La inaugurarea noului sediu din Dorohoi, liderii locali a partidului lui Dan Diaconescu s-au plâns că au fost ameninţaţi | Aproximativ 20 de persoane au participat duminică, 20 februarie, la inaugurarea noului sediu a filialei din Dorohoi a Partidului Poporului. Noul sediu se află situat la primul etaj a unui bloc din zona Podului Botoşanilor. Pe lângă conducerea Comitetului de iniţiativă local, condus de Liliana Pădurariu, la inaugurare au participat şi reprezentanţi... |
| Liderii judeţeni ai PSD, PNL şi PC au semnat sâmbătă protocolul de înfiinţare la Botoşani a Uniunii Social-Liberale | Liderii judeţeni ai PSD, PNL şi PC au parafat sîmbătă protocolul de înfiinţare şi la Botoşani a Uniunii Social-Liberale. Festivitatea a avut loc la Teatrul Mihai Eminescu, în prezenţa a aproximativ 400 de membri ai celor trei formaţiuni care au umplut sala mare a instituţiei. Semnarea propriu-zisă a fost precedată de luări de cuvînt... |
| UNPR-iştii din judeţ sunt în căutare de spaţii pentru sediile de partid | Liderul judeţean UNPR, dorohoianul Ioan Domonco, spune că în aceste zile, şefii de organizaţii din toate unităţile administrativ teritoriale din judeţ vor face adrese către primării prin care vor solicita acordarea de spaţii destinate sediilor de partid, conform legii. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe ce s-a desfăşurat în... |
| După ce a pierdut alegerile, Ţurcanu vrea să-l demită pe liberalul care a candidat la Primărie | Consecinţele alegerilor de la Corni încep deja să apară. Conducerea judeţeană a PNL pregăteşte schimbarea din funcţie a liberalului care a candidat la Primărie. Şefii filialei sunt nemulţumiţi de prestaţia pe care acesta a avut-o în campania electorală şi de scorul de numai ceva peste 10% pe care l-a obţinut. |
| |
Strategia secretă a lui Băsescu – document exploziv prezentat de Adrian Năstase |
PSD-istul Adrian Năstase a publicat astăzi pe blogul personal un extras dintr-un document exploziv care arată strategia politică a lui Traian Băsescu,... |
| Băsescu câştigă la imagine, PDL se îngroapă de tot | Dedesubturile politice ale ultimelor trei zile probabil vor ieși la lumină treptat, timp îndelungat de aici încolo, iar ceea ce s-a întîmplat cu... |
| Marcu după alegerile de la Corni : Nu mai cred în nimic, sunt prea supărat | Liderul judeţean al social-democraţilor era foarte afectat duminică noapte de rezultatele alegerilor de la Corni. Gheorghe Marcu a repetat în mai multe... |
| Dorel Dorneanu de la PD-L este noul primar de la Corni | Candidatul PDL la Primăria Corni a cîştigat alegerile din primul tur. Dorel Dorneanu a adunat 1.647 de voturi, adică 54,27%, Ilie Oniciuc de la PSD... |
| Protocolul semnat la Bucureşti va fi respectat şi la Botoşani, spune Crin Antonescu, referindu-se la ultimele reacţii ale deputatului Florin Ţurcanu | Poziţia mai mult sau mai puţină făţişă a liderului judeţean al liberalilor împotriva alianţei de la Botoşani cu social-democraţii a ajuns şi... |
| Astăzi, alegeri la Corni | După o campanie electorală agitată, în care nu au lipsit acuzaţii de mituire a votanţilor urmate de cercetări ale poliţiei pe această temă, astăzi,... |
| PSD-iştii botoşăneni acuză Biroul electoral al circumscripţiei Corni că încalcă procedurile legale de organizare a alegerilor | Organizaţia PSD Botoşani va depune astăzi, 12 februarie 2011, o întâmpinare împotriva deciziei președintelui Biroului electoral al circumscripției... |
| Senatorul Câmpanu îi dă replica fostului omolog de la PC, Gavrilă Vasilescu | Senatorul independent Liviu Câmpanu a dat o replică dură lui Gavrilă Vasilesu, fost senator al Partidului Conservator, care aflat în vizită în Botoşani,... |
|
|
| Jandarmii implicaţi în acţiuni premergătoare alegerilor din comuna Corni | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, în baza competenţelor legale, începând de astăzi, 08.02.2011, va executa o serie de misiuni pentru desfăşurarea în bune condiţiuni a alegerilor care vor avea loc în data de 13.02.a.c. în Circumscripţia Electorală nr.21 din comuna Corni. |
|
|
| Câmpanu şi alţi patru senatori au cerut control psihiatric pentru candidaţii la funcţii de demnitate publică. Guvernul se opune | Cinci senatori independenţi, printre care şi botoşăneanul Liviu Câmpanu, au iniţiat o propunere legislativă privind examinarea psihologică şi psihiatrică obligatorie a candidaţilor pentru funcţii de demnitate publică şi în administraţia locală sau a înalţilor funcţionari publici şi a miniştrilor. Guvernul susţine însă că persoanele... |
|
|
| Ţurcanu, obligat prin protocol să-l dea jos pe vicepreşedintele PD-L din CJ, Cristian Achiţei | Şansele liderului judeţean al PNL de a mai păstra alianţa cu PDL din Consiliul Judeţean sînt practic nule. Actul constitutiv al Uniunii Social – Liberale formate din PSD, PNL şi PC stipulează foarte clar orice alianţă cu PDL în administraţia locală este interzisă. La capitolul III al documentului, referitor la colaborarea pînă la viitoarele... |
|
|
| Comitetul Executiv al PSD a aprobat vineri seară protocolul alianţei PSD-PNL-PC | Comitetul Executiv al PSD a aprobat vineri seară la Bucureşti protocolul alianţei PSD-PNL-PC. Doi social democraţi au votat împotrivă.Este vorba de Adrian Severin şi Dumitru Buzatu. Alianţa PSD-PNL-PC se va numi Uniunea Social Liberală (USL) şi va avea ca siglă atât trandafirii roşii, cât şi săgeata liberală. |
|
|
| Noua alianţă, Uniunea Social-Liberală şi-a fixat priorităţile. Printre ele, PDL, exclus din viitoarea guvernare | Deşi colaborarea dintre PSD şi Alianţa de Centru Dreapta urmează a fi oficializată mâine, protocolul care urmează să fie semnat de Victor Ponta şi Crin Antonescu a intrat deja în posesia presei. El are două părţi: prima face referire la priorităţile de program ale noii formaţiuni, intitulată Uniunea Social-Liberală, iar cea de a doua... |
|
|
| Greii din PDL şi-au împărţit colegiile, Rodica Huţuleac şefă pe Dorohoi | Liderii PDL Botoşani şi-au împărţit, teritorial, sferele de influenţă în partid. Conform noilor prevederile statutare filiala a trebuit să se organizeze în perspectiva alegerilor, mai ales a celor parlamentare.
Cum reglementările interne stabilesc că acolo unde formaţiunea are deja senator sau deputat aceştia devin automat preşedinţi... |
|
|
| PDL-ul a renunţat iar la portocaliu şi s-a înverzit la Corni | Democrat-liberalii botoşăneni aplică şi la Corni tactica de la alegerile parţiale desfăşurate anul trecut la Răchiţi. Ei au renunţat din nou la portocaliul tradiţional al partidului în favoarea mai multor nuanţe de verde.Toate bannerele, afişele şi pliantele electorale ale candidatului la Primărie au verde şi alb culori principale şi... |
|
|
| A fost aleasă şi conducerea judeţeană a tinerilor din PD-L. Pe timpul alegerilor, presa a fost dată afară. | Şeful interimar al tineretului democrat-liberal a devenit preşedinte cu acte în regulă. Fiind singur candidat, Gabriel Alecsandru a fost votat în unanimitate de cei 126 de delegaţi. El va fi ajutat îndeaproape de Dumitru Mateiuc şi Alina Petrariu, care au fost desemnaţi-prim vicepreşedinţi. Din structura de conducere mai fac parte un secretar... |
|
|
| Tinerii PD-L-işti din Dorohoi şi-au ales liderul | Alexandru Şchiopu de 25 de ani este noul preşedinte a organizaţiei de tineret a Partidului Democrat Liberal din Dorohoi. El a fost ales vineri, în cadrul unei şedinţe de alegeri desfăşurată la sediul partidului la care au participat, potrivit reprezentanţilor PD-L, toţi cei aproximativ 50 de tineri cu drept de vot din organizaţie. Alexandru... |
|
|
| Troc propus de Țurcanu PSD-ului: viceprimari contra vicele Achiţei de la CJ | Şeful liberalilor botoşăneni continuă să refuze ruperea alianţei cu PDL din Consiliul Judeţean. În ciuda anunţurilor repetate făcute de liderii naţionali ai PSD şi PNL privind parafarea protocolului de colaborare dintre cele două formaţiuni, Florin Ţurcanu pune condiţii pentru schimbarea vicepreşedintelui Cristian Achiţei. |
|
|
| Primăriile PNL lovite de Fisc, primăriile PSD – 4 milioane euro | S-a întors pe dos la Finanţe toată situaţia privind împărţirea banilor de la bugetul de stat. Dacă în Consiliul Judeţean primăriile conduse de PSD-işti au fost puse la pământ şi nu au primit decît aproximativ 10% din fonduri, iar cele de la PDL şi PNL în jur de 45%, la Fisc lucrurile stau cu totul altfel.
|
|
|
| Plângerea PSD-iştilor a fost respinsă de instanţă. Dorel Dorneanu, candidatul PD-L de la Corni rămâne în cursa electorală | Judecătoria Botoşani a respins miercuri contestaţia depusă de PSD Botoşani privind candidatura democrat-liberalului Dorel Dorneanu la Primăria Corni. Social-democraţii au reclamat faptul că PDL-istul, în dosarul de candidatură. ar fi completat declaraţiile de avere şi de interese după un model vechi, care nu mai este valabil şi au susţinut... |
|
|
| De ce vrea Puterea sa avem campanii electorale de trei luni | Remarc, în ultima vreme, o teribilă agitație reformistă în materie de legi electorale, care ar fi lăudabilă dacă un al șaselea simț, sau măcar bunul simț, nu mi-ar spune că ceva nu e în regulă cu elanul guvernanților.Zilele trecute, președintele iese la rampă cu o propunere revoluționară: partidele să nu mai primească donații... |
|
|
| Campanie electorală de 90 de zile şi urne transparente - prevederi ale noului Cod Electoral | Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat proiectul de Cod Electoral privind toate tipurile de alegeri din România. Reprezentanții instituției urmează să poarte o serie de discuţii cu liderii partidelor politice pentru a conveni un proiect comun.Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a propus în proiectul noului cod electoral ca perioada... |
|
|
| A început războiul la Corni : PSD-iştii contestă legalitatea candidaturii depuse de PDL | PSD Botoşani a depus marţi o contestaţie împotriva acceptării candidaturii reprezentantului PDL la alegerile din comuna Corni, ca urmare a completării neglijente a declaraţiilor de avere şi interese. Potrivit social-democraţilor, acestea nu corespund modelelor prezentate în anexele 1 şi 2 din legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea... |
|
|
| Geta Luca este noul preşedinte al conservatorilor dorohoieni | Ea a fost aleasă cu unanimitate de voturi în cadrul Conferinţei de alegeri, desfăşurată duminică, 23 ianuarie, la Casa Municipală de Cultură. Geta Luca va fi secondată la conducerea organizaţiei locale a Partidului Conservator de şapte memebri ce au fost şi ei aleşi în Biroul Executiv a organizaţiei. Conducerea judeţeană dar şi locală... |
|
|
| Ţurcanu revine asupra deciziei, nu mai vrea să se întâlnească cu Ponta | După ce în urmă cu câteva zile, Florin Ţurcanu spunea că se va întâlni cu Victor Ponta, “doar dacă va avea timp şi ulterior s-a răzgândit, acceptând o întâlnire cu liderul PSD la Stejarul, astăzi Florin Ţurcanu s-a răzgândit din nou. El nu va mai merge la întâlnirea programată, aşteptând mai întâi o întrevedre cu Crin Antonescu... |
|
|
| Victor Ponta şi alţi lideri PSD vin sâmbătă în judeţ | Victor Ponta, preşedintele naţional PSD este aşteptat să vină sâmbătă în judeţ. Potrivit reprezentanţilor partidului, liderul PSD va ajunge în zonă în jurul după amiezii, având programată o vizită în jurul orei 15.00 în comuna Corni, pentru a lansa canditaul partidului pentru funcţia de primar la alegerile din 13 februarie. Victor... |
|
|
| Crin Antonescu mandatat în această după amiază să continue negocierile cu PSD în vederea formării unei alianţe politice | Biroul Politic Central (BPC) al PNL l-a mandatat, luni, pe preşedintele formaţiunii, Crin Antonescu, să continue negocierile cu PSD în vederea realizării unei alianţe politice, având în vedere "situaţia dramatică" în care se află România, a anunţat vicepreşedintele liberal Relu Fenechiu.În opinia lui Fenechiu, o alianţă cu PSD e necesară... |
|
|
| A început nebunia alegerilor în comuna Corni. PSD acuză PD-L că mituieşte electoratul | Deputatul Andrei Dolineaschi acuză PD-L că deja a început mituirea alegătorilor din comuna Corni, în perspectiva alegerilor de peste aproape o lună. Asta în condiţiile în care campania electorală pentru alegerea primarului din localitate , în urma decesului fostului edil, începe conform legii cu două săptămâni înainte de data alegerilor,... |
|
|
| PSD, PNL şi PC vor liste comune la CJ, Marcu sau Ţurcanu? | Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni seară, după întâlnirea cu liderii nou createi Alianţe de Centru Dreapta, că au găsit o formulă care să permită candidaturi pe liste comune la alegerile pentru consilierii judeţeni.Ponta a afirmat că deşi PSD, PNL şi PC nu au avansat foarte mult în ceea ce priveşte detalii unei eventuale... |
|
|
| Sorin Clim spune că nu se teme de concurenţă | Viceprimarul Alin Sorin Clim, preşedintele organizaţiei locale a PNL spune că nu-l deranjează anunţata nominalizare a economistului Doru Viorel Alupoaie, un alt dorohoian, pentru funcţia de primar din partea PNL la viitoarele alegeri. Nominalizarea lui Doru Viorel Alupoaie, alături de Sorin Clim a fost anunţată de preşedintele organizaţiei... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 783 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 475 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 391 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 377 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 375 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 356 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|