| Schimbare de conducere la Jandarmeria Botoșani | Începând cu data de 22 aprilie a.c., prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonelul Dobrin-Cristian Onofrei, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, a fost trecut în rezervă, cu drept la pensie. |
| | Grenadă descoperită în grădina unui localnic din Guranda | Descoperire mai puțin obișnuită la Guranda, comuna Durnești, unde un bărbat a găsit un element de muniție în timp ce săpa în grădină. |
| | Proiectul bugetului propriu al CJ a fost respins. Consilierii județeni nu au ajuns la un acord. Bugetul județului a picat cu 16 voturi pentru și 17 abțineri | Întruniţi astăzi în şedinţă pentru a aproba bugetul judeţului pentru acest an, consilierii judeţeni nu au reuşit să ajungă la un acord. Astfel, proiectul bugetului propriu al Consiliului Judeţean a fost respins. |
| | Lucian Trufin: Satul botoșănean trebuie dezvoltat prin PNDR | Sprijinirea tinerilor din mediului rural și dezvoltarea satului botoșănean constituie o prioritate pentru senatorul Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei de agricultură din Senat. |
| |
| Infrastructura rutieră de drumuri naționale din județul Botoșani a fost abandonată complet în ultimul an și jumătate al guvernărilor de Dreapta | Deputatul PSD Dan Șlincu a solicitat printr-o interpelare adresată ministrului Transporturilor și Infrastructurii, de la USR-PLUS, să prezinte motivele... |
| | Un MIG 21 s-a prăbușit. Pilotul s-a catapultat și este în stare stabilă | O aeronavă MiG 21 LanceR s-a prăbușit, în urmă cu aproximativ o oră și jumătate, în județul Mureș, anunță Forțele Aeriene Române, pe pagina... |
| | Colete cu țigarete de contrabandă descoperite la Darabani, la frontiera cu Ucraina | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.000 de pachete cu... |
| | Incendiu în urma suprasolicitării instalației electrice – Recomandările pompierilor | O familie din comuna Cristești și-a pus întreaga agoniseală în pericol după ce a folosit mai multe aparate electrocasnice în același timp. Scurtcircuitul... |
| | Autoturism și țigări de contrabandă reținute cu focuri de armă la frontiera, la Păltiniș - FOTO&VIDEO | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.950 de pachete cu... |
| | Petrecăreți sancționați de jandarmi | Cinci tineri, care sâmbătă noapte au ,,spart" liniștea locuitorilor dintr-un cartier al municipiului Botoșani, vor avea de achitat amenzi în valoare... |
| | Investiții de milioane de lei la Unitatea de Asistență Medico-Socială Ștefănești | Consiliul Județean Botoșani continuă investițiile în domeniul social.
În această primăvară s-a redeschis șantierul pentru modernizarea Unității... |
| | Primar Dorin Alexandrescu, mesaj de condoleanțe! |
|
|
| Aproape 50.000 de cartușe letale, fără documente prevăzute de lege, descoperite la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița cercetează pe un bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova care intenționa să ajungă în R. Moldova cu un transport de 49.900 de cartușe letale, fără a deține toate documentele prevăzute de lege, necesare transportului în cauză. |
|
|
| Lucian Trufin: „Reziliență și redresare pentru toți, mai puțin pentru Moldova!” | Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, Lucian Trufin, este nemulțumit de faptul că Regiunea de Nord Est lipsește aproape cu desăvârșire din Planul Național de Redresare și Reziliență, program finanțat din fonduri europene. |
|
|
| VIDEO EXCUSIV – Momentul impactului între cele două autoturisme, în cazul accidentului de la ieșirea din Dorohoi | Momentul impactului devastator între cele două autoturisme, în cazul accidentului de astăzi după-amiază de la Dorohoi, a fost surprins de una dintre camerele video de supraveghere ale Pepinierei ”Casa Verde”, în dreptul căreia a avut loc accidentul. |
|
|
| Marius Budăi: „În România se moare, iar bărbații de stat își dau cu trotinetele în cap!” | Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, atrage atenția asupra degringoladei din Ministerul Sănătății și din Guvern, în condițiile în care ne aflăm în valul trei al pandemiei. |
|
|
| Poliția vine cu precizări, legate de accidentul petrecut la ieșirea din Dorohoi. Vinovată ar fi șoferița de 31 de ani, decedată în accident | Din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că un autoturism condus de o femeie de 31 de ani din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa pe DN 29 A, direcția de deplasare Dorohoi - Horlăceni, a oprit pe acostament și ulterior a încercat să efectueze manevra de întoarcere a autoturismului, fără să se asigure... |
|
|
| Accident deosebit de grav la ieșirea din Dorohoi. Două femei decedate, alte patru persoane rănite - VIDEO&FOTOGALERIE | Un accident deosebit de grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la ieșirea din Dorohoi spre Suceava, puțin înainte de podul de la Cobâla. Două mașini au intrat în coliziune, în urma impactului rezultând două persoane decedate și patru rănite. Persoanele decedate sunt două femei, în vârstă de 54 de ani respectiv 31 de ani. |
|
|
| UMANITAR - ”Îi putem oferi Cosminei o nouă șansă la viață, un alt început, un viitor” - Povestea Cosminei | Nu am întâlnit până acum un om care să meargă voios la stomatolog, chiar dacă anestezia te face să nu simți aproape nimic din ce face medicul cu dantura ta. Cu toții abia așteptăm să se termine „oroarea” și să ne reluăm viața cât mai rapid cu putință. |
|
|
| Permis ucrainean fals descoperit de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. |
|
|
| DOROHOI - “TINERII SĂDESC VIITORUL” – 6000 de puieți plantați în cadrul unei acțiuni, de amploare, de împădurire | Primăria municipiului Dorohoi, în colaborare cu Asociația SCUT Botoșănean și Direcția Silvică Botoșani va organiza vineri, 16 aprilie 2021, ora 12, o nouă acțiune de împădurire în zona Dealului Polonic. |
|
|
| Minora dată dispărută a fost găsită de polițiști | Minora de 13 ani din satul Cotârgaci, comuna Roma, dată dispărută ieri seară, a fost găsită de către polițiști astăzi, 15 aprilie 2021, în jurul orei 08:30, pe raza municipiului Botoșani. |
|
|
| Dan Șlincu, PSD: „Drumurile naționale din Botoșani modernizate de guvernarea de Dreapta doar cu vorbe în vânt” | Deputatul social-democrat Dan Șlincu a declarat că botoșănenii s-au săturat să fie duși cu zăhărelul de guvernarea Dreptei! Botoșănenii vor fapte, drumuri bune, nu minciuni și acuze că alții sunt de vină pentru incompetența lor de peste un an și jumătate. |
|
|
| Vreme schimbătoare în următoarea perioadă. Anunțul meteorologilor | Meteorologii anunță vreme schimbătoare în următoarea perioadă. Temperatura a scăzut, deja, brusc, cu până la 16 grade, în unele zone fiind înregistrate, în dimineața zilei de miercuri, chiar 0 grade.
|
|
|
| Vlad Voiculescu și Andreea Moldovan DEMIȘI de premierul Florin Cîțu | Premierul Florin Cîțu a trimis la Cotroceni documentele prin care îl revocă din funcție pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. De asemenea, secretarul de stat Andreea Moldovan a fost demisă de premier. Interimatul va fi asigurat de vicepremierul Dan Barna. |
|
|
| Alexandra Huțu, deputat PSD: „Politizare pe bandă rulantă la instituții strategice, fără niciun respect pentru viața și sănătatea oamenilor!” | Deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu a solicitat explicații publice Ministerului Sănătății și conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu privire la numirile politice realizate și pregătite de Guvernul Dreptei, inclusiv în județul Botoșani. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi face angajări | Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs următoarele posturi contractual vacante: |
|
|
| Zi de 13 cu ghinion pentru contrabandişti. Ţigarete de peste 21.000 de euro confiscate de către poliţiştii de frontieră | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 21.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 252.000 de lei. |
|
|
| ALERTĂ: Virusul Pestei Porcine Africane depistat la un număr de 11 mistreți găsiți morți pe un fond de vânătoare din județul Botoșani | Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani informează că virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la un număr de 11 capete porci mistreți găsiți morți în stufărișul de la Iazul Lebăda, de pe raza localității Tulbureni, în data de 9 și 11 aprilie 2021. Cazul nou PPA a fost depistat... |
|
|
| Apel la solidaritate umană, pentru donare de sânge. Acest produs biologic nu are preț, salvează vieți | Direcţia de Sănătate Publică Botoșani, la solicitarea Centrului de Transfuzie Sanguină Botoșani, lansează un apel de solidaritate umană, încurajând populaţia să doneze voluntar sânge. |
|
|
| Femeie de 48 de ani, din Coțușca, dispărută de la domiciliu de pe data de 9 aprilie. Familia face apel la populație | La data de 13 aprilie 2021, politiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că MIHALACHE MIRELA, de 48 de ani, din comuna Coțușca a părăsit domiciliul în data de 09 aprilie 2021, iar până în prezent nu a revenit și nici nu a contactat familia. |
|
|
| VIDEO - Bărbat amendat pentru că făcea scandal în fața Inspectoratului de Jandarmi Județean. Alte contravenții sancționate de jandarmii botoșăneni | Sâmbătă noapte, parcarea unei stații de alimentare cu carburanți a fost scena unei întâmplări mai puțin obișnuite, în sensul în care locul este dispus chiar vis-a-vis de sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoșani. |
|
|
| Ziua informării preventive: “ACASĂ ÎN SIGURANȚĂ!” | Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de "Marţi, 13" o zi cu ghinion, dar se întâmplă uneori să ne facem și singuri "ghinionul" prin faptul că nu suntem destul de bine informați. De aceea, la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, s-a stabilit ca, de fiecare dată când ziua de 13 pică marţea, aceasta... |
|
|
| VIDEO - Focuri de armă la Santa Mare, pentru reţinerea unor ţigarete de contrabandă | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 19.750 de lei. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 481 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 427 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 408 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 332 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 323 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 310 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|