Reuniunea Bilderberg 2012: Lista participanţilor a fost publicată în premieră pe site-ul oficial. Poliţia a avertizat că va aresta pe oricine intră în hotelul care găzduieşte reuniunea, inclusiv ziariştii | Influentul grup Bilderberg a publicat pe site-ul oficial lista finală a participanţilor la cea de-a 60-a reuniune ce are loc anul acesta între 31 mai - 2 iunie în Chantilly, Virginia, Statele Unite, informează InfoWars.com. Este prima dată când grupul, ale cărui întâlniri şi discuţii sunt secrete, publică oficial această listă, în trecut... |
| Ministrul Culturii despre Sarmizegetusa: Dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc | Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, afirmă că a ajuns la o înţelegere cu conducerea Ministerului Mediului privind mutarea unei păduri, rezervaţie naturală care acoperă situl Sarmizegetusa, pentru a se continua explorările arheologice, declarând: "Dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc".
|
| Asociaţia Pro Democraţia recrutează observatori pentru alegerile locale - Comunicat de presă | Asociaţia Pro Democraţia (APD) anunţă lansarea campaniei de recrutare pentru observatori interni cu scopul de a observa alegerile locale din data de 10 iunie 2012. Cetăţenii interesaţi de asigurarea corectitudinii şi transparenţei alegerilor pentru desemnarea preşedintelui consiliului judeţean, a consilierilor locali şi judeţeni şi a... |
| Dan Diaconescu la Dorohoi sufocat de mulţimea de admiratori | Aşteptat să sosească vineri în jurul orei 17, Dan Diaconescu, candidatul la preşedinţie din partea PP DD, a ajuns la Dorohoi cu aproximativ două ore întârziere, venind de la Botoşani, unde a avut o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii partidului. Întârzierea nu a fost simţită de cele peste 2000 de persoane, număr conform estimării... |
| |
Preţul la energia electrică creşte până la finele lunii iunie cu 5% pentru toţi consumatorii | Preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie atât pentru populaţie, cât şi pentru consumatorii industriali,... |
| “Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare, campanile desfăşurată de jandarmi pe stadion | Duminică, 27 mai a.c., jandarmii botoşăneni au desfăşurat o acţiune de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute... |
| Românii vor vota doar cu buletinul, cărţile de alegător nu vor mai fi emise | Românii vor vota doar pe baza actului de identitate, cărţile de alegător urmând să nu mai fie emise, pentru a se elimina condiţionarea exercitării... |
| Comemorarea eroilor dorohoieni umbrită de unii politicieni | Aflaţi în plină campanie electorală, unii politicieni dorohoieni nu s-au putut abţine nici de sărbătoarea Înălţării Domunului, consacrată ca... |
| Donaţiile de campanie pentru partide au depăşit 2 milioane euro. USL cumulează aproape jumătate | Donaţiile de campanie pentru alegerile locale au atins, la două săptămâni de la debutul competiţiei electorale, 9,2 milioane de lei, iar aproape... |
| Fratele deputatului Florin Ţurcanu numit de Ponta secretar de stat | Fratele deputatului PNL Florin Ţurcanu a fost numit miercuri preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.... |
| Reduta Traian Băsescu | Fanii Presedintelui Traian Basescu tipa ca din gura de sarpe. Sub pretextul ca USL ii vrea acestuia capul. Ca zilele lui ar fi numarate. Ca se incearca,... |
| Proiect USL: Preşedintele, demis cu votul majorităţii cetăţenilor participanţi la referendum | Senatorul PSD Georgică Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea au depus la Senat un proiect de lege potrivit căruia preşedintele ţării poate fi demis... |
|
|
| Legea "Big Brother" a fost adoptată. Furnizorii de telefonie şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni anumite date ale abonaţilor | Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 197 de voturi "pentru", 18 voturi "împotrivă" şi 13 abţineri, proiectul legii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de trafic de telefonie şi internet, cunoscută ca Legea "Big Brother". |
|
|
| PDL va ataca la Curtea Constituţională legea privind sistemul de vot uninominal propus de USL | PDL a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională legea privind sistemul uninominal de vot propusă de USL şi votată marţi de către Camera Deputaţilor. Anunţul a fost făcut marţi, într-o conferinţă de presă, de către deputatul Sulfina Barbu. Ea a spus că USL a votat, marţi, în Parlament, în dispreţ faţă de români şi pentru... |
|
|
| Parlamentarii vor fi aleşi prin vot uninominal pur. Pragul electoral a fost eliminat | Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 180 voturi "pentru", 30 "împotrivă" şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL şi UDMR. Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar,... |
|
|
| Senatul a adoptat tacit ca ziua Sfântului Andrei să fie declarată sărbătoare naţională şi zi nelucrătoare | Senatul a adoptat tacit luni propunerea legislativă a deputatului PSD Victor Socaciu care vizează declararea zilei de 30 noiembrie, Ziua Sfântului Andrei ''Ocrotitorul României'', ca sărbătoarea Creştinării Poporului Român. |
|
|
| Ministrul Educaţiei: Am mână liberă să decid schimbarea inspectorilor şcolari implicaţi în campania electorală | Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV că are "mână liberă" să demită inspectorii şcolari care sunt pe listele de alegeri sau sunt implicaţi în campania electorală, indiferent de partidul din care fac parte. |
|
|
| Ministrul Dezvoltării Eduard Hellvig a venit la Botoşani | Deşi venit la Botoşani în primul rând în scop politic, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a poposit mai întâi la Palatul Administrativ. El s-a întâlnit cu prefectul Adrian Constantinescu şi cu subprefectul Sebastian Tocariu, cu care a avut discuţii axate pe tema apropiatelor alegeri locale.
|
|
|
| Manifestări electorale ale USL păzite de jandarmi | În zilele de 18 şi 19 mai, 20 de lucrători din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani vor asigura ordinea şi liniştea publică la manifestările cu caracter electoral organizate de Uniunea Social Liberală în municipiul Botoşani. |
|
|
| IOAN MANG A DEMISIONAT de la conducerea Ministerului Educaţiei. LIVIU POP, MINISTRU INTERIMAR | Premierul Victor Ponta a anunţat că Ioan Mang a solicitat să fie eliberat din postul de ministru al Educaţiei, cerere pe care a acceptat-o pentru a-i permite acestuia ca, fără presiunea portofoliului, să "restabilească adevărul" în urma acuzaţiilor de plagiat. Interimatul la conducerea ministerului va fi asigurat de către ministrul delegat... |
|
|
| Concursul Micii Pompieri şi-a desemnat câştigătorii | Peste 50 de preşcolari din judeţ s-au întrecut astăzi, 15 mai 2012, pentru titlul de cel mai bun mic pompier. Organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani, competiţia s-a desfăşurat la Grădiniţa nr. 19 din municipiul Botoşani, începând... |
|
|
| Un nou dosar penal pentru braconaj piscicol | În urma unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal unui bărbat, care deţinea asupra sa unelte de pescuit interzise de lege.
|
|
|
| Pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare | Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare, printr-un amendament depus la Camera Deputaţilor, care este şi forul decizional. Ponta a spus că, marţea viitoare, Comisia juridică din Camera Deputaţilor va finaliza raportul la Legea alegerilor parlamentare, în raport urmând... |
|
|
| Ada Macovei, fostul prefect, şeful Poliţiei, ameninţaţi cu puşcăria de senatorul Dan Şova | Ploaia de acuze la adresa şefilor administraţiei publice botoşănene a continuat la lansarea candidaţilor USL cu unul dintre liderii naţionali ai PSD. Senatorul Dan Şova, preşedintele comisiei naţionale de arbitraj şi integritate morală a social-democraţilor, a trecut cu reproşurile de la preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac... |
|
|
| Câştigătorii concursului “Prietenii Pompierilor | Vineri, 11 mai 2012, începând cu ora 10.00, pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv Botoşani s-a desfăşurat etapa judeţeană a Concursului cercurilor de elevi “Prietenii pompierilor. Concursul, deschis participării tuturor elevilor din învăţământul gimnazial, are ca scop dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi apreciere... |
|
|
| Manifestări electorale supravegheate de jandarmi | În zilele de 12 şi 13 mai, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor executa mai multe misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice la manifestările cu caracter electoral organizate de Mişcarea pentru Botoşani, în vederea lansării candidaţilor la alegerile locale, în localităţile Şendriceni, Brăeşti şi Vorniceni,... |
|
|
| “Prietenii pompierilor – etapa judeţeană | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani organizează vineri, 11 mai 2012, etapa judeţeană a Concursului cercurilor de elevi “Prietenii Pompierilor. Acţiunea se va desfăşura la Liceul cu Program Sportiv Botoşani, cu începere de la ora... |
|
|
| Uniunea Naţională pentru Progresul României – Comunicat de presă | Dr. Liviu Campanu candidat al UNPR Botosani pentru functia de Presedinte al Consiliului Judetean Botosani a declarat :
|
|
|
| S-a tras la sorţi ordinea partidelor pe buletinele de vot la alegerile locale | Miercuri a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii pe care o vor ocupa partidele parlamentare şi neparlamentare pe buletinele de vot la alegerile locale din 10 iunie. |
|
|
| Mogulii presei faţă cu schimbarea de regim: cine pierde, cine câştigă | Venirea USL la putere reprezintă mai mult decît o schimbare de guvern, amintind, prin implicații, de marea schimbare din 2004, care a avut consecințe dramatice asupra scenei politice și societății. Și, în mod deosebit, asupra presei. Multe replieri, multe falimente, multe scandaluri. Acum, istoria dă semne că se repetă; să vedem ce mutații... |
|
|
| Senatul a adoptat legea privind uninominalul într-un singur tur. Legea a fost iniţiată de Ponta şi Antonescu | Senatorii au adoptat, marţi, legea USL care prevede câştigarea mandatelor de deputaţi şi senatori de către acei candidaţi care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar. Proiectul care modifică legea electorală astfel încât, la alegerile parlamentare, să câştige mandate de deputaţi... |
|
|
| Dolineaschi: Judeţul Botoşani are un prieten în fruntea Guvernului | Deputatul PSD Andrei Dolineaschi a afirmat ieri, după ceremonia de învestire a noului Cabinet condus de preşedintele PSD, Victor Ponta, că judeţul Botoşani va avea un prieten bun în fruntea Guvernului. |
|
|
| Ungureanu, către democrat-liberali: "Staţi cu fruntea sus şi fiţi «ungurenii» mei! " | Premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, duminică, la lansarea candidaţilor PDL pentru alegerile locale, că parteneriatul cu acest partid rămâne în continuare valabil, el spunându-le totodată de la tribună democrat-liberalilor: "Staţi cu fruntea sus şi fiţi ungurenii mei!". |
|
|
| În urma negocierilor cu miniştrii nominalizaţi de Ponta, FMI a acceptat creşterea salariilor bugetarilor. Prima tranşă de majorare, de la 1 iunie | Negocierile cu FMI s-au încheiat cu succes, după două zile de discuţii la BNR, partea română şi delegaţia instituţiei internaţionale stabilind termenii noii scrisori de intenţie la acordul de tip preventiv. FMI şi Comisia Europeană au acceptat creşterea salariilor bugetarilor pentru a reveni la nivelul din iunie 2010, prima majorare, de... |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 484 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 431 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 409 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 404 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 348 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 340 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 334 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 325 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 311 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 303 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|