Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Ajutoare de urgenţă de la Guvern, pentru mai multe familii din Dorohoi
Data 13.06.2018 - 23:21:11
Prefectul Dan Şlincu, directorul AJPIS, Sebastian Tocariu şi primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, au înmânat marţi, 12 iunie, zece ajutoare sociale de urgenţă către zece familii sau persoane singure din Dorohoi şi Lozna, aflate în situaţii dificile din punct de vedere financiar.
DISTRIBUIE           

Potrivit directorului AJPIS, dat fiind că nouă dintre beneficiari erau din municipiul Dorohoi şi o familie din comuna Lozna, s-a ales ca loc în care să se distribuie aceste ajutoare sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Dorohoi.

„Cuantumul ajutoarelor variază între 2.500 şi 4.000 de lei şi vor ajunge la familii cu risc crescut de excluziune socială sau unor cazuri medicale deosebit de grave, cum este cazul familiei din Lozna. Alte patru ajutoare de urgenţă vor fi distribuite în municipiul Botoşani, unul dintre beneficiari fiind familia al cărei apartament a ars în iarnă şi care va beneficia de 6.000 de lei”, a spus Sebastian Tocariu.

Primarul Dorin Alexandrescu îi cunoştea pe beneficiari, dat fiind că anchetele sociale au fost efectuate de către specialiştii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei.
„Noi am transmis documentaţiile la Instituţia Prefectului, de acolo au plecat la Ministerul Muncii şi mulţumesc tuturor pentru colaborare şi pentru faptul că am găsit înţelegere în a-i ajuta pe oameni”, a susţinut Dorin Alexandrescu.

Prefectul Dan Şlincu le-a transmis beneficiarilor ajutoarelor sociale că, deşi sumele primite nu vor rezolva integral problemele cu care se confruntă, măcar vor fi un plus. „Este o acţiune a Guvernului. Banii nu sunt foarte mulţi dar sper să vă fie de folos. Eu vreau însă să vă asigur că Instituţia Prefectului este alături de dumneavoastră şi dacă vă putem sprijini cu ceva, puteţi să contaţi pe noi”, a spus Dan Şlincu.

Valoarea totală a ajutoarelor sociale de urgenţă achitate de Guvern este de 49.500 de lei.




Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
Cele mai citite
O tânără din Ibănești și tablourile sale fascinante - FOTOGALERIE
4208
Medicul cardiolog Dan Vasiliu a încetat din viață. Mesaj de condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
2414
Doi medici noi angajați la Spitalul Municipal Dorohoi
1203
Copii pregătiți de profesorii dorohoieni Mirela și Paul Ciprian Mihai, câștigători ai Festivalului Național de muzică ușoară „Lucky Kids”, desfășurat la Roman
1193
DOROHOI – Bărbat cu hemoragie craniană preluat în această seară de elicopterul SMURD - FOTOGALERIE&VIDEO
701
DOROHOI – O elevă în vârstă de 15 ani a amenințat că se sinucide. Polițiștii și SMURD-ul în alertă! - FOTO
607
Dan Șlincu: „Licitație pentru construirea unui pod nou peste Siret la Vârfu Câmpului”
417
DOROHOI - Performanță unică la Colegiul Național „Grigore Ghica” – Două eleve de „ZECE” la simularea examenului de bacalaureat
396
DOROHOI - Activități preventive și de promovare a meseriei de polițist, desfășurate la Colegiul „Grigore Ghica” - FOTO
363
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – rezultate deosebite în cadrul Concursului „MADE FOR EUROPE”
359
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică
Medicul cardiolog Dan Vasiliu a încetat din viață. Mesaj de condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi – Anunț angajare asistent medical generalist pentru Laborator de radiologie și imagistică
Spitalul Municipal Dorohoi – Anunț de angajare pentru un post de asistent generalist debutant, pentru Secția Medicină Internă
DAS Dotohoi - Anunț privind solicitarea tichetului social pe suport electronic pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord