Trei români au murit într-un accident de circulaţie în Austria. | | Data 02.07.2011 - 12:46:52 | Accidentul de circulaţie petrecut sâmbătă dimineaţă, în Austria, în jurul orei locale 6,00, pe autostrada A1, în direcţia de mers Viena, s-a soldat cu decesul a trei cetăţeni români şi rănirea altor cinci care au fost internaţi la două spitale din Linz şi Wels, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Doris Mircea. | | |
Potrivit sursei citate, Ambasada României de la Viena a contactat autorităţile locale responsabile din localitatea Haid, în legătură cu accidentul auto.
De asemenea, personalul misiunii româneşti este în contact şi cu cetăţenii români pentru acordarea asistenţei consulare.
Trei persoane de cetăţenie română şi-au pierdut viaţa şi alte cinci au fost grav rănite într-un accident care s-a produs sâmbătă dimineaţă în Austria, pe autostrada A1, în apropiere de Asten şi în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România, a anunţat un responsabil al pompierilor din Asten, potrivit AFP.
Accidentul s-a produs către ora 4,00 GMT (6,00 locală) când vehiculul, cu opt persoane la bord, rula spre Viena. Din cauze necunoscute încă, şoferul a pierdut controlul microbuzului, iar acesta s-a lovit de un stâlp din beton, a precizat responsabilul pompierilor, Helmut Gumpesberger.
Ocupanţii unui al doilea microbuz românesc, care se afla în urma celuilalt, au asistat, neputincioşi, la accident, a adăugat responsabilul pompierilor.
Cele trei persoane de cetăţenie română - doi bărbaţi şi o femeie - care şi-au pierdut viaţa în accident erau membre ale aceleiaşi familii din judeţul Covasna, potrivit agenţiei APA.
Cei trei au decedat la locul accidentului, au anunţat echipele de intervenţie. Potrivit anchetatorilor, nu este exclus ca şoferul să fi adormit la volan.
La locul accidentului au fost trimise şapte maşini de intervenţie, două ambulanţe şi un elicopter medical. Partea din faţă a autovehiculului a fost complet distrusă.
Sursa: AGERPRES
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
| | Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 409 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|