| Căutare: Monica Adascalitei |
| Pompieri botoşăneni avansaţi în grad înainte de termen, de Ziua Protecției Civile din România - FOTOGALERIE | Cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, patru pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. |
| | DOROHOI - Astăzi a fost inaugurat ambulatoriul Spitalului Municipal. Valoarea investiției, inclusiv echipamentele medicale, se ridică la 47 de milioane de lei - VIDEO&FOTOGALERIE | La aproximativ doi ani de la începerea lucrărilor, astăzi a fost inaugurată clădirea ambulatoriului Spitalului Municipal Dorohoi. Lucrările de reabilitare a clădirii, demarate în luna august 2021 și finalizate în urmă cu puține zile, au fost în valoare de 17 milioane de lei. La această sumă se adaugă dotările cu aparatură medicală,... |
| | Proiect de digitalizare a Spitalului Județean finanțat prin PNRR | Un nou proiect care vizează sistemul sanitar botoșănean a fost depus spre finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Este vorba de un proiect care vizează modernizarea sistemelor informatice. Valoarea totală a proiectului, depus printre primele din țară în apelul destinat spitalelor ce sunt în subordinea autorităților... |
| | Angajații Direcției de Sănătate Publică, colindați de grupuri de tineri - FOTO | Direcția de Sănătate Publică Botoșani a primit astăzi patru grupuri de colindători din județ care au încântat angajații instituției cu colinde tradiționale românești. Astfel primul grup aparținea Colegiului Național ”AT Laurian” apoi au urmat elevii de la Drăgușeni, Pomîrla și Școala nr. 10. |
| |
| Comunicat DSP Botoșani - Precizări legate de rapel după maratoanele de vaccinare | Direcția de Sănătate Publică Botoșani anunță cetățenii care s-au vaccinat cu prima doză a vaccinului anti-Covid, în cadrul maratoanelor efectuate... |
| | Concentratoare de oxigen donate de Asociaţia „Salvează o inimă”, spitalelor din județ. Spitalul Dorohoi va primi cinci astfel de aparate | Un număr de 30 de concentratoare de oxigen au ajuns, în cursul zilei de joi, la Botoșani. Donația a fost făcută de către Asociația „Salvează... |
| | Comuna Havârna a intrat în CARANTINĂ, începând din această seară, pentru o perioadă de 14 zile. Rata de infectare a ajuns la 12,78 | Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis miercuri carantinarea localității Havârna, pentru o perioadă de 14 zile, începând... |
| | DOROHOI – Se deschide Centrul comunitar de vaccinare. Este al doilea spațiu cu această destinație, după cel inaugurat în incinta Spitalului municipal | Miercuri, 20 ianuarie, la Dorohoi se va deschide Centrul comunitar de vaccinare, care va fi găzduit de Sala de sport a Colegiului Național ”Grigore... |
| | Încep vaccinările anti-COVID și la Dorohoi. Monica Adăscăliței, șefa DSP: Mă vaccinez prima nu pentru reclamă ci pentru că, chiar cred în vaccin” | Prima tranșă de ser anti-COVID va ajunge în Botoșani pe 3 ianuarie 2021, iar vaccinarea efectivă începe pe 4 ianuarie, a anunțat astăzi medicul... |
| | Comunicat: Unitate și solidaritate! Guvernul PNL a suplimentat numărul de paturi de Terapie Intensivă la BOTOȘANI! | Una dintre cele cinci UNITĂȚI MOBILE DE TERAPIE INTENSIVĂ aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență a ajuns, marți seară,... |
| | |
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 597 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 362 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 362 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord