Bucureştiul găzduieşte, miercuri şi joi, Congresul PPE | Bucureştiul găzduieşte, miercuri şi joi, Congresul Partidului Popular European (PPE), unde sunt aşteptate să participe 27 de delegaţii oficiale - şefi de state şi de guverne şi reprezentanţi din ţările membre şi nemembre ale Uniunii Europene. |
| Blaga, despre lansarea candidaţilor USL concomintent cu Congresul PPE: Atâta îi duce capul, atâta fac | Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a fost întrebat, miercuri dimineaţă, cum comentează organizarea de către reprezentanţii USL a lansării candidaţilor la parlamentare concomitent cu Congresul PPE, el răspunzând: "Atâta îi duce capul, atâta fac". |
| Peste 100 de USL-işi dorohoieni la mitingul de la Bucureşti | Peste o sută de membri USL din Dorohoi şi Colegiul Dorohoi au plecat în această dimineaţă la Bucureşti la mitingul de lansare a candidaţilor la parlamentare a acestei formaţiuni politice, ce se va desfăşura în această seară pe Naţional Arena. |
| Participarea lui Băsescu la Congresul PPE e în afara Constituţiei, spune Ponta | Preşedintele PSD Victor Ponta a afirmat, marţi, că participarea preşedintelui Traian Băsescu la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti este "în afara Constituţiei", dar că USL nu va declanşa procedura de suspendare ca urmare a acestui fapt. |
| |
Câteva zeci de persoane au protestat în faţa restaurantului unde au cinat liderii PPE | Aproximativ 60 de persoane au protestat, marţi seară, în faţa unui restaurant din centrul Capitalei unde au luat cina liderii Partidului Popular European... |
| USL îşi lansează candidaţii la parlamentare miercuri, pe National Arena | USL îşi lansează miercuri, pe National Arena, candidaţii la alegerile parlamentare, în prezenţa liderilor formaţiunilor componente, organizatorii... |
| Comunicat PSD: Noul președinte PSD Botoșani vrea să câștige alegerile în toate colegiile în care vor candida social-democrații | Deputatul Andrei Dolineaschi a fost numit astăzi în funcția de președinte interimar al Organizației Județene PSD Botoșani. Decizia a fost semnată... |
| Senatoruul Marcu a demisionat cu lacrimi din PSD | Liderul judeţean al social-democraţilor a renunţat vineri dimineaţă la calitatea de membru PSD. Gheorghe Marcu şi-a depus demisia la sediul partidului... |
| Mitingul USL din 17 octombrie: Norme de prezenţă pe filiale, fără show, interzis la ţigări şi seminţe | Organizaţiile judeţene ale USL vor primi de la centru "norme de prezenţă" pentru mitingul din 17 octombrie de pe Arena Naţională, respectiv numărul... |
| Ziua Holocaustului în România | Ziua Holocaustului în România a fost marcată, miercuri, prin mai multe manifestări comemorative, 9 octombrie 1941 fiind data la care a început deportarea... |
| Vizita lui Valeriu Zgonea la Dorohoi - între campanie electorală şi acuzaţii din partea presei | Dorohoienii prezenţi sâmbătă seară pe pietonalul din centrul oraşului, la manifestările dedicate Zilelor Dorohoiului, au avut surprinderea să se... |
| Ponta cere ca Legea Bacalaureatului profesional să fie susţinută în continuare, în pofida lui Băsescu. "Preşedintele din când în când îşi doreşte să fie prim-ministru" | Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să susţină în continuare în Parlament adoptarea Legii care introduce... |
|
|
| Prefectul: Propunerile pentru şefii secţiilor de votare de la referendum au fost făcute de către primari | În legătură cu discuţiile apărute în presă privind procedura de stabilire a preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare de la referendum, prefectul Adrian Constantinescu face următoarele precizări: |
|
|
| Lansarea candidaţilor USL va avea loc pe 17 octombrie | Lansarea celor peste 400 de candidaţi ai Uniunii Social Liberale la alegerile parlamentare din 9 decembrie va avea loc pe 17 octombrie, la Bucureşti, în perioada următoare fiind finalizate listele care îi cuprind pe aceştia, a anunţat marţi seară preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al Uniunii. |
|
|
| Ungureanu: Şefii de organizaţii ai Forţei Civice au termen 15 octombrie să sporească de trei ori numărul membrilor. Fiţi apostoli dar aveţi grijă ce alegeţi | Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, le-a transmis, duminică, tututor şefilor de organizaţii că au termen două săptămâni pentru a spori de trei ori numărul de membri, iar "în general niciun membru să nu rămână" fără pagină pe Facebook. |
|
|
| Vocea Rusiei: Dan Diaconescu - asul din mâneca lui Traian Băsescu | Dan Diaconescu este "asul din mâneca preşedintelui Traian Băsescu", succesul acestuia în procesul de privatizare a Oltchim fiind parte a unei strategii mai largi de reducere a şanselor USL la alegerile parlamentare, comentează Vocea Rusiei, în ediţia online. |
|
|
| COMUNICAT DE PRESĂ: USL îngroapă economia României cu o rapiditate alarmantă, spune senatorul botoşănean Daniel Humelnicu | Marţi, 25 septembrie a.c., în cadrul şedinţei de plen a Senatului, senatorul de Botoşani Humelnicu Daniel a susţinut o nouă declaraţie politică prin care a acuzat USL-ul şi Guvernul Victor Ponta de subminarea bunăstării cetăţenilor judeţului Botoşani. Prin declaraţia politică intitulată USL îngroapă economia României cu o rapiditate... |
|
|
| Un deputat propune neimpozitarea salariilor clericilor | Deputatul PSD Andrei Sava a depus un proiect de lege care prevede neimpozitarea salariilor clericilor, indiferent de cult, dacă respectivul cult este recunoscut în România, parlamentarul spunând că iniţiativa sa este "o recompensă mică pentru serviciile pe care clericii le asigură în comunitate". |
|
|
| Cum a fost pusă la cale operaţiunea “Interceptarea | În acest an, în perioada iulie - august, au fost aprobate, conform Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un număr de interceptări ale convorbirilor telefonice de 80 de ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. A avut loc, în acest interval, a doua suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte şi s-a desfăşurat... |
|
|
| Comunicat Norica Nicolai: Comisarii Europeni ignoră, din nou, principiile de bază ale statului de drept în România | Șefa Delegației PNL din Parlamentul European, Norica Nicolai, a criticat dur astăzi răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă pe care eurodeputata a adresat-o Comisarei PPE (Partidul Popular European) Viviane Reding și în care cerea explicații pertinente legate de decizia de a impune de la Bruxelles pragul de 50% plus unu la referendumul... |
|
|
| Ponta: Iau în calcul posibilitatea ca USL să ofere locuri eligibile noului partid ecologist | Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că ia în calcul posibilitatea ca USL să ofere locuri eligibile la alegerile parlamentare pentru reprezentanţii noului partid ecologist ce va rezulta din comasarea PER, MV şi MVDA. |
|
|
| TVR dă afară 1.000 de angajaţi, dar nu vor pleca amantele, soţiile, cei mai răi sau puturoşi, susţine Valentin Nicolau, membru în CA al TVR | Valentin Nicolau, membru în CA al TVR, a susţinut, miercuri, la audierile din Comisiile parlamentare de cultură, că din TVR vor fi date afară 1000 de persoane pe criterii neştiute de nimeni, el apreciind că din instituţie nu vor pleca, însă, amantele, soţiile, cei răi, puturoşi, cei care au pile. |
|
|
| Demagogia şi incompetenţa USL afectează direct Botoşaniul - Comunicat de presă | Astăzi, 18 septembrie, în cadrul şedinţei de plen a Senatului României, senatorul de Botoşani Humelnicu Daniel a susţinut o declaraţie politică prin care a acuzat USL-ul şi Guvernul Victor Ponta de faptul că prin ultimele decizii guvernamentale subminează economia judeţului Botoşani şi bunăstarea cetăţenilor acestui judeţ. |
|
|
| Permisul de conducere pentru mopede, la un pas de a deveni obligatoriu | Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, proiectul de lege al Guvernului privind modificarea Codului rutier, care prevede introducerea permisului de conducere pentru mopede. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost aprobat cu 84... |
|
|
| Biroul Electoral Central a admis constituirea ARD şi a USL | BEC a adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor şi oficiliilor electorale pentru alegerile parlamentare din decembrie şi a admis protocolul de constituire a Alianţei electorale ARD şi protocolul de constituire a alianţei electorale USL. |
|
|
| Se prefigurează o surpriză de proporţii pe lista candidaţilor pentru Parlament din partea PSD – UNPR | Alianţă de Centru Stânga (ACS) ar putea avea un candidat surpriză la Botoşani. Acesta ar urma să se înscrie în cursa electorală pe Colegiul Senat 2 Darabani – Săveni, ocupat în prezent de UNPR-istul Liviu Câmpanu. Zona respectivă a rămas tot progresiştilor, numai că la negocierile purtate în acest week-end în Delta Dunării s-ar... |
|
|
| Blaga, Ungureanu şi Pavelescu au semnat protocolul Alianţei România Dreaptă | Vasile Blaga (PDL), Mihai Răzvan Ungureanu (Forţa Civică) şi Aurelian Pavelescu (PNŢCD) au semnat, duminică, protocolul Alianţei România Dreaptă, la sediul central al PDL, urmând ca documentul să fie depus în cursul zilei la Biroul Electoral Central. |
|
|
| Blaga nu exclude discuţii politice după alegeri cu PP-DD | Preşedintele PDL, Vasile Blaga, le-a spus, sâmbătă, tinerilor democrat-liberali reuniţi la Eforie-Nord, că PDL nu exclude discuţii politice, după alegeri, cu PP-DD, în funcţe de rezultatul obţinut de această formaţiune, dar a garantat că el nu va merge la televiziunea lui Dan Diaconescu.
|
|
|
| Comunicat de presă - Intervenții în ședința plenară de la Strasbourg: Norica Nicolai și Graham Watson | Subiect: Situatia politica din Romania.
Strasbourg, 12 septembrie 2012.
Norica Nicolai, europarlamentar, lidera delegației românești a PNL în PE
|
|
|
| Comunicat de presă - Declaraţia europarlamentarului Monica Macovei din cadrul dezbaterii privind situaţia politică din România din plenul Parlamentului European | “Noi, românii, am intrat în Uniune ca să consolidăm democraţia, ca să fim liberi, ca sa fim responsabili pentru viaţa noastră şi să avem o justiţie dreaptă, independentă, imparţială, care să cerceteze pe oricine chiar la putere, chiar politician. Ceea ce nu s-a întâmplat înainte. Avem acest lucru în acest moment. Mulţumim Comisiei... |
|
|
| Emil Constantinescu – atac dur la amicii europeni ai lui Băsescu | Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, iese la atac împotriva unor lideri europeni, în frunte cu Manuel Barroso, într-o scrisoare înaintată președintelui PE, Martin Schulz, înaintea ședinței de azi dedicate situaţiei politice din România, în care afirmă că țara noastră a fost supusă, în ultimele două luni, unor presiuni... |
|
|
| România somată să redeschidă investigaţiile privind închisorile CIA | Parlamentul European a adoptat, marţi, o rezoluţie prin care cere mai multor state membre, dar în particular Lituaniei, Poloniei şi României să deschidă sau să reia investigaţii independente privind existenţa în prima parte a deceniului trecut pe teritoriul lor a unor închisori secrete ale CIA. |
|
|
| Fostul prefect Roman conduce partidul lui MRU la Botoşani: "Mă alătur unui botoşănean" | La scurt timp după ce a renunţat la postul de inspector guvernamental, incompatibil cu cel politic, Cristian Roman a devenit membru al Partidului Forţa Civică. Formaţiunea politică a avut congres la sfârşitul săptămânii trecute, iar fostul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu a devenit noul preşedinte. |
|
|
| Măsuri solicitate de prefect directorilor de şcoli din judeţ, la începutul anului şcolar 2012-2013 | "Nu solicitaţi părinţilor fonduri pentru amenajarea spatiilor si lucrari de renovare, sub nicio forma. Unde s-au facut deja asemenea cheltuieli cu banii parintilor, aveti grija sa le repartizati aceleasi spatii, pentru a nu da prilej de nemultumiri si conflicte." |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 628 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 447 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 391 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 387 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 383 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 353 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 338 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 334 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 331 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|