Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: elevi
Inspectorii şcolari în control în şcolile unde profesorii au făcut grevă
Poziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean rămâne una fermă cu privire la solicitările unor cadre didactice de a se recupera materia pierdută în timpul celor două săptămâni de proteste, în afara programei şcolare. Conducerea acestei instituţii susţine că, nici elevii şi nici părinţii nu sunt de acord cu această cerinţă, iar cadrele...
Profesorii vor salariu pentru zilele de grevă, Ada Macovei : nu se poate
Mai mult sau mai puţin oficial cadrele didactice care timp de două săptămâni şi jumătate s-au aflat în grevă, solicită acum să fie plătite şi pentru această perioadă. S-au avansat şi propuneri de recuperare a orelor sâmbăta sau duminica, ori de prelungire a cursurilor din timpul săptămânii de lucru. Variantele nu sunt însă agreate...
Consiliul Judeţean al Elevilor doreşte condensarea materiei şcolare pentru recuperarea orelor pierdute din cauza protestelor profesorilor
Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Botoşani îşi manifestă public poziţia faţă de reluarea cursurilor şi modul în care materia pierdută în timpul protestelor va fi recuperată în perioada următoare. Consiliul Judeţean al Elevilor doreşte ca efectele perturbării actului educaţional să fie minime, iar acest semestru să se desfăşoare...
Senatorul Marcu îl interpelează din nou pe premierul Emil Boc
După declaraţia politică, făcută în plenul parlamentului, senatorul Gheprghe Marcu a revenit luni, 28 martie cu o interpelare adresată primului ministru Emil Boc, pe tema neplăţii salariilor profesorilor. Pentru deblocarea situaţiei, parlamentarul botoşănean sugerează folosirea banilor din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziţia...
Ceva pute deja in scandalul Wikileaks de Romania
România a intrat, și ea, în hora Wikileaks, dar a făcut-o într-un stil propriu, ca întotdeauna. Marile semne de întrebare apar deja, fără legătură...
Consiliul Elevilor cere rezolvarea cât mai rapidă a problemei salariilor profesorilor
Consiliul Judeţean al Elevilor a luat poziţie publică faţă de protestele din educaţie. Acesta a trimis un comunicat prin care se arată că CJE consideră...
Secretarul general FSLI, Liviu Pop prezent la Botoşani
Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Pop, este prezent la Botoşani pentru a lua parte la acţiunea de protest...
Şcoala nr. 5 Spiru Haret, locul al III-lea în Campania naţională Igiena acasă şi la şcoală
Şcoala nr. 5 Spiru Haret a câştigat locul al III-lea, la secţiunea Concursul de scenarii, din cadrul campaniei Igiena acasă şi la şcoală,iniţiat...
Protestele profesorilor din Dorohoi s-a extins şi în sistemul de învăţământ gimnazial
Aşa cum Realitatea Dorohoiană vă informa de ieri, protestul cadrelor didactice Dorohoi s-a extins astăzi şi la unităţile gimnaziale. Potrivit reprezentanţilor...
Elevii de la Grupul Şcolar Al. Vlahuță din Șendriceni au parcurs prima săptămână de stagiu în Franța
Grupul de 10 elevi și un cadru didactic de la unitatea de învăţământ din Șendriceni, plecați în Franța pe 6 martie în cadrul proiectului ELEVUL...
Protestul cadrelor didactice dorohoiene se extinde
Protestul cadrelor didactice dorohoiene ia amploare. După exemplul cadrelor didactice de la Colegiul Gica, care au întrerupt lucrul încă de la sfârşitul...
Profesorii de la Colegiul Ghica continuă protestul şi săptămâna viitoare
Cei aproape 50 de profesori de la Colegiul Naţional Grigore Ghica Voievod, au refuzat vineri să mai intre la orele de curs, nemulţumiţi că nici până...
Trei generaţii de profesori reunite în cadrul unui proiect
Vineri, 4 martie 2011 a fost o zi deosebită în istoria comunei Hilişeu-Horia. Trei generaţii şi-au unit sufletele, trăind o clipa unică. În cadrul proiectului educaţional Noi şi comunitatea locală s-a desfăşurat la Şcoala cu clasele I-VIII Hilişeu -Horia cea de a II a ediţie a activităţii PUNTE ÎNTRE GENERAŢII DE DASCĂLI coordonata...
Şcoala Nr.8 ,,Mihail Kogălniceanu Dorohoi la cel de al doilea Certificat "European Language Label"
Vineri, 4 martie 2011, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), a avut loc festivitatea de decernare a premiilor în cadrul concursului European Language Label, ediţia 2010. Pentru Şcoala Nr.8 ,,Mihail Kogălniceanu, reprezentată la ceremonie de către prof. Iordana Mihai,...
Elevii de la “Al. Vlahuţă au prezentat un spectacol dedicat Zilei Femeii
Sala de spectacole din Dorohoi a găzduit luni, 7 martie un spectacol organizat de elevii şi cadrele didactice de la Grupul Şcolar “Al Vlahuţă, dedicate zilei femeii, care a durat aproximativ trei ore. Ornată generos cu flori, simbolul primăverii, scena sălii de spectacole a primit interpreţii şcolilor din Ghilea, Pădureni, Horlăceni şi...
În urma unei scrisori a Sindicatului Liber din Învăţământ Dorohoi privind desfiinţarea unor unităţi şcolare, deputatul Andrei Dolineaschi a solicitat în regim de urgenţă clarificări de la Ministerul Educaţiei
Deputatul Andrei Dolineaschi a adresat, la sfârșitul săptămânii trecute, o întrebare Ministrului Educației, Daniel Funeriu, cu privire la lista unităților școlare din județul Botoșani care vor fi desființate ca urmare a procesului de comasare ce decurge din noua Lege a Educației intrată în vigoare la începutul acestui an. Motivul acestui...
Elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni în practică şi la Dorohoi
14 elevi din anul I, de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni vor executa stagiul de practică în perioada 07.03-15.04.2011 la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Nicola şi Lunaticii, spectacol incendiar în a doua seară a Mărţişorului Dorohoian
Spectatori în picioare cântând alături de Nicola, copii care au dansat pe scenă lângă artistă, hohote de râs la poantele inspirate ale Lunaticilor şi ropote prelungi de aplauze, au fost câteva din reacţiile celor aproximativ 250 de spectatori prezenţi în Sala de spectacole sîmbătă seară, în a doua zi a Festivalului Mărţişor Dorohoian....
Luminiţa Anghel a făcut spectacol la Mărţişor Dorohoian
A XXVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mărţişor Dorohoian a început vineri seară. În faţa unei săli aproape pline, pe scenă au urcat primarul municipiului, Dorin Alexandrescu care în cuvântul de deschidere a urat succes tuturor concurenţilor. Alături de primar, pe scenă au fost invitaţi şi profesorii pensionari...
14 intervenţii ale pompierilor în prima zi din martie
Ziua de 1 martie a fost una încărcată pentru pompierii botoşăneni, solicitaţi să intervină în 14 situaţii de urgenţă (incendii, îndepărtarea ţurţurilor de gheaţă formaţi pe marginea acoperişurilor blocurilor şi intervenţii SMURD). Trei dintre incendii au fost stinse de membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă...
Întreceri sportive în cadrul Olimpiadei naţionale a sportului şcolar
Sala de sport a Colegiului Naţional Grigore Ghica Voievod a găzduit în urmă cu câteva zile faza intercomunală, în cadrul căreia s-au desfăşurat mai multe întreceri sportive între echipe ce au reprezentat unităţi şcolare din mediul rural. Întrecerile sportive au fost organizate de Cercul de profesori de educaţie fizică din Dorohoi,...
Femeile din PSD sărbătorite de 1 Martie
Aproximativ 50 de femei, membre PSD dar şi simpatizante a partidului au fost sărbătorite ieri cu ocazia zile de 1 Martie. Totul s-a desfăşurat în una din sălile Casei Municpale de Cultură unde sărbătoritelor le-a fost oferit un program artistic de calitate, iniţiativa acţiunii aparţinând organizaţiei de femei a PSD.
Un tânăr informatician dorohoian a construit şi gestionează baza naţională de date a PSD
Autorul site-ului ListaRuşinii.ro, tânărul dorohoian Ionuţ Ciubotaru, a reuşit o nouă performanţă. Doar în trei luni, el a pus la punct un program de evidenţă a tuturor membrilor PSD din ţară, evaluat la aproximativ 30.000 de euro, unde accesul este permis doar celor în drept şi datele sunt securizate. Ionuţ Ciubotaru, a fost angajatul...
I.S.U. Botoşani vizitat de zeci de copii şi adulţi de Ziua Protecţiei Civile din România
Astăzi, de Ziua Porţilor Deschise organizată pentru a marca 78 de ani de la înfiinţarea Zilei Protecţiei Civile din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost vizitat de cca 200 de elevi şi cadre didactice de la Grupul Şcolar Industrie Uşoară, Şcoala nr. 8 Elena Rareş din municipiul...
Luni 28 februarie, “Ziua Porţilor Deschise la Detaşamentul de pompieri Dorohoi
Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani sărbătoresc, pe 28 februarie 2011, 78 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile din România. Manifestările dedicate Zilei Protecţiei Civile au debutat în urmă cu o săptămână, când Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al...
Rezulatate excepţionale ale elevilor Şcolii nr. 8 Mihail Kogălniceanu la etapa judeţeană a Olimpiadei de limba română
Elevii şcolii nr. 8 Mihail Kogălniceanu au obţinut şi în acest an rezultate meritorii la etapa judeţeană a Olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română, desfăşurată în urmă cu câteva zile la Botoşani. Potrivit reprezentanţilor şcolii, elevii claselor a V-a , Gherasim Iulisa, Mirăuţă Naomi, Streteanu Bianca, Sofroni Bianca,...
Senatorul Câmpanu s-a reînscris în UNPR
La aproape patru luni după ce a fost dat afară din UNPR, senatorul Liviu Câmpanu, devenit ulterior independent, a revenit în partid. Într-o declaraţie de presă, având antetul UNPR şi semnată de senatorul din Darabani, el anunţă reînscrierea în partid, motivând că România are nevoie de stabilitate, de pace socială şi de oameni capabili...
Pompierii dau lecţii de protecţie civilă elevilor din mai multe localităţi din judeţ
Elevii, cadrele didactice şi personalul auxiliar de la Şcoala de Arte şi Meserii Roma au primit astăzi vizita angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani. Prezenţa specialiştilor din cadrul Inspecţiei de Prevenire în mijlocul elevilor face parte dintr-o serie de activităţi de informare preventivă,...
Gică Manole: O revenire necesară sau de ce nu cred că a existat un holocaust românesc
O minciună istorică, asta este aşa zisul holocaust românesc este de părere profesorul şi istoricul dorohoian Gică Manole. Declaraţia a făcut-o în urmă cu o zi când redactorul Realitatea Dorohoiană, i-a cerut permisiunea să publice acest text, pe care vă invităm să-l lecturaţi în continuare. Textul a fost scris şi publicat în anul...
Elevii romi din cartierul Drochia aduşi la şcoală cu un microbuz plătit de PD-L-işti
Copiii romi din cartierul Drochia, de la marginea oraşului, sunt aduşi la şcoală cu un microbuz privat. Iniţiativa a aparţinut conducerii locale a PD-L care a declarat că vrea astfel, să reducă numărul abandonurilor şcolare în rândul elevilor de această etnie. Prima cursă a microbuzului a avut loc în urmă cu două zile.
Biletele pentru Mărţişor Dorohoian se pun în vânzare de vineri, 18 februarie. Citiţi programul complet a celor trei seri a festivalului
Organizatorii celei de-a XXVIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mărţişor Dorohoian au definitivat programul celor trei seri. Astfel, spectacolele vor începe la ora 17 şi conform programului, prima seară de pe 4 martie, va începe cu spectacolul concurs, în care vor evolua concurenţii ce vor trece de preselecţie. Concursul...
Dorohoienii l-au omagiat pe marele poet patriot Grigore Vieru
Oameni de cultură, profesori şi elevi din Dorohoi l-au omagiat pe marele poet basarabean Grigore Vieru, la împlinirea a doi ani de la moartea sa. Manifestarea intitulată, In memoriam Grigore Vieru, aflată la a treia ediţie, s-a desfăşurat marţi, 15 februarie la Casa Municipală de Cultură. Într-un cadru adecvat, de unde nu au lipsit lumânări...
Băsescu câştigă la imagine, PDL se îngroapă de tot
Dedesubturile politice ale ultimelor trei zile probabil vor ieși la lumină treptat, timp îndelungat de aici încolo, iar ceea ce s-a întîmplat cu adevărat în spatele ușilor închise, pe parcursul a zeci de ore de dezbateri aprinse, va fi decriptat mult și bine de analiști. Un lucru e sigur, dincolo de orice: Traian Băsescu a repurtat –...
Ciprian Mândrescu, directorul demisionar de la Colegiul Ghica- Situaţia din învăţământ este dezumanizantă
Aşa cum am precizat într-un text anterior, revenim acum cu declaraţiile fostului director de la Colegiul Naţional Grigore Ghica Voievod din Dorohoi, Ciprian Mândrescu, cel care a preferat să-şi dea demisia din funcţie decât să ocupe un fotoliu care în condiţiile actuale, nu-i face onoare, după propriile sale declaraţii. El şi-a motivat...
Pagina 54/55  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
630
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
453
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
397
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
394
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
394
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
386
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
336
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
333
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
326
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord