Coaliția Fiecare Vot a lansat înscrierile pentru observatori la alegerile prezidențiale | Coaliția Fiecare Vot continuă campania de monitorizare a proceselor electorale și lansează înscrierile pentru observatori pe termen scurt la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019. |
| | Liliana Mincă reacţionează după demiterea sa de la şefia ALDE Botoşani | Liliana Mincă, fosta şefă a liberal-democraţilor (ALDE) botoşăneni, a reacţionat după anunţul demiterii sale din funcţie şi radierea din rândul membrilor ALDE, de către conducerea partidului. |
| | Comunicat PSD - Lucian Trufin: “Avem datoria față de botoșăneni să găsim oportunități de dezvoltare durabilă” | Senatorul Lucian Trufin face apel la toți decidenții politici din județul Botoșani pentru a trece peste partizanatele politice și să pună cu adevărat interesele botoșănenilor pe primul loc. |
| | Liliana Mincă demisă din funcţia de preşedinte al ALDE Botoşani | Liliana Mincă a fost demisă din funcția de președinte al ALDE Botoșani. Alături de ea au mai fost demişi şi alţi lideri naţionali ai ALDE. |
| |
Prefectul Dan Şlincu a donat sânge, alături de angajaţi din MAI - FOTOGALERIE | Începând de azi, până pe 20 septembrie 2019, la Botoșani se desfășoară campania de donare de sânge, ”Europa pentru TINE! Tu pentru VIAȚĂ!... |
| | Guvernul vrea să extindă termenul pentru înregistrarea românilor cu drept de vot, din diaspora, până pe 15 septembrie | Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care termenul limită pentru înregistrarea cetăţenilor... |
| | Militar român mort, astăzi, în atentatul terorist din Kabul | Un soldat român a murit, joi, în atentatul din Kabul din apropierea cartierului general al NATO. Este al doilea roman mort după atentatul de luni... |
| | Comunicat - Deputatul PSD Marius Budăi: „De la începutul acestei luni peste 96.000 de pensionari botoșăneni au mai mulţi bani în buzunare” | Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi, de asemenea ministru al Muncii și Justiției Sociale, a anunțat că PSD și-a respectat promisiunile... |
| | Comunicat - Deputatul PSD Marius Budăi: „De la începutul acestei luni peste 96.000 de pensionari botoșăneni au mai mulţi bani în buzunare” | Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi, de asemenea ministru al Muncii și Justiției Sociale, a anunțat că PSD și-a respectat promisiunile... |
| DOROHOI - Începe reabilitarea străzii Sf. Ioan Românul | Primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu, a semnat, luni, 5 august, contractul de execuţie pentru o nouă investiţie în infrastructura rutieră a municipiului.... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII | Vezi ce filme vor rula în perioada 2 - 8 august. |
| | Veste rea pentru fumători: se scumpesc ţigările | Majorarea accizei la ţigarete, reducerea numărului de posturi de secretari de stat în ministere, eliminarea sporului pentru condiţii grele şi vătămătoare,... |
|
|
| Veste rea pentru fumători: se scumpesc ţigările | Majorarea accizei la ţigarete, reducerea numărului de posturi de secretari de stat în ministere, eliminarea sporului pentru condiţii grele şi vătămătoare, taxarea pensiilor care nu se bazează pe contributivitate se numără printre măsurile ce vor fi incluse într-o Ordonanţă de Guvern ce urmează a fi discutată luni de Executiv, susține... |
|
|
| Guvernul a aprobat amnistia fiscală! | Amnistia fiscală, denumită Ordonanță privind instituirea unor facilități fiscale, a fost adoptată în ședința de Guvern de miercuri, de către Guvernul Dăncilă. Conform noului document, se propun două mecanisme alternative eșalonării la plată, scrie presa economică. |
|
|
| Zeci de botoşăneni afectaţi de inundaţii, au primit ajutoare de urgenţă de la Guvern | 41 de botoşăneni au intrat azi în posesia unor ajutoare de urgenţă, acordate de guvern pentru persoanele afectate de inundaţiile din acest an. |
|
|
| Zilele comunei Vlăsineşti, anulate de pesta porcină africană | Apariţia unor focare de pestă porcină africană pe teritoriul comunei Vlăsineşti i-a determinat pe membrii Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) să adopte mai multe măsuri, în vederea prevenirii răspândirii bolii. |
|
|
| Zilele comunei Vlăsineşti, anulate de pesta porcină africană | Apariţia unor focare de pestă porcină africană pe teritoriul comunei Vlăsineşti i-a determinat pe membrii Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) să adopte mai multe măsuri, în vederea prevenirii răspândirii bolii. |
|
|
| Covoare asfaltice pe drumurile naționale din județ - FOTOGALERIE | 73 de kilometri de drum național din județ vor fi îmbrăcați cu covoare asfaltice, în perioada următoare. |
|
|
| Sancțiuni aplicate de jandarmi la regimul piscicol | O acțiune executată de jandarmi pe linie prevenirii și combaterii braconajului piscicol, în cooperare cu lucrători din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și polițiști de frontieră, s-a finalizat sâmbătă, 13 iulie a.c., cu aplicarea a 20 de sancțiuni contravenționale. |
|
|
| Eroii dorohoieni căzuţi în Primul Război Mondial omagiaţi. Defilare militară, sub acordurile Fanfarei miltare din Iaşi, astăzi la ora 11, în faţa Primăriei Dorohoi | Ceremonie militară la Monumentul „Ostaşul român în atac” din Dorohoi. Anul 2018 reprezintă un an cu o încărcătură istorică, spirituală și patriotică de o mare însemnătate pentru toți românii, fiind anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri. |
|
|
| Doina Federovici, președinte PSD Botoșani: „Județul nostru va fi reprezentat la nivelul Guvernului prin nominalizarea lui Marius Budăi la Ministerul Muncii” | Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că în urma votului din Comitetul Executiv Național care a avut loc la Palatul Parlamentului, a fost validat pentru funcția de ministru al Muncii și Justiției Sociale, deputatul social-democrat Marius Budăi. |
|
|
| COMUNCAT PRIMĂRIA DOROHOI: A fost semnat contractul pentru reabilitarea clădirii fostei şcoli israelite de fete, de pe strada A.I. Cuza | Primăria Municipiului Dorohoi anunță semnarea contractului de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiție „Reabilitare imobil pentru schimbare destinaţie în unitate de învăţământ preuniversitar„ finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală inclus in Programul de Guvernare 2018-2020 al Guvernului Romaniei.... |
|
|
| „Singurul drum naţional de pământ” a fost asfaltat - FOTOGALERIE | Judeţul Botoşani scapă de eticheta de „singurul judeţ din ţară cu drum naţional de pământ” odată cu încheierea lucrărilor de etanşeizare a DN 24C Rădăuţi Prut-Manoleasa. |
|
|
| Ajutoare de urgenţă de la Guvern, pentru mai multe familii din Dorohoi | Prefectul Dan Şlincu, directorul AJPIS, Sebastian Tocariu şi primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, au înmânat marţi, 12 iunie, zece ajutoare sociale de urgenţă către zece familii sau persoane singure din Dorohoi şi Lozna, aflate în situaţii dificile din punct de vedere financiar. |
|
|
| FOTOGALERIE - Prefectul judeţului, dorohoianul Dan Şlincu, a inspectat lucrările pregătitoare pentru turnarea covoarelor asfaltice pe drumurile naţionale | Trei şantiere deschise pe drumurile naţionale, aşteptate de botoşăneni de mult timp, au fost inspectate de prefectul Dan Şlincu în ultimele două zile. Este vorba de DN 29A, sectorul Dorohoi- Vârfu Câmpului , DN 29C Cucorăni- Siret, sectorul Bucecea- Vârfu Câmpului şi DN 24C, Manoleasa- Rădăuţi- Prut. |
|
|
| NAŢIONAL: MUGUR ISĂRESCU îşi anunţă retragerea de la conducerea BNR | Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni că din 2019 renunță la conducerea Băncii Naționale. |
|
|
| Deputat PSD Răzvan Rotaru: „Președintele Iohannis readuce în România starea conflictuală din epoca Băsescu, fapt care generează instabilitate și blocaj instituțional în dauna cetățenilor români” | Deputatul PSD Răzvan Rotaru a declarat astăzi că în urma ieșirilor publice din ultima perioadă președintele Iohannis a refuzat toate intențiile de colaborare instituționale manifestate atât de Guvern, cât și de conducerea Parlamentului. |
|
|
| Mihaela Huncă: „Eficientizarea sistemului educațional prin digitalizare” | Parlamentarul social-democrat Mihaela Huncă a declarat că pe lângă investițiile de reabilitare și modernizare a infrastructurii școlare este nevoie de transformarea procesului educațional și evoluția către școala digitală pentru a crește nivelul de diseminare al informațiilor și pentru a dezvolta comunicarea dintre profesor și... |
|
|
| Comunicat Primăria Dorohoi: A fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare a străzii Horia | Primăria Municipiului Dorohoi anunţă semnarea contractului de proiectare si execuţie pentru obiectivul de investiţie “Reabilitare si modernizare strada Horia” finanţat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală inclus în Programul de Guvernare 2018-2020 al Guvernului Romaniei. |
|
|
| Prefectul Dan Şlincu a vizitat „singurul drum naţional de pământ din ţară”, unde a început asfaltarea - FOTO&VIDEO | Prefectul Dan Şlincu a vizitat în această după-amiază şantierul deschis pe drumul naţional 24C, cunoscut până în urmă cu ceva timp drept „singurul drum naţional de pământ din ţară”. |
|
|
| Comunicat Mihaela Huncă, deputat PSD: „Avem nevoie de stimulente fiscale suplimentare pentru a face competitiv domeniul de cercetare-dezvoltare și inovare din România” | Deputatul PSD Mihaela Huncă a declarat astăzi că pentru a crește volumul investițiilor private și pentru a forma forță de muncă calificată care să rămână în țară în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării este nevoie de acordarea de stimulente fiscale suplimentare din partea statului. |
|
|
| Ajutoare de urgenţă pentru 24 de familii din judeţ | Prin Hotărârea de Guvern nr. 86 din 07.03.2018 s-a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 74.500 lei, pentru sprijinirea a 24 de familii şi persoane singure afectate de incendii, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. |
|
|
| Comunicat Doina Federovici: „Guvernul pregătește circa 200.000 de vouchere a câte 2.250 euro pentru reabilitarea casei” | Președintele PSD Botoșani, parlamentarul Doina Federovici, a declarat miercuri că Guvernul PSD+ALDE pregătește emiterea unor vouchere pentru reabilitarea caselor, respectiv pentru anveloparea acestora sau schimbarea ferestrelor tradiționale cu cele de tip termopan. Măsura ar urma să fie implementată în cursul acestui an. |
|
|
| La propunerea deputatului PSD Mihaela Huncă, Ministerul Educației Naționale va recalcula costul standard în funcție de pregătirea profesorior și specificul școlilor | În urma propunerii pe care a înaintat-o deputatul social-democrat Mihaela Huncă către Ministerul Educației Naționale pentru modificarea modului de calcul a costului standard per preşcolar/elev în acord cu situația și specificitatea fiecărei unități de învățământ și de nivelul de pregătire al cadrelor didactice, vor fi prevăzuți... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 783 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 475 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 391 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 377 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 375 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 356 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|