1 Decembrie, Ziua Naţională a României. 98 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România | Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Basarabia și-a proclamat independența la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Țării, care cuprindea reprezentanți ai tuturor naționalităților, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de de voturi, hotărârea... |
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Programul PSD pentru educație | O componentă importantă a Programului PSD este sistemul de învățâmânt. În centrul acestui capitol este asigurarea accesului la educație pentru toți copiii, ceea ce implică extinderea infrastructurii școlare, începând de la noi creșe și grădinițe și reabilitarea școlilor care în prezent nu îndeplinesc condițiile de autorizare,... |
| | Scrisoare de mulţumire a primarului Dorin Alexandrescu | Primarul Municipiului Dorohoi, domnul Dorin Alexandrescu, împreună cu membrii echipei de proiect, doresc să mulțumească tuturor celor care s-au implicat, într-un fel sau altul, în desfășurarea activităților din cadrul proiectului ʺARTĂ, EDUCAȚIE, MEMORIE – Talentul tinerilor artiști în slujba adevăruluiʺ, tabără de pictură, care... |
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Tamara Ciofu: „Voi continua proiectele începute pentru municipiul Botoșani: locuințe pentru tineri, modernizarea școlilor și unităților sanitare” | Depuatul PSD Tamara Ciofu a declarat astăzi că va continua proiectele pentru municipiul Botoșani pe care le-a început în mandatul de parlamentar din perioada 2012-2016. |
| |
| PSD Botoșani: promitem că vom crește salariile așa cum am mai făcut în perioda guvernului Victor Ponta | PSD promite că va continua aplicarea modelului introdus în timpul Guvernării Ponta, când salariile bugetarilor au crescut în medie cu 66%, iar România... |
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Candidații social democrați au arătat angajaților din fabricile municipiului Botoșani ce va face PSD la guvernare | PSD își asumă prin programul de Guvernare promovat la nivel național ca peste 4 ani România să fie tratată ca țara cu avantajul unei forțe de... |
| | ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Copreşedinţii ALDE au venit la Botoşani. ALDE mizează pe o creștere economică care să genereze locuri de muncă bine plătite | La Botoșani, copreședinții ALDE Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin au prezentat viziunea partidului de relansare și de stimulare a economiei... |
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Răzvan Rotaru: „Programul PSD reprezintă o continuare a Guvernării Ponta” | Fostul comisar șef al Gărzii de Mediu Botoșani, Răzvan Rotaru, actual candidat pe listele PSD Botoșani pentru Camera Deputaților a explicat că toate... |
| | Penitenciarul Botoşani va fi modernizat cu bani norvegieni | O investiţie de proporţii va moderniza Penitenciarul Botoşani în perioada imediat – următoare. Anunţul a fost făcut în faţa prefectului Dan... |
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Viceprimar Lucian Topalagă: „Sunt sigur că doamnele Margareta Clipa şi Liliana Mincă vor fi vocea noastră, a dorohoienilor, în Parlamentul României” |
R: - Domnule viceprimar Lucian Topalagă, duminică, 20 noiembrie, ați mers în mijlocul dorohoienilor împreună cu candidații ALDE pentru Parlamentul... |
| | ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Doina Federovici: „PSD Botoșani și-a îndeplinit promisiunile din 2012 față de cetățenii județului și va face la fel și în următorii 4 ani” | Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că echipa de parlamentari social-democrați aleasă în 2012 și-a îndeplinit promisiunile... |
| | ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Mihaela Huncă: „Vreau să avem salarii decente pentru dascălii noștrii și un învățământ de calitate pentru tinerii din toată țara” | Candidatul PSD Botoșani pentru Camera Deputaților, Mihaela Huncă a declarat că dorește să ajungă în Parlament pentru a continua măsurile de pe... |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Doina Federovici: „Vrem ca în 2020 să avem 1 milion de români cu salariu peste 1.000 euro” | Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a anunțat că principala țintă a Programului economic al PSD este ca în 2020 să avem peste 1 milion de români cu salariul peste 1.000 euro. Social- democrata consideră că decalajul mare dintre salariile din România față de cele din Uniunea Europeană reprezintă principala cauză privind plecarea... |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Marius Budăi: „PSD are curajul și priceperea de a pune în practică măsurile economice prin care să avem mai mulți botoșăneni în clasa de mijloc” | Candidatul PSD Botoșani pentru Camera Deputaților, Marius Budăi a anunțat astăzi că prioritatea PSD la guvernare este crearea de locuri de muncă mai multe și mai bine plătite ceea ce reprezintă de fapt consolidarea clasei de mijloc. |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Tamara Ciofu: „PSD are măsuri clare pentru sănătate: acces la medicamente pentru toți pacienții și finanțarea integrală a programelor naționale ” | Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi că PSD a prevăzut în programul de guvernare instrumente prin care să asigure medicamente pentru toți pacienții din programele naționale. |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Răzvan Rotaru: „PSD propune măsuri pentru creșterea șanselor tinerilor să-și formeze o familie în România și nu să plece la muncă în străinătate.” | Candidatul social democrat la Camera Deputaților, Răzvan Rotaru a anunțat astăzi că PSD a prevăzut în programul de guvernare măsuri concrete pentru tineri în ceea ce privește nivelul salariului pentru primul loc de muncă și condițiile în care aceștia pot obține credite pentru cumpărarea unei locuințe sau alte cheltuieli. |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Lucian Trufin: „PSD are măsuri concrete pentru sprijinirea fermierilor români: șanse egale pentru producătorii noștrii față de cei europeni” | Candidatul social democrat la Senatul României, primarul comunei Vlăsinești Lucian Trufin a anunțat astăzi că cel mai important obiectiv din programul de guvernare al PSD în domeniul agriculturii constă în crearea de șanse egale pentru fermierii români față de cei europeni. |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Doina Federovici: “PSD va pune în aplicare eliminarea celor 102 taxe, dacă românii ne acordă încrederea lor.” | Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat că în cazul în care președintele României nu va promulga proiectul de lege al PSD privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale, social democrații vor adopta această măsură imediat dacă vor ajunge la guvernare. |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Mihaela Huncă: “În timp ce PSD propune creșterea veniturilor, PNL vrea din nou austeritate” | Candidata PSD pentru Camera Deputaților, Mihaela Huncă, a afirmat că deciziile din ultimele zile ale PNL arată intenția acestui partid de a reveni la politicile de austeritate din timpul guvernării Boc. Cele mai recente dovezi sunt încercarile PNL de a bloca legea majorărilor salariale pentru profesori și medici și legea privind eliminarea... |
|
|
| Marius Budăi: „Creșterea economică trebuie să ajungă în buzunarul fiecărui botoșănean, nu să fie doar pe hârtie” | PSD Botoșani a anunțat astăzi, că principalul obiectiv al Programului de guvernare angajat de social-democrați la nivel național și local este de a transfera creșterea economică în buzunarul cetățeanului. Programul PSD prevede, printre altele, creșterea salariului minim pe economie cu 40%, creșterea punctului de pensie cu 60%, impozit... |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Răzvan Rotaru: „Dacă vom ajunge la guvernare vom elimina imediat timbrul de mediu pentru că este o taxă ilegală” | Social democrații botoșăneni au anunțat pe data de 12 noiembrie că dacă PSD va primi votul de încredere al cetățenilor și va ajunge la guvernare va anula taxa de mediu. |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Federovici: “PSD va aplica majorările de salarii chiar dacă PNL și Cioloș vor bloca legea la CCR” | Senatorul PSD, Doina Federovici a declarat că dacă PSD va forma viitorul guvern va aplica majorările salariale votate de parlamentari pentru medici și profesori, chiar dacă PNL și primul ministru Dacian Cioloș vor bloca legea la Curtea Constituțională. |
|
|
| Marius Budăi: „Programul PSD pentru pensionari prevede creșterea punctului de pensie și reducerea taxelor” | PSD este singurul partid care a prezentat în campania electorală un model economic care poate susține o creștere sănătoasă a pensiilor din România. Celelalte partide s-au rezumat la a face promisini, fără însă a arăta de unde vor avea bani pentru a le pune în aplicare. Mai mult, fostul Director al Casei de Pensii Botoșani, Marius Budăi,... |
|
|
| 75 de ani de la deportările evreilor din Dorohoi | În ziua de 22 noiembrie, la Dorohoi, județul Botoșani, vor avea loc mai multe acțiuni de comemorare a victimelor deportărilor evreilor în Transnistria. |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - PSD Botoșani a prezentat programul pentru agricultură fermierilor din județ | PSD a anunțat la Botoșani programul de guvernare pentru agricultorii români, prin vocea fostului secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Dumitru Daniel Botănoiu. Acesta a spus că dacă va forma viitorul Guvern, PSD va face o fabrică de procesare de lână și piei de oaie în județul Botoșani. De asemenea, PSD mizează pe cercetarea prin... |
|
|
| Primăria Dorohoi - Comunicat de presă | Primăria Municipiului Dorohoi emite prezentul comunicat de presa în vederea anunțării lansării proiectului |
|
|
| Angajări la DAS Dorohoi | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 15.12.2016, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier/psihopedagog special pe perioada determinata, pe perioada suspendarii contractului de munca al titularului de post. |
|
|
| Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi angajează consilier | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 28.11.2016, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier in cadrul compartimentului financiar contabil, achizitii publice si integrare europeana pe perioada nedeterminata. |
|
|
| Fonduri pentru infrastructura rutieră locală afectată de ploile din primăvară | 11 unităţi administrativ-teritoriale, alături de Consiliul Judeţean, vor beneficia de fondurile alocate de Guvern în şedinţa de săptămâna trecută pentru refacerea infrastructurii afectate de ploile din luna mai. |
|
|
| Peste 8.000 de micuţi din judeţ vor primi fructe plătite de Guvern | Guvernul a extins Programul de încurajare a consumului de fructe proaspete pentru copiii de grădiniţe. Decizia a fost luată printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată în şedinţa Executivului de săptămâna trecută şi se aplică începând cu actualul an şcolar. |
|
|
| Senatorul Doina Federovici: „PSD propune în programul de guvernare impozit zero pentru salariile și pensiile sub 2000 lei.” | Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a declarat luni că programul de guvernare propus de PSD cuprinde măsuri economice importante prin care vor crește veniturile românilor, va scădea rata șomajului și se vor reduce decalajele de dezvoltare între mediul rural și cel urban. |
|
|
| După ce a vrut locul lui Geoană, dorohoianul Ioan Domonco a râvnit şi funcţia lui Blaga | Dorohoianul Ioan Domonco, în prezent membru PNL, revine „la rampă”. În urmă cu mai bine de o săptămână, el a transmis prin telefon mesaje către Alina Gorghiu şi Cătălin Flutur, liderii naţional şi judeţean ai PNL, prin care îşi manifesta intenţia de a candida pentru funcţia de copreşedinte naţional al partidului, în locul... |
|
|
| PSD Botoșani a stabilit candidații pentru Parlament. Figurează şi doi dorohoieni | Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat sâmbătă că social-democrații botoșănenii au stabilit prin vot lista candidaților pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Astfel, membrii reprezentativi ai organizației au validat următorii candidați: |
|
|
| Noi fonduri pentru subvenţia la motorină pentru agricultori | Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri majorarea sumei alocate pentru plata ajutorului de stat pentru motorină în agricultură în 2016, de la 338,819 milioane lei la 647,248 milioane lei |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 380 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 360 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 350 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 348 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|