Colegiul Director Naţional al PDL a decis Convenţie naţională extraordinară pe data de 30 iunie | Colegiul Director Naţional al Partidului Democrat Liberal a decis, duminică, organizarea unei Convenţii extraordinare pentru alegerea unei noi conduceri, a declarat, pentru AGERPRES, deputatul Gheorghe Albu, care a participat la reuniunea CDN desfăşurată la Palatul Parlamentului. |
| | Aproape 9000 de dorohoieni l-au votat pe Florin Ţurcanu pentru şefia CJ | La alegerile din 10 iunie dorohoienii au acordat un vot masiv şi lui Florin Ţurcanu, candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean din partea USL. El a primit 8737 de voturi, din cele 13029 valabil exprimate, reprezentând 67,05%, însă cu 1,13% sub scorul obţinut de USL pentru alegerea componenţei Consiliului Judeţean. |
| După ce a pierdut preşedinţia CJ, Mihai Ţâbuleac se retrage pentru o vreme din viaţa publică | Preşedintele încă în funcţie al Consiliului Judeţean se va retrage pentru o vreme din viaţa publică. După ce luni va preda mandatul acesta nu se va mai implica la vârf în politica şi administraţia botoşăneană.
|
| Fotbal - EURO 2012: De astăzi, toate meciurile de la Europene vor fi transmise doar de TVR. Instituţia a rupt contractul cu Dolce | De astăzi, 15 iunie, meciurile EURO 2012 la fotbal vor fi transmise exclusiv de TVR, a anunţat într-o conferinţă de presă noul preşedinte director general interimar al postului public, Radu Călin Cristea, decizându-se rezilierea contractului cu Dolce Sport TV, cu care există mai multe înţelegeri de preluare a unor competiţii majore, inclusiv... |
| |
Donaţiile primite de partide în campanie - aproape 25 milioane de lei. USL cumulează peste 10 milioane de lei | Donaţiile primite de partide în campania pentru alegerile locale se ridică, potrivit datelor centralizate până în prezent, la peste 24,5 de miloane... |
| Şi organizarea congresului, şi conducere interimară la PDL cu Boc preşedinte au căzut la vot | Şedinţa Colegiului Director al PDL a fost întreruptă după ce atât varianta organizării unui congres extraordinar pentru alegerea unei noi conduceri... |
| Traian Băsescu a promulgat Legea privind amnistia fiscală pentru funcţionarii publici | Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, Legea privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din... |
| Berceanu: Suntem de Guinness Book - am avut premier, preşedinţi de Cameră şi am pierdut tot | Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, miercuri, că PDL este "de Guinness Book of Records", ţinând cont că a avut premier, preşedinţi la Camera... |
| Preşedintele Băsescu a promulgat "Legea Big Brother". Furnizorii de telefonie şi internet, obligaţi să reţină anumite date ale abonaţilor | Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, Legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii... |
| Daniela Azoicăi dă replica şefei IŞJ Mihaela Huncă | Daniela Azoicăi a reacţionat la declaraţiile noii şefe a Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă, făcute astăzi, potrivit cărora fosta... |
| Patru dorohoieni în viitorul Consiliu Judeţean | Biroul Electoral Judeţean a validat marţi mandatele celor 32 de consilieri judeţeni, desemnaţi în urma alegerilor de duminică. Din viitorul Consiliu... |
| Constantin Bursuc se vede viceprimar | Constantin Bursuc, preşedintele liberalilor dorohoieni şi copreşedintele USL Dorohoi susţine că va fi viitorul viceprimar al municipiului. El spune... |
|
|
| Doi dintre directorii schimbaţi de Huncă, printre care şi Daniela Azoicăi, nu vor să renunţe la funcţii | Doi dintre directorii unor unităţi şcolare unde s-a procedat la înlocuirea persoanelor care se aflau pe funcţii de conducere cu începere din data de 10 iunie 2012 au solicitat la Inspectoratul Şcolar Judeţean detaşare în interesul învăţământului. Este vorba despre Corneliu Furtună care a fost directorul Liceului de Ştiinţe a Naturii... |
|
|
| ISU recrutează tineri pentru a deveni pompieri | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani recrutează candidaţi pentru concursurile de admitere organizate în acest an de instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. |
|
|
| Andrei Dolineaschi transmite felicitări primarului Alexandrescu din partea lui Ponta şi Dragnea | Deputatul dorohoian Andrei Dolineaschi s-a arătat deosebit de încântat de rezultatele obţinute de primarul Dorin Alexandrescu şi USL la alegerile locale de duminică. Deputatul a ţinut să transmită public prin intermediul Realităţii Dorohoiene, felicitările sale dar şi ale conducerii centrale a PSD, primarului şi echipei de campanie de... |
|
|
| Majoritate extrem de confortabilă pentru USL în viitorul Consiliu Local | La scrutinul de duminică pentru desemnarea aleşilor locali, dorohoienii şi-au manifestat clar susţinerea pentru USL. La fel ca în cazul alegerii primarului, unde Dorin Alexandrescu a obţinut 73,53% din voturi, pentru Consiliul Local electorii au votat covârşitor în favoarea USL. Potrivit situaţiei statistice realizată de Biroul Electoral... |
|
|
| Rezultate oficiale: Dorin Alexandrescu a câştigat primăria cu 73,53% din voturile exprimate | Victoria de necontestat a primarului în funcţie Dorin Alexandrescu, rezultată în urma numărării paralele făcute de partidele politice la scurt timp după închiderea urnelor, a fost confirmată de rezultatele oficiale. Potrivit centralizării rezultatelor votului efectuată de Biroul Electoral al Circumscripţiei Dorohoi, Dorin Alexandrescu,... |
|
|
| Dorin Alexandrescu şi USL au câştigat detaşat alegerile de la Dorohoi | Victorie zdrobitoare a USL la Dorohoi. Primarul în funcţie, Dorin Alexandrescu, candidatul pentru fotoliul de primar al municipiului Dorohoi din partea acestei formaţiuni politice a câştigat detaşat alegerile, obţinând un nou mandat de patru ani. La fel, în cazul alegerilor pentru Consiliul Local, USL a obţinut un scor neaşteptat de bun.... |
|
|
| Prezenţă de peste 50 % la alegerile de la Dorohoi. Nu au fost înregistrate incidente majore | Dorohoienii au ieşit astăzi în număr mare la vot, comparativ cu scrutinul de acum patru ani. Conform datelor prezentate de conducerera Biroului Electoral de Circumscripţie Dorohoi, până la ora 20, şi-au exercitat dreptul la vot un număr de 13.100 de persoane, ceea ce înseamnă aproximativ 50% din numărul total de electori. |
|
|
| Am votat pentru continuitate a declarat Constantin Bursuc | Constantin Bursuc, liderul liberalilor dorohoieni, a fost cel mai matinal politician din Dorohoi care şi-a exprimat dreptul constituţional de a vota. Împreună cu soţia şi câţiva candidaţi pentru Consiliul Local din partea USL, Constantin Bursuc şi-a exercitat dreptul de vot încă de la ora 7,30, la secţia nr. 8 din incinta Şcolii nr. 2.... |
|
|
| ALEGERI LOCALE 2012 - Prezenţa la urne la ora 10.00: La nivel naţional - 8,99%. | Prezenţa la urne, la nivel naţional, pentru alegerile locale era, la ora 10.00, de 8,99% din cetăţenii cu drept de vot, iar în Capitală era de 6,87% la ora 10.00, cei mai mulţi alegători care s-au prezentat la urne fiind în Sectorul 1, iar cei mai puţini în Sectorul 3, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central... |
|
|
| Preşedintele Traian Băsescu îndeamnă românii să meargă la vot | Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu ocazia alegerilor locale care vor avea loc duminică, în care îi îndeamnă pe români să participe la vot, astfel încât rezultatul acestui scrutin să legitimeze noii aleşi şi face apel la instituţiile implicate ca procesul electoral să se desfăşoare corect. |
|
|
| Premierul Ponta, către prefecţi: Luaţi măsuri ferme împotriva celor care fac campanie electorală | Premierul Victor Ponta a transmis prefecţilor că trebuie să se asigure că sâmbătă şi duminică nu se mai desfăşoară întruniri electorale şi a făcut apel la autorităţi să ia măsuri ferme împotriva celor care încalcă legea. |
|
|
| ALEGERI LOCALE 2012: Trei candidaţi, arestaţi la Constanţa după ce au oferit câte 400 de lei ca mită electorală | Autorităţile au emis mandate de arestare pentru trei candidaţi la alegerile locale din judeţul Constanţa, care au oferit ca mită electorală câte 400 lei către şapte persoane, cu solicitarea de a fi votaţi, conform informării transmise Guvernului de chestorul principal de poliţie Ioan-Nicolae Căbulea. |
|
|
| BACALAUREAT 2012: Prima probă începe luni la 12.00, din cauza alegerilor | Prima probă a examenului naţional de bacalaureat, cea orală la limba şi literatura română, începe luni la ora 12.00, întrucât sălile de clasă trebuie pregătite după scrutinul electoral de duminică, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educaţiei. |
|
|
| 169 de locuri în instituţiile de învăţământ superior militar | Ministerul Administraţiei şi Internelor a aprobat în vederea scoaterii la concurs un număr de 169 de locuri pentru sesiunea 2012 în instituţiile de învăţământ proprii şi instituţiile de învăţământ ale M.Ap.N, pentru locurile alocate Jandarmeriei Române*, astfel:
|
|
|
| AJOFM: Absolvenţii pot solicita indemnizaţie de şomaj. Vezi condiţiile | Un număr de 1598 de absolvenţi ai promoţiei 2011 au solicitat înscrierea în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu scopul de a beneficia de măsurile active de combatere a şomajului, dintre aceştia beneficiind de indemnizaţie de şomaj un număr de 920 de absolvenţi. |
|
|
| Secţii de votare verificate de pompieri | Peste 90 de stări potenţiale de pericol au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani la spaţiile unde vor fi amenajate circumscripţii electorale şi secţii de votare. |
|
|
| ALEGERI LOCALE 2012: Unde poţi vota şi care sunt documentele necesare | Peste 18,3 milioane de persoane au drept de vot la alegerile locale, acestea putând vota numai în comuna, oraşul sau municipiul în care au domiciliul, iar în cazul în care şi-au stabilit rezidenţa în altă localitate, numai dacă au făcut acest lucru până cel târziu în 10 martie 2012. |
|
|
| Posibilă măsură extremă: Restabilirea temporară a controalelor la frontiere în Spaţiul Schengen | Dificultăţile înregistrate la frontiera dintre Grecia şi Tucia, considerată prea permisivă de mai multe state europene, ar putea determina statele membre ale Spaţiului Schengen să reintroducă temporar controale la frontiere interne, spre nemulţumirea Comisiei Europene (CE). |
|
|
| Un nou atac din partea lui Ţâbuleac împotriva lui Ţurcanu | Odată cu apropierea datei alegerilor, bătălia electorală capătă accente dure. Dacă în urmă cu o zi, candidatul Mişcării pentru Botoşani la Consiliul Judeţean, Mihai Ţâbuleac, trimitea presei un comunicat în care contracandidatul său de la USL, Florin Ţurcanu apărea în Parlament votând la două mâini, de acestă dată Mihai Ţâbuleac... |
|
|
| Comunicat de presă - Raport inedit al Preşedintelui Mihai Ţâbuleac - VEZI VIDEO! | La patru ani după ce botoşănenii i-au acordat votul de încredere pentru primul mandat de Preşedinte al Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac a pregătit pentru cetăţenii judeţului un raport inedit. Este vorba despre un film care prezintă realizările şi proiectele sale. |
|
|
| Comunicat de presă - CAMPANIA CARE NU SE VA MAI TERMINA! | În Botoşani curge lapte şi miere! sau Deja în Botoşani a început să curgă lapte şi miere!- acestea sunt temele principale de campanie, urmate de inevitabila constatare: Şi dacă eu nu voi fi ales, izvorul laptelui şi izvorul mierii vor seca. Pentru că eu sunt adevăratul chezaş al laptelui şi mierii care curg.
Dar pe tine nu te-a întrebat... |
|
|
| Victor Ponta solicită scuze lui Viktor Orban, premierul Ungariei, pentru declaraţia preşedintelui Parlamentului ungar la adresa Guvernului României | Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Craiova, că prim-ministrul ungar Viktor Orban ''are obligaţia să se delimiteze'' de declaraţia preşedintelui Parlamentului maghiar, care a 'venit în România şi a jignit Guvernul României şi pe reprezentanţii României' şi ''să ceară scuze în numele Ungariei''. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 642 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 484 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 431 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 409 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 403 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 348 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 340 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 334 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 325 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 311 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|