Preasfinţitul Calinic Botoşăneanu a sfinţit locul de capelă de la cimitirul din Dealu Mare-FOTOGALERIE | | Data 28.05.2016 - 11:53:38 |  Local | Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a participat duminică, 22 mai, la sfinţirea locului de capelă, din cimitirul din Dealu Mare. | | |
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a participat duminică, 22 mai, la sfinţirea locului de capelă, din cimitirul din Dealu Mare. Alături de înalta faţă bisericească, la slujba de sfinţire a participat şi un sobor format din zece preoţi, în frunte cu părintele protopop, Stelian Ciurciun. Au participat de asemenea şi primarul Dorin Alexandrescu, reprezentanţi ai autorităţilor şi credincioşi. Preotul paroh Ionuţ Apetrei spune că ridicarea noii capele a devenit o necesitate, vechea capelă fiind într-o stare gravă de degradare. „În urmă cu doi ani am reuşit să primim de la primăria Dorohoi suprafaţa de un hectar şi jumătate de teren pentru extinderea cimitirului vechi. Anul trecut am reuşit să facem documentaţia tehnică, proiectul şi am obţinut autorizaţia din partea primăriei. Capela este o necesitate deoarece vechea capelă este deteriorată. Ne dorim foarte mult capela de la cimitir pentru că avem nevoie de pomeniri şi săvârşirea Sfintei Liturghii pentru cei adormiţi”, a declarat preotul paroh Ionuţ Apetrei. Părintele Protopop Stelian Ciurciun a menţionat că cimitirul din Dealu Mare va deservi în viitor şi o partea a Dorohoiului, mai exact părţi din cartierul Plevna şi zona de la ieşirea din Dorohoi spre Botoşani. Un moment emoţionant a fost când Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, în timpul slujbei, la punerea pietrei de temelie, a invitat pe toţi copilaşii prezenţi, să pună şi ei un cancioc de beton. „În felul acesta s-a creat o legătură de suflet, cu generaţiile viitoare”, a mai spus preotul Ionuţ Apetrei.(Dan MĂZURAŞU)     
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
| | Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 851 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 761 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 609 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 530 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 407 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 351 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord