Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Constantin Bursuc se vede viceprimar
Data 12.06.2012 - 19:16:15
Constantin Bursuc, preşedintele liberalilor dorohoieni şi copreşedintele USL Dorohoi susţine că va fi viitorul viceprimar al municipiului. El spune că are susţinerea viitorilor consilieri liberali şi a partenerilor din alianţă, el neprecizând însă care este poziţia primarului Alexandrescu.
DISTRIBUIE           

Dealtfel, Constantin Bursuc a declarat că acest lucru este stipulat şi în protocolul USL, adică, în localitatea unde primar este ales un PSD-ist, consilierii din USL să sprijine alegerea unui vice de la PNL şi invers.

„În cadrul USL, eu de şase luni sunt nominalizat ca viceprimar. Consilierii PNL mă susţin pe mine, am susţinerea partidului şi a partenerilor din USL. Consider că eu şi colegii liberali am muncit foarte mult în campanie şi am avut o contribuţie semnificativă la victoria USL la Dorohoi şi în judeţâ€? a declarat Constantin Bursuc.

Întrebat totuşi despre o posibilă propunere pentru funcţia de viceprimar al actualului deţinător al funcţiei, Alin Sorin Clim, liberal şi el, variantă vehiculată „pe surse� în interiorul USL, Constantin Bursuc a exclus posibilitatea, accentuând, „consilierii liberali mă susţin pe mine, am susţinerea partidului".

Referindu-se la victoria categorică a USL în Dorohoi şi în colegiul Dorohoi, Constantin Bursuc a declarat că aceasta se datorează muncii depuse de echipă, trendului naţional anti PDL şi valorii candidaţilor.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
580
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
466
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Lemne confiscate la Cistinești
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord