Ajutoarele pentru Sanatoriul Podriga au fost trimise la beneficiari | Donaţiile făcute de botoşăneni în cadrul campaniei de într-ajutorare organizată de prefectul Dan Nechifor pentru Sanatoriul de la Podriga au plecat, luni, 27 iunie, către beneficiari. |
| | Contrabandă cu căruţa la Rădăuţi Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat doi bărbaţi care transportau cu un atelaj hipo şapte colete ce conţineau 148.600 ţigări de contrabandă. |
| Un sfert din ajutoarele alimentare de la UE au ajuns la beneficiari până la sfârşitul săptămânii trecute | În şapte comune botoşănene au fost distribuite deja cutiile cu ajutoare alimentare plătite prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Aproape 20.000 de pachete au ajuns în perioada 9 – 11 iunie la beneficiari din Vorona, Corni, Tudora, Coşula şi Cristeşti. |
| | Doina Federovici, coordonatorul PSD Botoșani pentru alegerile locale: „Este important să continuăm Guvernarea pentru Botoșani începută în 2012” | PSD propune un alt mod de a face politică, de la nivelul primarului de comună până la cel de oraş, municipiu, la consilierul județean, la parlamentari și miniștri. Această schimbare se poate face de la cel mai mic nivel până la vârf. Domnul prim-ministru Victor Ponta a arătat că se poate face acest lucru din 2012 până în 2015. |
| |
Doi morţi şi doi răniţi în urma unui accident petrecut între Ştefăneşti şi Truşeşti | La data de 29 mai, în jurul orei 19.35, C. D. de 30 de ani, din comuna Durneşti, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29D,... |
| PRIMARUL DORIN ALEXANDRESCU: DRAGI DOROHOIENI | În 2008 am promis O ALTFEL DE ADMINISTRAȚIE,
din 2012 am CONSTRUIT PENRU VIITOR,
în 2016 vă propun să ALEGEȚI PERFORMANȚA! |
| | O nouă materie opţională pentru elevii de liceu | Elevii de liceu vor putea învăţa într-un alt mod istoria ţării. Aceştia vor avea la dispoziţie o nouă materie opţională, şi anume Istoria recentă... |
| | Preasfinţitul Calinic Botoşăneanu a sfinţit locul de capelă de la cimitirul din Dealu Mare-FOTOGALERIE | Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a participat duminică, 22 mai, la sfinţirea locului de capelă, din cimitirul... |
| | 25 de ani ai Filialei militarilor rezervişti aniversaţi cu prefectul judeţului şi numismatică tocmai din 1877 | Prefectul judeţului, alături de peste 100 de cadre militare în rezervă şi retragere au participat joi dimineaţă la sărbătoarea filialei rezerviştilor... |
| | Dorohoienii sunt aşteptaţi la piscină!-FOTOGALERIE | Inaugurată în august 2015, Piscina semiolimpică din Dorohoi este pregătită pentru noul sezon. Singurul impediment îl reprezintă doar vremea destul... |
| Dorohoi: Grav accident de circulaţie în această seară. Trei tineri băgaţi în spital şi o conductă de gaz distrusă, de un şofer care a fugit de la locul accidentului-FOTOGALERIE | Trei tineri în spital, un gard distrus, conducta magistrală de gaz metan ruptă şi culcată la pământ şi un autoturism BMW făcut bucăţi, sunt... |
| | Comunicat PSD BOTOȘANI: „AM GUVERNAT BINE O ȚARĂ, PUTEM GUVERNA BINE UN JUDEȚ” | PSD Botoșani a început campania cu două sloganuri care pun accentul pe performanța guvernării în timpul lui Victor Ponta, performanță necontestată... |
|
|
| Ţigarete de contrabandă descoperite la frontieră-FOTOGALERIE | La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat 15.100 ţigarete, pe care mai multe persoane au intenţionat să le introducă ilegal în România ascunse în bordul şi rezervorul unor autoturisme, precum şi într-o geantă de voiaj şi o mașină de... |
|
|
| Interviu cu primarul Dorin Alexandrescu, candidat PSD+ALDE pentru un nou mandat |
„Am hotărât să candidez doar atunci când am fost convins că mă bucur de susținerea sinceră a cetățenilor” |
|
|
| Prefectul Dan Nechifor: Există carenţe serioase în gestionarea din ultimii ani a situaţiilor limită din domeniul deşeurilor | Comisiile de control aprobate prin Comitetul Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă au constatat că există spaţiu suficient pentru deblocarea crizei deşeurilor, pe platformele de gunoi din Darabani şi Botoşani, însă soluţionarea problemei apărute depinde de o serie întreagă de impedimente ce decurg din procedurile de avizare sau acorduri... |
|
|
| 10 suporteri botoşăneni interzişi pe stadion la meciul între echipele F.C.Botoşani – C.S.U.Craiova | De la începutul anului 2016, jandarmii botoşăneni au aplicat nouăsprezece sancţiuni contravenţionale în valoare de 3500 de lei pe timpul misiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice la competiţiile sportive organizate în judeţul Botoşani. |
|
|
| Om de afaceri dorohoian mort noaptea trecută într-un grav accident de circulaţie | Un bărbat de 47 de ani din Dorohoi a murit în noaptea de duminică spre luni în urma unui accident grav de circulaţie. Evenimentul s-a petrecut aproape de miezul nopţii pe raza localităţii Dealu Mare, la doar câţiva kilometri de Dorohoi. Bărbatul se afla singur în maşină. Deşi cadrele medicale au intervenit cu promptitudine la locul accidentului,... |
|
|
| Plantaţia de pini de la marginea Dorohoiului pusă în pericol de persoane inconştiente | În seara zilei de sâmbătă 7 mai, persoane necunoscute au făcut foc lângă cabana proprietate a asociatiei ,,Debely Artepol s”, folosind lemnul aflat in vecinatatea cabanei. |
|
|
| Ziua Europei sărbătorită la Prefectură cu roboţi sumo, Muma Pădurii şi Ileana Cosânzeana-FOTO | Un eveniment inedit şi deosebit de interesant a fost organizat în Sala „Nicolae Iorga” a Prefecturii pentru a marca o nouă sărbătoare a Uniunii Europene. 100 de elevi şi cadre didactice de la toate liceele şi colegiile din Municipiul Botoşani au fost prezenţi la întâlnirea cu prefectul Dan Nechifor, pentru a prezenta sau a urmări proiecte... |
|
|
| FMI recunoaște că Victor Ponta a avut dreptate când a redus TVA | FMI recunoaște că Victor Ponta a avut dreptate când a decis reducerea TVA și alte măsuri economice luate ca premier. Afirmațiile FMI vin la mai bine de jumătate de an de la demisia lui Ponta și prevestesc că România va depăși Franța și Germania la creștere economică. |
|
|
| Autovehicule marca Mercedes semnalate furate din Franţa şi Italia, depistate de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Albiţa au depistat două autovehicule marca Mercedes declarate furate de autorităţile din Franţa, respectiv Italia. |
|
|
| Anexă gospodărească distrusă de un fumător neglijent | Un bătrân în vârstă de 71 ani din satul Bobuleşti, oraşul Ştefăneşti, şi-a incendiat una dintre anexele din gospodărie după ce a fumat în interiorul acesteia şi a aruncat ţigara aprinsă pe materiale combustibile. |
|
|
| Două case afectate de un incendiu, la Ibăneşti. Cauza probabilă, o mână criminală | Două case nelocuite, aflate într-o gospodărie de pe raza comunei Ibăneşti, au fost afectate în urma unui incendiu produs în noaptea de marţi spre miercuri. Flăcările au fost observate, într-un târziu, de un localnic, care a solicitat sprijinul pompierilor. |
|
|
| Sfaturi de la pompieri, puse în practică de botoşăneni | Campaniile de informare şi prevenire a situaţiilor de urgenţă derulate premergător Sfintei Sărbători a Învierii Domnului de Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi-au atins scopul. |
|
|
| Sfaturi pentru un Paşte fără incendii | Sărbătoarea Învierii Domnului aduce în biserici un număr foarte mare de enoriaşi, motiv pentru care pompierii recomandă preoţilor să asigure şi să vegheze la respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor. Astfel, accesul în lăcaşele de cult se va face cu respectarea capacităţii de ocupare a acestora, în scopul evitării producerii... |
|
|
| 190 de misiuni ale pompierilor botoşăneni, săptămâna trecută |
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 190 de misiuni. Este vorba de 13 incendii, 10 alte intervenţii (transport apă, degajare elemente de construcţie, asanare fântâni), o intervenţie pentru înlăturarea pericolului de incendiu în cazul producerii unui accident rutier, patru misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. pe timpul... |
|
|
| Primarul Alexandrescu şi candidaţii Alianţei electorale PSD+ALDE şi-au depus candidaturile | Biroul electoral al Municipiului Dorohoi a admis la sfârşitul săptămânii trecute candidatura primarului Dorin Alexandrescu pentru un nou mandat. Biroul electoral a admis de asemenea şi lista de candidaţi propuşi de Alianţa electorală PSD+ALDE, alianţă care sprijină candidatura lui Dorin Alexandrescu. |
|
|
| Legendarul interpret Prince a murit. Avea 57 de ani | A murit Prince, anunță publicația TMZ. Legenda R&B avea 57 de ani. Corpul neînsuflețit al lui Prince a fost găsit de polițiști în locuința acestuia din Paisley Park. |
|
|
| Adăpost de animale incendiat din joacă | Un băiat de 7 ani din satul Cucuteni, comuna Durneşti, a incendiat din joacă adăpostul de animale din gospodăria unui vecin. Incendiul s-a produs miercuri, în jurul amiezii. Speriat că şi-ar putea pierde întreaga agoniseală, proprietarul a solicitat sprijinul pompierilor. |
|
|
| Dorohoi: Consilierul Geta Luca răspunde acuzaţiilor primarului Alexandrescu, printr-un “drept la replică” | Consilierul local Geta Luca răspunde acuzaţiilor formulate de primarul Dorin Alexandrescu, în urmă cu aproape o săptămână. Astăzi, consilierul Geta Luca a transmis redacţiei Realitatea Dorohoiană un “drept la replică”, în care îşi precizează poziţia, referitoare la votul din şedinţa extraordinară de Consiliu Local. Reamintim... |
|
|
| Cultură: Punctul muzeal dedicat scriitorului Dimitrie Anghel a fost inaugurat la Miroslava | Muzeul Național al Literaturii Române Iași în parteneriat cu Primăria Comunei Miroslava și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași a inaugurat, în data de 18 aprilie 2016, la Miroslava, județul Iași, punctul muzeal dedicat scriitorului Dimitrie Anghel. |
|
|
| Accident rutier în centrul Dorohoiului. O femeie a sărit în faţa unei maşini-FOTO | O femeie de 49 de ani din Dorohoi a ajuns la spital după ce a fost lovită de o maşină, în centrul Dorohoiului. Accidentul s-a petrecut în jurul amiezii pe strada A.I Cuza, puţin mai la deal de intersecţia cu strada Spiru Haret. |
|
|
| UMANITAR: Unul dintre cei mai mari pictori din România, dorohoianul Daniel Relenschi, diagnosticat cu cancer de piele. Are nevoie de ajutorul nostru! | Pictorul român de 30 de ani, Daniel Relenschi, născut în Dorohoi, recunoscut la nivel internaţional pentru unicele sale tablouri 3D şi o personalitate activă în campanii pentru salvarea copiilor grav bolnavi, a primit o veste cruntă din partea medicilor de la Institutul Oncologic din Iaşi: are cancer de piele. |
|
|
| Proiectul “Vreau să lucrez legal în Europa mea!”, respins de Guvernul României | În contextul în care Italia găzduiește peste un milion de români, iar majoritatea dintre ei lucrează “la negru”, Confederația Națională a Antreprenorilor Mici și Mijlocii (C.A.P.I.M.E.D.) a lansat, anul trecut, campania“Vreau să lucrez legal în Europa mea!”, prin intermediul căreia luptă împotriva muncii “la negru” și a sclavagismului... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 630 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 455 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 397 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 397 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 394 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 326 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 323 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 316 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|