile din cartierul Tineretului din municipiul Botoșani. |
|
|
| COD GALBEN de ploi și vânt pe parcursul zilei de mâine | Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenționare "Cod Galben" de ploi și instensificări susținute ale vântului, valabilă în zona noastră, mâine, în intervalul orar 06:00 - 23:00. |
|
|
| RELAXAREA RESTRICȚIILOR, de sâmbătă 15 mai: FĂRĂ MASCĂ în aer liber, cu unele excepții, circulație fără restricții pe timp de noapte. Vezi celelalte măsuri de relaxare anunțate de președintele Iohannis | Președintele Klaus Iohannis a anunțat în această seară că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este vorba despre renunțarea la masca de protecție în aer liber, cu câteva excepții, și la restricțiile de circulație pe timp de noapte. |
|
|
| COMUNICAT - Finalizare Proiect POCU- SMIS 114921 "Comunitatea Marginalizată Plevna-Dorohoi - program integrat de măsuri de intervenție (CMP-DH)" | UAT Municipiul Dorohoi in calitate de Beneficiar, in parteneriat cu Fundatia Corona Iasi, Gradinita cu Program Prelungit "Stefan Cel Mare si Sfant"Dorohoi, Directia Asistenta Sociala Dorohoi si Scoala Gimnazială "Mihail Kogălniceanu" Dorohoi, anunta finalizarea proiectului POCU/140/4/2/114921, Cod SMIS 114921, proiect cofinanțat din Fondul Social... |
|
|
| DAS Dorohoi: ANUNȚ privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii APRILIE 2021 | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială începe acordarea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru gradiniţă, acordate în baza Legii 248/20015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din Municipiul Dorohoi. |
|
|
| Incendiu la Săveni în urma exploziei unei butelii. Două persoane cu arsuri grave internate la Spitalul Mavromati | Două persoane, un bărbat de 76 ani și o femeie de 85 ani, din orașul Săveni, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoşani cu arsuri de gradul I, II și III pe față, mâini și picioare, după ce în încăperea unde locuiau s-a produs o explozie din cauza acumulărilor de gaz. |
|
|
| Ziua Pământului, marcată în județul Botoșani | În fiecare an pe data de 22 aprilie celebrăm Ziua Pământului pentru a ne reaminti că planeta Pământ ne oferă condițiile necesare pentru întreținerea vieții. |
|
|
| Munca fără forme legale – un pas mai aproape de traficul de persoane | Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Asociația INCA România au semnat pe 16 aprilie 2021, planul campaniei de prevenire a traficului de persoane ,,Munca fără forme legale – un pas mai aproape de traficul de persoane”. |
|
|
| Muzeul ”Ștefan Luchian” din Ștefănești se redeschide vineri, 23 aprilie | Muzeul Județean Botoșani organizează vineri, 23 aprilie 2021, începând cu orele 15.00, festivitățile de redeschidere a Muzeului „Ștefan Luchian” din Ștefănești. |
|
|
| Vreme schimbătoare în următoarea perioadă. Anunțul meteorologilor | Meteorologii anunță vreme schimbătoare în următoarea perioadă. Temperatura a scăzut, deja, brusc, cu până la 16 grade, în unele zone fiind înregistrate, în dimineața zilei de miercuri, chiar 0 grade.
|
|
|
| Vlad Voiculescu și Andreea Moldovan DEMIȘI de premierul Florin Cîțu | Premierul Florin Cîțu a trimis la Cotroceni documentele prin care îl revocă din funcție pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. De asemenea, secretarul de stat Andreea Moldovan a fost demisă de premier. Interimatul va fi asigurat de vicepremierul Dan Barna. |
|
|
| Jandarmi botoșăneni avansați în grad și recompensați cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române | Astăzi, 3 aprilie, se împlinesc 171 de ani de când a fost semnată ,,Legiuirea pentru reforma corpului Slujitorilor în Jandarmi”, document care a pus bazele Jandarmeriei Române şi care a rămas un document de referinţă pentru evoluţia ulterioară. |
|
|
| ”Luna plantării arborilor” deschisă de prefect - FOTO&VIDEO | Prefectul Dan Nechifor a dat startul, miercuri, ”Lunii plantării arborilor”, alături de specialiși din Direcția Silvică (D.S.) Botoșani, elevi și profesori ai Palatului Copiilor, angajați ai Instituției Prefectului și alți specialiști din domeniul protecției mediului. |
|
|
| Început de incendiu la Darabani, cauzat de coșul de fum necurățat | Luni seară, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani au fost solicitați să intervină după ce funinginea din coșul de fum amplasat pe un perete exterior al unui bloc din oraș a luat foc. |
|
|
| Atenție la muniția rămasă neexplodată! Puteți preveni o tragedie! | Lucrările agricole de primăvară aduc, uneori, la suprafață urme ale conflictelor militare. Numai anul trecut, au fost descoperite 30 de astfel de elemente (proiectile de diferite tipuri și calibre, grenade de mână, cartușe, focoase), pe raza localităților Flămânzi, Copălău Mihai Eminescu, Vorona, Văculești, Botoșani, Ungureni și Darabani.... |
|
|
| DOROHOI – Locuințe sociale, de un milion de euro, pentru 16 familii din municipiu. Primarul Alexandrescu le-a înmânat cheile - FOTOGALERIE | Un număr de 16 familii din Dorohoi au primit ieri cheile noilor locuințe sociale, după o așteptare de aproximativ un an. Evenimentul a avut loc la ora 10.00, în cartierul Dumbrava Roșie, locul unde municipalitatea a construit două blocuri de locuințe sociale, totalizând 16 apartamente. Cheile au fost înmânate de către primarul Dorohoiului,... |
|
|
| ANUNȚ – Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani, ANGAJEAZĂ! | Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, Calea Națională nr. 81, județul Botoșani, organizează CONCURS de recrutare pentru ocuparea a două (2) funcții contractuale de execuție, temporar vacante, de consilier I A, în cadrul Compartimentului Recensământul General Agricol 2020, conform O.U.G. nr.... |
|
|
| DAS Dorohoi – Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități: ”Atât copiii cât și adulții cu sindrom Down, trebuie să fie pe picior de egalitate cu ceilalți membri ai societății” | Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități din cadrul Direcției de Asistență Socială Dorohoi iși exprimă solidaritatea și respectul pentru persoanele cu Sindrom Down. |
|
|
| Reacția Frăției Ortodoxe la demiterea lui Octavian Bjoza, de către premierul Cîțu, din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist | Bune să vă fie inimile!
Fără îndoială că demiterea domnului Octav Bjoza este dovada ultimă a faptului că sîntem conduși de urmașii celor prin care s-a instaurat comunismul în România. |
|
|
| Recomandări SVSU Dorohoi - Arderea vegetației uscate un pericol pentru cei din jur | Primăvara, mai toţi gospodarii fac ordine pe lângă case şi pe câmpuri, iar vegetația uscată ajunge direct în foc. Astfel crește nu doar nivelul poluării aerului atmosferic prin rezultatul arderii acestor resturi vegetale, dar și riscul incendiilor. |
|
|
| DOROHOI – Rata de infectare a scăzut la 0,83/1000 locuitori | În scopul informării corecte a populației cu privire la evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi și pentru a spori gradul de responsabilitate a populației referitor la respectarea măsurilor impuse de autorități, vă prezentăm alăturat situația din municipiul Dorohoi la data de 11.03.2021. |
|
|
| Aproape 800 de cărți funciare eliberate gratuit pentru proprietari de terenuri din patru localități din județ | Aproape 800 de cărți funciare au fost eliberate gratuit la începutul acestui an, pentru proprietarii terenurilor agricole din patru unități administrative din județul Botoșani, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF). Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 359 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Bombă de aruncător, rămasă neexplodată, descoperită pe un câmp de lângă Săveni | 336 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|