| Activități ale jandarmilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână | În ziua de duminică, 7 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la mai multe manifestări cultural-artistice și sportive organizate pe raza județului. |
| | Etapa locală în Protopopiatul Dorohoi a Concursului Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII-a - FOTOGALERIE | În data de 20 aprilie a.c., la sediul Protopopiatului Dorohoi s-a desfășurat etapa locală a Concursului Național Catehetic 2026, ajuns la cea de a XVIII-a ediție și intitulat „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”. |
| | Casă din Dumbrăvița în pericol din cauza unui incendiu | Casa unei familii din localitatea Dumbrăvița a fost în pericol, astăzi, în urma unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum. Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea focului și producerea unor pagube însemnate. |
| | Efecte grave produse de ploi și vântul puternic, în mai multe localități din județ. Dorohoiul a suferit cele mai mari distrugeri - FOTOGALERIE | În această seară, județul Botoșani s-a aflat sub incidența a patru avertizări nowcasting Cod Roșu și a uneia de Cod Portocaliu, emise de Administrația Națională de Meteorologie, pentru intervalul orar 19:17 – 22:30.
|
| |
| Instalarea a patru clerici în Protopopiatul Dorohoi: continuitate în slujire și comuniune - FOTOGALERIE | În perioada 11–19 iulie 2025, patru noi preoți au fost instalați în parohii din cadrul Protopopiatului Dorohoi, în cadrul unor evenimente liturgice... |
| | DOROHOI - Părintele Marian Iftodi, instalat ca preot slujitor la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” - FOTOGALERIE | Duminică, 13 iulie 2025, după oficierea Sfintei Liturghii, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a avut loc instalarea oficială a... |
| | ”SIGURANȚA NU INTRĂ ÎN VACANȚĂ!” - Activitate preventivă desfășurată de polițiștii din Dorohoi cu copiii unor grădinițe - FOTO | La data de 1 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au desfășurat o acțiune informativ-preventivă cu copiii din cadrul... |
| | Elevi dorohoieni pe podiumul concursului „Cu viața mea apăr viața” - FOTOGALERIE | Peste 40 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul... |
| | Incendii stinse de către pompieri, în ultimele ore | Pompierii militari din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, dar și de la Garda de Intervenție Ștefănești au acționat, în ultimele ore,... |
| | Bărbat spitalizat în urma unui accident rutier grav petrecut la Dumbrăvița - FOTO | O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Dumbrăvița, în urmă cu puțin timp. În eveniment... |
| | Evaluarea Concursului de creație Cuvioasa Parascheva, floarea duhovnicească a Moldovei, Dorohoi, ediția I, septembrie – octombrie 2024 | În perioada septembrie – octombrie a.c, Protopopiatul Dorohoi – prin protopop pr. Apetrei Ionuț-Ștefan, în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal... |
| | Participare dorohoiană la Tabăra Nemțișor: un început fără de sfârșit - FOTO | În perioada 22-25 iulie 2024, a avut loc cea de-a 15-a ediție a Taberei Nemțișor, o ediție aniversară care a adunat un număr de peste 500 de participanți... |
|
|
| Curți inundate la Dorohoi în urma ploii de ieri după-amiază. Pompierii au intervenit - FOTO | În urma averselor torențiale ce au căzut ieri după-amiază, pompierii au fost solicitați să intervină pentru evacuarea apei din cinci gospodării, astfel: |
|
|
| „Cu viața mea apăr viața”, concurs dedicat elevilor de gimnaziu și liceu din județ. Elevi din Dorohoi pe podium - FOTOGALERIE | Peste 50 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. |
|
|
| DOROHOI - Rezultate deosebite și calificări la etapa Națională obținute de elevii dorohoieni la Olimpiada de Religie Ortodoxă | Elevii coordonați de profesorii de religie din cercul pedagogic Dorohoi, au participat și în anul școlar 2023-2024, la etapa Județeană a Olimpiadei de Religie Ortodoxă, obținând numeroase premii și două calificări la etapa Națională. Evenimentul s-a desfășurat, sâmbătă, 13 Aprilie 2024, începând cu ora 10.00, la Liceul „Gheorghe... |
|
|
| Concursul Regional „Dumnezeu, Biserica și eu”, rodul parteneriatului Școală - Biserică în comuna Hilișeu-Horia - FOTOGALERIE | La miez de noapte, când doar luna mai luminează-al meu ungher,
Închid caietele și cartea și ochii mi-i înalț spre cer...
Te văd cum mă privești Hristoase și cum în inimă-mi pătrunzi,
Îmi mângâi chipul cu privirea, durerile Tu mi le-ascunzi.
Ai fost cu mine darnic, Doamne, mi-ai dat ce altora n-ai dat:
Iubire pentru zece inimi să-mpart... |
|
|
| „Un mărțișor pentru fiecare mamă” - activitate Pro - vita Dorohoi în cadrul Proiectului „Luna pentru viață” - FOTOGALERIE | Joi 7 Martie 2024, departamentul Pro-vita al Protopopiatului Dorohoi a desfășurat o frumoasă activitate din cadrul proiectului „Luna pentru viață”. Activitatea a avut ca parteneri, elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița, Botoșani, Secția Maternitate a Spitalului Municipal Dorohoi și Centrul de Îngrijire pentru persoanele... |
|
|
| Lemne confiscate și amendă consistentă, aplicată de polițiștii dorohoieni unui sucevean | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control duminică, 11 februarie, pe drumul comunal DC 80, în localitatea Dumbrăvița, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 40 de ani, din județul Suceava, care transporta peste 4 metri cubi de material lemnos. |
|
|
| Incendiu în plină noapte la Dumbrăvița. Pompierii dorohoieni au intervenit | Bucătăria de vară din gospodăria unei femei din localitatea Dumbrăvița s-a aprins, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. S-a întâmplat noaptea trecută. |
|
|
| Rețele de electricitate afectate și arbori doborâți de vânt, în 14 localități din județ - FOTO | Județul Botoșani s-a aflat aseară, între orele 20.30 - 22.00, sub un COD PORTOCALIU nowcasting de instabilitate atmosferică temporar accentuată, iar pentru alertarea populației și prevenirea unor situații de urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" a emis un mesaj RoAlert. |
|
|
| Elevi dorohoieni, pe podiumul concursului „Cu viața mea apăr viața” - FOTOGALERIE | Peste 50 de elevi din județ au participat, sâmbătă, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. |
|
|
| Bărbat din Darabani adus de pompieri, cu șenilata, la Spitalul Dorohoi - video | Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din localitatea Darabani, care avea nevoie de îngrijiri medicale a fost ajutat să ajungă la Spitalul Municipal Dorohoi, de pompieri. |
|
|
| Accident rutier, din fericire fără victime, petrecut între George Enescu și Dumeni | Un accident rutier a avut loc, ieri după-amiază, pe DJ 298, George Enescu - Dumeni. O autoutilitară, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat și a blocat, parțial, circulația rutieră. Din fericire, acestea nu au fost rănite. |
|
|
| Mașină răsturnată între Dumbrăvița și Ibănești. Ocupanții autovehiculului au părăsit locul accidentului | Un accident rutier a avut loc, miercuri seară, între Dumbrăvița și Ibănești. |
|
|
| 22 de incendii în cursul zilei de ieri. Peste 100 de pompieri au intervenit | Alte 22 de incendii de vegetație uscată s-au înregistrat în cursul zilei de sâmbătă, pe raza județului Botoșani. Dumbrăvița, Cristinești, Miron Costin, Brehuiești, Bucecea, Sapoveni, Dracșani, Costești, municipiul Botoșani, Câmpeni, Dorohoi, Frumușica, Mănăstirea Doamnei, Flămânzi, Vlăsinești, Rădeni Noi, Ionășeni, Șendriceni... |
|
|
| Familii din Grivița și Dumbrăvița la un pas să rămână fără case din cauza incendiilor! | Două familii, din satul Grivița, comuna Cordăreni, și satul Dumbrăvița, comuna Ibănești, au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului, în această seară, din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine sau deteriorate. Din fericire, începuturile de incendiu au fost observate la timp și ținute sub control de pompierii... |
|
|
| Polițiștii au stabilit cum s-a petrecut accidentul rutier de la Dumbrăvița | Polițiștii rutieri au stabilit modul cum s-a produs accidentul rutier petrecut ieri la Dumbrăvița, soldat cu victime. |
|
|
| Tânăr ajuns în spital în urma accidentului rutier petrecut la Dumbrăvița - FOTO&VIDEO | Un tânăr de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma accidentului rutier în care au fost implicate trei autovehicule. |
|
|
| Accident rutier grav la Dumbrăvița, lângă Dorohoi! | Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în localitatea Dumbrăvița, la câțiva kilometri de Dorohoi. |
|
|
| ACUM - Accident rutier la marginea Dorohoiului. Unul dintre conducătorii auto, o femeie de 50 de ani, avea o alcoolemie de 0,04mg/l alcool pur în aerul expirat | Un accident rutier a avut loc în urmă cu aproximativ o oră, pe drumul ce leagă Dorohoiul de satul Dumbrăvița, comuna Ibănești, chiar la limita municipiului. |
|
|
| 186 de misiuni executate de pompieri în ultima săptămână | În perioada 08 – 14 martie a.c., pompierii botoşăneni au avut 186 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 26 intervenții pe zi. |
|
|
| Şoferul autoutilitarei care a produs accidentul de la Dumbrăviţa,cercetat pentru ucidere din culpă, arestat pentru 30 de zile | La data de 13 septembrie 2020, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus aresatrea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 53 de ani, din comuna Cristinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. |
|
|
| Accident de muncă pe un şantier, în apropiere de Dorohoi | Un bărbat de 51 de ani a fost victima unui grav accident de muncă, petrecut miercuri după-amiază, în localitatea Dumbrăvița. |
|
|
| Accident de circulaţie grav la marginea Dorohoiului - FOTO | Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a dat de mai multe ori peste cap și a ajuns pe un câmp. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|