Trei generaţii de profesori reunite în cadrul unui proiect | | Data 09.03.2011 - 10:40:13 | Vineri, 4 martie 2011 a fost o zi deosebită în istoria comunei Hilişeu-Horia. Trei generaţii şi-au unit sufletele, trăind o clipa unică. În cadrul proiectului educaţional Noi şi comunitatea locală s-a desfăşurat la Şcoala cu clasele I-VIII Hilişeu -Horia cea de a II a ediţie a activităţii PUNTE ÎNTRE GENERAŢII DE DASCĂLI coordonata de institutor Gabriela Munteanu. Întâlnirea dintre profesorii pensionari, fii ai satului, generaţia tânără de dascăli şi elevi a fost un moment prielnic pentru ca recunoştinţa, admiraţia, respectul, sentimente din ce în ce mai rar încercate, să fie din nou simţite şi împărtaşite la cote maxime. | | |
În cadru festiv ,după un program artistic minunat susţinut de elevii claselor I-VIII ai Şcolii Hilişeu-Horia, a avut loc înmânarea diplomelor de Cetăţean de onoare al comunei, tuturor cadrelor pensionare. Propunera inaintată Consiliului Local al comunei de către cadrele actuale a fost primita şi aprobata cu bucurie.
Constantin Babliuc, primarul comunei, prezent la activitate, a înmânat diplomele profesorilor care i-au luminat drumul ca elev cu zeci de ani în urmă. „Oamenii ce odinioară au avut în grijă ogorul cel mai de preţ al ţării, sufletul de copil, şi-au primit în sfârşit răsplata, recunoştinţa celor din jur. Atât îşi dorea fiecare, un simplu mulţumesc pentru truda de treizeci, patruzeci de ani în condiţiile grele ale satelor comuniste de altădată. Iar noi, dascălii de astăzi,care nu ne dorim prea mult pentru munca noastra, le-am mulţumitâ? a declarat Gabriela Munteanu, institutor la Åcolala cu clasele I-VIII HiliÅeu Horia.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE |
| | Recomandări ale polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic - VIDEO |
| | Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine |
| | Atelierul de pictură „Natură statică reinterpretată”, la Muzeul de Etnografie Botoșani |
| | Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi |
| | Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
| | Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni |
| | Perspective literare 2026 - FOTO |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 373 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 371 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord