| Primăria Dorohoi: ANUNŢ privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021 | În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi: |
| | Mihaela Huncă-candidat Pro România Botoșani la Camera Deputaților: Pro România susține redeschiderea școlilor: soluția reîntoarcerii în condiții de siguranță în școli este o testare repetată a tuturor celor din sistemul de învățământ | Trecerea la învăţământul la distanţă riscă să agraveze inegalităţile sociale și economice deja mari în România. |
| | DAS Dorohoi: ANUNȚ privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii OCTOMBRIE 2020 | U.A.T Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială începe distribuirea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru gradiniţă, acordate în baza Legii 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din Municipiul Dorohoi. |
| | Bătrână salvată, în ultima clipă, de pompierii botoșăneni | Misiune contracronometru a pompierilor botoșăneni pentru salvarea unei femei de 85 de ani, din municipiul Botoșani, care nu mai răspundea nici la telefon, nici la ușă. S-a întâmplat în această dimineață. Alarma a fost dată fiul femeii care, de câteva ore, nu reușea să ia legătura cu mama lui. |
| |
| Trei hoți, dintre care unul cu antecedente, prinși de jandarmi. Au sustras un portofel și un smartphone care au fost restituite proprietarilor | Un echipaj de jandarmerie, care executa în această dimineață o misiune de ordine publică în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani, a observat... |
| | Direcția de Asistență Socială Dorohoi – ANUNȚ ANGAJARE | Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 25 noiembrie 2020, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție de asistent... |
| | Direcția Administrației Piețelor și Oborului - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei... |
| | Farmaciile Magistra și-au desemnat câștigătorii, în urma tombolei. Zece tablete și tot atâtea telefoane intrate în posesia norocoșilor | După o campanie susținută timp de trei luni de zile, Farmaciile Magistra din Dorohoi, și-au desemnat câștigătorii tombolei, prin care s-au câștigat... |
| | DOROHOI – Nova Apaserv suspendă, pentru o perioadă, citirea apometrelor în municipiu, din cauza coronavirusului. Vezi cum se va face facturarea | Având în vedere contextul epidemiologic actual al evoluţiei infecţiei cu Coranavirus COVID 19 în municipiul Dorohoi şi în conformitate cu prevederile... |
| | Părintele Constantin Muha a fost adus la Dorohoi. Din păcate, a fost depus la morgă, nu pe catafalcul ridicat de credincioşi în curtea bisericii. Înmormântarea va avea loc mâine, la ora 12. UPDATE FOTOGALERIE | Trupul neînsufleţit al părintelui profesor Constantin Muha a ajuns în această seară la Dorohoi. Sicriul a fost depus la morga Spitalului municipal... |
| | Consternare în Dorohoi. Părintele Constantin Muha, a murit în această dimineaţă la spital. Era infectat cu COVID-19 | Veste şoc pentru întreaga comunitate din Dorohoi. Părintele Constantin Muha, fostul director al Seminarului Teologic „Sf Ioan Iacob” şi actual... |
| | Societate de construcţii ANGAJEAZĂ URGENT! |
|
|
| Primarul Dorin Alexandrescu, apel către dorohoieni, în urma creşterii numărului de cazuri confirmate cu COVID la Dorohoi | Dragi dorohoieni, Ne adresăm dumneavoastră cu convingerea că împreună vom coopera pentru a păstra Dorohoiul un oraș deschis, liber de restricții, în care să ne putem desfășura activitățile zilnice fără frica de a ne întâlni unii cu alții.
|
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii SEPTEMBRIE 2020 | Direcţia de Asistenţă Socială începe acordarea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru gradiniţă, acordate în baza Legii 248/20015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din Municipiul Dorohoi. |
|
|
| Femeie accidentată pe trecere de pietoni, la câţiva metri de primăria Dorohoi | O femeie de 51 de ani din Dorohoi a fost victima unui accident de circulaţie, petrecut în urmă cu puţin timp, în apropierea Primăriei Dorohoi. Femeia a fost transportată la spital pentru investigaţii amănunţite. Şoferul care a produs accidentul nu consumase băuturi alcoolice. |
|
|
| Donald Trump și soția sa au fost confirmaţi cu coronavirus | Donald Trump și soția sa, Melania au fost testați pozitiv pentru coronavirus. Inițial președintele anunțase că intră în carantină, după ce una dintre cele mai apropiate consiliere ale sale a fost testată pozitiv. „Eu și Melania am fost testați pozitiv pentru COVID-19. Vom începe imediat procesul de carantină și recuperare. Vom trece... |
|
|
| Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Oborului - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT ) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, Direcția Administrației Piețelor și Oborului... |
|
|
| Tânăr cercetat pentru furt de telefoane, reținut pentru 24 de ore | Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au emis luni, 21 septembrie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 27 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii a două infracțiuni de furt și o infracțiune de complicitate la furt. |
|
|
| ANUNŢ - DAS Dorohoi angajează asistent medical comunitar | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 20 octombrie 2020, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de asistent medical comunitar, pe durata nedeterminata. |
|
|
| Cetățean din R. Moldova oprit la frontieră, după ce a incercat să intre ilegal în România | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat un bărbat din R. Moldova care a traversat râul Prut înot, cu intenţia de a intra ilegal în România. |
|
|
| Cinema Melodia se redeschide de miercuri, 16 septembrie. Accesul condiţionat de reguli impuse de epidemia de COVID-19 | Dragi cinefili, vă mulțumim că sunteți alături de noi și vă anunțăm că începând cu data de 16 SEPTEMBRIE 2020 redeschidem cinematograful MELODIA. După 6 luni de restricție, filmele rulează din nou în cinematograf, însă proiecțiile de film la cinema vin la pachet cu un set de reguli. Cinematograful Melodia a luat măsurile necesare... |
|
|
| Au fost desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare din judeţ | Biroul Electoral Judeţean de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani informează că, sâmbătă, a avut loc desemnarea președinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale sectiilor de votare constituite în vederea alegerilor locale din 27 septembrie.
|
|
|
| DOROHOI – Anunţ privind acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional (S.N.S.E.D) | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistență Socială aduce la cunoştinţa că familiile defavorizate pot beneficia de un tichet social pe suport electronic pentru sprijin educaţional în valoare de 500 lei/an şcolar. |
|
|
| Dorohoi, Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Oborului - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT ) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, Direcția Administrației Piețelor și Oborului... |
|
|
| VÂND APARTAMENT ÎN DOROHOI | Vând apartament în Dorohoi, situat pe Aleea Victoriei nr. 7, bloc D 13 ... |
|
|
| Activități de prevenire a traficului de persoane şi violenţei împotriva femeii, derulate de polițiștii botoşăneni | În data de 18 august 2020, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Botoşani, în parteneriat cu reprezentanţi ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au desfăşurat o serie de activități în Gara Botoșani, precum si în autogările din municipiu... |
|
|
|
|
| DOROHOI – Anunţ privind acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional (S.N.S.E.D) | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistență Socială aduce la cunoştinţa că familiile defavorizate pot beneficia de un tichet social pe suport electronic pentru sprijin educaţional în valoare de 500 lei/an şcolar. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, opt cazuri nou confirmate | În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.087 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. În judeţul Botoşani, două noi cazuri confirmate. | Până astăzi, 15 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 69.374 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
32.334 pacienți au fost declarați vindecați și 7.814 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
|
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, şase noi cazuri confirmate | Până astăzi, 14 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 68.046 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
31.920pacienți au fost declarați vindecați și 7.497pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
|
|
|
| COMUNICAT - Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) lansează campania „STOP ABUZURILOR!”, pentru cetățenii români care s-au confruntat cu abuzuri din partea instituțiilor statului | Avocatul Daniel Ionașcu, președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), a lansat, vineri, campania „STOP ABUZURILOR!”. |
|
|
| (P) ANUNŢ ANGAJARE – Domeniul construţii |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, două noi cazuri confirmate | Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 65.177 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
31.048 pacienți au fost declarați vindecați și 7.026 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 621 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 540 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 476 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 394 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 384 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 379 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 379 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 358 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 346 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 343 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|