Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: cursuri
Patinoarul din centrul Dorohoiului demontat după mai puțin de două luni de funcționare - FOTOGALERIE
Patinoarul amenajat în centrul Dorohoiului a fost demontat. Acțiunea a început în urmă cu trei zile și a fost finalizată astăzi. Contractul semnat între firma care administrează patinoarul și Primăria Dorohoi, expiră la data de 1 februarie.
PNL Botoșani respinge acuzațiile deputatului PSD Dan Șlincu
Comisia de educație a PNL Botoșani condamnă declarațiile parlamentarului social-democrat, Dan Șlincu, cu privire la politizarea sistemului de educație.
Dan Șlincu: „Guvernarea PNL-USR-UDMR, după ce a lăsat fără acces la educație zeci de mii de copii, a pus peste noapte politruci la conducerea unităților de învățământ”
Parlamentarul social-democrat botoșănean, Dan Șlincu consideră că declarația ministrului Educației Sorin Câmpeanu privind prelungirea cu ”o lună-două” a termenului de încheiere a mediilor pentru că sunt prea mulți elevi care n-au avut acces la educația online este o recunoaștere a eșecului guvernării de dreapta în privința școlii....
Zece ani de SMURD Botoșani – 10 ani în slujba vieții!
Data de 16 decembrie reprezintă o zi foarte importantă atât în ceea ce privește activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, cât și pentru îmbunătățirea serviciilor medicale asigurate botoșănenilor, întrucât, în urmă cu 10 ani, a fost operaționalizat Serviciul Mobil de Urgență...
Consiliul Județean Botoșani premiază excelența în educație. Valoarea premiilor se ridică la aproximativ 200.000 de lei
Consiliul Județean Botoșani premiază excelența în educație. La propunerea președintelui Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, în ședința...
Pompierul botoșănean, Iulian Rotariu este câștigătorul Continental Challenge 2020
Plutonierul adjutant Iulian Rotariu, singurul român care a participat la Continental Challenge 2020, a fost desemnat câștigătorul acestei competiții....
Activități online desfășurate de polițiști pentru prevenirea victimizării copiilor
În contextul desfășurării în această perioadă a cursurilor școlare în mediul on-line, polițiștii botoșăneni s-au adaptat și desfășoară...
Concurs de eseuri și poezie “Sfinții închisorilor”
Frăția Ortodoxă „SF. MARE MUCENIC GHEORGHE PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ” și ASOCIAȚIA „SCUT BOTOȘĂNEAN” în parteneriat cu Seminarul Teologic...
Cătălin Silegeanu, Pro România: Iohannis este singurul președinte care organizează Ziua Națională ca un eveniment privat în aer liber, la care participă, fruntași, ambasadorii străini
Pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia s-a consumat cel mai important moment din istoria noastră: formarea României Mari. Acest act istoric reprezintă sărbătoarea...
Comunicat Alexandra Huțu, candidat PSD pentru Parlament: „Prioritatea principală a guvernării social-democrate este asigurarea viitorului tinerilor din România”
Alexandra Huțu, specialist în administrație publică locală, candidat PSD pentru Camera Deputaților a anunțat astăzi că se va implica din Parlament...
Consiliul Județean Botoșani acordă 131 de burse pentru susținerea elevilor din învățământul special
Consiliul Județean Botoșani acordă o importanță deosebită educației și își propune să adopte măsuri care să contribuie la dezvoltarea sistemului...
Dan Șlincu, candidat PSD pentru Camera Deputaților: „Educația copiilor este sacrificată degeaba, epidemia continuă să se extindă galopant, dar nu din cauza școlilor!”
Dan Șlincu, fostul prefect al județului Botoșani, candidat PSD pentru alegerile Parlamentare a declarat astăzi că actualul Guvern liberal ține școlile...
Demersurile pentru înființarea unei Extensiuni a Universității „A. I. Cuza” la Botoșani continuă
Înființarea unei Extensiuni la Botoșani, a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, este tot mai aproape de realizare.
Parlamentarii PSD Botoșani au votat legile prin care toți copiii vor avea acces la servicii de sănătate, educație și protecție socială, iar profesorii vor avea stimulent de risc pentru COVID
PSD Botoșani anunță astăzi că parlamentarii social-democrați au votat în această săptămână legea prin care se aprobă la nivel național „Pachetul Minim de Servicii”, un model integrat de programe de bază în domeniul sănătății, educației, protecției sociale și a copilului, furnizate la nivelul comunității, cu accent asupra...
Minora dată dispărută a fost identificată de poliţişti
Minora de 14 ani, dată dispărută în cursul zilei de astăzi, a fost găsită. Poliţiştii botoşăneni transmit că minora a fost identificata pe raza comunei Manoleasa. Aceasta a declarat faptul că în perioada în care a lipsit de la domiciliu a stat la locuinţa unui prieten şi nu a fost victima vreunei infracţiuni.
Minoră de 14 ani, dispărută în drum spre şcoală
Poliţiştii botoșăneni efectuează verificări pentru identificarea unei minore de 14 ani din localitatea Răuseni, judeţul Botoşani.
DOROHOI: Şcoli, restaurante şi săli de jocuri de noroc închise timp de 14 zile
În contextul riscului de răspândire a infecției cu coronavirus, în urma analizei epidemiologice la nivelul localităților din județul Botoșani și ținând cont de adresa Direcției de Sănătate Publică Botoșani din data de 10.10.2020 prin care se solicită dispunerea, acolo unde situația o impune, a măsurilor pentru diminuarea impactului...
Primarul Dorin Alexandrescu, apel către dorohoieni, în urma creşterii numărului de cazuri confirmate cu COVID la Dorohoi
Dragi dorohoieni, Ne adresăm dumneavoastră cu convingerea că împreună vom coopera pentru a păstra Dorohoiul un oraș deschis, liber de restricții, în care să ne putem desfășura activitățile zilnice fără frica de a ne întâlni unii cu alții.
DOROHOI – Casa Municipală de Cultură, evenimente dedicate Zilei Dorohoiului, la aniversarea, astăzi, a 613 ani de la prima atestare documentară
Primăria Municipiului Dorohoi și Casa Municipală de Cultură au organizat o serie de evenimente dedicate împlinirii a 613 ani de atestare documentară a Municipiului Dorohoi.
Doina Federovici: „Să-i prețuim pe dascăli și să le arătăm respectul nostru în fiecare zi pentru că ei sunt făuritorii de caractere ai fiecărei generații!”
Astăzi, 5 octombrie cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, Doina Federovici, noul președinte ales al Consiliului Județean Botoșani, a transmis un mesaj de prețuire și de susținere a cadrelor didactice din Botoșani.
Doi copii din apartamentele DGASPC din Dorohoi internaţi cu Covid-19. Clasele în care învăţau, din cadrul Şcolii nr. 1, au fost închise
Doi copii cazaţi în complexul de apartamente sociale ale DGASPC din Dorohoi au fost internaţi, în cursul zilei de vineri. Cei doi minori au fost diagnsticaţi cu Covid19.
DOROHOI: O nouă iniţiativă a conducerii Casei Municipale de Cultură - PROIECTUL F.A.C.E.S. - CURSURI ȘI ATELIERE DE DEZVOLTARE PERSONALĂ ȘI LIMBI STRĂINE
Casa Municipală de Cultură este locul cu viziune și imaginație! Fiecare copil poartă în el propriile personaje și povești. Are nevoie doar de puțin sprijin pentru a le aduce la lumină!
COMUNICAT PSD - Cosmin Andrei: „Parlamentarii PNL Botoșani s-au opus din nou dublării alocațiilor de la 1 septembrie pentru 20.000 de copii din municipiul Botoșani”
Viceprimarul municipiului Botoșani, social-democratul Cosmin Andrei le cere public reprezentanților PNL Botoșani să le spună celor 20.000 de copii și familiilor acestora din municipiul Botoșani de ce parlamentarii liberali Cristian Achiței și Costel Șoptică au votat împotriva dublării alocațiilor de la 1 septembrie 2020.
Andrei Gerea, deputat PPU (social-liberal): Pentru că doamna ministru este ocupată de campania electorală, România se află în fața unui dezastru în sistemul de învățământ!
Deputatul PPU (social-liberal) Andrei Gerea susține că este de neacceptat lipsa de preocupare a ministrului Educației și a Guvernului pentru începerea anului școlar. Bâlbâiala autorităților centrale și proiectele propuse par să îngroape și mai mult sistemul de educație și riscă să pună în pericol atât actul de școlar, cât și...
PNL Botoşani: Guvernul Orban pregătește deschiderea școlii pentru orice scenariu posibil
Începerea școlii nu este un subiect de campanie! Nu ne jucăm cu educația, dar nici putem pune în pericol siguranța copiilor noștri. Şcoala va începe în condițiile pe care ni le va permite evoluția epidemiei. Există un grup de lucru interministerial care face analize, evaluare a infrastructurii, evaluare a cadrelor didactice, distribuția...
FOTO - Dezinsecţie din avion, în această seară, în Dorohoi. Vezi cât a costat!!!
Un avion An-2 (Antonov-2, n.r.), a survolat în această seară Dorohoiul, timp de mai bine de o oră. Zborul aeronavei a avut ca scop dezinsecţia împotriva dăunătorilor, țânțari, căpușe, afide, omidă păroasă şi a venit ca urmare a intervenţiei autorităţilor publice locale, la cererea cetăţenilor, nemulţumiţi de prezenţa insectelor....
ATENŢIE DOROHOIENI – Primăria face dezinsecţie din ceruri. În luna august vor fi stropiri aeriene deasupra municipiului pentru combatere dăunătorilor
Având în vedere creșterea populației de țânțari, căpușe, afide, omidă păroasă, precum și sesizările pe care le-au făcut cetățenii, Primarul Municipiului Dorohoi, ing.Dorin Alexandrescu a propus intervenția imediată privind combaterea acestor dăunători. In acest sens s-a organizat procedura de achiziție cu societăţi autorizate...
PS Calinic Botoșăneanul, noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în ședința de lucru din data de 21 iulie pe PS Calinic Botoșăneanul ca nou Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Un profil special dedicat franco-fanilor la Colegiul Laurian
Singurul profil de liceu cu specializare în limba franceză din județ își așteaptă bobocii. Cunoașterea a cât mai multe limbi străine deschide orizonturi multiple ce dezvoltă personalitatea tinerilor nu doar prin posibilități sporite în alegerea carierei ci și prin nuanțele culturale, trăirile umane și achizițiile spirituale.
Comunicat: Doina Pârcălabu, fost președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal)
Doina Pârcălabu, fost președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, s-a alăturat PPU (social-liberal) și va prelua conducerea Departamentului pentru Muncă și Protecție Socială.
DOROHOI: PERICOL DE INUNDAŢII – COD ROŞU. A fost emisă o avertizare RO-ALERT!
Dorohoienii şi locuitorii din zonele limitrofe au fost atenţionaţi în această dimineaţă, prin sistemul RO-ALERT, de pericolul de inundaţii, valabil astăzi între orele 7.10 – 12.00.
FOTOGALERIE - Prefectul şi şeful ISU Botoşani pe malul Prutului. Se aşteaptă o nouă viitură, venită din Ucraina, care depăşeşte cu mult cota de pericol
Prefectul județului, Dan Nechifor și șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, colonelul Cristian Amarandei s-au deplasat, în cursul după- amiezii la Baranca, ca urmare a creșterii nivelului raului Prut la intrarea în țară. Autoritățile sunt in alertă. Se menține o comunicare permanentă cu autoritățile din Ucraina....
Indemnizaţii de şomaj pentru absolvenţii 2020. Informaţii utile
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani informează absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minimum 16 ani de faptul că pot beneficia de o indemnizație de șomaj în cuantum de 250 lei / lună, pentru o perioadă de 6 luni, dacă se înregistrează în evidență, în termen de 60 de zile calendaristice...
ATENŢIE - Cod Portocaliu de vreme rea, în judeţ! Ne aşteaptă ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic
Începând cu ora 15.00, meteorologii au emis un Cod Portocaliu de ploi torențiale, grindină și vânt puternic pentru județul Botosani, valabil până pe 14 iunie, ora 02.00.
Pagina 11/24  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1290
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
777
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
607
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
372
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
371
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
369
Lemne confiscate la Cistinești
360
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
354
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord