| 196 de persoane autoizolate în judeţ | Direcția de Sănătate Publică Botoșani face cunoscut faptul că luni, 09.03.2020, la ora 08.00, în județul Botoșani existau 196 persoane autoizolate la domiciliu, în acest număr fiind incluși și membrii familiei. Totodată, menționăm că nu există persoane în carantină și nici cazuri suspecte. |
| | Instituţia Prefectului - CAMPANIE DE INFORMARE - CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE NOUL CORONAVIRUS | Instituţia Prefectului a postat în urmă cu puţin timp, pe site-ul propriu, un text informativ cu titlul “Ce trebuie să ştiţi despre noul coronavirus”. Textul conţine descrierea noului coronavirus, informează cât de periculos este, cine este predispus la complicaţii severe, cum se răspândeşte virusul şi sfaturi privind protejarea de... |
| | PNL e degeaba la Botoșani?! A pierdut prefectul pe scările autocarului, ALDE ia în plus și două instituții, PMP patru deconcentrate | Liberalii botoșăneni trăiesc momente umilitoare după ce au reușit pentru prima dată în istorie să învingă PSD-ul. Diferența foarte redusă la care au câștigat însă alegerile prezidențiale, al șaselea cel mai slab scor din țară pentru Klaus Iohannis în turul II, pare să le fi fost fatală. |
| Campanie de testare gratuită pentru depistarea Virusului Hepatitic C în judeţul Botoșani | Cea mai amplă campanie gratuită pentru depistarea Virusului Hepatitic C din județul Botoșani a fost lansată de Asociația Echitate în Sănătate (AES), la Dorohoi, chiar în Săptămâna Europeană a Testării pentru Hepatite și HIV. |
| |
| Investiţii majore în învăţământul dorohoian | În cursul acestui an, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a semnat o serie de contracte de finanţare pentru proiecte care vizează învăţământul... |
| | „Donează sânge și salvează 2 vieți!”- Campanie de donare a sângelui în Botoșani | În perioada 21-25 octombrie, PLUS Botoșani organizează ediția a doua a campaniei de donare de sânge „Donează un pic în PLUS” pentru a veni în... |
| | ANUNŢ DAS: În atenţia cetaţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei | Începând cu data de 14.10.2019 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din str. Dumitru Furtuna, Nr.14, se primesc formularele de cerere-declaraţie... |
| COMUNICAT DAS DOROHOI - CALENDARUL de desfăşurare a Programului naţional de protecţie socială ,,BANI DE LICEU” | Depunerea cererilor pentru Programul naţional de protecţie socială ,,Bani de liceu” - 15 septembrie – 25 septembrie 2019 - la unitatea de învăţământ... |
| | Te interesează o carieră în Jandarmeria Română? Vezi condiţiile de recrutare! | Până pe data de 15 noiembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va desfăşura activităţi de recrutare a candidaţilor pentru participarea... |
| | Liceul "Regina Maria" din Dorohoi, primul în competiția națională ”Investește în educație” | Liceul Regina Maria din Dorohoi s-a situat pe primul loc în competiția națională BANI PENTRU ȘCOALA TA™ organizată de Asociația Junior Achievement... |
| | Huncă, deputat PSD: „Avem nevoie de adaptarea serviciilor de consiliere și orientare profesională din sistemul de învățământ la oferta ocupaţională de pe piața piaţa muncii” | Parlamentarul social-democrat botoșănean Mihaela Huncă a declarat astăzi că orientarea în carieră nu se poate rezuma la asistarea unor momente în... |
| | Droguri de mare risc descoperite la graniţa de est - FOTO | În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, echipa comună de control a descoperit în buzunarul hainei unui cetățean din R. Moldova substanțe vegetale... |
|
|
| 300 locuri de muncă la cules de zmeură in Portugalia | Selectia candidatilor se va desfasura in doua localitati din tara:
1. Roman (judetul Neamt) - 17 ianuarie 2018
2. Braila (judetul Braila) – 19 ianuarie 2018
|
|
|
| PRIMĂRIA DOROHOI - ANUNŢ | Asociația "GAL DOROHOI 610", cu sediul în municipiul Dorohoi, str. A.I. Cuza, nr.41, CIF 38467390, organizează concurs(pe bază de selecție de dosare și interviu), în data de 24.11.2017, ora 10.00, pentru ocuparea următoarelor posturi, pe perioada determinată (6 luni de la data angajării), în vederea implementării Strategiei de Dezvoltare... |
|
|
| Protestul transportatorilor de pasageri din judeţ, amânat în urma discuţiilor cu prefectul | Operatorii de transport rutier de pasageri, cu statut de membru al FORT- Federaţia Operatorilor Români de Transport- Filiala Botoşani au anunţat că protestele programate pentru începutul lunii noiembrie şi care ar fi presupus reducerea cu 70% a mijloacelor de transport intra- şi interjudeţe au fost amânate până la o dată ulterioară. |
|
|
| Tamara Ciofu a solicitat Ministerului Sănătății includerea Spitalului Mavromati în programul național pentru prevenirea deficiențelor de auz prin screening auditiv la nou-născuți | Deputatul PSD Tamara Ciofu a început demersurile pentru includerea Spitalului Județean de Urgență Mavromati în programul național pentru prevenirea deficiențelor de auz prin screening auditiv la nou-născuți. |
|
|
| Se fac recrutări pentru Jandarmeria Română. Vezi condiţiile | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani recrutează candidaţi pentru participarea la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ postliceal ale Jandarmeriei Române, sesiunea 13-21 ianuarie 2018. |
|
|
| Dorohoi: Expoziția de pictură - Pași spre culori | Sâmbătă 30 septembrie 2017, ora 12:00 la Biblioteca Municipală Dorohoi va avea loc vernisarea expoziției de arte vizuale a junioarei Ursache Maria—Alexandra „Maia”. |
|
|
| Noi măsuri luate de membrii CJSU cu privire la cazurile de antrax din Manoleasa | Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) s-au reunit sâmbătă într-o nouă şedinţă convocată de prefectul Dan Şlincu, după ce tot sâmbătă a fost identificat un viţel cu suspiciune de antrax. |
|
|
| Prima etapă din Ștafeta Munților din acest an în are loc în Masivul Ceahlău | Concursurile de turism montan din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv Stafeta Munților din acest an vor debuta în luna mai și se vor încheia în luna septembrie, existând șapte etape și o festivitate de premiere. |
|
|
| Cea mai mare campanie de promovare a mișcării de masă din România, vine la Botoșani! - VIDEO | În zilele de 27 și 28 mai, toți locuitorii din județul Botoșani sunt invitați la distracție în aer liber, jocuri, concursuri și multe premii, pe Pietonalul Unirii-Bulevardul Mihai Eminescu. |
|
|
| Droguri cu iz de telenovela, confiscate la graniţă - VIDEO | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, împreună cu inspectorii vamali au descoperit aproximativ 20 grame de substanţă care a reacţionat pozitiv la testul cocaină, ascunse intr-o cutie metalica amplasata sub portbagajul unei masini conduse de un cetăţean român.
|
|
|
| Dorohoi: Exerciţiu de alarmare cu sirene, mâine între 10 şi 12. Prefectul face apel la calm | Instituţia Prefectului adresează un apel populaţiei să nu intre în panică pe parcursul zilei de mâine, 19 aprilie 2017, când vor răsuna alarmele de înştiinţare şi avertizare. |
|
|
| Direcţia de Asistebţă Socială Dorohoi face angajări | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 31.03.2017, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de muncitor calificat (bucatar) pe perioada nedeterminata si ocuparea functiei contractuale de executie de psihopedagog special pe perioada determinata, pe perioada suspendarii contractului de munca al titularului... |
|
|
| DAS Dorohoi angajează bucătar şi psihopedagog | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 31.03.2017, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de muncitor calificat (bucatar) pe perioada nedeterminata si ocuparea functiei contractuale de executie de psihopedagog special pe perioada determinata, pe perioada suspendarii contractului de munca al titularului... |
|
|
| Traficanţii de ţigări nu au linişte nici în postul Crăciunului | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au confiscat în cursul acestei săptămâni ţigări în valoare de aproximativ 3600 lei, de provenienţă R. Moldova şi Ucraina, care urmau să ajungă spre comercializare pe piaţa neagră din judeţ. |
|
|
| Angajări la DAS Dorohoi | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 15.12.2016, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier/psihopedagog special pe perioada determinata, pe perioada suspendarii contractului de munca al titularului de post. |
|
|
| Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi angajează consilier | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 28.11.2016, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier in cadrul compartimentului financiar contabil, achizitii publice si integrare europeana pe perioada nedeterminata. |
|
|
| Angajări la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 10.11.2016, pentru ocuparea functiilor contractuale de executie de consilier/psihopedagog special si consilier/fiziokinetoterapeut pe perioada determinata, pe perioada suspendarii contractelor de munca ale titularilor de post. |
|
|
| În atenţia cetaţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei | Începând cu data de 10.10.2016, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din Str. Stefan cel Mare nr. 43, se elibereaza formulare de cerere şi declaraţie pe propria răspundere în vederea acordarii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale/ energie electrică/ lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. |
|
|
| Angajări la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 12.10.2016,pentru ocuparea functiilor contractuale de executie de consilier/psihopedagog special si consilier/fiziokinetoterapeut pe perioada determinata, pe perioada suspendarii contractelor de munca ale titularilor de post. |
|
|
| Angajări la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi | Direcţia de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 12.10.2016, pentru ocuparea funcţiilor contractuale de execuţie de consilier/psihopedagog special şi consilier/fiziokinetoterapeut pe perioadă determinată, pe perioada suspendării contractelor de muncă ale titularilor de post. |
|
|
| Strigăt de ajutor! Deea, o adolescentă din Dorohoi, se luptă să trăiască | Deea, pe numele său Andreea Rotărescu, din Dorohoi, elevă la Colegiul Naţional “Grigore Ghica Voievod”, o adolescentă frumoasă și inteligentă, cu gânduri și visuri îndrăznețe… |
|
|
| 625 de locuri pentru jandarmerie, în instituţiile de învăţământ. Vezi condiţiile de înscriere, probele şi baremele | Pentru anul de învăţământ 2016-2017, Jandarmeriei Române i-au fost aprobate în vederea scoaterii la concurs un număr de 625 locuri în instituţiile de învăţământ ale M.A.I. şi M.Ap.N., după cum urmează: |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1288 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 856 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 769 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|