Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Cutremurul din 2012
Data 03.01.2012 - 01:36:10
Nu poate fi evitat. Şi mă refer, evident, la un cutremur politic. De mari proporţii. Şi cu consecinţe greu de prevăzut. Dar, oricum, de tip catastrofal. El este generat de un întreg complex de factori, cel mai important fiind, însă, incăpăţânarea regimului Traian Băsescu de a nu preda ştafeta politică, de a nu se supune dorinţei electoratului, de a se crampona la guvernare cu orice preţ. Această încrâncenare, generată mai degrabă de teama consecinţelor penale ale unora dintre faptele săvârşite de cei de la butoane decât de orgoliu, va stârni reacţii interne şi externe din ce în ce mai dure. Al căror deznodământ va fi violent.
DISTRIBUIE           

Este riguros exactă afirmaţia că, încercând să schimbe nedemocratic regulile de desfăşurare a procesului electoral, regimul Traian Băsescu a optat pentru comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare şi fixarea acestora spre finalul lui 2012. Chiar dacă încă acest ultim detaliu nu a fost oficializat. Probabil de teama unor reacţii. Dar nu se mai poate altfel. O dată refuzat calendarul obişnuit al alegerilor, localele în primăvară şi parlamentarele la expirarea mandatelor în toamnă, nu mai există nicio posibilitate de a face comasare prin dizolvarea Parlamentului şi anticiparea alegerilor pentru senatori şi deputaţi.

Ce se va întâmpla în momentul în care, în mod inevitabil, calendarul electoral va fi oficializat? În acel moment este cu neputinţă să nu asistăm la reacţii dure, atât din direcţia democraţiilor occidentale, cât şi a populaţiei României. Oricât de mult s-a străduit Preşedintele Traian Băsescu să aibă o bună relaţie de vasalitate cu marele licurici, Washingtonul nu l-a primit decât rareori şi pe uşa de serviciu. Spre deosebire, de exemplu, de preşedintele Ion Iliescu, să nu mai amintesc de Emil Constantinescu, domnul Traian Băsescu este, de la Gheorghiu - Dej încoace, singurul şef de stat român care nu a beneficiat de nicio vizită oficială la nivel prezidenţial în Statele Unite şi nici de prezenţa la Bucureşti, în cadrul unei vizite oficiale, a şefului de la Casa Albă. Degeaba ne-am grăbit să aprobăm absolut toate iniţiativele Washingtonului, deranjând de multe ori Uniunea Europeană, degeaba ne-am lăsat folosiţi ca balon de încercare pentru strategiile Statelor Unite în bazinul Mării Negre, iritându-i la culme pe ruşi şi degeaba face Preşedintele Traian Băsescu tot ce poate, pentru ca, într-o perioadă de mare criză financiară, să achiziţioneze avioane second - hand de pe piaţa militară americană că tot nu poate beneficia de un tratament la nivelul rangului său. America nu ne tratează cu respect nu pentru că ar dispreţui această ţară ori poporul român, ci din simplul motiv că noi înşine nu suntem reprezentaţi prin persoana Preşedintelui Traian Băsescu la un rang corespunzător. Ca urmare, chiar dacă în trecut, şi astăzi încă, America închide ochii la derapajele Administraţiei de la Cotroceni, această stare de lucruri nu va fi perpetuată. Prelungirea artificială, nedemocratică, abuzivă în afara acordului cetăţenilor, cu luni de zile a mandatelor primarilor, consilierilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene, nu va rămâne fără cuvenita replică din partea oficialilor de la Washington. Trebuie să ne aşteptăm la o reacţie asemănătoare şi din partea şefilor de state din Uniunea Europeană, care încă mai sunt anesteziaţi de propriile probleme legate de salvarea zonei euro, dar şi de atitudinea slugarnică a Preşedintelui Traian Băsescu, de astă dată faţă de micul licurici de la Berlin.

Dar adevărata reacţie care va produce implozia regimului Traian Băsescu va veni din partea populaţiei României. Ceea ce partidele din opoziţie nu pot face, pentru că voinţa lor este sistematic ignorată, pentru că reprezentanţii lor sunt permanent demonizaţi, ceea ce societatea civilă nu poate, pentru că se află sub o presiune fără precedent a puterii, ceea ce Legislativul de la Bucureşti nu poate, pentru că acolo s-a creat o majoritate artificială cu ajutorul unui partid care nu a participat la alegeri dar a devenit, prin abuz, partid şi grup parlamentar �" mă refer la UNPR �" vor face cetăţenii cărora cuţitul le-a ajuns la os. Şi care sunt din ce în ce mai conştienţi de cauza relelor.

În 2012 ne aşteaptă un mare cutremur.(Sorin Roşca Stănescu)

Sursa: CorectNews

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
580
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
466
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord