Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: Bucureşti
Cod galben de ninsori şi viscol în Botoşani şi alte 29 de judeţe
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben pentru Bucureşti şi 30 de judeţe, unde începând din noaptea de marţi spre miercuri şi până joi seara va ninge abundent, iar în unele zone vântul va avea intensificări cu viteze de până la 70 de kilometri la oră, viscolind zăpada.
Dorohoienii din partidul lui Dan Diaconescu ies în stradă
La o săptămână de la declanşarea protestelor spontane de la Dorohoi, o formaţiune politică îşi asumă oficial organizarea unui marş urmat de un miting de solidaritate cu protestatarii din Piaţa Universităţii din Bucureşti şi oraşele din întreaga ţară. Este vorba de organizaţia locală a Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD)...
Deputatul Andrei Dolineaschi prezent la mitingul USL din capitală
Aproximativ 200 de persoane au început protestul, pentru a şaptea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, în timp ce, în paralel, la Arcul de Triumf s-au adunat în jur de 4.000 de participanţi la mitingul organizat de USL. Printre cei care au sosit la Arcul de Triumf sunt şi parlamentari ai USL, cum ar fi Mihai Voicu, Andrei Dolineaschi.
Liberali dorohoieni plecaţi la mitingul de joi de la Bucureşti
Aproape 20 de liberali din Dorohoi vor participa la mitingul de protest organizat de opoziţie joi în Bucureşti. Ei se vor alătura celor aproximativ 200 de membri PNL din judeţul Botoşani care au plecat miercuri seară cu cinci autocare către capitală. Conducerea PNL Dorohoi spune că liberalii dorohoieni merg la protest pentru că doresc o schimbare...
A patra zi de PROTESTE în ŢARĂ: Sute de persoane s-au adunat în pieţele marilor oraşe, scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale
Sute de persoane s-au adunat şi astăzi pentru a protesta împotriva Guvernului şi a Preşedintelui. În ţară, protestatarii au început să se strângă...
România se află într-un grav derapaj democratic a transmis Victor Ponta liderilor europeni
România se află într-un grav derapaj de la normele democratice, iar protestele din ultimele zile se datorează unor acţiuni ale actualei puteri, a...
ISU Botoşani evaluat de şefii de la Bucureşti
În perioada 13 – 14 ianuarie 2012, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Marcel-Sorin Lucaciu, a fost...
Romanii au ieşit în stradă pentru a doua zi - un nou val de manifestaţii în Capitală şi marile oraşe
Manifestaţiile organizate pe Facebook pentru susţinerea fondatorului SMURD, Raed Arafat, au continuat şi sâmbătă, mii de persoane adunându-se în...
Protest în Bucureşti pentru susţinerea lui Arafat: Peste 1000 de persoane se îndreaptă spre Cotroceni. Proteste au fost înregistrate şi în ţară
Câteva sute de persoane au protestat, vineri seară, în Piaţa Universităţii, scandând lozinci de susţinere a lui Raed Arafat, dar şi împotriva...
Tatăl Nadiei Comăneci a murit la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Gheorghe Comăneci, tatăl fostei campioane olimpice la gimnastică Nadia Comăneci, a murit joi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde...
Raed Arafat şi-a dat demisia după ce s-a contrazis cu Băsescu
Subsecretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, şi-a prezentat demisia din funcţie. Arafat şi-a dat demisia după o controversă...
Beneficiarii de ajutoare sociale şi alte drepturi băneşti cu caracter social vor pierde aceste facilităţi dacă nu îşi plătesc impozitele şi taxele locale
Beneficiarii de venit minim garantat, alocaţie de susţinere a familiei sau indemnizaţie de creştere a copilului din Dorohoi riscă să piardă aceşti...
Botoşăneancă găsită moartă într-o casă părăsită din Italia
O botoşăneancă dispărută înainte de sărbători în Italia a fost găsită miercuri moartă de autorităţile din Italia. Ea a fost identificată într-o casă părăsită, într-o altă localitate decât cea în care i-au fost depistate bagajele în urmă cu mai bine de două săptămâni.
Cutremurul din 2012
Nu poate fi evitat. Şi mă refer, evident, la un cutremur politic. De mari proporţii. Şi cu consecinţe greu de prevăzut. Dar, oricum, de tip catastrofal. El este generat de un întreg complex de factori, cel mai important fiind, însă, incăpăţânarea regimului Traian Băsescu de a nu preda ştafeta politică, de a nu se supune dorinţei electoratului,...
Bază sportivă a jandarmilor inaugurată la Botoşani în prezenţa Elisabetei Lipă şi a Doinei Melinte
Joi, 15 decembrie, a fost inaugurat terenul de sport multifuncţional al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, în prezenţa chestorului Elisabeta Lipă, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, a preşedintelui A.N.S.T. Doina Melinte şi a prefectului Cristian Roman. Acest teren a fost construit la iniţiativa conducerii inspectoratului...
Guvernul a decis majorarea salariului minim de la 670 la 700 lei
Guvernul a decis, miercuri, majorarea salariului minim brut pe ţară cu 30 lei, de la 670 lei la 700 lei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale. Potrivit unui analize a Ministerului Muncii, peste 125.000 de bugetari şi aproape 665.000 de angajaţi din privat vor beneficia anul viitor de majorarea salariului minim.
Ajutor de 840.000 de lei de la Guvern pentru sinistraţii dorohoieni
...
Sindicalistul Marius Petcu, condamnat la şapte ani închisoare cu executare pentru mită
Fostul lider al Federaţiei Sanitas Marius Petcu a fost condamnat, joi, de magistraţii Tribunalului Bucureşti, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Marius Petcu trebuie să îi plătească denunţătorului suma de 1.400.000 lei şi să achite statului cheltuieli de...
Protest al revoluţionarilor ieşit cu scandal în Piaţa Universităţii
Un protest al revoluţionarilor din Braşov a degenerat, miercuri dimineaţă, într-o adevarată luptă cu forţele de ordine în Piaţa Universităţii din Bucureşti. La acţiune participă reprezentanţi ai Blocului Naţional al Revoluţionarilor, asociaţie a cărui preşedinte de onoare este Ion Iliescu.
Vanghelie pregătit să rupă din primarii PSD de la Botoşani
Victor Ponta l-a rugat pe Marian Vanghelie să rămână în PSD. De ce ar face președintele PSD așa ceva după ce a pus în acțiune o întreagă operațiune de destructurare a influenței lui Vanghelie în organizația de București? Lovitura pe care ar primi-o PSD prin plecare lui Marian Vanghelie ar fi cu adevărat dureroasă și s-ar resimţi...
Întâlnirea reţelei experţilor locali pe problemele romilor - Comunicat de presă
Agenţia Naţională pentru Romi, împreună cu partenerii săi, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Asociaţia Partida Romilor Pro-Europa, organizează luni, 21 noiembrie, la Rin Grand Hotel din Bucureşti, întâlnirea reţelei experţilor locali pe problemele romilor.
Selecţie pentru studenţii care doresc să lucreze în Germania
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în colaborare cu Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, anunţă organizarea selecţiei pentru studenţii şi masteranzii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanţeide vară.
Accident tragic în Ungaria: 14 români au murit în urma unui accident rutier. Printre victime se află şi trei copii
Un număr de 14 români şi-au pierdut viaţa într-un grav accident produs în Ungaria, în urma impactului dintre microbuzul în care se aflau şi un tir, alte două persoane, grav rănite, fiind spitalizate la Szeged. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Doris Mircea, printre victime se află şi trei copii, cu vârste între 7 şi 14 ani. Accidentul...
PROGNOZA METEO: Temperaturi mai scăzute decât în mod obişnuit. Cum va fi vremea vineri, în ţară şi la munte
Vineri, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, în special noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi precipitaţii slabe, mai ales pe parcursul zilei, local în nord, nord-est şi în zona de munte şi izolat în restul teritoriului.
Moldovence îmbrăcate cu ţigări
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat în cursul zilei de ieri, mai multe femei care încercau să introducă ilegal în ţară ţigări ascunse pe corp. Cele 9560 ţigarete au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeile au rămas fără viză de intrare în România sau fără permisul de mic trafic....
Percheziţii la două judecătoare de la ICCJ. Sunt suspectate de luare de mită
Procurorii anticorupţie fac, joi noapte, mai multe percheziţii la locuinţele şefului Secţiei de contencios administrativ al ICCJ, Gabriela Bârsan, şi a unei alte judecătoare, cele două fiind suspectate de luare de mită, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Expoziţie de icoane în centrul Dorohoiului
Timp de două zile, dorohoienii pasionaţi de pictura religioasă, pot admira aproximativ 20 de lucrări realizate de un artist plastic dorohoian. Este vorba de Adrian Rusu care în cadrul Zilelor Municipiului Dorohoi a expus mai multe icoane pe holul clădirii CAR Învăţământ. Potrivit autorului, expoziţia cuprinde icoane bizantine, realizate...
EXCLUSIV: Primarul Alexandrescu a obţinut şi ultima semnătură pentru proiectul de aproape 8 milioane de euro. În scurt timp vor începe lucrările de modernizare a Dorohoiului
Conducerea primăriei Dorohoi a trecut şi de ultimul obstacol în vederea implementării proiectului de modernizare a oraşului, în valoare de aproape 8 milioane de euro. Primarul Dorin Alexandrescu, a fost miercuri la Bucureşti, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), unde a obţinut şi ultima semnătură. Practic,...
Părintele Adrian Făgeţeanu a trecut la Domnul
Părintele Adrian Făgeţeanu a trecut la cele veşnice, ieri, 27.09.2011, în spitalul Dr. Marius Nasta din Bucureşti. Trupul neânsufleţit al părintelui va fi înmormântat sâmbăta, 01.10.2011, la ora 12.00, în cimitirul Mănăstirii Lainici. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Părintele duhovnic Adrian Făgeţeanu este unul dintre...
Academia Română va face modificările solicitate pentru cuvintele "ţigan" şi "jidan" în noul DEX
Academia Română va face modificările solicitate de mai multe organizaţii şi instituţii pentru cele două cuvinte pe care acestea le consideră jignitoare la adresa etniei rome şi evreilor, într-un nou tiraj al Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX), a declarat pentru MEDIAFAX Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române şi...
Dan Diaconescu a reuşit să înfiinţeze Partidul Poporului. Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea patronului OTV
Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, cererea patronului OTV privind înfiinţarea Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD). Curtea de Apel Bucureşti a admis astfel recursul lui Dan Diaconescu faţă de decizia prin care, în 7 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea privind înscrierea acestei formaţiuni politice.
Partidul Conservator va candida singur la alegerile locale din anul 2012 în toată ţara
Partidul Conservator a decis să candideze singur la alegerile locale din anul 2012, în toată ţara, a anunţat luni preşedintele PC, Daniel Constantin. El a precizat că partidul său va candida separat la localele din 2012, la primării şi la consilieri, cu excepţiile negociate deja în cadrul USL.
România ar putea achiziţiona avioane F16 noi. Băsescu a discutat în SUA despre acest subiect
Ambasadorul Statelor Unite în România, Mark Gitenstein, a declarat joi, că printre subiectele discutate de preşedintele Băsescu în SUA s-a numărat şi cel referitor la achiziţionarea de avioane F16, existând un plan care prevede o înţelegere regională, astfel că ar putea fi aparate noi, ceea ce ar ajuta linia de producţie Lockheed Martin....
PreşedinteleBăsescu merge în SUA. Majoritatea indiciilor vizitei duc la o întâlnire bilaterală cu Obama
Majoritatea indiciilor premergătoare vizitei de lucru a preşedintelui Traian Băsescu la Washington duc spre finalizarea acesteia cu o întâlnire cu omologul american, preşedintele Barack Obama, au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse conjugate. "Este greu de crezut că o vizită atât de aşteptată să nu aibă o asemenea finalizare. În...
Pagina 19/23  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
622
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
542
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
477
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
419
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
385
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
381
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
381
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
360
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
359
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
349
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord