România a avut parte, în ultimele 24 de ore, de un uriaș orizont de așteptare - natural sau artificial creat - privind schimbarea primului ministru și, implicit, a guvernului, iar veștile pe surse conturau imaginea unui nou cabinet de tehnocrați, cu un profesionist al BNR în frunte.
Un demers deloc rău primit de public; dacă ne amintim bine, guvernarea temporară a tehnocratului Stolojan a dus, în 1991-92, la nașterea unei veritabile legende privind competența acestuia (reală ori ba). Informațiile tot mai precise aruncate pe piața media de surse de încredere au lăsat impresia că anunțarea noului premier e chestiune de ore. Chiar și Udrea a vorbit deschis despre posibilitatea numirii altui premier. Televiziunile își frecau deja mîinile la gîndul că orele 19,00 vor aduce jurnalelor de știri ratinguri uriașe.
Ce a urmat? Un balon care s-a dezumflat cu sunetul celui mai mare fîs al ultimilor ani: Băsescu a ieșit, nu tocmai în apele lui, de la discuția cu liderii PDL, și a spulberat iluziile. Nicio schimbare de guvern. Boc, cel mai impopular premier de la Văcăroiu încoace, rămîne pe baricade. Eventual, mai vorbim după congresul UDMR, la finele lunii.
De ce s-a întîmplat astfel? Răspunsul e clar pentru toți românii care s-au zgîit la televizoare ieri și azi: pentru că nu au vrut baronii PDL. Băsescu a vrut, dovadă că, în declarația sa de după ședință a admis fără probleme că un premier independent ar putea fi o soluție. Și a mai admis fără rezerve că e nevoie de o relansare a partidului de guvernămînt, de plasarea guvernării pe alte coordonate decît cele trecute. A vorbit de încheierea unui ciclu guvernamental, de finalizarea acordului cu FMI, de nevoia relansării economice.
De ce nu se pot pune toate astea în aplicare? Simplu: pentru că la nivelul PDL se refuză schimbarea. E limpede că cei care îl păstrează pe Boc în fruntea guvernului sunt Blaga, Berceanu, Videanu și restul baronilor județeni ai partidului. De altfel, Băsescu a spus explicit că varianta unui premier independent nu are susținere în coaliție.
Nu suntem în măsură, în acest moment, să apreciem dacă tot scenariul ultimelor zile a fost plănuit minuțios de Traian Băsescu pentru a obține efectul de imagine mai sus pomenit. Dar, chiar și dacă nu asta a vrut, i-a ieșit cu vîrf și îndesat. În acest moment, imaginea PDL este, clar, a unui partid complet anchilozat, încremenit într-un proiect mereu declarat, niciodată demarat. A unui partid peste care începe să se pună praful istoriei.
Ce va face Băsescu în continuare? Din perspectiva viitoarelor alegeri, el și grupul său de fideli vor aplica, probabil, în raport cu PDL, strategia japonezului fugărit de leu, în junglă, în raport cu americanul: â€?Nu mă interesează să fug mai repede decît leul, mă interesează să fug mai repede decît tine!â€?.
Sursa: Inpolitics
