�Mă simt obligat să intervin deoarece în ultimele două luni ţara mea, România, a fost supusă unor presiuni inacceptabile pentru un membru al UE, presiuni venite din partea comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding şi a preşedintelelui Comisiei Europene, José Barroso. Aceste presiuni au fost făcute în baza unor acuzaţii care nu au legătură cu realitatea şi sunt contrazise de orice analiză corectă şi imparţială a evenimentelor şi a documentelor.

Acum, când procesul de suspendare a preşedintelui şi referendumul de demitere a acestuia s-au încheiat cu revenirea în funcţie, în condiţiile impuse de UE, îl putem considera ca un studiu de caz. (...)

Mediile de informaţii occidentale au preluat o afirmaţie aberantă a preşedintelui suspendat şi a acoliţilor săi despre o «lovitură de stat» sau un «puci» în România. Chiar şi după ce Curtea Constituţională a hotărât că înlocuirea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor de către o nouă majoritate parlamentară a fost legală şi constituţională, la fel ca şi hotărârea de suspendare a preşedintelui, această etichetare absurdă s-a menţinut.

Într-o declaraţie stupefiantă, chiar după revenirea ilegitimă a preşedintelui Băsescu în funcţie, doamna Reding continuă să vorbească despre o «lovitură de stat parlamentară», în dispreţul votului a 7,4 milioane de cetăţeni reprezentând 87% din numărul votanţilor. Se poate afirma orice dacă nu ai proprietatea termenilor sau eşti rău intenţionat.

Cei care au o minimă cultură politică ştiu că o «lovitură de stat» sau un «puci» înseamnă, conform tuturor studiilor politice sau juridice, sau măcar a dicţionarelor: «răsturnarea bruscă şi neconstituţională a puterii legitime dintr-un stat impusă (neparlamentar) prin surpriză de o minoritate, de obicei, formată din militari sau comandanţi paramilitari folosind forţa». Lesne se poate vedea că în afară de viteza de desfăşurare a unor evenimente absolut legale, nici măcar surpriza nu poate fi invocată de un preşedinte care a mai fost o dată supus demiterii şi care din ianuarie 2012 este contestat de marea majoritate a cetăţenilor României. Atunci unde este intervenţia armatei?; unde este neconstituţionalitatea?; despre ce minoritate vorbim la o hotărâre a majorităţii parlamentare votată de o zdrobitoare majoritate de 87% a alegătorilor?

Nici în visele cele mai urâte nu mi-am imaginat că o minciună atât de sfruntată poate fi «vehiculată» în presa occidentală a anului 2012 şi în unele cancelarii europene. Aş vrea să cred că lucrurile nu vor fi lăsate aşa� mai scrie Constantinescu, exprimîndu-și speranța, în final, că ședința de azi a PE �poate fi o bună ocazie pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor României în UE�.