Dorohoienii din partidul lui Dan Diaconescu ies în stradă | | Data 23.01.2012 - 23:08:56 | La o săptămână de la declanşarea protestelor spontane de la Dorohoi, o formaţiune politică îşi asumă oficial organizarea unui marş urmat de un miting de solidaritate cu protestatarii din Piaţa Universităţii din Bucureşti şi oraşele din întreaga ţară. Este vorba de organizaţia locală a Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD) care a obţinut o autorizaţie în aceste sens de la primărie. Protestul va avea loc miercuri, 25 ianuarie, între orele 17 şi 20. Potrivit organizatorilor, la protest sunt aşteptaţi să participe între 200 şi 300 de oameni, înarmaţi cu pancarde, aparate portavoce şi staţie de amplificare cu microfon. | | |
Omul de afaceri Mihai Aniţulesei, prim-vicepreşedintele organizaţiei locale a partidului spune că decizia organizării mitingului a fost luată luni 23 ianuarie, în cadrul unei şedinţe a Biroului executiv al organizaţiei municipale PP-DD, unde s-au stabilit principalele coordonate ale desfăşurării protestului. Mai exact, acţiunea va începe printr-un marş, ce va porni din faţa sediului partidului de pe Bulevardul Victoriei şi va continua pe traseul, blocul turn, pietonal, piaţa din faţa fostei primării, locul unde se va desfăşura protestul propriu-zis.
„Estimez că la marşul şi mitingul organizat de noi vor participa între 200 şi 300 de oameni. Prin acţiunea noastră dorim ca dorohoienii să înţeleagă că, cei ce ne-au condus până acum, din 89 şi până în prezent, sunt autorii dezastrului pe care îl trăim zi de zi. Partidul nostru, născut tocmai din aceste nemulţumiri, doreşte un alt mod de a face poltică, o politică în slujba oamenilor. Suntem în asentimentul cetăţenilor acestei ţări care protestează şi susţinem alături de ei demisia lui Băsescu, a Guvernului Boc, alegeri anticipate, nu comasate. Dacă aceste lucruri vor fi îndeplinite, vom putea schimba ceva în ţarăâ? a declarat Mihai AniÅ£ulesei, care a adÄugat cÄ invitÄ la protestul organizat de PP-DD, toÅ£i simpatizanÅ£ii partidului Åi face un apel la cei care vor participa, sÄ se manifeste democratic Åi fÄrÄ violenÅ£Ä.
OrganizaÅ£ia PP-DD din Dorohoi este prima formaÅ£iune politicÄ ce iniÅ£iazÄ oficial, un protest în actuala conjuncturÄ. Asta în ciuda faptului cÄ este cea mai âtânÄrÄâ? structurÄ politicÄ, constituitÄ Ã®n municipiul nostru.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 585 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord