| Infracțiuni la regimul circulației rutiere, constatate de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări în privinţa a doi cetăţeni români care au fost depistaţi încălcând regimul juridic al circulaţiei rutiere .
|
| | Încredinţarea, cu repetiţie, a unui ansamblu auto deşi cel de la volan nu deţinea permis | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari efectuează cercetări pentru încredinţarea conducerii unui ansamblu auto, cu bună ştiință, unui bărbat care nu deţinea permis de conducere. Totodată, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele celor doi au mai fost întocmite lucrări penale în luna... |
| | Peste 100 de misiuni ale pompierilor în mai puţin de o săptămână | În perioada 20 – 26 iulie a.c., pompierii botoșăneni au avut 117 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. |
| | Comunicat: Guvernarea liberală- fapte, nu promisiuni! Nu este vreme de pierdut! | Într-o perioadă dificilă pentru țara noastră, când sume importante au fost alocate în lupta pentru limitarea epidemiei de coronavirus, Guvernul PNL nu uită că toate sectoarele au nevoie de susținere financiară. |
| |
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, 5 noi cazuri confirmate | Până astăzi, 23iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
24.862de... |
| | 26 de misiuni ale pompierilor botoșăneni în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, pompierii botoșăneni au avut 26 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale.
|
| | Amenzi pentru nepurtarea măştii | În cursul zilei de duminică, pe timpul executării misiunilor specifice de prevenire și combatere a faptelor antisociale, efectivele Inspectoratului... |
| | Coronavirus România - Situaţia la zi. La Botoşani, 1104 cazuri până în prezent | Până astăzi, 20iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre... |
| | Comunicat - Candidații ALDE Botoșani vor o politică clară, concretă și în favoarea cetățeanului ! | Știm cu toții că botoșănenii și nu numai, s-au săturat de promisiunile unor oameni politici, care mereu promit dar puține fac, de aceea noi, echipa... |
| | FOTOGALERIE - Umaniștii botoșăneni și-au lansat candidații pentru alegerile locale. Dorohoianca Corina Dănuță, liderul botoșănean al umaniștilor, va candida pentru președinția Consiliului Județean | Umaniștii botoșăneni și-au lansat candidații pentru alegerile locale, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat, pe lângă liderii... |
| | Fundaţia Alexandrion a comemorat alături de Biserica Ortodoxă Română un moment istoric: 300 de ani de la aducerea ȋn ţară a trupului voievodului martir Constantin Brâncoveanu | București, 15 iulie: Duminică, 12 iulie, s-au împlinit 300 de ani de la aducerea în țară din insula Halki a trupului Domnitorului Țării Românești,... |
| | Bărbat depistat de poliţiştii de frontieră dorohoieni conducând un moped fără permis de conducere. I s-a întocmit dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat conducând un... |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 1047 de cazuri, de la începutul pandemiei, la Botoşani | Până astăzi, 6 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.223 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.413au fost externate, dintre care 20.213 de pacienți vindecați și 1.200 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. |
|
|
| Sute de metri de plasă monofilament eliminată din Prut de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au constat în ultima perioadă mai multe infracțiuni de braconaj piscicol şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 2690 de metri de plase monofilament și au redat mediului natural aproximativ 261 de kilograme de pește. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Botoşani, 1011 cazuri confirmate | Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.582cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.912au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 995 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 27 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.022cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.530 au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Pompieri şi voluntari în sprijinul populaţiei din zonele inundate - VIDEO-FOTOGALERIE | Ieri, peste 100 de pompieri militari și voluntari au intervenit în sprijinul populației afectate de inundații cauzate fie de creșterea nivelului râului Prut, fie ca urmare a ploilor abundente înregistrate începand cu ora 03.00. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 979 de cazuri la Botoşani | Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.826cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. A fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină sau izolare | Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare ca urmare a ședinței din data de 22 iunie a.c. Excepția se aplică din data de 23 iunie și persoanelor asimptomatice care sosesc în România din Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda și teritoriul european al Franței... |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 956 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 21 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.045 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.911au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Comunicat - Corina Dănuță a pus bazele filialei Botoșani a PPU (social-liberal) | Corina Dănuță, un antreprenor de succes din Botoșani, a făcut un pas important și a intrat în politică, alăturându-se Partidului Puterii Umaniste (social-liberal). Domnia sa a pus bazele organizației județene a umaniștilor și a preluat conducerea acesteia.
|
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 921 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 17 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.117au fost declarate vindecate și externate.
|
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 908 cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 16 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.415 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.071 au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi | Până astăzi, 10 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.945 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.103au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi | Până astăzi, 8 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.604 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.826au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 818 cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 6 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.290 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.419au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. Aproape 20000 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei. La Botoşani, 796, cu şapte mai mult ca ieri | Până astăzi, 4 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.907 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.919au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 789 de cazuri confirmate la Botoşani | Până astăzi, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19669 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13800au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 722 de cazuri confirmate, până în prezent, în judeţul Botoşani | Până astăzi, 1 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.398 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.426 au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 744 de cazuri confirmate, până în prezent, la Botoşani | Până astăzi, 29 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.982 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.829 au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Jandarmii şi poliţiştii botoşăneni continuă să aplice amenzi usturătoare | Personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a participat la misiunile organizate în contextul stării de alertă, independent și în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Botoșani. |
|
|
| Doi bărbaţi din Botoşani, care „nu cred în COVID”, amendaţi de jandarmi | Jandarmii botoșăneni au participat la misiunile organizate în contextul stării de alertă, independent și în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Botoșani. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi. 11630 de cazuri, din 18283 confirmate, declarate vindecate şi externate. La Botoşani 715 cazuri confirmate | Până astăzi, 25 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.283 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.630 au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
| Coronavirus România - Situaţia la zi | Până astăzi, 22 mai,pe teritoriul României, au fost confirmate 17.712 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate și externate. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 402 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 384 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 380 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 360 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 347 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 347 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|