| Deputat Dan Șlincu: Ministrul Cîmpeanu recunoaște indirect eșecul guvernării PNL-USRPLUS în organizarea școlii pe timpul pandemiei | Toate argumentele PSD pentru redeschiderea școlilor, identice cu cele din majoritatea țărilor europene, au fost ignorate până acum de guvernarea PNL, iar acum au fost invocate de presedintele Iohannis și de ministrul Sorin Cîmpeanu pentru a motiva decizia de redeschidere a unităților de învățământ. |
| | 34 misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au avut 34 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. |
| | Acțiuni ale polițiștilor privind prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS COV 2. Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 12.000 de lei | În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului... |
| | CARANTINĂ Havârna – Efective sporite pentru impunerea respectării restricțiilor | Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști de frontieră) au fost suplimentate și acționează, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, în vederea scăderii incidenței noilor cazuri de infectare cu COVID-19 în localitatea... |
| |
| Comuna Havârna a intrat în CARANTINĂ, începând din această seară, pentru o perioadă de 14 zile. Rata de infectare a ajuns la 12,78 | Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis miercuri carantinarea localității Havârna, pentru o perioadă de 14 zile, începând... |
| | Jandarmeria Botoșani la ora bilanțului | În anul 2020, prioritatea strategică a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, adaptată... |
| | Acțiuni ale polițiștilor privind prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS COV 2 | La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii botoșăneni împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani și Poliției... |
| | DOROHOI - Manifestări organizate de către Casa Municipală de Cultură cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Vezi programul complet al zilei de 15 ianuarie | Ziua de 15 ianuarie, data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale începând cu anul 2010.... |
| | Acțiuni ale polițiștilor privind prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS COV 2 | În perioada 09-11 ianuarie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători... |
| | Comunicat: Consiliul Județean a aprobat scoaterea la concurs a 17 posturi de medici | Grija pentru sănătatea botoșănenilor este o prioritate pentru Consiliul Județean, mai ales în contextul epidemiologic generat de pandemia de Covid-19.... |
| | Viceprimarul Dorohoiului în carantină! | Viceprimarul municipiului Dorohoi, Cristian Dogaru, a intrat în carantină, începând de astăzi, timp de 14 zile. |
| | DSP Botoșani caută cadre medicale pentru a fi cooptate în echipele de vaccinare anti-COVID-19 | În vederea desfășurării activităților de vaccinare împotriva infecției cu SARS-COV-2, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani caută... |
|
|
| DOROHOI – Patru cazuri noi de infectare. Vezi rata de incidență | În scopul informării corecte a populației cu privire la evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi și pentru a spori gradul de responsabilitate a populației referitor la respectarea măsurilor impuse de autorități, vă prezentăm alăturat situația din municipiul Dorohoi la data de 07.01.2021. |
|
|
| Apel către populația care se încadrează în etapa a II-a a vaccinării anti-Covid | Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani face demersuri pentru identificarea, la nivelul județului Botoșani, a angajaților care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, așa cum sunt aceștia prevăzuți în HG 1031, respectiv: |
|
|
| PROTESTE de amploare împotriva Guvernului Cîțu. Solidaritatea Sanitară iese în stradă în Piața Victoriei și în țară | Biroul Executiv al Federației „Solidaritatea Sanitară” a decis declanșarea unor proteste de amploare și a stabilit calendarul primelor acțiuni de protest, după cum arată într-un comunicat de presă. |
|
|
| ANUNȚ – Spitalul municipal Dorohoi efectuează investigații medicale pentru determinarea COVID-19 | Spitalul municipal Dorohoi, oferă populației din municipiul Dorohoi și localitățile arondate posibilitatea efectuării de investigații pentru COVID 19 (SARS-COV-2). |
|
|
| Jandarmii, alături de participanți la slujba de Bobotează. Ei vor urmări cu preponderență păstrarea distanței de siguranță și portul măștii | Jandarmii botoșăneni vor fi la datorie cu prilejul sărbătoririi Botezului Domnului și vor avea în atenție ca manifestările religioase să se desfășoare cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu COVID-19. |
|
|
| DOROHOI – Rata de infectare a înregistrat o ușoară creștere | În scopul informării corecte a populației cu privire la evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi și pentru a spori gradul de responsabilitate a populației referitor la respectarea măsurilor impuse de autorități, vă prezentăm alăturat situația din municipiul Dorohoi la data de 04.01.2021. |
|
|
| Amenzi în valoare de 9000 de lei aplicate de jandarmi în minivacanța de la începutul acestui an | Minivacanța de la începutul acestui an a reprezentat pentru Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani intensificarea misiunilor executate și suplimentarea personalului care a fost prezent în mediul stradal pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. |
|
|
| DOROHOI – A început campania de vaccinare anti-COVID-19. Primul voluntar, medicul epidemiolog Laura Acatrinei - VIDEO&FOTOGALERIE | Așa după cum Realitatea Dorohoiană v-a informat, astăzi, la ora 10.00, a debutat la Dorohoi campania de vaccinare anti-COVID-19. Prima persoană care s-a oferit voluntar să se vaccineze a fost medicul epidemiolog al Spitalului municipal Dorohoi, Laura Acatrinei. |
|
|
| Vaccinurile anti-COVID-19 au ajuns ieri la Dorohoi. Astăzi începe campania de vaccinare. Vezi cine va fi prima persoană vaccinată - VIDEO&FOTOGALERIE | Primele 100 de vaccinuri anti-COVID-19 au ajuns duminică la amiază la Spitalul municipal din Dorohoi. Cele 20 de flacoane, a câte cinci doze fiecare, au fost aduse cu o autospecială dotată cu aparat frigorific, autospeciala fiind escortată de la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani și până la Dorohoi de o mașină a poliției... |
|
|
| Peste 50 de sancțiuni, în valoare de 26.000 de lei, aplicate de polițiști în primele două zile din an | În ultimele 48 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă. |
|
|
| Încep vaccinările anti-COVID și la Dorohoi. Monica Adăscăliței, șefa DSP: Mă vaccinez prima nu pentru reclamă ci pentru că, chiar cred în vaccin” | Prima tranșă de ser anti-COVID va ajunge în Botoșani pe 3 ianuarie 2021, iar vaccinarea efectivă începe pe 4 ianuarie, a anunțat astăzi medicul Monica Adăscăliței, coordonatorul Direcției de Sănătate Publică (DSP). |
|
|
| DOROHOI: Adunare civică în fața primăriei în speranța obținerii autorizației pentru organizarea manifestărilor din seara de 31 decembrie. Refuz categoric al autorităților-VIDEO&FOTOGALERIE | Protest tăcut, desfășurat ieri la amiază, în fața primăriei Dorohoi. Adunarea civică, așa cum au denumit-o organizatorii, a adunat aproximativ 40 de dorohoieni care au cerut sprijinul autorităților locale pentru desfășurarea unei parade a obiceiurilor de iarnă, în data de 31 decembrie. |
|
|
| 32 de persoane, din județ, sancționate pentru că nu purtau mască. Alte 10 sancțiuni aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea pe timp de noapte | În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului... |
|
|
| DOROHOI – Rata de infectare în ușoară creștere | În scopul informării corecte a populației cu privire la evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi și pentru a spori gradul de responsabilitate a populației referitor la respectarea măsurilor impuse de autorități, vă prezentăm alăturat situația din municipiul Dorohoi la data de 28.12.2020. |
|
|
| Mesajul primarului Dorin Alexandrescu privind interzicerea Paradei obiceiurilor de iarnă din seara zilei de 31 decembrie | Dragi dorohoieni, știu că există nemulțumiri privind evenimentele dedicate zilei datinilor și obiceiurilor din ajunul Anului Nou. Mereu am fost un susținător și promotor al acestor frumoase activități deoarece ele fac parte din tradiția noastră. Le-am coordonat cu mult entuziasm în fiecare an. Sunt momente de suflet, de neuitat și o spun... |
|
|
| Primele doze de vaccin anti-Covid au ajuns la Institutul Cantacuzino | La Institutul Cantacuzino au ajuns în această dimineață primele doze de vaccin anti-COVID-19. De aici vor fi distribuite în 10 spitale aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei. |
|
|
| DOROHOI – Rata de infectare în scădere | În scopul informării corecte a populației cu privire la evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi și pentru a spori gradul de responsabilitate a populației referitor la respectarea măsurilor impuse de autorități, vă prezentăm alăturat situația din municipiul Dorohoi la data de 26.12.2020. |
|
|
| DOROHOI - Filme specifice sărbătorilor de iarnă, oferite în cadrul unui program special, de către Cinematograful Melodia. Vizionarea se va face cu respectarea regulilor impuse de pandemie | Dragi cinefili, în perioada 26-30 decembrie 2020 cinematograf Melodia vine cu o surpriză din partea lui Moș Crăciun: am dat startul campaniei ”Crăciunul din suflet dă atmosfera de sărbătoare” prin care vă invităm să vizionăm filme care ne oferă oportunitatea să ne reconectăm unii cu ceilalți și să trăim spiritul Crăciunului... |
|
|
| DOROHOI – Două noi cazuri înregistrate. Vezi rata de infectare | În scopul informării corecte a populației cu privire la evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi și pentru a spori gradul de responsabilitate a populației referitor la respectarea măsurilor impuse de autorități, vă prezentăm alăturat situația din municipiul Dorohoi la data de 20.12.2020. |
|
|
| DOROHOI – O nouă scădere a ratei de infectare. Au fost înregistrate șase noi cazuri | În scopul informării corecte a populației cu privire la evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi și pentru a spori gradul de responsabilitate a populației referitor la respectarea măsurilor impuse de autorități, vă prezentăm alăturat situația din municipiul Dorohoi la data de 18.12.2020. |
|
|
| DOROHOI – Vezi rata de infectare în municipiul nostru! | În scopul informării corecte a populației cu privire la evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Dorohoi și pentru a spori gradul de responsabilitate a populației referitor la respectarea măsurilor impuse de autorități, vă prezentăm alăturat situația din municipiul Dorohoi la data de 15.12.2020. |
|
|
| Comunicat CJ: Pași concreți pentru modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani | Grija pentru sănătatea botoșănenilor este o prioritate pentru Consiliul Județean, mai ales în contextul epidemiologic generat de pandemia de Covid-19. Una dintre cele mai mari provocări o reprezintă sistemul de urgență. Din acest motiv, conducerea executivă a Consiliului Județean a acordat o atenție deosebită modului în care se face triajul... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 766 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 589 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|