Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Şoferul autoutilitarei care a produs accidentul de la Dumbrăviţa,cercetat pentru ucidere din culpă, arestat pentru 30 de zile
Realitatea DorohoianăData 14.09.2020 - 10:43:02
Infractional
La data de 13 septembrie 2020, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus aresatrea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 53 de ani, din comuna Cristinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
DISTRIBUIE           

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul comunal DC 81, pe raza localității Dumbrăvița, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un atelaj hipo.

În urma impactului, două persoane de 19 și 48 de ani, au decedat.

Conducătorul auto avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finaliarea acestora să se propună soluție procedurală.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Dreptul de a conduce „răscumpărat” cu 100 de euro
Certificat de vaccinare împotriva Covid-19 fals, descoperit la controlul de frontieră
Jandarm botoșănean, aflat în afara programului de lucru, a prins în flagrant doi suspecți de furt și a salvat viața unui bărbat
FOTO - Documente false descoperite la controlul de frontieră, la Stânca
Botoșăneancă prinsă băută la volan, în Dorohoi. Avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Focuri de armă pentru oprirea contrabandiştilor de ţigări, trase de polițiștii de frontieră dorohoieni la Pomârla
FOTO - Hoți de buzunare prinși de jandarmi în piața din Botoșani
Vitezomani „arși la buzunar” de către polițiștii rutieri botoșăneni
Sondaj
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României?
Vremea în DOROHOI
Posibil Burniță
6.55 °C
Minim: 6.28 °C
Maxim: 14.55 °C
Cele mai citite
ALERTĂ! Frați minori din Pomârla dați dispăruți
2228
Spitalul Municipal Dorohoi – Concurs pentru ocuparea unor posturi vacante
605
Rezultat excepțional pentru micii fotbaliști ai „ACS Juniorul Dorohoi”. Au câștigat trofeul turneului ”Cupa Academicienilor„ de la Năsăud, în fața echipelor din Ardeal - FOTO&VIDEO
537
Anunț - Vând apartament în Dorohoi!
506
Botoșăneancă prinsă băută la volan, în Dorohoi. Avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
460
Primăria Dorohoi - ANUNȚ desfășurare Nunta de aur 2021
414
Deputatul Dan Șlicu, mesaj la începerea noului an școlar
360
420 de posturi vacante scoase la concurs, prin încadrare directă, la nivelul Poliției de Frontieră Române
328
Zilele Municipiului Dorohoi 2021, sărbătoare în umbra pandemiei
305
Sărbătoare la Mihăileni, odată cu întoarcearea acasă a lui Mugurel Semciuc. Interviu cu vicecampionul olimpic
301
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Anunț - Vând apartament în Dorohoi!
Spitalul Municipal Dorohoi – Concurs pentru ocuparea unor posturi vacante
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru concesiune bunuri; PRIVAT
Mesaj de condoleanțe – Consiliul Județean Botoșani
Primăria Dorohoi - ANUNȚ desfășurare Nunta de aur 2021
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord