Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: ancheta
Părintele Adrian Făgeţeanu a trecut la Domnul
Părintele Adrian Făgeţeanu a trecut la cele veşnice, ieri, 27.09.2011, în spitalul Dr. Marius Nasta din Bucureşti. Trupul neânsufleţit al părintelui va fi înmormântat sâmbăta, 01.10.2011, la ora 12.00, în cimitirul Mănăstirii Lainici. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Părintele duhovnic Adrian Făgeţeanu este unul dintre...
Fostul şef al Parchetului Naţional Anticorupţie, Ioan Amarie, cercetat penal pentru ucidere din culpă
Fostul procuror general al Parchetului Naţional Anticorupţie, Ioan Amarie, este cercetat pentru ucidere din culpă în legătură cu un accident rutier în urma căruia a decedat o persoană, a declarat Simona Frolu, purtător de cuvânt al PICCJ.
Băsescu – mirosul fricii
Anunțul-șoc al lui Băsescu, potrivit căruia nu e dispus să dea guvernarea USL nici măcar dacă ia peste 50% în alegeri are, în mod cert, motivații profunde. Enormitatea e prea evidentă pentru a nu exista motive solide în spatele debitării ei, mai ales că actualul președinte a numit un premier, în 2004, exact din partea unei alianțe tip...
Asistenta doctoriţei Teodoriu chemată din concediu pentru muncă de secretariat
Brânduşa Honciuc, asistenta din cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală de la Casa Judeţeană de Pensii a revenit la serviciu. Nu încadrată în fostul post şi din proprie iniţiativă, ci la solicitarea conducerii acestei instituţii care a chemat-o din concediu, pentru a se ocupa de probleme de secretariat dar şi pentru a pune la dispoziţia...
Recenzori de 50 lei pe zi la “număratul botoşănenilor
50 de lei, nici mai mult, nici mai puţin, vor primi botoşănenii care vor lucra în toamna acestui an la Recensământul General al Populaţiei. Cuatumul...
Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a fost găsită moartă
Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a fost descoperită moartă sâmbătă după-amiază, la domiciliul său din Londra, a anunţat poliţia britanică,...
Un bărbat legat cu sârmă de mâini şi picioare a fost găsit carbonizat în curtea unei şcoli din Capitală. Posibilă reglare de conturi în stil mafiot
Un bărbat care avea membrele legate cu sârmă a fost găsit carbonizat, miercuri dimineaţa, în curtea unei şcoli din sectorul 2 al Capitalei şi este...
Accident de circulaţie cu doi morţi petrecut în Dorohoi
Doi tineri şi-au pierdut viaţa în noaptea de sâmbătă spre duminică în urma unui grav accident de circulaţie. Nenorocirea s-a petrecut pe strada...
Peste 60 de focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren ce transporta armament
Patru lăzi în care se aflau câte 16 focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren care transporta armament de la Zărneşti spre Bulgaria, dispariţia...
Numărul poliţiştilor inculpaţi pentru corupţie s-a triplat în primul semestru 2011 faţă de 2010
Numărul angajaţilor MAI învinuiţi pentru infracţiuni de competenţa DGA a crescut cu 81% în primul semestru din 2011, comparativ cu perioada similară...
PE deschide o anchetă în cazul Corneliu Vadim Tudor, acuzat că a reţinut bani din salariul unui asistent
Parlamentul European a deschis o investigaţie preliminară în cazul eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor, acuzat că şi-a însuşit 40.000 de euro reprezentând...
Concedieri prin examene şi voievodate prin concedieri
Sub presiunea Preşedintelui Traian Băsescu, Emil Boc încearcă să profite de vacanţa parlamentară. Şi, prin măsuri administrative luate la nivelul...
Bărbat mort după ce a intrat cu mopedul în copac
Un bărbat în vârstă de 59 de ani din Dragalina a murit astăzi, după ce a intrat cu mopedul într-un copac. Accidentul s-a petrecut în urmă cu puţin timp, pe drumul ce leagă Dragalina de Dumbrăviţa, când Vasile Gheorghiţă a pierdut controlul asupra mopedului, într-o curbă la dreapta. El a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de...
Doctoriţa Teodoriu de la pensii a fost internată la Psihiatrie, apare "Mătuşa Tamara"
Medicul Liliana Teodoriu de la cabinetul de expertiză medicală al Casei Judeţene de Pensii a fost internată la Spitalul de Psihiatrie. În septembrie 2007 doctoriţa a acuzat unele probleme psihice cauzate de stres şi a ajuns la unitatea medicală de lângă Penitenciarul Botoşani. Acolo a avut un regim de internare pe timp de zi care nu a durat...
Trei români au murit într-un accident de circulaţie în Austria.
Accidentul de circulaţie petrecut sâmbătă dimineaţă, în Austria, în jurul orei locale 6,00, pe autostrada A1, în direcţia de mers Viena, s-a soldat cu decesul a trei cetăţeni români şi rănirea altor cinci care au fost internaţi la două spitale din Linz şi Wels, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor...
Incredibil : Doctoriţa de la Pensii, eliberată de judecător la miezul nopţii
...
Doctoriţa de la pensii : 2-8 milioane decizia, popriri pe conturi, 130 persoane audiate
Procurorii şi poliţiştii implicaţi în ancheta privind cabinetul de expertiză medicală de la Casa Judeţeană de Pensii au oferit miercuri mai multe informaţii despre acest caz. Una dintre cele mai interesante este aceea a tarifelor practicate de Liliana Teodoriu pentru emiterea unei decizii în vederea încadrării unei persoane într-un grad...
ACUM: Procurorii, în frunte cu Cristian Popovici, au descins la Casa de Pensii
În aceste momente o echipă de procurori coordonată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Cristian Popovici, se află la Casa Judeţeană de Pensii. Conform primelor informaţii obţinute la faţa locului, oamenii legii efectuează o anchetă cu privire la unele dosare de pensionare.
Eurodeputatul Adrian Severin a rămas fără imunitate. Vezi reacţia lui
Parlamentul European a aprobat, joi, ridicarea imunităţii eurodeputatului Adrian Severin, adoptând raportul Comisiei JURI în acest sens. Raportul redactat de europarlamentarul Francesco Speroni a fost votat prin ridicare de mână, de către majoritatea eurodeputaţilor. Votul nu a fost înregistrat electronic. Potrivit procedurilor PE, după votul...
Un membru CNA a scos pistolul pe masă în Comisiile de cultură ale Parlamentului
Constantin Duţu, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), a scos un pistol pe masă, miercuri, la şedinţa comisiilor reunite de cultură ale Parlamentului. El a susţinut că este "o jucărie".
Şase morţi după ciocnirea autocarului românesc cu un camion sloven în Ungaria
Unul din pacienţii grav răniţi în accidentul de autocar de marţi dimineaţa din vestul Ungariei a decedat la spital, ceea ce ridică bilanţul deceselor în accident la şase, a declarat pentru MTI comandantul poliţiei locale, Janos Tiborcz. Mai devreme se anunţase că cinci persoane au murit şi 23 au fost rănite în accidentul provocat după...
Patru morţi şi 23 de răniţi într-un accident cu un autocar românesc în Ungaria
Patru români au decedat şi alţi 23 au fost răniţi într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în Ungaria marţi dimineaţă, a declarat pentru AGERPRES ataşatul pentru afaceri interne al MAI, Berse Ioan. ''Accidentul s-a produs în jurul orei 4.50 ora locală. Pe sensul de deplasare dinspre România spre Italia un autocar românesc...
143 de percheziţii în Suceava, Botoşani, Constanţa şi Bucureşti. Un jandarm, un poliţist şi un consilier local, cercetaţi pentru contrabandă cu ţigări
Un jandarm din Suceava, un poliţist din Siret şi un consilier local din Grămâşti sunt cercetaţi alături de 164 de persoane implicate în contrabandă cu ţigări, ascunse din R. Moldova şi Ucraina în România, anchetatorii descinzând, joi, la 143 de locaţii din Suceava, Bucureşti, Constanţa şi Botoşani.
Avion de mici dimensiuni dispărut în timpul unui zbor: Pilotul a lăsat un mesaj de adio pe internet
Avionul de mici dimensiuni pilotat de un om de afaceri şi dispărut luni seară în timpul unui zbor între Deva şi Alba Iulia nu a fost găsit, deşi echipe de poliţişti şi jandarmi l-au căutat aproape toată noaptea de luni spre marţi, anchetatorii luând în calcul şi ipoteza unei sinucideri în acest caz. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului...
Tânărul înecat în această seară în iazul de la Baranca a fost găsit de pompieri
Tânărul de 25 de ani dat dispărut într-un iaz de lângă satul Baranca, comuna Hudeşti, a fost găsit de pompierii dorohoieni. Căutările au durat aproape două ore. Bănuielile sătenilor care au anunţat autorităţile despre dispariţia tânărului s-au adeverit, fiind vorba de Gheorghe C. din localitate, care suferea de o boală neuropsihică....
BACALAUREAT 2011: Luni, prima zi de examen. Vezi tot calendarul probelor
Luni, 6 iunie, începe examenul de bacalaureat cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Ultima probă va fi în data de 1 iulie, iar în 8 iulie se vor afişa rezultatele finale. Examenul de bacalaureat va începe în 6-8 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmată...
Moartea unui angajat cercetată de inspectorii ITM
Inspectorii Serviciului de Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul Inspectoratului Tritorial de Muncă (ITM) Botoşani au declanşat o anchetă privind modul cum s-a produs evenimentul soldat cu moartea unui angajat al societăţii DOLY COM SRL din localitatea Roma. Potrivit unui comunicat transmis de ITM, în ziua de 25.05.2011, ora 700 s-a...
Ghiorghiţă, Ţurcanu, et comp, care au avizat masacrul de la padocuri, daţi de Camera Deputaţilor pe mâna Parchetului General
Autorităţilor din Botoşani pare să le fie tot mai greu să acopere masacrul de la adăpostul de câini al municipalităţii. Şi asta pentru că tot mai multe instituţii sunt sesizate în legătură cu ceea ce s-a întâmplat pe 11 mai la padocuri. Luni la Bucureşti s-a întrunit în şedinţă comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor care a...
Acuzaţie de spionaj: Camere video secrete, în birourile vicepreşedinţilor CJ Iaşi
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Victor Chirilă, spune că a descoperit în biroul său şi al celuilalt vicepreşedinte al CJ, Constantin Adăscăliţei, membru PSD, camere de luat vederi care ar fi fost instalate fără ştirea lor, adăugând că a fost sesizată Poliţia în acest caz. Victor Chirilă a declarat, miercuri,...
Anchetă parlamentară în cazul masacrului canin de la Botoşani
Comisia de Abuzuri a Camerei Deputaților a declanșat o anchetă parlamentară în scandalul cîinilor masacrați la Botoșani, însuși președintele comisiei, Ioan Stan, plecînd astăzi la fața locului, pentru a strînge datele necesare. Comisia s-a sesizat în urma unei solicitări primite de la fostul senator Marius Marinescu, în care acesta...
Autorităţile sanitar-veterinare din Botoşani au dat un verdict previzibil: Câinii masacraţi aveau jigodie
Nici o surpriză în ancheta sanitară efectuată cu privire la măcelul de la padocuri. Analizele de laborator au confirmat existenţa jigodiei în ţarcurile municipalităţii, susţine şefa Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Aceasta a făcut luni publice rezultatele verificărilor pe patru cadavre preluate de...
Primarul Botoşaniului, catalogat “şeful ucigaşilor de animale, acuzat de ascunderea măcelului
Primarul de Botoşani este sancţionat pentru lipsa de reacţie şi pentru tăcerea în cazul masacrului de la padocurile municipalităţii. Directorul Spitalului de Psihiatrie, Gabriel Oprişanu, se alătură altor voci care îi reproşează edilului şef că la două zile de la izbucnirea scandalului cu reverbaţii mondiale nu şi-a prezentat nici...
Procurorii au deschis anchetă penală în cazul măcelului de la padocuri
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani s-au autosesizat cu privire la evenimentele petrecute la adăpostul comunitar care aparţine municipalităţii unde au fost ucişi 230 de câini. Aurel Simion, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a spus că la audieri vor fi chemate toate persoanele...
Aproximativ o treime din angajaţii vamali urmează a fi disponibilizaţi - proiect al ANV
Aproximativ o treime dintre angajaţii vamali urmează a fi disponibilizaţi, astfel că din 4.586 câţi sunt în prezent vor rămâne 3.159, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern privind modificarea legii Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV). Numărul maxim de posturi pentru Autoritatea Naţionale a Vămilor şi unităţile subordonate...
Pagina 10/11  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
780
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
608
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
376
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
373
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
372
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
369
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
355
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
342
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord