Academia Română va face modificările solicitate pentru cuvintele "ţigan" şi "jidan" în noul DEX | | Data 20.09.2011 - 21:32:20 | Academia Română va face modificările solicitate de mai multe organizaţii şi instituţii pentru cele două cuvinte pe care acestea le consideră jignitoare la adresa etniei rome şi evreilor, într-un nou tiraj al Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX), a declarat pentru MEDIAFAX Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române şi director al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti", care a mai spus că un nou tiraj DEX va ieşi "în curând" de la tipografie şi va cuprinde "toate modificările solicitate". | | |
Agenţia de
Dezvoltare Comunitară "Împreună" a transmis o scrisoare deschisă
Institutului "Iorgu Iordan-Al. Rosseti" prin care îi solicită să
respecte recomandarea fǎcutǎ de Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării (CNCD) în ceea ce priveşte rectificarea definiţiei cuvântului
"ţigan" în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a din
2009.
"Vǎ
solicitǎm sǎ luaţi mǎsuri pentru a rectifica imediat definiţia cuvântului
«ţigan», dupǎ cum urmeazǎ: sǎ consemnaţi caracterul peiorativ al cuvântului
«ţigan» atunci când acesta din urmǎ este folosit pentru a denumi o persoanǎ
care aparţine minoritǎţii rome şi sǎ specificaţi cǎ folosirea acestui cuvânt nu
este recomandatǎ deoarece este considerat ofensator (discrimineazǎ împotriva
minoritǎţii rome), sǎ consemnaţi caracterul peiorativ sau depreciativ pentru
epitetul de la punctul 3 din definiţia cuvântului «ţigan», care în prezent
apare: «Epitet dat unei persoane cu apucǎturi rele», sǎ definiţi minoritatea
naţionalǎ în dreptul cuvântului «rom», care va deveni astfel termenul de
referinţǎ (termenul principal) în locul cuvântului «ţigan»", se arată în
scrisoarea transmisă de Agenţia "Împreună", alături de alte 15
organizaţii din România, directorului Institutului de Lingvistică "Iorgu
Iordan - Alexandru Rosetti" Marius Sala şi, spre înştiinţare,
preşedintelui CNCD Csaba Ferenc Asztalos.
"Pǎstrarea
situaţiei actuale în ceea ce priveşte definirea cuvântului «ţigan» perpetueazǎ
promovarea unor atitudini cu caracter profund discriminator şi degradant de cǎtre
cea mai înaltǎ instituţie de culturǎ a statului cu rol formator. De aceea,
înţelegem sǎ urmǎm cǎile legale în faţa instanţelor competente, în cazul în
care situaţia nu va fi remediatǎ într-un termen rezonabil", se arată în
încheierea scrisorii semnate de Gelu Duminică, director executiv, Agenţia
pentru Dezvoltare Comunitarǎ "Împreunǎ".
Solicitarea
este susţinută şi de Asociaţia Culturală "Amphitheatrrom", Asociaţia
Divers Târgu Mureş, Centrul de Resurse pentru Participare Publică - CeRe,
Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate Sastipen, Centrul "Step by
Step" pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională, Centrul Parteneriat
pentru Egalitate, ECPI - Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice,
Fundaţia Soros România, Guvernul României Departamentul pentru Relaţii
Interetnice - Marko Attila, preşedinte, Institutul Intercultural Timişoara,
Liga Proeuropa, Policy Center for Roma and Minorities - Valeriu Nicolae,
Preşedinte, Roma Education Fund Budapesta, Centrului pentru Monitorizarea şi
Combaterea Antisemitismului din România, Urbanplan, Alina Kovacs - coordonator
programe, Fundaţia Soros Budapesta, Cosima Rughiniş - conferenţiar universitar
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială - Universitatea Bucureşti şi
Istvan Haller - secretar de stat Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării.
Pe de altă
parte, în 8 august, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului
din România (MCA România) a solicitat Institutului de Lingvistică "Iorgu
Iordan-Al. Rosetti", din cadrul Academiei Române, să schimbe din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române
definiţia cuvântului "jidan", considerat insultător la
adresa evreilor, şi să specifice clar că este vorba de un termen peiorativ.
Potrivit
scrisorii trimise atunci de Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea
Antisemitismului din România, în DEX, ediţia din 1998, termenul
"jidan" era definit ca "un cuvânt popular şi peiorativ".
În
DEX, ediţia a II-a din 2009, termenul "jidan" a fost redefinit şi
prezentat publicului larg ca un cuvânt "familiar" care poate fi
folosit în loc de cuvântul "evreu".
În răspunsul
Academiei Române la această scrisoare se spunea: "În ediţiile viitoare ale
tuturor dicţionarelor elaborate de Institutul de Lingvistică, sub egida
Academiei, vom include indicaţii care să nu lase loc unor interpretări
discriminatorii, adoptând formulări de tipul «(cu sens peiorativ,
nerecomandat)». În ce priveşte corectarea imediată, fără întârziere şi în mod
permanent a definiţiei cuvântului «jidan», tot ce putem face este să publicăm o
notă explicativă în media sau pe internet".
Atunci, reprezentanţii
Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" au mai spus
că următoarea ediţie a DEX este preconizată să apară în 2014, în conformitate
cu planul de cercetare al Institutului de Lingvistică.
Totuşi,
Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România a
considerat că răspunsul Academiei Române nu este mulţumitor. Astfel, într-o
adresă transmisă ulterior Academiei Române - Institutului de Lingvistică
"Iorgu Iordan-Al. Rosetti" şi în atenţia academicianului Marius Sala,
MCA cerea explicarea "sensului rasist şi antisemit" al termenului
"jidan".
"Definirea
acestui cuvânt numai ca un cuvânt cu «sens peiorativ şi nerecomandat», aşa cum
aţi propus în răspunsul dvs. către noi, omite efectele distructive pe care
cuvântul «jidan» le-a produs în vremurile în care el a fost adoptat, la nivel
naţional şi formal, ca o altă denumire, familiară, pentru «evreu». Această
denumire reprezenta atunci, şi reprezintă astăzi, negarea propriei noastre
umanităţi. În aceste condiţii, exprimând din nou aprecierea noastră pentru
răspunsul dumneavoastră prompt, vă solicităm ca, în corectarea neîntârziată a
definiţiei cuvântului «jidan», să ţineţi seama de opinia noastră, cei care în
România încă suntem numiţi «jidani» şi care, în acest moment, şi pe fondul
actualei definiţii a cuvântului «jidan», întâmpinăm dificultăţi în a ne regăsi
şi apăra dreptul la demnitate în ţara noastră", se mai spunea în adresa
MCA România din 16 august.
Sursa: MEDIAFAX
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
| | Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 408 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|