Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: familii
Valeriu Iftime: Împreună, aducem botoșănenii acasă - VIDEO
Acum aproximativ 3 săptămâni plecam la Londra, ca să îi întâlnesc pe câțiva dintre botoșănenii noștri care au ales să se stabilească acolo. Cum altfel să încerc să îi ajut dacă nu îi ascult mai întâi, dacă nu aflu de la ei ce i-a împins să își ia rămas bun de la familii?
Polițist botoșănean decedat la doar 46 de ani. Mesajul transmis de către colegi
Ne exprimăm profundul regret pentru trecerea în neființă, la doar 46 de ani, a colegului nostru, agent șef principal Șobîrneț Adrian. Acesta a activat până în urmă cu câteva luni, în cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale.
Bucurie adusă unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTOGALERIE
Înaintea sărbătorilor pascale, polițiștii botoșăneni au avut o întâlnire specială cu o parte dintre copiii pe care i-au cunoscut în cadrul activităților profesionale și care le-au rămas în suflet.
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Guvernul condus de președintele PSD, Marcel Ciolacu, a decis extinderea numărului de școli din județul Botoșani care vor asigura zilnic copiilor câte o masă. Astfel va crește numărul școlilor în care se implementează Programul „Masă sănătoasă” de la 24 la 28, iar cu cei 1.503 elevi ai școlilor nou introduse în programul guvernamental,...
Alexandra Huțu: „Pentru cinstirea veteranilor de război, continuăm și în acest an Concursul de eseuri EROUL DE LÂNGĂ MINE”
Deputatul Alexandra Huțu, după participarea la ceremonia oficială dedicată Zilei Veteranilor de Război, a reamintit că și în acest an are loc Concursul...
500 de detectoare de fum și monoxid de carbon instalate și tot atâtea locuințe sigure - VIDEO
Pompierii militari și voluntari au istalat toate cele 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon, în mai puțin de două săptămâni de la demararea...
Corneliu Tărnăuceanu, coordonatorul zonal al AUR, și-a depus astăzi candidatura pentru primăria Șendriceni
Omul de afaceri Corneliu Tărnăuceanu, coordonatorul partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Șendriceni, este primul candidat în cursa pentru...
A fost desemnat proiectul parohial câștigător al Concursului Național Catehetic în Protopopiatul Dorohoi - FOTO
În data de 18 aprilie 2024, la sediul Protopoiatului Dorohoi, a avut loc etapa pe protopopiat a concursului Naţional „Hristos – Cuvântul care vindecă”...
APEL UMANITAR - Operație pe coloană vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze - FOTO
Maria este o fetiță de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubește muzica. Își dorește cu ardoare să ia ore de canto, să învețe să cânte...
Campanie ISU Botoșani - Detectoare de fum și de monoxid de carbon, instalate gratuit în locuințele familiilor nevoiașe din județ - FOTOGALERIE
500 de detectoare de monoxid de carbon și fum vor fi instalate, gratuit, în locuințele unor familii nevoiașe din județul Botoșani, în cadrul campaniei...
Ajutoare financiare guvernamentale, în valoare de 34.500 de lei, pentru 9 beneficiari din Dorohoi
Guvernul a aprobat pentru municipiul Dorohoi, suma totală de 34.500 lei pentru 9 familii/persoane singure care se confruntă cu situații deosebite...
Casă din Șendriceni în pericol din cauza coșului de fum necurățat
Casa unei familii din localitatea Șendriceni a fost în pericol, în această dimineață, din cauza coșului de fum necurățat de funingine.
Întâlnire emoționantă între elevi din Dersca și Dorohoi, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului - FOTOGALERIE
Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, elevii claselor gimnaziale ai Școlii „Nicolae Iorga” din Dersca au primit vizita elevilor clasei a VIII-a B de la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi, însotiți de părinți și de către directorul Gabriela Apetria și directorul adjunct Iulia Chițac.
DOROHOI - Acțiuni ale Fundației Star of Hope cu ocazia Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului - FOTOGALERIE
Fundația Star of Hope România se alătură eforturilor de susținere a celor peste 45 000 de persoane cu autism din România și familiilor lor! Împreună cu alte ONG-uri, federații și rețeaua europeană Autism Europe, Fundația Star of Hope Romania este parte activă în organizarea evenimentului național "Nu sunt invizibil", dedicat promovării...
2 Aprilie –Ziua Internationala de Constientizare a Autismului
Copiii cu autism au emoții. Ei trăiesc la fel ca noi toți: iubirea, supărărea, dorul, satisfacția, tristețea. Doar modul de exprimare este diferit!
Prefectul județului Botoșani s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Sindicatului IMPACT - FOTO
Astăzi a avut loc, în fața Palatului Administrativ, o acțiune de protest organizată de Sindicatul IMPACT Botoșani, ca urmare a nemulțumirilor privind drepturile asistenților personali care îngrijesc copii sau adulți cu grad de handicap grav.
DAS Dorohoi – Ziua Mondială a Sindromului Down
Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități din cadrul Direcției de Asistență Socială Dorohoi își exprimă solidaritatea și respectul pentru persoanele cu Sindrom Down.
APEL UMANITAR - Frate și soră, tratament experimental în cazul unei boli genetice rare - FOTO
Viața unei familii e o călătorie plină de momente fericite, dar și de încercări. Familia Rebiga se confruntă însă cu o realitate sfâșietoare: doi dintre copiii cuplului suferă de o boală genetică rară care le limitează sever abilitățile fizice și cognitive. Deși diagnosticul este descurajator, David și Antonia au șansa de a participa...
DOROHOI - Activități preventive și de promovare a meseriei de polițist, desfășurate la Colegiul „Grigore Ghica” - FOTO
Informarea elevilor cu privire la admiterea în școlile de poliție și academii reprezintă un pas important pentru cei ce doresc o carieră în domeniul aplicării legii. Pentru a ajuta elevii să se pregătească corespunzător pentru acest proces este crucial să le oferim informații și resurse relevante.
DAS Dotohoi - Anunț privind solicitarea tichetului social pe suport electronic pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde
Direcția de Asistență Socială aduce la cunoștință că persoanele fără adăpost, familiile monoparentale și familiile cu cel puțin 2 copii, care nu beneficiază de ajutorul pentru familia cu copii potrivit Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune și dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la lit. c) şi d) (de mai jos), pot...
APEL UMANITAR - Speranță împachetată în două genți: Povestea disperată a unor părinți deciși să-și salveze bebelușul de leucemie
Doi părinți disperați au pornit cu sufletul la gură și două genți cu haine într-o cursă contra cronometru pentru supraviețuire, peste hotare. Eleonora și Eugen au aflat că bebelușul lor de numai 11 luni are leucemie. Au primit rezultatul biopsiei prin poștă - poșta electronică, doar suntem într-o eră modernă când comunicarea face...
Ajutoare de la George Simion, AUR, pentru familii nevoiașe din Dorohoi și localități limitrofe municipiului - FOTO
Mai multe familii din comuna Șendriceni, satul Vițcani din comuna Cândești și municipiul Dorohoi au fost ajutate cu produse alimentare după ce au apelat la George Simion, liderul național al partiduluui Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
Comunicat Andrei Drancă, deputat USR: Guvernul a avizat negativ legea care interzice reclamele la jocurile de noroc
Ducând țara într-un dezastru financiar, coaliția PSD -PNL a ocupat agenda publică doar cu discuții despre comasări și alegeri, iar, în tot acest timp, promisiunile și declarațiile despre problemele populației se dovedesc vorbe goale și simple manipulări.
APEL UMANITAR - Ajută-l pe Luca, un băiețel curajos de numai 7 anișori, să câștige a doua bătălie împotriva cancerului - FOTO
Are doar 7 ani și se luptă cu leucemia pentru a doua oară. Luca are nevoie urgent de transplant de măduvă. Intervenția salvatoare va avea loc în Italia, la Roma. Costurile sunt însă peste puterile unei familii cu venituri medii din România.
Campania AUR „Iarna Românilor” la Șendriceni. Locuitorii comunei și-au spus nemulțumirile
Campania „Iarna Românilor”, desfășurată la nivel național de către partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a ajuns în această după-amiază și la Șendriceni.
APEL UMANITAR - Tânără de 24 de ani, pe lista pentru transplant de cord. Operația salvatoare: 31.000 de euro - FOTO
Mădălina are 24 de ani și trăiește în fiecare zi același coșmar. O malformație congenitală îi provoacă stări de sufocare și dureri în piept. Tânăra s-a născut cu o malformație la inimă, boala s-a agravat însă în urma unei răceli mai puternice. 
Proiect depus de Consiliul Județean pentru grădină terapeutică și alei senzoriale la Școala Specială „Ion Pillat” Dorohoi
Consiliul Județean Botoșani acordă o importanță deosebită educației, demarând sau punând în aplicare proiecte menite să contribuie la creșterea calității vieții elevilor cu nevoi speciale. În continuarea proiectelor de modernizare, reabilitare și dotare a Școlii Profesionale Speciale „Ion Pillat” Dorohoi, Consiliul Județean Botoșani,...
DAS Dorohoi - Acordarea venitului minim de incluziune
Venitul Minim de Incluziune, beneficiu de asistenţă socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială, acordat conform prevederilor Legii nr.196/2016 privind Venitul Minim de Incluziune (VMI) și a Normelor metodologice aprobate...
Deputat Alexandra Huțu: „Ministerul Familiei a lansat un nou apel pentru amenajarea de centre de zi pentru copiii din familii vulnerabile”
Parlamentarul social-democrat botoșănean, Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru administrație publică din Camera Deputaților, a anunțat astăzi că autoritățile publice locale pot depune până pe 18 februarie la Ministerul Familiei proiecte pentru construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea de centre destinate copiilor...
Două case, din Botoșani și Albești, în pericol din cauza coșurilor de fum necurățate
Astăzi, în doar câteva ore, două case din Botoșani și Albești au fost afectate în urma unor incendii izbucnite în jurul coșurilor de fum.
Cinci familii din județ la un pas să rămână fără case, din cauza incendiilor provocate de coșurile de fum necurățate
În ultimele ore, alte cinci familii din Știubieni, Flămânzi, Săveni și Mândrești au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza unor incendii izbucnite în jurul coșurilor de fum.
Două incendii, la Brăești și Avrămeni, produse în mai puțin de jumătate de oră
Casele a două familii din localitățile Brăești și Avrămeni au fost în pericol, în această dimineață, din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine. Evenimentele s-au produs în mai puțin de jumătate de oră.
Patru incendii produse în ultimele ore, în județ
Casele a patru familii din localitățile Aurel Vlaicu, Bâznoasa, Cucorăni și Flămânzi au fost în pericol, în ultimele ore, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum. Trei dintre ele s-au produs în această dimineață, în mai puțin de o oră.
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Județeană PSD Botoșani
Pagina 1/19  
Sondaj
Mergeți la vot la alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie?
Cele mai citite
Dorohoienii și locuitorii comunelor Broscăuți și Șendriceni rămân fără apă timp de două zile din cauza unei avarii
1195
Într-o tentativă de suicid, un dorohoian s-a aruncat în fântână la primele ore ale dimineții. Pompierii dorohoieni au intervenit și l-au salvat - FOTOGALERIE
695
COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județ
570
ALERTĂ! COD GALBEN de inundații pe râul Jijia
480
Polițist botoșănean decedat la doar 46 de ani. Mesajul transmis de către colegi
383
Femeie din Vlădeni dată astăzi dispărută!
356
Autovehicul furat din Italia, oprit la Rădăuți-Prut
331
Pelerinaj la mănăstirile din zona Neamțului pentru elevii cu rezultate deosebite la Olimpiada de Religie - FOTOGALERIE
305
Adăpost de animale făcut scrum într-un incendiu provocat de un scurtcircuit
296
ATENȚIE!!! Furnizarea apei în Dorohoi, la case și zonele înalte, în Broscăuți și Șendriceni, restricționată în continuare
290
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrijitoare
Anunț angajare! O asociație din județ angajează „GOSPODAR”
Primăria Dorohoi – Anunț licitație publică!
Administrația Pieții Dorohoi – Anunț licitație pentru închiriere spații și terenuri din domeniul public
Pensiunea Splendid - Bucură-te de sărbătorile pascale cu bucate alese. COMANDĂ ACUM!
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord