| Anexă distrusă parțial în urma unui scurtcircuit | Viața unei femei din orașul Flămânzi a fost în primejdie după ce una dintre anexele din gospodărie s-a aprins de la un scurtcircuit produs la instalația electrică. Din fericire, o vecină a observat flăcările și, nu numai că a dat alarma, a căutat-o și pe proprietară. |
| | 184 de misiuni ale pompierilor, în ultima săptămână | În perioada 05 – 11 aprilie a.c., pompierii botoşăneni au avut 184 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 26 intervenții pe zi. |
| | Document de identitate fals, cumpărat cu 130 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, în portofelul căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă. |
| | Incendiu stins după aproape trei ore | Focul aprins în centrala termică să încălzească locuința s-a transformat într-un incendiu care a mistuit bunurile din două camere și o magazie, dar și o parte din acoperișul casei. Este necazul care s-a abătut asupra unei familii din satul Dorobanți, comuna Nicșeni. Intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a limitat... |
| |
| Guvernul Dreptei a blocat accesul la educație pentru mii de elevi din Botoșani și a lăsat Consiliul Județean să se descurce cu zero lei pentru asigurarea transportului! | Deputatul social-democrat botoșănean, Alexandra Huțu i-a solicitat premierului Cîțu, printr-o interpelare, să asigure resursele financiare pentru... |
| | DOROHOI – Doru Octavian Dumitru în spectacol, mâine, la Cinematograful ”Melodia”. Biletele sunt aproape epuizate - VIDEO | Cinematograful ”Melodia” din Dorohoi va găzdui mâine, 7 aprilie, un spectacol de comedie, susținut de actorul Doru Octavian Dumitru. Show-ul de... |
| | Protest cu tractoare al fermierilor botoșăneni, supravegheat de jandarmi | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura, în cooperare cu efective de poliție, poliție locală și pompieri, ordinea și siguranța... |
| | Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR se face că nu vede nevoile de investiții în județ! | După ce a lăsat Botoșaniul fără bani pentru întreținerea drumurilor județene și comunale, Cabinetul Cîțu a mai dat o palmă botoșănenilor... |
| | Primăria Dorohoi - Anunţuri de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT) | |
| | VIDEO - Țigări în valoare de peste 315.000 de lei, confiscate de către polițiștii de frontieră din Darabani, în urma obținerii unor informații. Polițiștii au folosit armamentul din dotare | Polițiștii de frontieră din Darabani au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 22.477 de pachete cu... |
| | Prefectul PNL aruncă în aer bugetele micilor comunități | Decizia reprezentantului Guvernului Cîțu în teritoriu, prefectul Dan Nechifor, de a contesta bugetul pentru drumuri aruncă în aer bugetele micilor... |
| | Una dintre minorele date dispărute, dintr-un centru de plasament din Dorohoi, a fost găsită | Una dintre minorele dispărute ieri seară de la un centru de plasament din Dorohoi a fost gasită. Pandel Ana Maria, în vârstă de 15 ani, a fost identificată... |
|
|
| Lucrări pentru stabilizarea a două alunecări de teren | Două alunecări de teren care afectează drumurile județene - DJ296, Roma – Nicșeni, și DJ 293, Dumeni – Havârna - vor fi stabilizate. Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, împreună cu vicepreședintele Dorin Birta și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian, au verificat stadiul lucrărilor.... |
|
|
| Peste 1.000 de poliţişti de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice | Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice, precum şi într-o situaţie specială, în contextul dispunerii unor măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu Sars - Cov 2, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere... |
|
|
| ”Luna plantării arborilor” deschisă de prefect - FOTO&VIDEO | Prefectul Dan Nechifor a dat startul, miercuri, ”Lunii plantării arborilor”, alături de specialiși din Direcția Silvică (D.S.) Botoșani, elevi și profesori ai Palatului Copiilor, angajați ai Instituției Prefectului și alți specialiști din domeniul protecției mediului. |
|
|
| Milioane de lei investite în case protejate | Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, asigură servicii pentru cele mai defavorizate categorii sociale. |
|
|
| Urmărit internațional de câteva zile, depistat la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova căutat de autorităţi pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, pe teritoriul Germaniei. |
|
|
| Primăria Dorohoi – S-a schimbat operatorul care colectează deșeurile din municipiu. Vezi numerele de telefon unde poți face reclamații | Având în vedere implementarea de către Consiliul Județean Botoșani a proiectului SISTEMUL DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEȘEURILOR ÎN JUDEȚUL BOTOȘANI și condiționalitățile contractului de finanțare, Primăria Municipiului Dorohoi aduce la cunoștința populației și agenților economici de pe raza unității administrativ teritoriale a municipiului... |
|
|
| Precizări ale jandarmilor botoșăneni privind legitimarea și controlul corporal al persoanelor care participă la diferite manifestări publice | Având în vedere desfășurarea unor manifestări publice de protest în această perioadă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani face următoarele precizări, în conformitate cu prevederile Legii nr.550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române: |
|
|
| 20 de sancțiuni aplicate de jandarmi în urma protestului, de ieri, de la Botoșani | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat ieri după-amiază în municipiul Botoșani, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și Poliției Locale Botoșani, în vederea desfășurării în condiții de siguranță a manifestării de protest din Piața Revoluției, precum și a marșului care... |
|
|
| Creșterea capacității grupurilor vulnerabile prin ”Incluziune Socială Activă” și ”Dezvoltare Locală” | Fundația „Star of Hope” Romania organizează conferința de presă de lansare a proiectului ”Incluziune Socială Activă prin Dezvoltare locală”. Evenimentul va avea loc miercuri, 31 martie 2021, ora 11.30, pe platforma on-line Zoom și va aduce împreună reprezentanții autorităților locale din județele Iași, Bacău și Botoșani, specialiști... |
|
|
| 583 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, în primele două luni ale anului | În perioada ianuarie-februarie 2021, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 583 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 248 femei. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi face angajări. Toate posturile sunt pe perioadă nedeterminată | Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs, următoarele posturi contractual vacante: |
|
|
| Loto 6/49. Report în valoare de peste 1 milion de euro. Vezi numerele extrase | Loto 6/49, 28 martie. Duminică au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. |
|
|
| Agenți economici, zonele aglomerate și mijloacele de transport în comun verificate de polițiști. Au fost aplicate amenzi de peste 17.000 de lei | Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, polițiștii botoșăneni, împreună cu polițiști locali, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au continuat activitățile de verificare... |
|
|
| Țigări de zeci de mii lei reținute la Pomârla. Polițiștii de frontieră dorohoieni au folosit armamentul din dotare | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 6000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 60.100 de lei. Pentru reținerea țigaretelor a fost folosit armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de armă. |
|
|
| Ţigarete de contrabandă de peste 70.000 de lei, descoperite la Darabani - FOTO&VIDEO | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 5000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 70.000 de lei. |
|
|
| Atenție la muniția rămasă neexplodată! Puteți preveni o tragedie! | Lucrările agricole de primăvară aduc, uneori, la suprafață urme ale conflictelor militare. Numai anul trecut, au fost descoperite 30 de astfel de elemente (proiectile de diferite tipuri și calibre, grenade de mână, cartușe, focoase), pe raza localităților Flămânzi, Copălău Mihai Eminescu, Vorona, Văculești, Botoșani, Ungureni și Darabani.... |
|
|
| DOROHOI – Locuințe sociale, de un milion de euro, pentru 16 familii din municipiu. Primarul Alexandrescu le-a înmânat cheile - FOTOGALERIE | Un număr de 16 familii din Dorohoi au primit ieri cheile noilor locuințe sociale, după o așteptare de aproximativ un an. Evenimentul a avut loc la ora 10.00, în cartierul Dumbrava Roșie, locul unde municipalitatea a construit două blocuri de locuințe sociale, totalizând 16 apartamente. Cheile au fost înmânate de către primarul Dorohoiului,... |
|
|
| Lista noilor restricții din România, adoptate joi seară. Carantina de noapte începe la 20.00, magazinele se închid la 18.00. Măsuri în funcție de rata de infectare | Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat în cursul zilei de joi măsurile care se vor aplica în România, pentru împiedicarea răspândirii COVID-19. Măsurile se vor aplica în funcție de rata de infectare din fiecare localitate, mai exact atunci când se depășește pragul de 4 infectări la mia de locuitori și cel de 7.5. |
|
|
| Conducerea națională a PSD, prezentă mâine la Botoșani | Conducerea centrală a PSD va fi prezentă mâine la Botoșani, unde, în jurul orei 14.00, va susține o conferință de presă, anunță PSD Botoșani prin intermediul unei informări de presă. |
|
|
| Alexandra Huțu, PSD: „Cum e posibil ca în România secolului 21, la Botoșani să avem oameni care efectiv mor cu zile, din cauza unei găuri în acoperișul unei unități medicale?” | Deputatul PSD Alexandra Huțu a solicitat miniștrilor Sănătății, Afacerilor Interne și Departamentului pentru Situații de Urgență să prezinte botoșănenilor de ce la aproape 4 luni de la instalare, Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul Mavromati va fi mutată la Iași, după ce a funcționat mai puțin de o lună din cauza... |
|
|
| Depistat la volan, deşi nu obţinuse niciodată dreptul de a conduce | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autovehicul, deşi nu deţine permis de conducere. |
|
|
| Două incenfii provocate de coșurile de fum necurățate | Două familii din Cristinești și Stăuceni au avut de suferit în urma unor incendii produse în cursul zilei de ieri, cel mai probabil, din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile. |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 484 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 431 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 409 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 404 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 348 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 340 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 334 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 325 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 311 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 303 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|