Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Blaga, Ungureanu şi Pavelescu au semnat protocolul Alianţei România Dreaptă
Data 16.09.2012 - 19:29:03
Vasile Blaga (PDL), Mihai Răzvan Ungureanu (Forţa Civică) şi Aurelian Pavelescu (PNŢCD) au semnat, duminică, protocolul Alianţei România Dreaptă, la sediul central al PDL, urmând ca documentul să fie depus în cursul zilei la Biroul Electoral Central.
DISTRIBUIE           

Liderii celor trei partide au precizat că în perioada următoare se va finaliza platforma-program a alianţei, precum şi programul de guvernare, astfel încât la sfârşitul lunii septembrie forurile decidente ale celor trei formaţiuni să parafeze şi aceste documente. Totodată, cei trei lideri de partide şi-au exprimat convingerea că noua alianţă nu va avea probleme în a stabili candidaţii pe listele comune pentru alegerile parlamentare.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că semnarea protocolului reprezintă un moment important pentru cele trei partide, el arătând că, astfel, s-a trecut de la vorbe la fapte şi s-a constituit adevăratul pol de centru-drepta, de care România are nevoie ca să se opună "stângii socialiste".

Blaga a susţinut că PNL nu mai poate apăra interesele electoratului de centru-dreapta, întrucât formaţiunea liberală s-a "topit" în USL, respectiv în PSD şi a împrumutat chiar şi modul de a face politică al socialiştilor.

Totodată, liderul PDL şi-a exprimat convingerea că cele trei formaţiuni vor parafa până la sfârşitul lunii platforma-program şi programul de guvernare cu care se va prezenta alianţa în alegeri, el apreciind că nu vor exista probleme în a stabili candidaţii pe listele comune. "Vom veni cu mulţi oameni noi, pe lângă cei care deja şi-au dovedit competenţele politice şi profesionale. Îmi doresc un parcurs corect al acestei construcţii (...) Le mulţumesc celor doi preşedinţi, domnul Ungureanu şi domnul Pavelescu, pentru înţelepciunea de care au dat dovadă. Nu e uşor să realizezi astfel de construcţii, în care trebuie armonizate păreri politice, politici publice", a spus Blaga. El a mai arătat că noua construcţie pleacă cu şanse mari pentru alegerile din toamnă.

La rândul său, Aurelian Pavelescu a precizat că noua alianţă se adresează tuturor românilor, deşi e o platformă de centru-dreapta, scopul său fiind promovarea şi apărarea României europene. "Nu e o alianţă împotriva USL, ci e pentru români, pentru Europa. Am convingerea că în cele două luni până la alegeri românii îşi vor îndrepta din ce în ce mai mult votul către noi, vor înţelege că USL e o construcţie politică minicinoasă şi ancorată în trecut", a spus Pavelescu. El şi-a manifestat convingerea că această alianţă va fi una pentru un termen mediu şi lung, nu numai pentru parlamentare.

Mihai Răzvan Ungureanu a precizat, la rândul său, că semnarea protocolului reprezintă un prim pas spre un drum lung şi greu. "Nu ne culcăm pe laurii unei înţelegeri, ne gândim la victoria pe care trebuie să o obţinem în 9 decembrie", a spus preşedintele Forţei Civice. El a arătat că o alianţă înseamnă în primul rând o prietenie construită pe încredere reciprocă, în care toţi partenerii consimt asupra celui mai mic numitor comun politic, uman şi de acţiune. "Mă bucur că alianţa de care am vorbit încă din luna mai azi capătă substanţă. Nu-mi doresc decât ca acest parteneriat să dureze şi să câştige în beneficiul tuturor cetăţenilor. Pornim cu încredere, optimism, hotărâre, forţă. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a conchis Ungureanu.

La semnarea protocolului au mai fost prezenţi, printre alţii, Adrian Papahagi, Gheorghe Flutur, Cezar Preda, Radu F. Alexandru, Mihai Stănişoară, Doru Mărieş.

Conform protocolului, denumirea completă a alianţei electorale este "Alianţa România Dreaptă", cu denumirea prescurtată "ARD" şi are ca siglă conturul stilizat al unei inimi, în interiorul căreia sunt înscrise iniţialele "ARD", sub care se află denumirile prescurtate ale celor trei partide PDL-FC-PNŢCD.

Vineri, la Costineşti, preşedintele PDL, Vasile Blaga, menţiona că speră ca într-un termen destul de scurt Mihail Neamţu să reuşească să-şi înregistreze formaţiunea, Noua Republică.

Partidul Noua Republică nu putea semna protocolul Alianţei România Dreaptă din cauza faptului că înregistrarea partidului la tribunal a fost contestată şi nu mai era timp pentru rezolvarea acestei situaţii, după cum a declarat, miercuri, liderul PNR, Mihail Neamţu. El preciza că, pentru respectarea calendarului electoral, protocolul alianţei trebuie semnat până luni.

Vasile Blaga (PDL), Mihai Răzvan Ungureanu (ICCD), Mihail Neamţu (PNR), Aurelian Pavelescu (PNŢCD) şi Adrian Papahagi (FCD) au semnat recent un manifest politic comun, reprezentând un preambul la protocolul de formare a alianţei de centru-dreapta.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile
UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an
Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO
Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
763
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
574
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
531
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
458
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
411
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
409
Lemne confiscate la Cistinești
354
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord