Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Acuzaţie de spionaj: Camere video secrete, în birourile vicepreşedinţilor CJ Iaşi
Data 19.05.2011 - 11:24:31
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Victor Chirilă, spune că a descoperit în biroul său şi al celuilalt vicepreşedinte al CJ, Constantin Adăscăliţei, membru PSD, camere de luat vederi care ar fi fost instalate fără ştirea lor, adăugând că a fost sesizată Poliţia în acest caz. Victor Chirilă a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că marţi după-amiază a descoperit o cameră de luat vederi, de dimensiuni mici, instalată în perete deasupra uşii din biroul său, el afirmând că nu avea cunoştinţă de faptul că era "monitorizat şi urmărit".
DISTRIBUIE           

"Stăteam la birou şi am văzut o culoare mai ciudată pe perete a varului de deasupra uşii. M-am dus să văd despre ce e vorba şi am descoperit o cameră de luat vederi, legată la două fire. Am discutat apoi cu celălalt vicepreşedinte al CJ, Constantin Adăscăliţei şi am descoperit că şi în biroul său e montată o astfel de cameră. La el în birou se putea observa praf de var pe jos", a afirmat Victor Chirilă. El a mai spus că a sesizat Poliţia, care urmează să declanşeze o anchetă în acest caz. "Vrem să ştim cine ne urmăreşte şi de ce. Eu, unul, oricum am atribuţii puţine la CJ, deci nu umblu cu bani sau contracte, şi nici nu semnez hârtii. Înainte de şedinţele de consiliu, la mine în birou se adună consilierii liberali pentru a discuta strategia pentru întrunirile respective. E vorba de persecuţie politică. Aici nu e unitate militară, ci instituţie publică", a mai spus Chirilă. El a declarat că nu poate acuza pe nimeni în acest caz, adăugând că nu este normal să fie urmărit ca într-un "stat securist".

La rândul său, preşedintele CJ Iaşi, Constantin Simirad, a declarat că este amuzat de această poveste, precizând că va contacta organele în drept pentru a vedea despre ce este vorba. "Mă amuză copios întreaga poveste. Nu ştiu despre ce e vorba. Să vedem cine le-a pus. Voi contacta organele în drept", a afirmat Simirad.

Relaţiile între şeful CJ Iaşi, Constantin Simirad, şi cei doi vicepreşedinţi, Constantin Adăscăliţei (PSD) şi Victor Chirilă (PNL) sunt tensionate de câteva luni, aceştia din urmă rămânând la un moment dat fără atribuţii, prin dispoziţia lui Simirad.

Victor Chirilă figurează pe lista posibililor candidaţi ai PNL pentru şefia CJ la alegerile din 2012.

Ulterior, vicepreşedintele CJ Iaşi Constantin Adăscăliţei, membru PSD, a declarat că a fost chemat, joi, la sediul DNA Iaşi, împreună cu celălalt vicepreşedinte al instituţiei, liberalul Victor Chirilă, dar că nu cunoaşte motivele pentru care trebuie să se prezinte în faţa procurorilor. "Curios, cei de la DNA Iaşi ne-au sunat exact în timp ce discutam cu jurnaliştii pe tema camerelor de luat vederi descoperite în birourile noastre. Nu cunoaştem motivele. Vom merge cu avocaţii, să vedem dacă există vreun denunţător. Nu ştim dacă acele camere au fost puse cu ştiinţa DNA, şi nici dacă există vreun mandat pentru asta", a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele CJ Iaşi Constantin Adăscăliţei. El a adăugat că de zece ani de când a intrat în politică nu a fost acuzat de nicio infracţiune. "Nu am mai avut până acum treabă cu DNA", a mai spus vicepreşedintele CJ Iaşi.

Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că vicepreşedintele CJ Iaşi Constantin Adăscăliţei face obiectul unor verificări ale procurorilor anticoruptie, care au solicitat instanţei autorizarea interceptării ambientale, în acest scop fiind montată aparatura respectivă. Sursele citate au adăugat că există autorizaţie pentru montarea aparaturii respective.

Pe de altă parte, şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava, a refuzat să comenteze situaţia de la CJ Iaşi, unde în birourile vicepreşedinţilor au fost descoperite camere de luat vederi care ar fi fost instalate fără ştirea acestora. "Nu comentez", a declarat, miercuri, şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava.

DNA verifică împrejurările în care s-a descoperit aparatura de supraveghere autorizată de la CJ Iaşi Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat miercuri, că se fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost dezvăluite acte procedurale autorizate de judecător în dosarul privind CJ Iaşi, în care se fac acte premergătoare urmăririi penale privind suspiciuni de corupţie. "Ca urmare a informaţiilor vehiculate în spaţiul public generate de declaraţia făcută de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Chirilă Victor în legătură cu descoperirea în biroul său a unor obiecte de tehnică de monitorizare, Biroul de informare şi relaţii publice face următoarele precizări: Serviciul Teritorial Iaşi desfăşoară acte premergătoare urmăririi penale în legătură cu suspiciunea săvârşirii unor fapte de corupţie. În acest stadiu al anchetei penale, mai multe detalii nu pot fi date publicităţii", precizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un răspuns la o solicitare făcută de agenţia MEDIAFAX.

Totodată, Direcţia Naţională Anticorupţie arată că a declanşat verificări în vederea stabilirii împrejurărilor în care "acte procedurale autorizate de judecător, în conformitate cu art. 911 - 915 Cod de procedură penală, au fost dezvăluite în cursul desfăşurării anchetei penale, cu riscul periclitării bunului mers al acesteia".

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
851
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
761
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
609
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
574
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
530
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
407
Lemne confiscate la Cistinești
351
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord