Spitalul municipal va fi informatizat cu sprijinul ministrului Telecomunicaţiilor, dorohoianul Valerian Vreme | Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi face demersuri pentru obţinerea unei finanţări necesare informatizării unităţii sanitare. Demersurile au început imediat după ce Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a lansat apelul de proiecte pe e-Sănătate, pentru operaţiunea 3.2.4. Susţinerea implementării de soluţii... |
| Lovitură de teatru : USL aproape de separare pentru locale | În ciuda tuturor asigurărilor date de şefii USL Botoşani privind buna funcţionare a noii structuri politice, aceasta este în mare pericol să fie valabilă doar pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria municipiului reşedinţă. La mai puţin de două ore după ce anunţa că ceea ce apare în presă despre neînţelegerile din... |
| Acuzaţie de spionaj: Camere video secrete, în birourile vicepreşedinţilor CJ Iaşi | Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Victor Chirilă, spune că a descoperit în biroul său şi al celuilalt vicepreşedinte al CJ, Constantin Adăscăliţei, membru PSD, camere de luat vederi care ar fi fost instalate fără ştirea lor, adăugând că a fost sesizată Poliţia în acest caz. Victor Chirilă a declarat, miercuri,... |
| Un dorohoian a fost ales preşedintele Clubului Studenţilor Liberali din judeţ |
Dorohoianul Cristian Enea, student în cadrul unei Universităţi din Iaşi, a fost ales la sfârşitul săptămânii trecute în funcţia de preşedinte al Clubului Studenţilor Liberali (CSL) din judeţul Botoşani. Alegerea sa a avut loc în cadrul Conferinţei Teritoriale de Alegeri al CSL, desfăşurată sâmbătă, 14 mai la sediul PNL din ... |
| |
Surse: 15 parlamentari ai PDL ar putea trece la PSD în cazul înfrîngerii lui Blaga | Pesediștii așteaptă cu înfrigurare alegerile din PDL în speranța de a-și mări zestrea de parlamentari cu 15 senatori și deputați pedeliști,... |
| Dorin Alexandrescu şi Valerian Andrieş, preferaţi de cititorii RD pentru şefia primăriei Dorohoi. Unii dintre candidaţii nominalizaţi în sondaj, au fost “votaţi de pe toate meridianele globului | Sondajul realizat de Realitatea Dorohoiană timp de două săptămâni şi încheiat duminică noapte, a dat rezultate neaşteptate dar şi contradictorii.... |
| | Mihai Aniţulesei a demisionat astăzi din PNL, după 16 ani de activitate în acest partid | Omul de afaceri dorohoian Mihai Aniţulesei a demiosionat astăzi din PNL şi implicit din funcţia de vicepreşedinte a organizaţiei judeţene a partidului.... |
| Blaga vine la Botoşani, zi decisivă pentru filiala PDL | Contracandidaţii lui Emil Boc sosesc vineri la Botoşani în campanie electorală internă. Alexandru Paleologu şi Vasile Blaga se vor întâlni la Teatrul... |
| USL-ul pregătește sondajul pentru candidații la CJ și Primărie | Uniunea Socială Liberală va efectua un sondaj în Botoșani cu privire la candidații care vor fi desemnați să participe la alegerile care vor avea... |
| Un nou posibil candidat pentru primar din partea PNL Dorohoi |
Numărul posibililor candidaţi din partea PNL, pentru a intra în cursa pentru ocuparea fotoliului de primar al municipiului Dorohoi, creşte de la... |
| Băsescu îl atacă dur pe Blaga: “PD-L nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal | Preşedintele Traian Băsescu l-a atacat dur, duminică, pe secretarul general al PDL, Vasile Blaga, spunând că PDL “nu poate fi condus prin căprărie,... |
| Omul de afaceri liberal Mihai Aniţulesei nu vrea alegeri pe liste comune cu PSD la Dorohoi | Întrunită duminică la amiază la restaurantul Lebăda, delegaţia permanentă a PNL Botoşani a hotărât să candideze pe liste comune cu PSD în toate... |
|
|
| Valerian Andrieş şi Daniel Popa, înscrişi în cursa pentru obţinerea unei funcţii în conducerea judeţeană a PD-L | Doar doi dorohoieni din PD-L, s-au înscris în cursa pentru ocuparea unei funcţii în structurile de conducere judeţene ale partidului. Este vorba de medicul Valerian Andrieş, preşedintele organizaţiei municipale Dorohoi a PD-L şi executorul judecătoresc Daniel Popa, în prezent simplu membru de partid. Cei doi candidează pentru funcţia de... |
|
|
| Ponta: PSD nu va plăti, la guvernare, niciun ban firmelor care participă la programele lui Udrea | PSD nu va plăti, când va veni la guvernare, niciun ban firmelor care vor primi contracte prin programele derulate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a declarat în urmă cu câteva zile preşedintele PSD, Victor Ponta.
Victor Ponta susţine că miliarde de euro se duc în conturile firmelor agreate de PD-L.
|
|
|
| Boc, Blaga şi Paleologu se lansează oficial, luni, în competiţia pentru şefia partidului | Emil Boc, Vasile Blaga, dar şi Theodor Paleologu îşi vor lansa oficial, luni, candidaturile pentru funcţia de preşedinte al PDL, în evenimente succesive care vor avea loc la sediul central al partidului din Aleea Modrogan. Actualul preşedinte al PDL, premierul Emil Boc, va deschide seria lansărilor, la ora 13.00, cu moţiunea "România dreaptă,... |
|
|
| PDL-iştii au devansat cu o zi data alegerilor. Boc şi Udrea vin la Botoşani | Întrunit sâmbătă în şedinţă, Comitetul de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA) din PDL Botoşani a hotărât să schimbe data la care va avea loc conferinţa judeţeană. Astfel, dacă iniţial ea trebuia să aibă loc duminică 17 aprilie, s-a decis reprogramarea pentru sâmbătă 16 aprilie. |
|
|
| Boc îl apără pe ministrul Sănătăţii: Are susţinere pentru a face reforma în sănătate, pentru că este necesară | Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că ministrul Sănătăţii "are susţinere pentru a face reforma în sănătate, pentru că este necesară" şi că, din primele analize, "nu rezultă o cauzalitate directă" între decesul celor două persoane din judeţele Vâlcea şi Constanţa şi desfiinţarea spitalelor. Emil Boc a fost întrebat, la... |
|
|
| Boc şi Blaga, invitaţi la alegerile PD-L de la Botoşani | Emil Boc, liderul de la nivel central al PD-L şi Vasile Blaga, secretarul general al partidului, sunt invitaţi să participe la şedinţa de alegeri a noii structuri de conducere a organizaţiei judeţene a PD-L Botoşani, care va avea loc pe data de 16 aprilie. Potrivit prim-vicepreşedintelui organizaţiei municipale a PD-L, Florin Ghiorghiţă,... |
|
|
| Demisie la vârf în Partidul Conservator de la Botoşani | Partidul Conservator şi-a pierdut încă unul dintre şefii simbol de la Botoşani. Colonelul în rezervă Gheorghe Fedor şi-a dat demisia din funcţia de secretar executiv al filialei judeţene. El a făcut acest lucru în martie, la mai puţin de o lună de zile de la conferinţa de alegeri desfăşurată la Teatrul Mihai Eminescu, unde a fost confirmat... |
|
|
| Partidul OTV – cacealmaua se înscrie perfect în grafic | Scriam anul trecut, în septembrie, că marele partid al lui Dan Diaconescu nu e decît o cacealma bine întreținută de anumite forțe, și estimam că în evoluția formațiunii vor interveni tergiversări masive și victimăzări pe măsură ale creatorilor săi. Ceea ce s-a întîmplat vineri nu face decît să confirme spectaculos teoria Inpolitics,... |
|
|
| Senatorul Marcu critică din nou o decizie a Guvernului Boc, ce va duce la dependenţa primăriilor de administraţia centrală | Senatorul botoşănean Gheorghe Marcu a făcut astăzi în plenul Senatului o declaraţie politică intitulată, “Primăriile la cheremul Guvernului Boc. Potrivit parlamentarului, declaraţia vine ca o reacţie la decizia Guvernului de a tăia una dintre principalele surse de finanţare pentru autorităţile publice locale. Mai precis, începând... |
|
|
| Alin Sorin Clim confirmat ca posibil candidat PNL pentru funcţia de primar | După ce a primit sprijinul necondiţionat din partea conducerii judeţene, pentru păstarea până în 2012 a funcţiei de viceprimar, Alin Sorin Clim a fost nominalizat ca posibil candidat din partea PNL pentru funcţia de primar, la viitoarele alegeri. Anunţul a fost făcut de preşedintele organizaţiei judeţene PNL, deputatul Florin Ţurcanu,... |
|
|
| Tineretul liberal dorohoian are un nou preşedinte | Lucian Tapalagă este noul preşedinte interimar a organizaţiei de tineret PNL din Dorohoi. Anunţul a fost făcut de deputatul Florin Ţurcanu, liderul liberal judeţean şi Constantin Bursuc, preşedintele interimar al liberalilor dorohoieni, în cadrul conferinţei de presă de la sfărşitul săptămânii. Cei doi au mai spus că în viitorul apropiat,... |
|
|
| Rodica Huţuleac, realeasă în unanimitate lideră a femeilor din PDL | Şefa Casei de Asigurări de Sănătate a dobândit vineri după-amiază un nou mandat de preşedinte al organizaţiei de femei din PDL Botoşani. Asemenea majorităţii celorlalte colege care fac parte din echipa de conducere, Rodica Huţuleac a fost aleasă în unanimitate, adică a obţinut 129 de voturi din tot atâtea posibile.
|
|
|
| Se liniştesc apele în organizaţia PNL Dorohoi. Ţurcanu anunţă că-l sprijină necondiţionat pe Clim dar şi că Dorohoiul va primi bani mai mulţi la rectificare | După o perioadă furtunoasă, în care acuzele şi ameninţările erau la ordinea zilei, în organizaţia din Dorohoi a PNL, apele încep să se liniştească. În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate vineri seară, deputatul Florin Ţurcanu, liderul liberal judeţean, a anunţat mai multe măsuri, ce au ca scop intrarea în normalitate... |
|
|
| Încă o “performanţă a României: am murdărit şi Parlamentul European | România a rămas România pînă la capăt, prin bravii săi reprezentanți, iar, de această dată, a reușit să umple de mizerie și o mare instituție occidentală, Parlamentul European. După ce am trimis în P.E. un politician ieșit direct de după gratii și unul potrivit pentru spitalul de nebuni, iată că ne-a venit rîndul să producem... |
|
|
| Băsescu ar renunţa la un an de mandat pentru a avea mai puţini ani electorali în România | Preşedintele Traian Băsescu a afirmat luni seară în contextul discuţiilor despre o eventuală modificare a Constituţiei, că ar fi dispus să-i fie scurtat mandatul prezidenţial chiar şi cu un an dacă rezultatul ar fi scăderea numărului de alegeri, prea mare în acest moment, în opinia sa. Şeful statului a fost întrebat despre zvonurile... |
|
|
| Ion Cristoiu: “Dacă PD-L câştigă alegerile, va fi revoltă în stradă |
Reputatul analist politic Ion Cristoiu afirmă că PD-L, după Consiliul Național de sâmbătă, nu mai are nicio șansă la alegerile de anul viitor, iar dacă va încerca să câștige, totuși, prin furt masiv, nu îi va servi la nimic pentru că se va ajunge la revolte de stradă. El a afirmat, pentru Inpolitcs.ro că “PD-L e un partid mort... |
|
|
| Femeile din PD-L au o nouă lideră | Angelica Cronţ, este noua lideră a Organizaţiei de femei a PD-L Dorohoi. Ea a fost aleasă preşedinte a organizaţiei în urmă cu două zile, în cadrul unei şedinţe de alegeri. Angelica Cronţ va fi secondată la conducerea organizaţiei de Tatiana Lupăştean, care a fost aleasă în funcţia de primvicepreşedinte şi Brânduşa Rotariu, secretar... |
|
|
| PSD-iştii botoşăneni se pregătesc de guvernare cu americani şi germani | PES Activists România organizează la nivel naţional un program complet de formare politică destinat pregătirii cadrelor Partidului Social Democrat în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare şi preluarea guvernării. Cursurile vor fi susţinute pe regiuni, iar pentru nord-est ele vor avea loc la Botoşani.
|
|
|
| In 2012, Partidul Conservator Botosani va avea proprii candidaţi în comune, oraşe şi municipiul Dorohoi | Anunţul a fost făcut duminică, în cadrul Conferinţei judeţene a Partidului Conservator, de către secretarul executiv a organizaţiei judeţene, Gheorghe Fedor. PC va avea candidaţi comuni cu PNL şi PSD, în cadrul Uniunii Social-Liberale, doar pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi pentru Primăria municipiului Botoşani. În schimb,... |
|
|
| Paul Onişa a fost ales preşedinte al conservatorilor botoşăneni | Paul Onişa este preşedinte ales al conservatorilor botoşăneni. El a fost votat de aproape toţi peste 450 de delegaţi la conferinţa judeţeană a PC, fiind consemnate numai două împotriviri. Acesta a fost unic candidat la funcţia de preşedinte şi după cum Botoşăneanul.ro a anticipat de sâmbătă seară, postul de prim-vicepreşedinte... |
|
|
| Conducerea liberală dorohoiană a fost decapitată. Sorin Alin Clim a fost înlocuit de Constantin Bursuc, coordonatorul PNL a Colegiului Dorohoi | Biroul Politic Judeţean (BPJ) PNL a decis dizovarea Biroului Politic Local (BPL) Dorohoi şi demiterea preşedintelui, viceprimarul Alin Sorin Clim. Decizia a fost luată vineri, 25 februarie, în cadrul unei şedinţe a BPJ desfăşurată la Darabani, şedinţă prezidată de deputatul Florin Ţurcanu, liderul liberal judeţean. Acesta a declarat... |
|
|
| Patronul “Victor Construct, Victor Mihalachi şi fostul liberal Gheorghe Ciubotaru au intrat în PDL | Anunţ şoc făcut vineri de primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur. El a făcut public faptul că Victor Mihalachi, patronul companiei Victor Construct şi Gheorghe Ciubotaru, fost vicepreşedinte şi secretar al PNL au intrat în PDL. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 783 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 475 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 387 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 377 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 356 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|