| Patru dosare penale şi amenzi de peste 71.000 de lei aplicate de poliţişti de la debutul epidemiei | În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au acționat în teren, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine si siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității. |
| | Judeţul Botoşani – 126 de persoane în carantină instituţionalizată şi 1343 de persoane în izolare la domiciliu | Centrul judeţean de Comunicare informează că până astăzi, 24 martie, pe teritoriul județului Botoșani, în carantină instituționalizată sunt 126 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (28 de teste negative, pentru restul se așteaptă rezultatele). |
| | Numere de telefon speciale pentru botoşănenii care vor să afle informaţii despre şomajul tehnic | Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a organizat un call-center intern și a stabilit un număr unic de apel la care cetățenii pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la modalitățile de acordare a șomajului tehnic - 021/4444-000, număr cu tarif normal. |
| | Criza coronavirus - 109 români, lucrători sezonieri fără posibilităţi, repatriaţi în această seară, pe calea aerului, din Italia | Grupul de Comunicare Strategică a transmis în urmă cu câteva minute că, în această seară, vor reveni în ţară, cu o cursă aeriană tip charter, operată de o companie privată, un număr de 109 cetăţeni români. Aceştia sunt preluaţi din Veneţia, Italia. |
| |
| CORONAVIRUS: Armata face angajări temporare în sistemul medico-militar | În contextul eforturilor întreprinse de autoritățile publice pentru limitarea răspândirii noului coronavirus (COVID-19), Ministerul Apărării Naționale... |
| | S-a înregistrat AL ŞAPTELEA DECES al unei persoane infectată cu coronavirus, în această seară! | În această seară a fost înregistrat și cel de- al șaptelea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus. |
| | ÎNGRIJORĂTOR. A fost înregistrat al şaselea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus | Grupul de Comunicare Strategică, constituit la nivel naţional, a anunţat în urmă cu câteva minute că a fost înregistrat al 6-lea deces al unei... |
| | Judeţul Botoşani – Cifre oficiale: 117 persoane în carantină instituţionalizată şi 1140 în izolare la domiciliu | Centrul Judeţean de Informare Botoşani, a făcut publice ultimele informaţii legate de numărul de persoane aflate în carantină şi în izolare la... |
| | De mâine, toate internările în spitale se SUSPENDĂ. Vor fi externaţi pacienţii care nu reprezintă urgenţe | Astăzi, 23 martie, a fost emis ordinul comandantului acțiunii, avizat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru instituirea măsurilor... |
| | Un nou deces, al cincilea, cauzat de coronavirus. Tot la Suceava | A fost înregistrat al cincilea caz de deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). |
| | În România: 576 de persoane confirmate cu COVID 19 dintre care 73 au fost declarate vindecate - FOTO | De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 118 persoane care nu... |
| | Al patrulea deces, a unei persoane cu Covid 19, înregistrat în România, la Suceava | În această dimineață a fost înregistrat al patrulea deces al unei persoane confirmată pozitiv la COVID 19. |
|
|
| ALDE Botoșani critică Guvernul pentru măsurile luate în perioadă de criză. Acuzaţii grave şi la adresa şefului Cancelariei Prefectului, Cristian Roman | Constatăm cu regret că, în vremuri atât de dificile în care țara se află într-o criză epidemică reală, prioritățile partidului aflat la guvernare, PNL, sunt greu de înțeles. Nu putem să uităm cum de la începutul acestui an partidul a generat o continua criză politică în țara noastră. Acum, însă, nu mai este loc de astfel de... |
|
|
| Al treilea deces din cauza noului coronavirus în România | Grupul de Comunicare Strategică a anunţat în această seară, în jurul orei 21.20, că în România s-a înregistrat al treilea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). |
|
|
| Modelul oficial al declarației pe proprie răspundere cu care românii vor putea ieși din locuințe în următoarea perioadă – DESCARCĂ DECLARAŢIA | Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat, în această seară, modelul oficial al declarației cu care românii vor putea ieși din locuințe în următoarea perioadă, în contextul stării de urgență și a crizei cauzate de pandemia de coronavirus. |
|
|
| Modelul oficial al adeverinței pe care angajatorul o semnează pentru fiecare angajat care continuă să meargă la serviciu - DESCARCĂ ADEVERINŢA | Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat, în această seară, modelul oficial al adeverintei pe care angajatorul trebuie să o semneze pentru fiecare angajat care sunt nevoiți să iasă din locuințe în următoarea perioadă pentru a merge la serviciu, în contextul stării de urgență și a crizei cauzate de pandemia de coronavirus.... |
|
|
| Judeţul Botoşani – 1091 de persoane în izolare la domiciliu şi 97 de persoane în carantină instituţionalizată | Centrul Judeţean de Comunicare Botoşani, organism cu atribuţii de comunicare la nivelul judeţului în problematica coronavirusului, a transmis în urmă cu puţin timp situaţia din judeţ. |
|
|
| Primele două decese în România din cauza coronavirusului | Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. |
|
|
| Guvernul a dat a doua ordonanţă militară. S-a limitat prin lege deplasarea între orele 06 - 22.00. Se interzic grupurile mai mari de trei persoane în afara locuinței, se închid mall-urile | Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut, cu puțin timp în urmă, mai multe declarații de presă, la sediul instituției, și a anunțat noi măsuri impuse populației pentru prevenirea extinderii epidemiei de coronavirus. |
|
|
| DOROHOI – Ziua Mondială a Sindromului Down | Ziua Mondială a Sindromului Down este marcată în toată lumea pe 21 martie și este dedicată conştientizării problemelor cu care se confruntă cei care suferă de această afecţiune. |
|
|
| Guvernul transmite că documentul referitor la interzicerea deplasărilor este un DRAFT. Arafat a criticat „iresponsabilitatea persoanei care a făcut public acest proiect” | Grupul de Comunicare Strategică transmite că documentul care circulă în mediul online cu privire la interzicerea deplasărilor în afara domiciliului este doar un draft. Deşi documentul este unul real, este departe de a se lua o asemenea decizie, neexistând nici măcar o propunere formală în acest sens. |
|
|
| Au fost suspendate audienţele la Primăria Dorohoi. Primarul Alexandrescu face apel la responsabilitate | Dorin Alexandrescu, primarul municipiului, a luat decizia să suspende audienţele pe care le ţinea în fiecare zi de joi. Decizia a venit în contextul măsurilor şi impunerilor care se iau la nivel naţional şi local pentru stoparea răspândirii virusului. |
|
|
| 32 de persoane în autoizolare, la Dorohoi. Cei care încalcă regulile riscă pedepse severe | Astăzi la amiază, pe raza municipiului Dorohoi, erau un număr de 32 de persoane aflate în autoizolare, cu 10 mai multe, comparativ cu ziua de ieri, miercuri, când numărul era de 22 de persoane. |
|
|
| Casa Naţională de Pensii Publice suspendă eliberarea biletelor de tratament balnear şi întrerupe sejurul pensionarilor aflaţi în tratament, din motive de siguranţă | Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), preocupată de starea de sănătate a beneficiarilor săi în contextul răspândirii COVID-19, a decis ca începând cu data de 16 martie 2020 să suspende activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează și gestionează. |
|
|
| Activitatea de revizuire medicală a pensionarilor de invaliditate este suspendată | Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu COVID-19, Casa Națională de Pensii Publice anunță că activitatea de revizuire medicală a pensionarilor de invaliditate este suspendată începând cu data de 16.03.2020, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte decizii. |
|
|
| Informarea corectă și păstrarea simțului umorului scad teama de Coronavirus | Cu toții suntem puși la încercare în această perioadă și cu toții simțim presiunea care vine odată cu răspândirea acestui virus. Impactul puternic pe care îl are este vizibil în toate domeniile vieții. Peste tot se iau măsuri pentru a limita riscul de răspândire a acestui virus. Tot mai mulți lucrează de acasă și tot mai puțini... |
|
|
| Consiliul Județean Botoșani achiziționează aparatură medicală pentru combaterea COVID-19 | Conducerea executivă a Consiliului Județean Botoșani și-a însușit cu maximă celeritate propunerile transmise de către Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” privind măsurile și dotările necesare în vederea prevenirii și combaterii la nivelul județului Botoșani a infecției cu virusul COVID-19. |
|
|
| A fost confirmat primul caz de coronavirus în Botoşani. Pacientul a fost transferat la Iaşi | Autorităţile sanitare din județul Botoșani înregistrează primul caz de coronavirus. Este vorba de un bărbat de 46 de ani, care s-a întors din Italia pe 14 martie. |
|
|
| Fenomenul Covid-19: Cum ne păstrăm calmul? – explicaţiile psihologului | Conform ultimelor raportări, la nivel planetar s-au înregistrat peste 175.000 de cazuri de Coronavirus, iar numărul deceselor a depășit pragul de 6.700. În același timp, aproximativ 6.000 de cazuri sunt considerate ca fiind grave sau critice, iar numărul pacienților vindecați este de 77.867 persoane, potrivit site-ului Worldometers.info. În... |
|
|
| Dorohoi – Începe dezinfecţia principalelor zone, inclusiv a străzilor | Având în vedere evoluţia luptei împotriva COVID -19 Primăria municipiului Dorohoi anunţă că de astăzi 17.03.2020 va începe acţiunea de dezinfecţie a parcurilor locurilor de joacă, trotuarelor, intrărilor la blocuri, staţiilor mijloacelor de transport public local şi străzilor. |
|
|
| Comunicat - Echipa ALDE Botoșani vine în ajutorul botoșanenilor aflați în dificultate! | Având în vedere pandemia creată de Covid-19, echipa ALDE Botoșani s-a gândit să fie aproape de semenii noștri, în semn de solidaritate și sprijin mai ales pentru acei botoșaneni care nu au pe cineva alături, pentru a-i ajuta cu achiziționarea celor necesare traiului zilnic. |
|
|
| DGASPC Botoşani suspendă anumite servicii din cauza coronavirusului | Având în vedere necesitatea asigurării unor măsuri de prevenire și combatere a infecțiilor de natură virală în contexul existenței virusului COVID-19 în România, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoşani au fost stabilite mai multe măsuri, în scopul asigurării protecției... |
|
|
| Klaus Iohannis a decretat stare de urgență pentru 30 de zile. Vezi principalele prevederi | Președintele Klaus Iohannis a anunțat măsurile impuse tuturor românilor, după ce a decretat starea de urgenţă în România pentru următoarele 30 de zile. |
|
|
| Zile libere pentru părinți când se închid școlile. Ce prevede noua lege | Legea prin care părinții pot primi zile libere plătite a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, moment din care legea se va aplica. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 602 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 365 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 363 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 361 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|