Concedieri prin examene şi voievodate prin concedieri | | Data 12.07.2011 - 15:22:44 | Sub presiunea Preşedintelui Traian Băsescu, Emil Boc încearcă să profite de vacanţa parlamentară. Şi, prin măsuri administrative luate la nivelul unor ministere sau prin hotărâri de guvern, să creeze haosul de care PD-L va avea nevoie în alegeri pentru a-şi maximaliza şansele. Evident, în calitate de partid care conduce Executivul, fiind la butoanele a tot ceea ce înseamnă campania electorală şi organizarea alegerilor în teritoriu. Practic, toate concedierile care au loc sunt făcute sub pretextul ridicării nivelului de competenţă şi profesionalism iar reorganizările birocraţiei la nivel de voievodate sunt intreprinse în numele eficienţei. | | |
Cine s-ar mai putea lăsa înşelat de aparenţe?
Proiectul de concediere masivă de la nivelul Poliţiei, de pildă, prevedea că
urmau să cadă circa 10.000 de capete. 10.000 de persoane, mai mult sau mai puţin
îndelung instruite, trebuiau eliminate din sistem. Atunci când această operaţie
nu s-a mai putut face pe o cale parlamentară şi constituţională, Guvernul Boc a
aşteptat ca forul legislativ să intre în vacanţă iar acum îi pune pe toţi să
dea examene. Şi vor fi aruncate în stradă tot 10.000 de persoane dar, de această
dată, sub pretextul faptului că nu sunt bine pregătite profesional. Acelaşi
lucru se întâmplă chiar astăzi la Garda Financiară. Rând pe rând, în toate
ministerele vizate, operaţiile de acest tip se fac în oglindă.
În felul acesta, în momentul alegerilor locale şi
generale, va exista, în întreg sistemul, ca efect al acestor operaţii
chirurgicale de o brutalitate nemaiîntâlnită, o dezordine fără precedent. Cine
va mai putea urmări, în aceste condiţii, sub aspectul controlului financiar,
modul în care sunt construite şi cheltuite bugetele de campanie? Sau maniera în
care se scurg, în campania electorală, banii publici? Cine va mai putea
supraveghea, ca să dăm un al doilea exemplu, uitându-ne acum la Poliţie şi la
Jandarmerie, corectitudinea alegerilor? Cine va descoperi şi cine va ancheta
fraudele pe care cei aflaţi la butoanele puterii se pregatesc să le facă? Şi
care vor fi mult mai mari decât în alegerile precedente, din simplul motiv că
PD-L pleacă cu un start mult mai slab. Sub aspectul credibilităţii.
Citiţi articolul complet pe CorectNews
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 597 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 362 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 362 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord